Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Săptămâna Altfel»

O premieră pentru 45 de mii de elevi

«Săptămîna Altfel»

Timp de o săptămînă, în perioada 2-6 aprilie 2012, cei aproape 45 mii de elevi din Ialomița au participat activ la programul «Săptămîna Altfel». Scopul programului a fost acela de a implica elevii și cadrele didactice în activități care să răspundă «intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor și să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii». Potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în județ au fost organizate peste 10000 de manifestări dedicate acestui program. Independent a fost alături de cîteva dintre clasele de elevi prezente în spațiul public cu acest prilej...

La Vila Raluca
Vila Raluca e una dintre cele trei vile din Slobozia în care Direcția pentru Protecția Copilului Ialomița a replicat un concept european prin care se asigură servicii de tip familial copiilor orfani. În săptămîna «Școala Altfel», Clubul Rotary Ialomița a ales să facă o donație copiilor din această instituție, un calculator care să le permită copiilor dobîndirea unor cunoștințe elementare în domeniul IT. Valoarea donației este de 5 mii de lei, la care se adaugă cadouri de Paște pentru toți cei 13 copii instituționalizați aici.
13 copii «Altfel» Vila Raluca e ascunsă undeva în cartier, în spatele bisericii «Sfîntul Ilie». E o vilă cochetă, cu etaj, cuminte pe dinafară și curată pe dinăuntru. Copiii sînt ca toți copiii, că n-a văzut nimeni babă frumoasă și copil cuminte. Dar azi sînt toți cuminți, pentru că așteaptă musafiri. Musafirii sînt membrii Clubului Rotary, iar cadoul e un calculator. Sînt curioși și comunicativi, vorbesc toți odată și toți vor să știe. Cristian Tomoiagă, actualul președinte al Clubului, abia mai poate răspunde la toate întrebările: «Ne-am gîndit că un calculator e cea mai bună formă de sprijin. Am aflat că nu aveau, dar că toți își doresc să știe să-l folosească. Unii chiar învață la școală, fac cursuri de IT. Acum pot să învețe și aici, acasă la ei!». Dintr-o cutie uriașă răsar iepurași și ouă de ciocolată. Copiii uită de calculator și amuțesc. «Cine a fost cuminte?» se aude de nicăieri. Prudenți, nu răspund niciunul! «Toți!» îi salvează unul dintre asistenții centrului! «Toți! », strigă și copiii, convinși brusc că așa este. Cu iepurașul la subsuoară, Nicușor ne trage de mînă către etaj. Să tot aibă vreo 7-8 ani. Pe scări, ne îndeamnă cu vocea gîtuită: «Hai să vezi, hai să vezi unde dorm eu...». Camerele au trei paturi, întinse la dungă, cu ferestre luminoase… «Uite, acesta e patul meu. O să-l pun pe iepuraș să doarmă aici!». Nicușor are ochii curați, de copil ferit de grija zilei de mîine. Deocamdată!
Sora mai mare Nicoleta Constantin e cea mai mare dintre cei 13 copii. Are șaptesprezece ani și jumătate și e elevă la Grupul Școlar «Mihai Eminescu». O întrebăm cînd mai are timp pentru ea, într-o casă cu 13 copii: «Dacă vrei, ai timp pentru toți din jur. Și pentru mine, și pentru cei mai mici. Mă străduiesc să-mi fac timp pentru toată lumea, să ajut cu ce pot». Nicoleta e în Vila Raluca de 5 ani. Îi citim în ochi teama de ziua cînd va trebui să plece. Se pregătește pentru asta, are planuri concrete și vise pentru sufletul ei. «Poate am să fiu și eu profesor într-o vilă ca asta, poate chiar aici... Nu e greu și îmi plac copiii. Dar cel mai mult îmi doresc să am un salon de coafură...». Valentin Minciu e unul dintre «părinții» educatori ai vilei. Lucrează de doi ani în vilă și crede în ce face: «Sîntem o familie. Iar copiii înțeleg eforturile care se fac pentru ei. Ne ajută și se ajută singuri». Vila Raluca a fost deschisă în 2004 și confirmă teoria că vilele familiale reprezintă un succes instituțional. În practică însă... viitorul copiilor rămîne nesigur. Tot mai nesigur cu fiecare an care trece!

Practică în Piață cu Școala Postliceală Sanitară
Unii dintre elevii de liceu au ales să viziteze muzeele. Alții au preferat să colinde parcurile... Elevii Școlii Postliceale Sanitare au ales Piața Revoluției. Acolo, 24 de elevi din primul an de studiu au verificat timp de o zi tensiunea trecătorilor care au avut încredere în abilitățile lor.
O inițiativă «Altfel» Au halate scrobite și zîmbesc profesional. Sînt elevi în primul an la Școala Postliceală Sanitară și sînt 24. Au venit în Piață ca să marcheze programul «Școala Altfel» în alt fel. Nu au timp de interviuri, pentru că trebuie să muncească. Oamenii au încredere și se lasă pe mîinile lor. La fiecare «pacient», elevii se schimbă: «11 cu 7, tensiune de aviator!». Pacientul zîmbește fericit. Așteptăm o pauză. Dorin Mufea e liderul grupului pentru că e cel mai mare dintre ei. Are 24 de ani: «Facem trei ani și ieșim asistenți medicali generaliști. Dar putem să optăm și pentru farmacie. Dar mulți dintre noi nu vor, că nu prea sînt posturi. Mai bine la spital!». Școala de asistenți durează 3 ani. Novac Mihaela este profesorul care însoțește clasa. E bucuroasă că ideea de a ieși în Piață se dovedește un succes: «Ne-am propus astăzi să organizăm această activitate de voluntariat și să luăm tensiunea și pulsul celor care vor acest lucru. Ne-a fost teamă la început, că nu vor avea trecătorii încredere în noi . Acum sîntem foarte încîntați. E, într-adevăr, o „altfel“ de școală!» explică ea. Școala Postliceală Sanitară rămîne unul dintre reperele școlare pentru absolvenții de liceu din Ialomița. Educație de calitate, slujbă garantată, salariu bunicel. În fiecare an, peste 70 de absolvenți reușesc să-și facă un rost astfel. Noi i-am văzut pe cei care vă vor face injecții în anul 2014.

27 Aprilie 2012, 18:06 (11010 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
25 Oct 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3532 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(4260 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3862 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3692 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(3388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1994 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3932 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4844 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3376 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(8052 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4858 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4567 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(4369 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(3141 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(4031 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(4096 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(4163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(3163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3277 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(4319 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4683 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4496 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3891 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Aia e - aia e ! în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...