REPORTAJ

O vioară într-un azil...

Povestea vieții profesorului Ioniță Niță are un început fericit. Chiar dacă acum trupul dascălului este măcinat de boală, el a reușit să dezvăluie clipele în care a trăit la superlativ fiecare pas din existența sa. Momentele în care se afla în sala de clasă alături de elevii săi și cele în care el a reușit să învețe să facă vioara să prindă viața.

Salt în trecut...
Sînt aproape cinci ani de cînd ilustrul profesor de vioară al Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, Ioniță Niță a părăsit spațiul public și a decis să își ducă restul zilelor în azilul de pe strada Lacului. Aici, bătrînul dascăl se simte cu adevărat liniștit. Spune că are parte de orice îi trebuie și că este vizitat în permanență de rudele sale. «Mă simt foarte bine aici. Toată lumea este atentă cu mine» susține unul din cei mai apreciați profesori ai județului. Pe chip i se citește dorința arzătoare de a evoca vremurile în care intra în sala de clasă, iar zecile de fețe zîmbitoare ale elevilor săi așteptau cu sufletul la gură să înceapă lecția de vioară. Aceea este perioada în care profesorul Niță a excelat și despre care bătrînului dascăl îi place foarte mult să vorbească. În camera unde profesorul a decis să stăm de vorbă se așterne liniștea. Preț de cîteva secunde, el își închide ochii. A fost nevoie să întrebăm doar... «Vă mai amintiți?...» pentru că imediat glasul său adaugă «cum era viața mea în trecut, vreți să spuneți? Vă lămuresc imediat...». Crezînd că încearcă să își aleagă vorbele, expresia feței sale se schimbă brusc, iar buzele subțiri încep să murmure șoptit, lucruri pe care doar sufletul său le putea auzi. Și cei 61 de ani de viață învie de sub pînza subțire a pleoapelor: «Eu am început să cînt la vioară de cînd aveam vreo 4 ani... Tatăl meu a fost cel care a ținut să învăț studiez acest instrument. Țin minte că făceam tot felul de exerciții pentru a avea o poziție a corpulului, asemenea unui violonist adevărat. Ca să fac acest lucru, tata îmi lega de grindă arcușul, iar eu trebuia să întind mîna după el...» își amintește profesorul cu vocea stinsă.

Tinerețe fără bătrînețe
Cu același voce, vorbește și despre momentele în care, la rîndul său, a purtat uniformă și aștepta cuminte în bancă să înceapă cursurile. A studiat vioara la cele mai apreciate școli de muzică din întreaga țară... Este vorba despre Liceul de Muzică «George Enescu» de la București, iar pe vremea studenției a urmat cursurile Conservatorului. A ajuns la Slobozia în urma repartițiilor și a muncit din greu pentru a-și învăța elevii să mînuiască strunele viorilor. Mai bine de trei decenii a vegheat fiecare mînă care atingea arcușul. A participat la numeroase concursuri de muzică, iar prin talentul cu care și-a pregătit elevii numele său a primit ropote de aplauze. Unii dintre școlarii care au luat lecții de vioară de la maestrul Ioniță Niță nu au mers pe același drum, alții însă au dorit să îi calce pe urme și au ajuns la fel de cunoscuți. Chiar dacă profesorul nu și-i amintește pe toți, reușește însă să aleagă un nume. Este cel al cunoscutei soprane Mirela Bunoaica, a cărei voce a reușit să cucerească întreaga Europă.

Destine la indigo Dintre amintiri, cea mai dragă profesorului Ioniță Niță este cea legată de compozitorul Ionel Perlea. L-a cunoscut pe vremea cînd era încă elev la Liceul «George Enescu». Atunci a avut șansa să ia parte la unul ultimele concerte de muzică clasică organizate sub bagheta marelui Ionel Perlea. «Era electrizant, deși era țintuit în scaunul cu rotile. Sub bagheta lui, orchestra a prins viață, iar muzica s-a scurs în noi. Nu-mi mai aduc aminte ce a dirjat, ce cînta orchestra... Am să țin minte însă cît voi trăi aplauzele și emoția care m-a însoțit zile în șir. Chiar și acum, după atîția ani! M-a făcut să uit că dirijează dintr-un scaun cu rotile» ne spune maestrul Ioniță, senin. Îl lăsăm țintuit în propriul lui scaun... Unul la fel, măcinat de rugină, cu roți cauciucate și triste. Un scaun cu rotile!

12 Martie 2012, 10:18 (14760 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Profesoară cercetată pentru «vătămare corporală din culpă»
Slobozia: Protest al profesorilor în Piața Unirii

Comentariile cititorilor:

Gigi:
(1 Decembrie 2013, 20:30)
Intamplator am dat de acest articol,demulte ori mam gandit daca domn profesor mai traieste. A fost un adevarat talent a-l vioarei,am facut orele de muzica timp de 3 ani la scoala nr 7. Era un profesor adevarat isi iubea munca,ar fi pacat daca nu i s-ar aloca numelui sau o scoala ,gradinita,strada pentru ca datorita muncii sale multi au ajuns in orchestre. Roig daca cineva poate sa-mi confirme daca mai traieste domnu Nita Ionita sau de ce nu mai asteptam prin intermediul ziarului independent stiri despre dansul.

