Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Slobozia are 8 candidați pentru Primărie!

Punem pariu că nu știți cine vrea să ne conducă următorii 4 ani?

Slobozia are 8 candidați pentru Primărie!

Începînd de marți, 8 mai 2012, lista candidaților pentru Primăria Slobozia e definitivă. Pentru alegerile locale din 10 iunie 2012 ne vor cere votul 8 candidați. Printre ei se numără și o femeie, reprezentanta Partidului Socialist Român. Principalii favoriți însă sînt Mădălin Teculescu și Alexandru Stoica!

Cei 4 care au speriat vestul
Sub această etichetă (cam golănească, recunoaștem!), vă prezentăm primul lot de patru candidați pe care Slobozia, vrea-nu vrea, va fi obligată să-i voteze la alegerile din 10 iunie 2012. Pentru că îi cunoașteți, referințele legate de ei vor fi cît se poate de scurte.
Primul dintre ei este primarul suspendat din funcție Gabi Ionașcu, candidat independent susținut de către Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Ceea ce îl recomandă, în opinia noastră, este datoria de 60 milioane de lei pe care o lasă moștenire slobozenilor după ultimii patru ani de mandat. Pe de altă parte, potrivit analiștilor politici de pe cartonul politicii locale acesta ar fi pornit cu prima șansă în cursa electorală, de la peste 40 de procente. În prezent, se află în cădere liberă, undeva la sub jumătatea acestei cifre...
Al doilea candidat este viceprimarul Alexandru Stoica, încă în funcție. Cunoscut pentru calitatea de «yes-man» al filialei locale a PSD, Alexandru Stoica este candidatul USL și artizanul parcărilor trasate pe asfalt din Slobozia. Șansele lui flotează undeva în jurul a 25-30 de procente, mult sub nivelul partidului. Dar, cu obișnuita mobilizare a pensionarilor din ziua votului, are toate șansele să îndeplinească obiectivul nr. 1 al partidului.
Al treilea candidat «în cărți» este Radu Paros Mihăiță. Candidat din partea Partidului Ecologist Român, Paros și-a asumat rolul de candidat de serviciu pentru toate partidele pe la care a trecut, mai puțin PD-L, partidul care l-a lansat. Opozant permanent al administrației locale și «oportunist din convingere», candidatul PER are șansa lui. Ea pleacă de la 15 la sută (procentul obținut într-un sondaj al PD-L) și ar putea urca lejer cu încă 5 procente, permițîndu-i acestuia să aibă un rol decisiv în formarea viitorului consiliu local. Asta dacă nu cumva, Doamne Ferește!, slobozenii nu-i fac cadou ceea ce visează de prin 2004... Adică Primăria Slobozia!
Ultimul, dar nu cel din urmă, cu șanse reale la un fotoliu de primar al unei capitale de județ este ex-prefectul Mădălin Teculescu. Susținut de Alianța pentru Ialomița, monstruoasa creatură politică moșită de PD-L, Teculescu ar putea deveni primul primar legitim al Sloboziei. Dacă ne întrebați pe noi însă, acest lucru nu se va întîmpla! Întîi pentru că drojdia care dospește în cele 20 de procente cu care l-a cadorisit partidul e de proastă calitate. Iar apoi pentru că, orîcît de justițiar s-a dovedit a fi fostul prefect în cei trei ani de mandat, tot n-a reușit să scape de statutul de marionetă a PD-L Ialomița...
Acum, dacă stați și adunați, cu siguranță o să ajungeți la concluzia că primarul Sloboziei va fi ales cu un maxim de 30% din voturile celor prezenți...

Candidații-plevușcă
Pe lîngă «greii» propuși de partidele cu pretenții, pe lista candidaților la alegerile locale se înghesuie și no-name-uri, susținute de către partide de buzunar sau filialele-fantomă ale unor partide-stafii. Este, bunăoară cazul lui Istrate Ion, candidatul Partidului Poporului-Legea Cojocaru. Fost ajutor de băgător de seamă la Partidul Inițiativa Națională, dacă nu ne înșeală memoria, domnul Istrate are vocație politică. Din păcate, lipsa de mediatizare îl transformă dintr-un pitic politic într-un parameci politic. Sau într-o euglenă, dacă vă e mai la îndemînă. La fel stau lucrurile și cu Stroe Ion, candidatul Partidului Alianța Socialistă, al cărui sediu e o fostă garsonieră insalubră de pe Dobrogeanu Gherea, unde, între campanii, cunoscuții beau cîte «una mică» în fiecare seară, iar în campanii fac propagandă electorală selectivă, numai pentru inițiați. Despre candidatul PRM, Sandu Constantin, cîndva fost băiat de mingi la PC, actualmente «psiholog și director», ne abținem să vorbim, din lipsă de spațiu editorial. Salutăm, în schimb, cavalerește prezența singurei femei care își «dorește» să candideze pentru funcția de primar al municipiului Slobozia. Ea se numește Mihaela Loredana Mihăilă, reprezintă, așa cum vă spuneam, Partidul Socialist Român și se recomandă ca fiind jurist de meserie. Pentru că a avut curajul de a se expune public (deși singurul mod în care o puteți cunoaște este accesîndu-i profilul pe Facebook!), o iertăm. Și nu vom spune nimănui că soțul ei, Ștefan Mihăilă, fost șef la permise auto, este același care și-a adjudecat recent fotoliul de președinte al PNȚ-CD, după ce făcuse anticameră de i s-a urît prin birourile UNPR, ca prim-vicepreședinte. Și nici că același Mihăilă, odată ajuns împărat, s-a gîndit să-l omoare întît pe ta-su! Pardon, ne-a luat gura pe dinainte, întîi pe președintele PNȚ-CD Urziceni, Valentin Bodeanu, care îl deranja vizual. Și de ce am spune? În fond, ce vină are doamna jurist că soțul ei a aruncat-o mărgăritar în calea porcimii politice?!

