Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Gabi Ionașcu+Partidul Poporului=LOVE

Flacăra violet cu tente purpurii

Gabi Ionașcu+Partidul Poporului=LOVE

Candidatul independent la fotoliul de primar al Sloboziei, Gabi Ionașcu, nu intră singur în cursa electorală. Vineri, 27 aprilie a.c., acesta a anunțat că va fi sprijinit de organizația județeană Ialomița a Partidului Poporului...

Sprijin violet
Președintele organizației județene al PP-DD, dr Ștefan Stoica, este cel care l-a ofertat pe Gabi Ionașcu cu privire la acordarea sprijinului politic pentru alegerile locale din 10 iunie 2012. După îndelungi dezbateri în care violeții ialomițeni au deliberat pe care candidat îl vor susține, aceștia și-au îndreptat atenția către Ionașcu.
«Am avut mai mulți candidați pe care am fi dorit să îi sprijinim, dar domnul Ionașcu a fost cel care a răspuns chemării noastre. Este un om serios, cu multă inițiativă...» a declarat dr Ștefan Stoica, președintele organizației PP-DD Ialomița

Gabi Ionașcu, un primar ofertat
Prezent la masa dezbaterilor, Gabi Ionașcu le-a împărtășit celor prezenți faptul că a fost ofertat de cîteva formațiuni politice, însă le-a refuzat pe toate în favoarea PP-DD. «Am avut mulți pețitori, dar m-am hotărît că este mai bine să fiu sprijinit de membrii Partidului Poporului. Au o organizație mare și sînt serioși...» a ținut să precizeze Gabi Ionașcu.

28 Aprilie 2012, 08:04 (32319 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
«În politică trebuie să faci compromisuri!»
«Doar 3% din activitatea Parlamentului reprezintă decizii de interes public!»
«PSD se teme de pișcătura de purice a Partidului Poporului!»
Dan Diaconescu a revenit la Slobozia

Comentariile cititorilor:


