Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

De trei ori mai mult într-un singur an

Ialomița: Debite de 8 milioane lei la Sănătate!

Sistemul de sănătate din Ialomița este compromis din cauza datoriilor. Anul trecut au fost înregistrate datorii de peste 8 milioane de lei la asigurările de sănătate. Doar o parte din ele au putut fi recuperate...

Restanțe, restanțe, restanțe
De la an la an sumele datorate de ialomițeni la Sănătate cresc simțitor. Un raport al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița arată că în 2011 restanțele la Sănătate au crescut cu 135,63%, față de anul 2010. Astfel, dacă în 2010 debitele erau de doar 3,5 milioane lei, anul trecut acestea s-au triplat. Așadar, valoarea datoriilor pe care ialomițenii le-au acumulat la asigurările de Sănătate a fost de fix 8104488 lei în 2011. Pentru recuperarea datoriilor, inspectorii fiscali au fost nevoiți să pună în aplicare măsura de executare silită. Prin această măsură, au fost recuperate debite în procent de 87,32%. Exprimată în cifre, suma colectată de la restanțieri prin măsura executării silite a fost de aproape 6,6 milioane lei.
«Sănătatea este una din principalele contribuții la care contribuabilii adună datorii. Prin măsurile aplicate am reușit anul trecut să putem colecta o mare parte din datoriilor. Ar fi bine să nu punem în aplicare executările silite, însă sîntem nevoiți să o facem pentru recuperarea debitelor, acolo unde este cazul!» a declarat Dănuț Dobrotă, directorul executiv al Direcției Generale al Finanțelor Publice Ialomița.

Debite de 5,3 milioane lei într-un singur trimestru În listele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, numărul restanțierilor la asigurările de Sănătate continuă să crească. Astfel, în primul trimestru al anului 2012, peste 4 mii de oameni au acumulat datorii la sistemul de sănătate. Valoarea debitelor este de peste 5,3 milioane lei. «Avem datori la sistemul asigurărilor de sănătate. Nu mai este niciun secret faptul că asigurații acumulează debite...» a declarat Doina Stan, directorul economic al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Cel mai mare debit înregistrat la asigurările de Sănătate în primul trimestru al anului 2012 a fost de 76,17 mii lei.

8 Mai 2012, 08:43 (6994 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Unu mic:
(8 Mai 2012, 15:08)
Fiscalitatea excesiva duce la asa ceva .
Pentru un salariu de 700 ron brut se platesc  contributii ,angajat+angajator, de 349 ron .
E normal ca si angajatul si angajatorul sa caute solutii pentru evitarea platii acestora ,deci rezultatul este munca la negru .

Sa scada fiscalitatea si atunci vor avea bani la buget .E valabil si pentru impozitul pe profit si pentru contributiile la salariu si pentru TVA .

Ce vor sa faca ei cu scazutul CAS-ului cu 3 % e fix frectie la picioru' de lemn .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
392 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7928 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1410 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1896 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1518 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1983 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2369 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5852 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3127 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4548 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(3376 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(2852 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(2979 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3767 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6282 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3269 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13402 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8301 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5716 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3572 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...