Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Silvian Ciupercă, fost și viitor președinte al Consiliului Județean

Cazacu Marinică NU mai candidează la președinția Consiliului Județean Ialomița! Curtea de Apel a admis contestația USL!

După cum vă precizam, USL Ialomița a depus o contestație electorală în ceea ce privește candidatura șefului PD-L Ialomița, Cazacu Marinică la președinția Consiliului Județean. Pe scurt, contestația făcea referire la nedepunerea demisiei de către Cazacu Marinică din funcția de prefect (înalt funcționar public) pentru a putea candida. Astfel, dacă într-o primă etapă, la Tribunalul Ialomița, contestația USL a fost respinsă, după apelul înregistrat la Curtea de Apel, aceeași contestație a fost admisă. În acest caz, Cazacu Marinică, șeful PD-L Ialomița, NU va mai candida la președinția Consiliului Județea. Vom reveni cu amănunte.

5 Mai 2012, 17:12 (36075 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Martin este dovada că USL nu a murit
USL nu a murit în Ialomița
Cazacu s-a întors la guvernare
Diferența dintre social-democrație și democrația liberală

Comentariile cititorilor:


speranţa:
(6 Mai 2012, 17:07)
Cel mai potrivit și cu șanse la CJ este prof. Ioniță G.
PDL, sigur este alegerea cea mai bună!
jean:
(6 Mai 2012, 13:14)
mai votati mai ialomitenilor si altceva ca suntem singurii care votam numai psd din 1989
sandel:
(6 Mai 2012, 12:07)
sunteti judetul care  din 1989 a fost  condus numai de PSD si care niciodata nu ati reusit sa faceti o schimbare adevarata , o sa va conduca orasul slobozia stoica o persoana slab pregatita si fara nicio vuiziune
dan buzdugan:
(6 Mai 2012, 12:04)
Pe usl-sti nu-i ducea mintea cu contestatia, uitati-va cine are cel mai MUUUULT de castigat: nu cumva actualul prefect, pe care- PUN PARIU CU CIuperca si sporii lui- usl-ul n-o sa-l schimbe! E unul jiji petre...
coco:
(6 Mai 2012, 11:36)
S-au santajat reciproc in ultimii patru ani,unul cu ANI ,altul cu dosarul Floriconstruct unde Ciuperca este penal de se vede din avion,numai Tedi sucul na vazut.Moral nici unul din cei candidati nu ar trebui sa candideze.Un candidat bun ar fi doctorul Stoica de la PP.Cazacu daca ar fi destept l-ar sustine la schimb cu un post de vice chiar daca nu pentru el.Multi nu il cunosc pe candidatul PP dar sigur este mai bun decat Ciuperca.Este bine sa facem abstractie de partidul pentru care candideaza in judet conduce omul nu partidul.Daca chiar dorim schimbare acum putem sa o facem.
Profesor:
(6 Mai 2012, 11:33)
 Eu nu pot și nici nu vreau să pricep pe curva asta de POLITICĂ. Dar mă întreb, ca un om cu ceva bun simț: dacă se duce la dracu  Cazacu Marinică, ia cu el și pe prostovanul de Frâncu Paul, pus director la cnmv, politic?  Și dacă-și ia avânt pnl-ul, îl vor cocoța IAR pe paharnicul BUZU V.??!!  Mai sunt cataloage de furat....și pe la cantină,  frimituri!
OBIECTIV:
(6 Mai 2012, 08:33)
Cred ca este o pierdere pentu judt. Cazacu este un om pragmatic si care face fapte de omenie fara sa le mediateze. Ciuperca, gresit, mai degraba VULPEA. Pacat, daca a fost o gafa din partea pdl sau a aliantei. Nu se stie, parca de acum vor veni nori negri la orizont. Dumnezeu stie ce ne-o mai astepta cu acesti asa zisi politicieni. La noi e Ciuperca ... si atat. Pardon
- vulpea
slobozean:
(6 Mai 2012, 06:46)
ca sa vedeti din greselile pe care le face psd-ul in ialomita: dupa ce l-au injurat si iar injurat acum la bursa zvonurilor se aude ca vor sa il primeasca in psd si pe paros ca sa mai ia din voturi. ce ziceti de asta?
gica de la scularie:
(6 Mai 2012, 06:40)
ca alintati.... nu e vina nimanui..
cazacu si ciuperca s/au inteles intre ei si ne.au vindut...
ca de obicei!
numai ca, de data asta, nici n/au mai asteptat rezultatele
ne/au vindut dinainte!
sclavilor!
curiosul:
(6 Mai 2012, 02:40)
Am si eu o intrebare pentru competentu Jan Il cunosti pe Cazacu ? iti spun eu,NU Cati investitorii a adus in Ialomita ,,cinstitul si competentul ''Ciuperca?nu sti iti spun eu,NICI UNUL Cate locurii de munca a creat acelasi cinstit si cmpetent de mai sus,nu sti,iti spun eu,NICI UNUL Citi bani europeni a adus acelasi cinstit si competent? nu sti iti spun eu,ZERO Acestea sunt cele tri motive pt care nu mai vrem sa fie acolo,tu nu ai cum sa intelegi JANE ca esti unul dei faci bocanci.Sa auzim de bine
halal:
(6 Mai 2012, 00:05)
de vina e doar vestita jurista angelica bariton (anul acesta), cea pe care o cauta ANI de 3 ani pe acasa si tot isi schimba buletinul poate nu o prinde. ea, vestita jurista, a stiut doar sa-si umple buzunarele de pe urma lui cazacu....chiar daca stia ca treaba e groasa...a tacut! si stia asta! 
Gelu:
(5 Mai 2012, 23:19)
Judetul asta parca e blestemat.E mosia lui ciuperca pe viata?Alti 4 ani de vorbe goale invatate seara si redate a doua zi.Vai si amar de noi.
judeteanu:
(5 Mai 2012, 22:44)
bai baieti fiti calmi...nu e marinica se gaseste alt candidat care sa-l omoare pe prietenul lui jean care a luat cu asalt toate publicatiile online ca sa si-l ridice in slavi pe ciupercuta! va invit sa ne aliem sa votam un alt candidat, altul decat silvian ciuperca, dar sa fie unul pe care sa-l votam cu toti sa nu-i dam nici o sansa ciupercii turbate! apropo...jeane unde ai fost pana acum ca nu te-am gasit pe nicaieri.
alexe:
(5 Mai 2012, 22:40)
Nu mai scapam fratilor de ciuperca saprofita , care ne arata ca nu face nimic pentru judet?Inca 4 ani cu poezii..
banel:
(5 Mai 2012, 21:37)
si uite asa mai suferim 4 ani ascultind discursuri sforaitoare si fara pic de noima.rusinica ciupercuta comunista

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(311 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(977 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(628 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(684 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(787 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(655 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(912 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(732 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(818 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1837 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1331 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1258 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1317 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1927 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1623 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1850 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2128 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2292 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2456 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2255 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2121 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2018 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4533 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...