miki:
(3 Decembrie 2012, 19:24)
cel mai  valoros candidat  PP-DD  din  Tandarei , care daca nu ma insel este si cu functie..!!!!???  Balea..... multi  se vor  retrage din partid....nu vor  sa fie  condusi de un asa specimen.
radu corbu:
(15 Iunie 2012, 16:31)
Am fost tradati in campania electorala.
Am fost vanduti de insa-si presedintele partidului Cernitoiu D-tru,mana-n mana cu candidatul nostru Ghe Soare la primaria Fetesti PSD-lui. Ave-am toate sansele sa luam primaria cu 1227 de membri pp-dd, plus cateva mii de sustinatori care se regasesc pe listele fiecarui candidat la consiliul local ai Partidului Poporului-DD. Blestemati sa fie tradatorii acestei miscari unice in peisajul politicii romanesti.
Pe ultima luna ne-au curtat tot felul de puslamale venite de la alte partide, psd, pdl, pnl ,care cu ingaduinta liderului de partid, au fost trecuti in ultima zi in interiorul sectiilor de votare ca membri pp-dd. la masa listei electorale. Astfel ca locuitorii municiupiului au fost din nou manipulati.
Corbu Radu:
(22 Mai 2012, 07:18)
Partidul Poporului-DD Fetesti cu un candidat la primarie tanar cu facultate in administratie locala, are toate sansele sa devina primar al municipiului.
Votati Primarul PP-DD GHIORGHE SOARE.
sorin:
(16 Mai 2012, 20:21)
votatil pe ionascu
costel badea:
(16 Mai 2012, 16:20)
uuuuuuuuuuuuuuuuu
dute dracu ma gunoiule criminalule
costel badea:
(16 Mai 2012, 16:16)
ma nenorocitule ma gunoiule ce tupeu de homosexual  ai mai, sti ca sunt oameni care nau bani  de apa? ii doftoricesti  tu la morga pe oameni care mor? mai criminalule de ce ai facut mai borduri  in oras de  ce ai ingustat aleile printre blocuri mai?  cine merge pe trotuarele tale cu pavele dintre blocuri  mai handicapatule pltesti tu loviturile masinilor in bordurile  tale ca nu poate sa parcheze intre blocuri  mai nenorocitule,ai sapat santuri in toata slobozia  ai stricat toate  drumurile din oras ai  adus muncitori la sapaturi buzoieni  deai tai prin  firme lele rudeleor tale teai unplut de bani si  tu si tot neamul  tau  de stricati si slobozeni nu au de munca huuuuuuuuuuuuuu ma gunoiule  huuuuuuuuu ma hotule pleaca ma la tine  la buzau dute ma dracu si lasa vila de la iesire din oras linga  yahoo ce vrei ma samai faci criminalule ma nenorocitule  eu sunt baiatu cu  fratele nebun ce chemai paza ori de cateori venam laprimarie ai inchis accesul persoanelor  nevoiase  era primaria  mati ma?  nui  primaria oamenilor ma? ti-ai luat primarie?  acum  cine te mai pazeste mai ce faci cand dai ochii cu mine ,pe unde  o iei ?stricatule DD stie ce element  sa te ia dracu de criminal
Vali:
(3 Mai 2012, 10:00)
Parvu e primul pe lista de consilieri locali ai PNL pentru Perieti, deci nu mai vorbiti prostii. Cat priveste pe  Ionascu se pare ca acesta nu va apuca alegerile caci i se pregateste o arestare surpriza
ion:
(2 Mai 2012, 10:54)
bravo!eu il votez pe ionasca!
arion:
(2 Mai 2012, 09:06)
Tupeu maxim pe Ionascu! Ne-a lasat fara apa potabila si mai vrea o tura la primarie????
SORIN:
(2 Mai 2012, 08:46)
Ionașcu era cât p-aci să capete o bilă albă din partea mea, atunci când și-a luat inima-n dinți și a avut intenția de a candida independent, fiindcă, așa cum am mai spus, are destui adepți în Slobozia. Numai că, iată, șoldoveanu' agramat a călcat din nou în străchini, alipindu-și imaginea, și așa destul de șifonată, de un "partid" al celor suspecți de furăciune. După cum susține economistul Cojocaru, foarte des invitat la zero tv, la începuturi, după ce a înființat Partidul Poporului, și a demonstrat cum se pot da românilor douăzeci de mii de euro, de fiecare, șobolanul opărit, zis d.d.-direct, și-a însușit partidul lui Cojocaru, afirmând, pentru cine stătea să-l asculte, că el e buricul Pământului, alături de alți sclerozați din jurul său, precum Barbu, Bălan, Condurățeanu etc.. Cred că primarele Sloboziei a mers pe sintagma "proști, proști, da' mulți".
Oare chiar  municipiul Slobozia să nu aibă oameni valoroși, oameni care să nu facă alianțe de compromis doar de dragul puterii?! Dacă ar apărea mai des în mass media locală oameni cu adevărat valoroși, profesioniști, onești (ce e drept din ce în ce mai rari), dacă s-ar manifesta mai vocal, sigur municipiul-capitală de județ ar avea de unde alege. Așa ... la vremuri noi, tot ei!
Babita:
(30 Aprilie 2012, 20:51)
Si poate  pentru TATUCUL PARVU ,sa pastreze functia de viceprimar al manicipiului,ca doar nu o sa accepte la Perieti ,sa fie la comanda lui NUTI.
Anonim:
(30 Aprilie 2012, 16:29)
DR STOICA s-ăi dea si lui Stelică MIHĂILESCU de la Perieti un post.
fifi:
(30 Aprilie 2012, 07:51)
Ionascu si-o cara singur bidoanele de apa pe scari?Cea mai mare nelegiuire facuta propriilor concetateni va fi taxata in consecinta, afara de la primarie!
gigi:
(29 Aprilie 2012, 20:42)
o sa se vada care este iq-ul celor care vor vota pentru dublarea pretului la apa...votati candidatul psd si veti avea aceeasi apa dublata la pret de raja ct  pentru ca asa vrea ciuperca otravita din fruntea CJI! Poate vom mai vb pe tema asta dupa ce va castiga candidatul favorit al celor cu iq-ul cel mai ridicat din slobozia!
Nicu:
(28 Aprilie 2012, 16:42)
Ionascu nu va mai fi primar, asta e clar, dar nici cu vreunul din ceilalati candidati, nu o nimerim bine! Mai ales Mădălin VOICU....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Lăcusteni: Și-a dat foc la haine

Un bărbat din localitatea Lăcusteni, aflat în stare de ebrietate, a incendiat mai multe articole de îmbrăcăminte din dormitorul locuinței. Pompierii militari de la Garda Țăndărei au intervenit cu operativitate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(24902 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Accident

Miercuri, 28 iulie a.c., după-amiază, în jurul orei 15.10, echipajul de descarcerare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitat să intervină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(23089 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Două persoane rănite într-un accident

În dimineața zilei de miercuri, 28 iulie a.c., în jurul orei 06.00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2A, pe raza localității Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:37
(19541 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Urziceni: Acțiune de amploare a polițiștilor

Efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:31
(10478 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 18:09
(11496 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:53
(17032 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: L-a călcat camionul

În cursul nopții, în apropierea localității Alexeni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Pe scurt, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(18833 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Borănești: Hoți de găini, arestați

Polițiștii ialomițeni au reținut luni, 26 iulie, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 32 și 52 de ani, toți din localitatea Borănești, după ce au fost surprinși în flagrant în noaptea de joi spre vineri ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(23581 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Marți, 27 iulie, s-a produs un alt accident de circulație, în afara municipiului Slobozia, soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii au efectuat cercetări, stabilind că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:44
(17380 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Captură record de deșeuri neferoase

Polițiștii Feteșteni au interceptat la finalul săptămînii precedente un transport de deșeuri neferoase pentru care nu existau documente de proveniență. Materialele neferoase a fost confiscate, iar polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 13:13
(20496 vizualizări - 0 comentarii)


