Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Pe 29 aprilie, restanța cu Știința Bacău

Handbal, CSM Unirea Slobozia

Pe 29 aprilie, restanța cu Știința Bacău

CSM Unirea Slobozia a bifat miercuri, 4 aprilie a.c., a doua victorie consecutivă în această primăvară și cea de-a treia a returului. Elevele pregătite de Marian Simion s-au impus greu, dar meritat!, la Plopeni în fața Activului din Ploiești. Păstrînd proporțiile , evoluția scorului a fost una la fel de spectaculoasă ca în meciul tur dintre Oltchim și Gyor. La pauză a fost 12-8 pentru prahovence, dar fetele noastre au revenit în partea a doua și au demonstrat că, la nevoie, sînt capabile de mobilizări spectaculoase. S-a terminat 19-18 pentru CSM Unirea, iar echipa noastră adună 29 de puncte și ocupă locul IV. După vacanța competițională de Paște, Păduraru și compania revin în teren pe 21 aprilie, pentru meciul de pe propriul teren cu Universitatea București. Această partidă deschide seria de 3 meciuri pe care slobozencele le vor disputa în 8 zile. Pe 24 aprilie ne deplasăm la București pentru meciul cu ocupanta locului III, Școala 181, iar pe 29 aprilie este programat, la Bacău, meciul cu Știința. Partida cu moldovencele reprezintă restanța din etapa a III-a, cînd nu am putut face deplasarea la Bacău din cauza condițiilor meteo.

11 Aprilie 2012, 11:28 (11688 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
România cucerește bronzul mondial la sabie cu slobozeanul George Dragomir în echipă!

Comentariile cititorilor:


UNU:
(17 Aprilie 2012, 19:45)
I n GAZETA SPORTURILOR de azi, un interviu EXCEPTIONAL  cu SIMONA GOGARLA de la RAPID. Arata cu ce greutati se confrunta, cum face rost de bani sa le plateasca pe jucatoarela timp, avand un buget dupa spusele ei, de 2-3 ori mai mic decat al celor de la SLOBOZIA . Si se bate la calificare pentru baraj . Si cand te gandesti ca anul trecut dupa ce echipa lui a fost invinsa la BACAU, SIMION declara ca FEDERATIA face jocurile pentru RAPID . Cand veti citi articolul, veti vedea si la ce echipe a jucat SIMONA si de la ce SOMITATI  in ale handbalului a invatat sa antreneze. SIMION de unde a invatat?
CARLOS:
(16 Aprilie 2012, 10:26)
Cel care a postat acest comentariu greseste, nu se mai posteaza nimic, pentruca oricum nu tine nimeni cont de aceste comentarii, si SIMION face tot ce vrea, iar conducerea se face ca nu vede.
...:
(14 Aprilie 2012, 23:55)
acum nu mai are nimeni de zis nimic de rau...cum este lumea ...rea...daca luau fetele bataie erati numai cu injuraturi si vorbe urite care mai de care...oricum se vede diferenta de cind a plecat fostul antrenor...ca fetele bateau numai la 8 si 10 goluri si acum egal bataie sau abia cistiga la un gol...eu cred ca au facut o greseala in legatura cu antrenorul...pacat  ca nu mai e cred ca au realizat si ei ca nu au facut bine...daca era cred ca situatia nu era la fel...era mai bn...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
442 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Buești: Infractor încarcerat

Polițiștii Posturilor de Poliție Albești și Buești au organizat o acțiune al cărei scop l-a constituit prinderea persoanelor urmărite. În cadrul activităților a fost prins Gheorghiță D., de 25 ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:49
(9097 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Buești arestare


DGFP Ialomița: Fiscul a prelungit programul de lucru cu publicul

Fiscul ialomițean a decis prelungirea programului de lucru cu publicul pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au de depus declarațiile fiscale, obligație ce trebuie îndeplinită pînă la data de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:12
(10486 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Scandal monstru în parcarea unui bloc

Polițiștii slobozeni au reținut un bărbat de 35 ani din localitate, acesta fiind acuzat de «ultraj contra bunelor moravuri», «tulburarea liniștii și ordinii publice» și «utilizarea fără drept a unui obiect ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:10
(12303 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Ialomița: Furturile de fier vechi, în atenția Poliției

27 de persoane legitimate și 21 de mașini controlate pentru verificarea furturilor de de fier vechi: acestea sînt rezultatele unei acțiuni polițienești organizată în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:05
(8598 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: A dispărut o fată de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că minora Berlea Ana-Maria, de 16 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Ograda. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 18:01
(10016 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile, din nou dau bătăi de cap polițiștilor

Țăndărei: Se fură motoare electrice, cabluri și bunuri din locuințe. În cursul zilei de marți, 22 martie a.c., un tînăr de 18 ani și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 17:55
(6267 vizualizări - 3 comentarii)


Manasia: Doi tineri și un minor, reținuți pentru furtul unui cazan de țuică

Doi tineri de 23 și 18 ani, din Urziceni, respectiv Manasia, și un minor în vîrstă de 17 ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pe timp de 24 ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(10382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Căzănești: Peste 7 tone de fier vechi fără acte, confiscate

