Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ministerul Educației are de dat 65000 lei elevilor navetiști din Ialomița

Respectiva sumă reprezintă decontul abonamentelor pe care elevii le-au plătit în lunile ianuarie și februarie pentru a ajunge la școală. Ca să învețe carte, în județul Ialomița peste 2000 de elevi își plătesc transportul...

Așteaptă să vină banii
Potrivit ordinului Ministerului Educației nr. 329/13.02.2007, orice elev român care locuiește la o distanță de 50 de kilometri de școală unde învață, beneficiază de decont al banilor pe care îi cheltuie pentru navetă. Ialomița are și ea elevi-navetiști. Este vorba despre un număr de 2819 de elevi care, zilnic, depind de mijlocele de transport în comun pentru a ajunge la școală și care scot bani din buzunare pentru a învăța carte.
Deși Ministerul și-a luat angajamentul să înapoieze elevilor banii pe transport, de două luni acest lucru nu s-a mai întîmplat. Așa se face că, în prezent, elevii navetiști din Ialomița au de primit sume restante în valoare de peste 65000 lei, valoarea decontului pe lunile ianuarie și februarie 2012. Cînd îi vor primi este greu de anticipat, Ministerul Educației neprecizînd nimic în acest sens.
«Așteptăm și noi să vedem ce se întîmplă. Oricum elevii vor primii banii!» spun voci din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Absențele curg în catalog Elev în clasa a XII-a la un liceu din Slobozia, Alexandru, un adolescent în vîrstă de 17 ani, face zilnic naveta pentru a ajunge la școală tocmai din localitatea Malu. Zilnic, pentru a învăța carte el cheltuie aproximativ 20 de lei. Recunoaște faptul că au fost momente în care, din lipsă de bani, nu a mai mers la școală și a adunat absențe. «Timp de aproape trei zile nu am mers la școală pentru că nu am avut bani să mă duc. La mine acasă muncește doar tata, iar mama e casnică. Am luat absențe pe care nu am cum să le motivez...» susține băiatul.

2 Aprilie 2012, 08:27 (18219 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Firmele de transport «încurcă» orarul elevilor navetiști
Învățămînt pe datorie pentru 2500 de elevi ialomițeni
Ialomița: Abonamente la suprataxă pentru elevii navetiști

Comentariile cititorilor:


maria:
(12 Decembrie 2012, 12:58)
in judetul cluj s-a stabilit de inspectoratul scolar judetean ca numai elev ii care nu au scoala in comuna se deconteaza abonamentulu ,desi in lege spune localitate de domiciliul
MINUSIA:
(11 Decembrie 2012, 23:20)
ignoranta si aroganta din partea profesorilor din partea politicienilor care le acorda o alocatie de 42 lei in timp ce pentru un cal, ia lunar peste 400 lei[am vazut un reportaj si chiar o dezbatere pe aceasta tema la REALITATEA TV]sau ce sa mai spunem despre puscariasi statul cheltuie pentru ei peste 2200-2300 lei lunar[ hrana, intretinere, salarii alte cheltuieli etc]...Ganditiva 42 lei in comparatie cu sumele pe care le au puscariasi la dispozitie...Este incredibil
Cei ce sunt in masura ar trebui sa dea un ajutor tinerilor nu sa-i demoralizeze..deja ei sunt o generatie dezorientata...
marius:
(11 Decembrie 2012, 14:00)
sint din craiova.in matei basarab nu s-au mai dat banii pt.naveta din ianuarie.la fel si in alte licee din craiova .ce faceti hotilor cu banii?vreti sa mearga copii la scoala,datile banii pt.naveta ca parintii nu mai pot
jeni:
(18 Noiembrie 2012, 17:08)
Intradevar situatia este foarte adevarata numai cine are copii la scoala poate stie ce inseamna,in orasul Urziceni abonamentele nu s-au decontat din luna ianuarie 2012  iar elevii care au terminat liceul anul acesta asteapta in continuare.Eu cred ca banii sunt blocati undeva chiar daca sunt putini,cei de la minister spun ca au trimis o parte iar scoala la randul ei ca nu au primit nimic.
dana:
(16 Noiembrie 2012, 13:17)
bai hotilor de la minister dati banii elevilor care fac naveta sa mearga la scoala.la craiova din ianuarie nu se dau bani.copiii vostri traiesc in saracia in care traiesc copiii din romania?hotilor,mai vreti sa invete copiii si sa nu aibe absente.hotilor,o sa sara parinti pe voi pina la urma
ana:
(1 Octombrie 2012, 18:08)
e o prostie,multi nu av em banii de abonamente si ne trebuie cat   mai urgent,faceti ceva sa ne ajutati ca este f greu.eu fac  naveta din vladeni pana  in fetesti si tot nu ma descurc..cred ca  o sa renunt la scoala si multi altii or sa faca la fel  chiar daca sunt in al 3lea an sau in ultimul...
maria:
(24 Septembrie 2012, 20:53)
O mica greva in fata Inspectoratului Scolar si garantat in 24 de ore vin banii,e o frica lu o....... sa nu se rasufle povestea cu Bacu incat sigur da din propria spaga...
nikola:
(24 Septembrie 2012, 17:48)
hotie pe fata ne tot amana avem din februarie si pana in iulie cand se vor da va spun eu la pastele cailor ....
mioara:
(16 Septembrie 2012, 15:35)

da incepe scoala anul 2012-2013 si bani pe lunile 2-3--4-5-6 tot neplatite sunt ' eu am 2baieti gemeni  la liceu si este tare greu lucrez pe 5oo de lei pe luna ,cine poate sa faca ceva pentru a le da acesti bani .pe luna eu dau pt cei doi 300 lei  si mi-e tare greu 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(198 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(168 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(149 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(200 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(170 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(454 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(548 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(550 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(847 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(412 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(646 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(839 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1602 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1324 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1027 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(595 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1744 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...