Disponibilizările din sectorul public, în atenția Comisiei de Dialog Social

Joi, 29 iulie, Comisia de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Ialomița se va întruni în ședința lunară. Pe ordinea de zi a lucrărilor se va discuta un singur punct, dezbaterile vizînd ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 09:58
(18660 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul «Trofeul Tinereții» Amara 2010, concurenți

Cîștigătorii preselecției și, implicit, concurenții ediției 43 a «Trofeului Tinereții» Amara sînt, în ordinea intrării în concurs, stabilită prin tragere la sorți: 1. Daniela COJOCARU (25 ani, Iași), 2. Diana ȘERBAN (16 ani, Ialomița) ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:49
(22755 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatorii din construcții, controlați de ITM

În perioada 15-16 iulie, reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița au organizat o acțiune de control în cadrul Campaniei privind promovarea și controlul măsurilor de îmbunătățire a mediului ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:45
(20565 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Copil la volan

Culmea șofatului a fost atinsă la Sudiți. Un copil de 14 ani a fost prins conducînd o mașină în interiorul comunei. Sfios, minorul depistat a spus polițiștilor că nu deține permis de conducere, dezvăluindu ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(20127 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți copil șofer


Țăndărei: A adormit la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, sîmbătă, 24 iulie, în apropierea localității Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Cauza principală a producerii incidentului rutier a fost stabilită ca fiind ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(12201 vizualizări - 0 comentarii)


Discotecile, la control

Polițiștii din Țăndărei au organizat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 iulie, o acțiune al cărei scop principal a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:18
(21139 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul de reabilitare și modernizare a sistemului de alimetare cu apă a Feteștiului, în linie dreaptă

Primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu a participat joi, 22 iulie a.c., la deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție servicii «Asistență Tehnică pentru Reabilitarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:35
(22440 vizualizări - 0 comentarii)


A ars în propria-i casă

Un feteștean, de 73 de ani, a ars de viu în propria-i casă. Focul a izbucnit în toiul nopții de duminică spre luni, 25 spre 26 iulie a.c. Incendiul, anunțat în jurul orei 3.25 prin 112, a mistuit rapid ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:05
(13870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 24 iulie a.c., pe DN2A, în apropiera orașului Țăndărei. În urma impactului, două persoane au rămas prinse într-un autoturism, una dintre ele fiind scoasă de echipajul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(14109 vizualizări - 0 comentarii)


I-a luat foc bordul mașinii

În timp ce se deplasa pe Autostrada A2, din direcția București către Constanța, în dreptul km 143, bordul unui autoturism Volkswagen Sharan al unui cetățean din județul Ilfov a fost cuprins de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(22050 vizualizări - 0 comentarii)


«Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești»

Primăria Municipiului Fetești și compania de consultanță Addvances au organizat luni, 26 iulie a.c., la Galeriile de Artă «Lumina», dezbaterea «Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești». Documentul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 12:32
(17252 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins în flagrant

În miez de noapte, Poliția Slobozia a fost sesizată de un tînăr, de 22 de ani, din localitate, prin 112. Slobozeanul le-a relatat polițiștilor cum o persoană a pătruns în interiorul sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:59
(19283 vizualizări - 0 comentarii)


Fată de 14 ani dată dispărută, depistată de polițiști

O fată de 14 ani, din Slobozia, pe numele său Chirea Valentina Iuliana, a fost dată dispărută din 17 iulie a.c. În urma cercetărilor polițiștilor, fata a fost depistată pe raza satului Marsilieni, comuna ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:58
(17823 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Baruri și săli de jocuri, la control

Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor cu violență precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:57
(19559 vizualizări - 2 comentarii)


S-a sinucis aruncându-se în râul Ialomița

S-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița

O femeie de 60-65 ani, a cărei identitate nu a fost încă stabilită, s-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița. Femeia a ales să se arunce în apele tulburi ale rîului în zona podului. Gestul necugetat al ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:48
(23062 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Miercuri, 21 iulie, la primele ore ale dimineții polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:10
(17348 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Miercuri, 21 iulie, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale și prevenirea și combaterea sustragerilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:05
(16804 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Polițiștii rutieri au desfășurat în ultimele două zile acțiuni în trafic. În cursul acțiunii, polițiștii au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale, pentru 76 de conducători auto care au depășit viteza ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:03
(18135 vizualizări - 0 comentarii)


Colegiul Prefectural: Inspectorul general școlar Stavăr, la raport

Poate cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural va fi «Prezentarea raportului privind desfășurarea și procentul de promovabilitate înregistrat în Ialomița la examenul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:37
(18113 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Au încercat să-i fure geanta unui poștaș

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată, prin 112, asupra unei tentative de tîlhărie. Astfel, în timp ce se afla pe Aleea Cîmpului, din localitate, un bărbat, de 58 de ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:22
(18880 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...