Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Paros trădează democrația liberală

Prea verde pentru a mai fi credibil!

Paros trădează democrația liberală

Așteptat să se alăture cauzei API, Radu Paros se lansează de unul singur în cursa electorală. Alegătorii sînt mințiți la scenă deschisă. Cine mai crede în candidatul PER?

Susținere electorală prin SMS
În timp ce candidații la Primăria Slobozia (i-am numit aici, de-a valma, pe Gabi Ionașcu, Alexandru Stoica și Mădălin Teculescu) îl invită la dialog și colaborare, orbiți de procentele și notorietatea acestuia, Radu Paros își cimentează poziția de hopa-mitică politic îndelung exersată prin partidele în care a activat. Așa se face că, printr-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, Radu Paros devine oficial candidatul Partidului Ecologist Român la funcția de primar al municipiului Slobozia. Umflată cu meșteșug, scrisoarea încearcă să smulgă lacrimi coafezelor și pensionarilor care încă mai cred că tot ce-i verde se mănîncă și le cere acestora să transmită prin celular mesajul «Verde pentru Paros» în cazul în care sînt de acord cu acesta. Spicuim din context: «peste 8000 de susținători au fost alături de mine și au semnat pentru declanșarea referendumului», «vă invit alături de mine și de PER, convins fiind că putem oferi Sloboziei ceea ce și-a dorit dintotdeauna», «știți că nu am furat niciodată, nu v-am mințit, nu am făcut promisiuni fără acoperire, nu v-am cerut niciodată să votați pentru interese de grup sau pentru interesul meu personal», sînt numai cîteva dintre brașoavele strecurate în scrisoarea deschisă primită la redacție de candidatul etern pentru fotoliul de primar al Sloboziei. Ce nu spune însă Radu Paros e faptul că, în timp ce ziua făcea eforturi patetice de a convinge alegătorii că e ușă de biserică electorală, noaptea negocia din greu ba o funcție de prefect, ba o revenire triumfală la serviciul de ambulanță, ba o poziție de deputat în viitorul Parlament al României, indiferent de partid, că doar îl știți că nu e mofturos cînd vine vorba de ciolănel...

4 Mai 2012, 11:24 (27205 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Gabi Frankenstein și Iuda Bowling Paros
Slobozia are 8 candidați pentru Primărie!
Ecologiștii îl vor pe Paros pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


un sacagiu:
(9 Mai 2012, 10:48)
Verde pentru Paros!
SORIN:
(9 Mai 2012, 09:40)
Dacă șoldoveanul mustăcios, căcăcios și agramat, evident, va fi atacat din toate părțile, așa cum
am mai spus, îi vor crește "acțiunile", și așa având destui adepți. Lăsați-l în plata Domnului și concentrați-vă la alegerile uninominale pure (sau piure), după părerea mea, marea bătălie (dacă mai poate fi vorba de așa ceva)  dându-se între Sandu Stoica și Radu Paros. Tare sunt curios ce va mai apărea după data de azi, când s-a dat drumul la "câini".
MIRCEA T:
(8 Mai 2012, 17:58)
obiectele mentionate de dumneavoastra nu sunt confectionate  de dl Paros, ci sunt comercializate sau revandute.
Ma refeream la bunastarea orasului.
raj:
(8 Mai 2012, 12:48)
,,SICRIE'' de capul lui sa FIE HUUUUUUUUUU HOTULE
liliana:
(8 Mai 2012, 09:05)
sicrie!!
MIRCEA T:
(8 Mai 2012, 08:51)
Ce consum este dat de fabricant la ambulante? La ce viteza este stabilit consumul? La Serviciul de Ambulanta Slobozia sunt 4 tipuri de ambulante(marci). Care este vechimea ambulantelor?
O ambulanta aflata in misiune trebuie sa mearga cu o viteza constanta pana la destinatie. Cunoaste cineva consumul real?

dl Paros sa ne spuna ce a facut bun pentru comunitate si cetatenii sloboziei, exceptand clubul de Bowling?
realitatea:
(7 Mai 2012, 18:02)
salix te crezi fffoarte cinstit dar esti ...
salix:
(7 Mai 2012, 17:53)
@pedro, ma lasi cu grija voastra pentru bolnavi? Din 1000 de litri va raman si voua cel putin 50. Lunar. Acu vreti sa va plangem de mila ca furati putin si trebuie trecut cu vederea? DE aia a ajuns tara asta unde e acum.Daca vreti un Primar corect votati Paros!
anonim:
(7 Mai 2012, 17:40)
a mai fost vice si ce afacut pentru slobozeni nimic dar pt el destule
Fw:
(7 Mai 2012, 16:24)
paros a batut palma cu psd in schimbul unui post de viceprimar.mai conteazaconvingerile?
pt. liliana:
(7 Mai 2012, 16:09)
cum am putea sta de vorba?
ion:
(7 Mai 2012, 14:58)
catre Radu Paros nici tie nu iti vine sa crezi ce ai spus despre tine RUSINE  traiesti doar din MINCIUNI HUUUUUUUUUUUU
pedro :
(7 Mai 2012, 14:19)
cat credeti ca poate fura un prapadit de sofer la ambulanta din 800-1000 litri de motorina care se consuma pe luna de o ambulanta care totusi mai circula in urgenta nu cum dorea paros si gasca
lui regulamentar sa consume putin nu conta ca cineva poate muri dar sa nu uitati ca ambulantele alimenteaza cea mai scumpa motorina de la rompetrol licitatia cum credeti ca a fost  CINSTITA CA PAROS hai sa fim seriosi.
salix:
(6 Mai 2012, 22:18)
Buzduganul cu trei peceti, pt simplul fapt ca teculescu e pdl mie mi-e suficient sa-l trimit la SF Gheorghe. Sa participe la inundatii si deszapeziri era treaba lui de serviciu. Plus ca televiziunile erau cu ochii cat cepele, cum era sa lipseasca? Tinel sa nu aiba discipol la nivel judetean?Daca mai stateau nitel astia ne terminau de tot,ramaneam si fara judet si fara prefect.
liliana:
(6 Mai 2012, 14:19)
un naiv, un cetatean, alt naiv, un beneficiar, un votant prin sms, orice numai sa nu ne dam numele.
Nu am intrat sa comentez comentariile celorlalti ci doar sa imi dau cu parea vis-a -vis de acest articol care se vede de la o posta ca se vrea denigrator. Cum as putea crede ca nu este un articol denigrator cand spuneti ca acea scrisoare deschisa a fost facuta ca sa smulga lacrimile coafezelor si pensionarilor (de parca in orasul asta nu ar exista decat coafeze si pensionari) ?
Spicuiati din context: «peste 8000 de susținători au fost alături de mine și au semnat pentru declanșarea referendumului», «vă invit alături de mine și de PER, convins fiind că putem oferi Sloboziei ceea ce și-a dorit dintotdeauna», «știți că nu am furat niciodată, nu v-am mințit, nu am făcut promisiuni fără acoperire, nu v-am cerut niciodată să votați pentru interese de grup sau pentru interesul meu personal», sunt numai câteva dintre brașoavele strecurate în scrisoarea deschisă primită la redacție de candidatul etern pentru fotoliul de primar al Sloboziei.
Demonstrati ca nu este adevarat si pe urma mai vorbim despre barsoave.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3770 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4244 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1182 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2154 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9239 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2351 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2640 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3909 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3558 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3133 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4207 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3289 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3539 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6545 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4012 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11698 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1363 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1991 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2852 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(12300 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3781 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2394 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...