Cristin State:
(1 Octombrie 2012, 21:01)
Dl. Ionita mi-a fost profesor vreme de 3 ani la liceul Ionel Perlea, in Slobozia. N-am sa uit niciodata cursurile domieni sale si pasiunea cu care ne vorbea despre curente artistice manifestate in muzica, sau despre compozitori si lucrarile lor. Mai presus de orice am sa-mi amintesc intotdeauna cu emotie auditiile din orele de Istoria Muzicii.
Daca ar fi sa-l numesc pe cel care m-a invatat sa ascult muzica clasica, domnia sa este acela!

Va multumesc Domnule Profesor!

gogucaramida:
(17 Iunie 2012, 09:18)
Pacat ca multe valori ale Romaniei dispar din cotidian in negura uitarii iar leprele si "interlopii"ocupa primele pagini ale ziarelor si televiziunilor

siviu:
(16 Iunie 2012, 21:44)
Imi amintesc perfect imaginea lui...cand eram in liceu. Un om masiv, sau cel putin asa il vedeam eu, vesnic cu o carja in mana si cu mers usor schiopatat. Prin oras daca il vcedeam il recunoasteam de la spate. Tin minte ca vreo ora sau doua am facut cu el. ...dar ce ore.... m iau ramas si acum in minte. Ne punea muzica clasica si incerca sa ne faca sa intelegem ceea ce a vrut sa spuna compozitorul in cauza in opera respectiva... unii radeau de bietul om, dar rau faceau. Abia acum - si ABSOLUT INTAMPLATOR - am dat de articolul acesta si am aflat ca e la azil.....pacat. dar macar are parte de liniste, cand ia vioara in mana e in lumea lui, traieste cu adevarat muzica adevarata. muzica care de 400 de ani nu a murit. muzica care va trai vesnic

..:
(13 Martie 2012, 10:16)
Danuteee...esti dus mamica

SWK:
(13 Martie 2012, 09:50)
Danut fi mai explicit !!! din textul redactat nu se intelege nimic.

..:
(13 Martie 2012, 05:02)
arata mai bine de cand este la camin...cand era cu ultima sotie arata groaznic( mi-a fost prof la nr 3)

danut:
(13 Martie 2012, 04:37)
Eu l am avut profesor un trimestru ...in locul lui nenea Gica...La ora de muzica eu i am curatat covoarele(ala din sufragerie si mochetele).Nevasta lui era frumoasa si...buna...va zic IO ca doar am curatat cu ea covorul..de vreo patru ori...adica am developat(laba) dupa ce am vazut cum se freaca covorul...era frumoasa si buna ..doamna....stiu c a locuit langa scoala 3....l am vazut pe Ionita pe strada ca are probleme dupa accident cerebral...dar sa te paraseasca si familia...Probabil adevarul e la mijloc...Mie doamna chiar mi s a parut serioasa la cat de frumoasa si buna era!

PROFESOR:
(12 Martie 2012, 16:39)
Bine faceți, domnilor, că pe lângă parosici și băcănei și alți hoți, mai aduceți aminte de oameni adevărați! Ioniță Niță a fost un model de profesor, nu ca hahalerele de acum! Ce se mai certa cu bietul Nedelcu Gheorghe, pe teme profesionale! Erau simpatici, mai mare dragul să-i asculți, dar să-i și împaci că venea CÂNTAREA ROMÂNIEI și ei doi erau fala școlii! Că e la azilul din Slobozia, nu mă mir! Soția l-a părăsit cu cele două fete...Mai bine la azil decât cu Emilia!

felicitari!:
(12 Martie 2012, 16:13)
Mda, un articol bun si o dovada in plus ca acest ziar este cel mai bun de pe piata. Exista astfel de oameni si felicitari ziarului Independent ca ii promoveaza.

ciprian:
(12 Martie 2012, 16:04)
Ce frumos e scris.

CĂNTAREA:
(12 Martie 2012, 15:52)
Dl. IONIȚĂ era un coleg excepțional! L-am cunoscut la Școala 3, unde avea ore și dirija corul școlii...Avea două fete frumoase. A fost dedicat meseriei, foarte conștiicios și pregătit!

SORIN:
(12 Martie 2012, 12:19)
Corect, Ioniță Niță a fost unul din cei mai serioși profesori și dirijori pe care i-a avut Slobozia, chiar dacă mulți i-au contestat valoarea și competența profesională. Păcat că a ajuns la azil, dar, ce să faci, asta-i viața. L-am cunoscut și pe tatăl său, nea Alexe, unul dintre cei mai buni acordeoniști ai anilor '60-'80. Nu știu ce rude ar mai avea, mai ales după ce soția l-a părăsit, o femeie rea care, deși n-avea serviciu, se purta ca o țață ce și era, cheltuind banii profesorului. După ce n-a mai avut ce cheltui, l-a părăsit, sărac și bolnav. O ordinară! Știu că avea un băiat, Alex dacă nu mă-nșel, pe care îl "băgase" la liceul de arte, unde studia, probabil, clarinetul. N-am știut că profesorul e la azil. Promit să-l vizitez cât mai curând.

paul:
(12 Martie 2012, 10:33)
te felicit victore pentru acest articol

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

O vioară într-un azil...

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: