EVENIMENT
673 de drame oficiale așteaptă intervenția noastră
Copiii nimănui, o bombă socială cu efect întîrziat
Parenting reprezintă procesul de susținere psihică, emoțională, socială și dezvoltare intelectuală a copiilor de la cele mai mici vîrste pînă la maturitate. În Ialomița, cei mai afectați de lipsa acestui suport sînt copiii părinților plecați în străinătate. Oficial, numărul lor este de 673, dintre care 332 sînt băieți, iar 341 sînt fete. Pentru ei, nici administrația, nici școala și nici societatea nu au făcut pînă acum nimic. Sînt copiii nimănui și, conform opiniei specialiștilor, reprezintă tot atîtea drame ale căror efecte se vor răsfrînge asupra societății. Adică asupra fiecăruia dintre noi...
550 de familii, 673 de drame
Un raport public al Direcției pentru Protecția Copilului Ialomița relevă faptul că, la sfîrșitul anului 2011, în Ialomița existau 673 de copii abandonați de părinții care au ales să muncească peste hotare. Cifrele reprezintă doar vîrful ice-berg-ului, susțin specialiștii. În ciuda faptului că legislația actuală le impune părinților să declare oficial plecarea, majoritatea acestora ignoră această obligație.
«Acestea sînt opțiunile pe care le au copiii ai căror părinți sînt plecați la muncă în străinătate. Cea mai dorită variantă rămîne cea în care aceștia sînt lăsați în grija rudelor dar, de cele mai multe ori, rudele refuză să îi primească și astfel îi ducem într-un centru de plasament» a declarat Nicolae Badea, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița.
Potrivit aceluiași raport, cei mai mulți copii lăsați singuri acasă au vîrste cuprinse între 7 și 13 ani, vîrsta în care personalitatea și caracterul copiilor se află în plin proces de dezvoltare. Din păcate, singura instituție care ar putea suplini lipsa părinților, școala, nu se implică decît ocazional în susținerea acestor copii. La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu există o statistică exactă a numărului de copii cu părinți plecați din țară, iar numărul de psihologi specializați în parenting este infim. Concluzia este firească. În Ialomița nu există o preocupare activă pentru consilierea acestor copii, iar puținele eforturi întreprinse în mod independent de către specialiștii interesați de fenomen sînt ignorate.
Victorița Dumitrache, psiholog specializat în parenting
«Grupurile de suport sînt singura soluție!»
Pentru a susține concluziile expuse alăturat, Independent publică opinia unui specialist recunoscut la nivel local, dar și național. Victorița Dumitrache este psiholog, a lucrat timp de aproape 10 ani în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița și este autorul unuia dintre puținele studii dedicate parenting-ului...
-Parenting-ul, în sine, presupune ani și ani de formare profesională. Evident că nu sînt destul de mulți psihologi pentru așa ceva... Poate și din simplu motiv că este un fenomen destul de nou, consecutiv intrării României în Uniunea Europeană. Antropologic vorbind, este un regres spre stadiul primitiv în care mamele își abandonau vremelnic puii, lăsîndu-i să se descurce. Iar dacă vreți să mă întrebați, ca un numitor comun tuturor cazurilor, zona în care sînt afectați copiii e la nivelul încrederii în sine și, implicit, dependențele ulterioare. Nu plecarea în străinătate este atît de dureroasă, ci felul în care este făcută. Pentru că toți copii cu care am vorbit eu pînă în prezent au spus că n-au aflat decît cu două-trei zile înainte ca părintele să plece, n-au înțeles exact motivul pentru care pleacă și, dacă ar fi să citez copii între 4 ani și jumătate și 16 ani, părinții spun că pleacă să le aducă jucării, să o ducă mai bine și să plătească niște bănci. Iar prin bănci, copiii de 7-8 ani nu știu exact ce să înțeleagă...
-Nu știm nici noi!
-Exact! Ideea e că acești copii ori ajung să-și idealizeze părinții și să aștepte să trăiască cu toții pînă la adînci bătrîneți... Ori fericirea asta nu mai vine, iar ei fac depresie lentă, insidioasă, puțin cîte puțin... Ori au niște șocuri, tata nu mai vine... Vocația mi-a oferit la un moment dat șansa să realizez un proiect de acest gen. Pentru că sînt din Țăndărei, am încercat să aplic tehnicile bune pe care le-am învățat în cadrul unor grupuri de terapie. Plecînd de la un copil sau doi, pe care i-am văzut la Liceul Teoretic «Paul Georgescu», mi-a venit ideea să văd ce număr de copii erau acolo... Și, dacă nu mă înșel, am identificat atunci 60 de copii între clasele I și a XII-a, majoritatea lor în clasele I-IV. Am cuantificat materialul și l-am prezentat în cadrul unui simpozion de comunicări științifice. A fost singurul proiect aplaudat și la care s-a ridicat în picioare toată sala. Atunci l-am publicat ca și standard de bună practică... Din păcate, nu îl am la îndemînă...
-Dar concluziile? Care sînt concluziile de la acel moment?
- Erau niște pași despre cum să pornești într-o astfel de terapie. De la «mama/tata sînt plecați, eu sînt un fricos» și pînă la cum să faci grupul, cum discuți cu copiii. Sînt lucruri importante, copii sînt sensibili, iar acest tip de informație îi face pe copii să fie evitanți, nu se apropie unul de altul. Iar liantul pînă să fie grup este important. Se creează niște tensiuni și copilul trebuie să vorbească despre el și să plîngă. Vă dați seama, copiii, luînd în serios un subiect, vorbind, plîngînd despre un subiect... Îmi amintesc că mi-a spus odată un băiat, băiat de clasa a VII-a... A zis așa: «tata a plecat de doi ani în Portugalia. M-a sunat acum vreo cîteva luni, noaptea, beat, și m-a întrebat ce clasă mai sînt și cîți ani mai am...». Altă fetiță mi-a spus că tot ce și-ar fi dorit ea ar fi ca să aibă o veioză și mama să i-o aprindă seara. Sensibilități... Niște mărunțișuri care pentru copii sînt punctul de sprijin al universului lor. Vă repet, mai gravă decît plecarea în străinătate e felul în care pleacă, pentru că ei, ca și copii, nu înțeleg nimic. E ca un cataclism de familie care se abate asupra lor și ei simt doar efectele. Plecarea în străinătate are aura dolarilor, a euroilor, a concediilor care ar urma să vină, a traiului bun... Dar ei sînt lăsați în grija unor bunici alcoolici sau a unor vecini binevoitori, cu diverse persoane străine... Sînt plini de ură... Și cea mai importantă problemă a unui copil de pînă în 10 ani e nevoia de securitate. Senzația că e protejat în mediul în care trăiește și că poate să devină ceea ce îi e dat să devină. Ori acest mediu sigur, acest cordon ombilical este tăiat brusc și lumea lui se prăbușește...
-Se întîmplă asta indiferent de natura relațiilor dintre părinți și copii?
-Paradoxal, da! Chiar dacă copilul e abuzat de părinte și părintele pleacă, copilul suportă un fel de sindrom Stockholm. Victima este dependentă de abuzator. Mai nou, sindromul Stockholm, sindromul prizonieratului în care victima pactizează cu agresorul a ajuns să fie considerat un tip de parenting. Copilul nu mai face demarcație între sentimentele părintelui și ale lui. Cînd tata e supărat, copilul e supărat și speriat, cînd mama este nervoasă, și copilul este nervos. Iar simbioza asta a sentimentelor nu este în regulă pentru copil. Pentru că el n-are propriile lui sentimente, le împrumută pe ale celor mai mari și mai dominanți. Am întîlnit, evident, și două, trei, patru cazuri de plecări ok în străinătate...
-Ce ar trebui să facă părinții pentru ca aceste plecări să fie normale, să nu fie traumatizante?
