Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Inimă de Stejar

Al nouălea român care a supraviețuit unui transplant de cord

Inimă de Stejar

Singurul ialomițean care are o inimă nouă trăiește la Urziceni. După aproape 10 ani de la intervenția chirurgicală, care i-a schimbat viața, el a povestit clipele pe care le-a trăit pe masa de operație și riscurile pe care le presupune un astfel de procedeu medical. Mai mult, conform statisticilor, este al nouălea român care a supraviețuit unui transplant de cord realizat în România...

A acostat definitiv...
Pentru Jenică Stejar marea a însemnat totul, tocmai de aceea s-a hotărît să îi dedice toată viața și să devină navigator. A străbătut de nenumărate ori mările și oceanele lumii, în lung și în lat, ajungînd tocmai în America Latină. Totul pînă într-o zi cînd, în drum spre casă, a simțit că puterile lui de a ține piept mării încep să îl lase. «A început totul cu o durere foarte puternică în stomac, pe care nu am crezut-o foarte periculoasă. Țin minte că am acostat într-un port din Grecia. Am mers la un medic de acolo, care mi-a dat cîteva medicamente și mi-a zis că mare lucru nu am. Mi-am continuat apoi drumul spre casă...» rememorează bărbatul. Aveau să mai treacă însă alți trei ani pînă să înțeleagă ce se întîmplă cu el. Iar în ziua în care a știut, medicii au apreciat că suferise deja trei preinfarcturi.

Același Stejar, o altă inimă...
«Am fost diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă... N-am înțeles despre ce era vorba, dar mi s-a explicat că este o boală care face inima să se dilate, pînă cînd pocnește. Mi s-a zis că boala asta este imposibil de tratat... Eu cred că am avut zile de la Dumnezeu, pentru că puteam oricînd să mor în somn!» își amintește fostul marinar. Cu foaia pe care era trecut diagnosticul în mînă, navigatorul a luat drumul Capitalei, de data asta într-o mașină de ambulanță...
A ajuns la Spitalul Militar, unde a fost consultat de profesorul universitar Ion Țintoiu. Specialistul i-a spus că pentru a supraviețui, avea nevoie de un transplat de cord. A avut noroc cu carul, pe lista de așteptare a stat doar două săptămîni... Într-o noapte de noiembrie, a fost sunat de la Spitalul Floreasca să se pregătească pentru operația de transplant pentru că îi fusese găsită o inimă compatibilă. «Tîrziu am aflat a cui este inima. Eram curios să știu de la cine au luat-o medicii, dar potrivit protocolului, persoanele care primesc organe nu au voie să știe cine este donatorul. Într-o zi, răscolind într-un sertar, am dat peste un dosar în care era trecut numele unui tînăr și vîrsta sa, 18 ani. Așa am aflat a cui este inima. Îl chema Ionuț Bîrsan» adaugă fostul navigator. Același cord ar fi trebuit să-l primească și un pacient din Baia Mare, însă el a refuzat să vină la București...

Ce simte cu inima altuia?
De la momentul în care Jenică Stejar, acum în vîrstă 52 de ani, s-a ales cu inima cea nouă, au trecut aproape nouă ani. Pentru el fiecare zi este un miracol, prin faptul că a supraviețuit operației de transplant. Mărturisește că inima tînărului care îi bate acum în piept l-a făcut să fie mult mai sensibil decît era de obicei.
«Chiar dacă mulți spun că nu simt nimic după operație, eu pot spune că sînt mult mai sensibil decît înainte. Mă impresionează foarte mult copiii...» recunoaște deschis omul... Și ar mai fi ceva de spus despre Stejar și inima lui cea nouă. Chiar dacă este imposibil să-i cunoască familia donatorului, aflînd numele tînărului care l-a salvat de la moarte, an de an, pe data de 7 ianuarie, cînd se prăznuiește sărbătoarea Sfîntului Ioan Botezătorul, bărbatul merge la biserică și aprinde o lumînare în memoria tînărului care l-a salvat de la moarte...

Militează pentru donarea de organe
Tot pe patul de spital, Jenică Stejar a aflat faptul că familia tînărului a cărui inimă o poartă s-a lăsat cu greu convinsă să renunțe la organele lui. Tocmai de aceea, bărbatul încearcă să îi facă pe toți să înțeleagă importanța actului donării de organe. «Sînt convins că este foarte dificil să faci acest lucru și poate părea dureros. Însă, trebuie să fim conștienți de faptul că așa se poate salva o viață...» spune Jenică Stejar.

23 Martie 2012, 16:43 (12627 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 21 Sep 2026
211 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urgențe medicale la Bărbulești și Manasia

Echipajul SMURD din Detașamentul Urziceni a fost solicitat la două urgențe medicale din zona de competență. Astfel, duminică, 14 martie a.c., în jurul orelor 22.20, echipajul de prim-ajutor s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:48
(15366 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(17483 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:42
(18161 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:19
(15394 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(15461 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(17295 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15996 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(16229 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18790 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18380 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15343 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14229 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19420 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16115 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24113 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(21151 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16506 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28592 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(30565 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20966 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18270 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17829 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16619 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16526 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19626 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13765 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15865 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14787 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13791 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14946 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Slobozean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița cetatean în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița jake în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Aldea în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Necredinciosul în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Ionut în Școlile din Ialomița duc lipsă de medici și asistenți garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 cumpăr apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 ianuarie 2026 Cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Costel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Tandarei în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița Andrei în Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari FĂNEL G în Dragostea administrativă a edilului de la Ciochina

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...