Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

DGFP Ialomița: Redirecționarea celor 2% din impozit, spre final

«Reamintim persoanelor fizice care în anul 2011 au obținut venituri din salarii și asimilate salariilor și celor care au obținut venituri: comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, din transferul titlurilor de valoare, din operațiuni de vînzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, că pot dispune asupra destinației unei sume reprezent]nd 2% din impozitul stabilit pentru veniturile realizate în anul precedent» informează reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița.
Potrivit informării, redirecționarea impozitului se poate face pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii: asociații, fundații, organizații sindicale, patronate, partide politice, asociații de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaților, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare și funcționare, desfășoară activități nonprofit, inclusiv pentru cultele religioase recunoscute.
De asemenea, redirecționarea poate fi făcută către o singură entitate sau unitate de cult, iar opțiunea se face pe Formularul 230.
Opțiunile vor fi făcute pînă la 25 mai 2012, personal, la unitățile fiscale teritoriale unde contribuabilii își au domiciliul, sau prin poștă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de către contribuabili.

8 Mai 2012, 08:26 (8022 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
DGFP Ialomița: «2% din impozit», aproape de final

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISU Ialomița: Campania «Salvator din pasiune» continuă

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 8 iunie-27 iunie 2022. Condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 13:00
(18886 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O nouă ediție a «Magiei Culorilor»

Direcția Educație, Cultură și Tineret a Primăriei Slobozia și Consiliul Local al Tinerilor Slobozia anunță o nouă ediție a evenimentului «Magia Culorilor». Manifestarea, intrată deja în tradiția orașului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:10
(13629 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de Pestă Porcină Africană la Căzănești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, că la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:00
(22067 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

În dimineața zilei de marți, 7 iunie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia și orașul Amara din județul Ialomița și orașul Babadag, din județul Tulcea ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 10:50
(12605 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: O nouă emisiune «FIDELIS» de Titluri de Stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6-21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:50
(14282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 6 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 5 iunie ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:35
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Slobozia

Accidente la Urziceni și Slobozia

Vineri, 3 iunie a.c., în jurul orelor 14,30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:35
(13157 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A luat foc un stâlp de electricitate

Sâmbătă, 4 iunie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de electricitate în Țăndărei. Au ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:20
(11345 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Duminică, 5 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe raza localității Andrășești. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 19:00
(15065 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 5 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 4 iunie ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 16:20
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 4 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 3 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2022, 16:50
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 3 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 2 iunie a ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 16:15
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1548 de candidați înscriși la Bacalaureat 2022

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022, în județul nostru vor participa 1548 de candidați. 1361 dintre aceștia sunt din promoția curentă, iar ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:30
(19872 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 2 iunie 2022, la Centrul Cultural «Ionel Perlea», Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:00
(19217 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Producătorilor de Porumb din România: Târgul Național «FarmConect România», 9-11 iunie 2022, Slobozia

Au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la deschiderea oficială a Târgului Național «FarmConect România», ce va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 în inima Bărăganului, la Slobozia. Asociația Producătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 12:05
(2733 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2022

Începând de azi, 2 iunie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:50
(37970 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost prelungită perioada de acordare a indemnizației în cazul reducerii timpului de lucru

În Monitorul Oficial nr. 536/31.05.2022 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 73 pentru completarea OUG nr. 132/2020, privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:00
(18820 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Joi, 2 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27186, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de miercuri, 1 iunie ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 16:15
(4928 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 1 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27183, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 31 mai ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2022, 16:15
(2392 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de leucoză enzootică bovină identificate pe raza județului

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița evoluează 4 focare de leucoză enzootică bovină ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 19:20
(12500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 31 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27183, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 30 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 16:20
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(11093 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10718 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12235 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(13161 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12779 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4041 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10745 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2441 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16180 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...