-Sînt cele în care copilul a fost anunțat, în care i s-a cerut părerea...
-Cîți copii ați văzut în cadrul studiului dumneavoastră?
-Cam 250 de copii... În decursul unei perioade mai lungi, evident...
-Cifrele oficiale spun că există 673 de copii în această situație la nivelul județului Ialomița...
-Doar atît? Mă îndoiesc, e doar vîrful ice-bergului. Sînt mult mai mulți!
-E vreun copil suficient de puternic pentru a se ajuta singur?
-Categoric nu! Nimeni nu scapă. Poate doar dacă lucrurile sînt bine orchestrate. Adică unul dintre părinți să rămînă, cel plecat să nu piardă contactul cu copilul, să se intereseze, să vorbească cu el... Dar astfel de minuni se întîmplă extrem de rar. Și tot nu este suficient!
-Care este soluția?
-Grupuri de suport! E mai ieftin, e mai avantajos, le dă sentimentul de solidaritate... Și acest lucru trebuie făcut și la nivel psihiatric, și pentru depresivi, și pentru cei care vor să renunțe la alcool. Eu am pus de multe ori această problemă. Eu aș lucra voluntar și gratuit pentru astfel de grupuri, aș instrui personal, dacă ar fi posibil...
-Oamenii normali pot fi instruiți în acest sens, pot deveni voluntari?
-Cum să nu! Sigur că da! O persoană care a fost depresivă, de exemplu, și și-a revenit, este dornică să-i învețe pe ceilalți, să ajute...
-De ce nu reușește societatea să se mobilizeze și să găsească soluții?
-Nu știu. Poate în structurile care hotărăsc nu există psihologi care să-și spună părerea și să negocieze pentru poziția lor...
-Ce riscă tot acești copii abandonați? Și ce riscăm noi toți?
- Pe termen lung delicvență și dependențe. Noi toți sîntem ca în povestea cu drobul de sare. Plîngem că o să cadă drobul de sare pe copii. Și probabil că așa va fi dacă nu mutăm copiii sau drobul de sare...
21 Martie 2012, 13:21 (10453 vizualizări - 5 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(29 Martie 2013, 02:59)
rusine guvernului pt.plecarea copiilor nostri in strainatate.aici salariile sint de mizerie si de aceea se intimpla ca noi sa ducem dorul copiilor impreuna cu nepotii pe care ne chinuim sa-i crestem.
(26 Martie 2012, 09:46)
bravo pentru Victorița,,, un psiholog adevărat care știe intradevar ce face PSIHOLOGII CARE AU TERMINAT LA USH SUNT DE 2 LEI NU FAC NICI PE JUMATATE CAT FACE IA BRAVO VICTORITA
(24 Martie 2012, 10:26)
majoritatea "psihologilor" din țara asta sunt absolvenți de USH , care intrau în depresie când luau câte o notă de 9 la examenele tip X și 0
așa că...
cinste psihologilor adevărați, toată stima..pentru cei care chiar pătrund cu cimpetență în sufletul omului și știu cum să-i aline "suferința"!
(21 Martie 2012, 16:10)
Niste idei preluate din niste carti,caci in realitate pentru acesti copii nu se face nimic
Chiar persoana care da acest interviu a fost prin scoli si stiti ce mare sprijin le-a dat acestora?I-a scos de la lectii pe copiii ai caror parinti sunt plecati in strainatate, i-a strans intr-o sala de clasa care era libera la acel moment . Dupa o jumatate de ora copiii s-au intors exact cum au venit.Asta a fost tot.Cam mare discrepanta intre ce spune si ce face aceasta persoana.TOT CE SPUNE AICI PARE CEVA CITIT SEARA INAINTE DE CULCARE SI REDAT A DOUA ZI IN ACEST INTERVIU.
(21 Martie 2012, 13:46)
Nici psihologii nici parintii nui pot ajuta pe acesti copii atita timp cit saracia predomina in ROMANIA si autoritatile numai ca se fac ca ii ajuta pe copii