Marți, 22 martie, pe Șoseaua Gării din Căzănești, a fost oprit pentru control un autotir cu semiremorcă ce transporta fier vechi. Solicitîndu-se documentele de proveniență, proprietarul mărfii, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(8628 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Evaziune fiscală de aproape 400000 lei

Polițiștii urziceneni l-au depistat pe administratorul unei firme din Borănești cu o evaziune de aproape 400000 lei. Acesta, în cursul anilor 2008-2010, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:20
(9406 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un slobozean de 44 ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în afara orașului Țăndărei. După testarea cu aparatul etilotest Drager a rezultat faptul că șoferul avea o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:19
(8782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară»

Sîmbătă, 26 martie 2011, de la orele 10.00, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia va fi gazda evenimentului «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară». Evenimentul, aflat la ediția a IX-a, se ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:27
(8373 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Autoturism incendiat

Ialomița: Autoturism incendiat

Noaptea trecută, marți spre miercuri, 22/23 martie, în jurul orei 4.25, pompierii militari au fost anunțați prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în apropierea km 38 al DN1D. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:05
(7622 vizualizări - 1 comentariu)


Întâlnire Hyundai Club

Întîlnire Hyundai Club

București, 22 martie 2011-Împlinirea a 5 ani de activitate Hyundai Club în România a fost sărbătorită sîmbătă, 19 martie, printr-o serie de evenimente desfășurate în apropierea orașului Ploiești ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 09:26
(9445 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 18:46
(7912 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Maxinova angajează vînzătoare cu experiență în comerț.
Relații la telefon 021/255.51.19, CV la email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 12:16
(6382 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Proiectil găsit pe cîmp

Luni, 21 martie, pe un teren viran din Alexeni a fost descoperit un proiectil exploziv. Pompierii ialomițeni s-au deplasat la fața locului, ridicînd și transportînd elementul de muniție, în vederea depozitării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:22
(12500 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni proiectil


Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

La sfîrșitul săptămînii în curs, vineri, 25 martie, Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Primăria Ciochina și Căminul Cultural Bordușelu, organizează manifestarea cultural ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:08
(11219 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, plătitori de impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale, că au obligația depunerii Declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 10:45
(10386 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane la Muzeul Județean

Muzeul Județean Ialomița invită slobozenii marți, 22 martie, orele 13.00, la vernisajul expoziției de icoane «Bucură-te Marie!», eveniment ce se va desfășura la sediul Muzeului din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:43
(11168 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț la 17 ani. Furt de bijuterii și bani

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 18 martie, polițiștii din Ciulnița au fost sesizați asupra producerii unui furt dintr-o locuință din localitate. Furtul a fost anunțat polițiștilor de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:36
(7362 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Tînăr reținut pentru evaziune fiscală cu cereale

Un tînăr de 25 ani din Slobozia a fost reținut de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru evaziune fiscală. Potrivit unei informări media, tînărul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:11
(10237 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pakistanezi cu ședere ilegală, returnați în țara de origine

Doi pakistanezi au fost prinși de polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița avînd ședere ilegală în Slobozia. Cei doi au fost depistați în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederilor ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:10
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O elevă a furat banii unei colege de clasă

Directorul unei școli din Slobozia a alertat joi, 17 martie, polițiștii din localitate cu privire la dispariția unor sume de bani din gențile a două eleve din aceeași clasă. Fetele reclamau faptul că din ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:02
(7842 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia elevă furt


Razie a Poliției la Slobozia

Miercuri, 17 martie, peste 30 de polițiștii slobozeni în colaborare cu jandarmi au desfășurat o razie pentru asigurarea unui climat de siguranță civică. În cadrul activităților au fost aplicate 29 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:01
(9909 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Polițiștii ialomițeni în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au descoperit o distilerie improvizată în cartierul slobozean Bora. Distileria funcționa într-o hală aparținînd unei firme dar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:41
(12363 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: S-a cățărat într-un copac de 15 metri amenințînd că se sinucide

După ce la începutul acestei luni un bărbat din Cosîmbești a oferit asistenței un adevărat spectacol cățărîndu-se pe un stîlp de înaltă tensiune și amenințînd că se aruncă în gol, noaptea trecută scenariul ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:30
(13670 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 10 sesizări penale pentru firme în februarie 2011

«În cursul lunii februarie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat 181 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:16
(5799 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: «Șofer» pe microbuz fără permis

Un tînăr constănțean a fost prins miercuri, 16 martie, de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un microbuz în afara localității Gura Ialomiței, deși dreptul de a conduce îi fusese suspendat din data ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:14
(9672 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de amploare a Poliției

Polițiștii feteșteni au desfășurat, miercuri, 16 martie, o amplă acțiune al cărui scop l-a constituit prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere dar și a faptelor antisociale. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:10
(12187 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu 3000 de pachete de țigări

Peste 3000 de pachete de țigări au fost descoperite în mașina unui gălățean de 37 ani. Individul a fost prins de polițiștii ialomițeni, marți, 15 martie, în timp ce circula pe direcția Brăila-Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2011, 15:35
(11264 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...