11 Mai 2012, 19:51 (32976 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Gabi Frankenstein și Iuda Bowling Paros
PSD renunță la candidatul-primar în funcție Gabi Ionașcu pentru Primăria Slobozia! Viceprimarul Alexandru Stoica, viitorul candidat!
«Speranță, Credință, Muncă» pentru slobozeni
Ialomița: Prefectul Teculescu a demisionat pentru a candida la Primăria Sloboziei

Comentariile cititorilor:


SEBASTIANA:
(25 Mai 2012, 15:53)
Sunt  o  babuta muritoare  de  foame ,  dar  mai  ales  de  sete fiindca  nu  prea  am  bani de  apa  platasi  nici  nu pot  sa  car pana  la  etajul  4  fiind  bolnava.Am  facut  un  sondaj  printre  batranii  mei  si  iata  rezultatul;1)teculescu 2)Mihaela  Mihaila  3)Radu  Paros   4)gabi  Ionascu  5) Stoica  A.iar  ceilalti  3  cu  cate  un procent .Explicatii:lumea  s-a  saturat  de PSD  ,  sunt  increzuti  ,  tin  oamenii  la  distanta  ,Asa  ca  vedeti  ce  faceti !!!!!  Pentru  injuraturi  -tf 0766346...
pedro slobozia:
(17 Mai 2012, 06:54)
eu zic sa-l alegem pe ciperca sa ia el toate caci are si fata cand tuguie buzele zici ca-i marinela nitu a lui cosma,asa ca da bine pe sticla si poate este bagat si orasul nostru in seama.
Ion:
(16 Mai 2012, 17:48)
E clar ca lupta finala se da intre Ionascu si PSD(Stoica este cu mult sub scorul partidului, cam la jumatate)asa ca nu mai dezinformati cititorii...
slobozeanul:
(15 Mai 2012, 22:01)
dragilor, comentam ca fraierii un articol dintr-un ziar de "familie" unde un copiator poate tine lejer locul tipografiei.. Nu cred ca acest ziar are nevoie de atata atentie.Se vede de a o posta mesajele ce se transmit in acest articol. Fratilor , ziarele scriu pentru cei ce ofera mai mult.Da maine ma duc si ofer 1500 lei veti citi in ziar ce vreau eu nu ce se intsmpla in realitate. Va rog deschideti ochii. 
Cine semneaza acest articol ???Oare nu stie ca atunci cand prezinti date din sondaje, si in campanie electorala, ai niste obligatii legale ??? sau trebuie sa influenteze intr-un mod...comandat electoratul ?


slobozeanul:
(15 Mai 2012, 21:41)
dragilor, comentam ca fraierii un articol dintr-un ziar de "familie" unde un copiator poate tine lejer locul tipografiei.. Nu cred ca acest ziar are nevoie de atata atentie.Se vede de a o posta mesajele ce se transmit in acest articol. Fratilor , ziarele scriu pentru cei ce ofera mai mult.Da maine ma duc si ofer 1500 lei veti citi in ziar ce vreau eu nu ce se intsmpla in realitate. Va rog deschideti ochii. 


dan buzdugan:
(15 Mai 2012, 21:06)
De cand e co-pilotul lui voiculescu prim-ministru, euro tot creste! Criza era in Grecia si pe vremea cand guverna Boc, dar nimeni din oamenii lui felix-turnatoru (ca jurnalisti nu-i pot numi) nu vorbea despre asta! Acu' ceva timp spuneam ca VINE CRIZA! DIN pacate, kyles-psd-istule, am avut dreptate si guvernul de incompetenti care conduce acum RO o sa ne bage in prapastie! Inca putin, cam 4 luni zic, si-o sa vedeti nu dezastru usl (nu stiu despre ce dezastru pd-l vorbesti) ci al RO! Triada ionascu-stoica-emil connstantinescu-incompatibilul dovedit si pus din nou pe liste de psd- i-a pacalit destul pe oamenii din Slobozia! La fonduri europene atrase de municipiile-capitale de judet Slobozia ocupa locul 39, cu doar 1,5 milioane de coco! Vai de noi, nu vai de ei, daca-i mai votam pe ionascu-ex-psd sau stoica-psd!
SORIN:
(15 Mai 2012, 08:44)
@ kyles. Chiar dacă vorbești de varză, bruxelles se scrie Bruxelles. Este substantiv propriu, măi
analfabetule!!!
kyles:
(14 Mai 2012, 23:34)
nea' dan, esti clona  defecta a lui Mike:)). Dupa dezastrul PDL trebuie sa fii cu adevarat nesimtit sa ii mai sustii. Astepata rezultatul alegerilor...... iubirea vietii tale Teculescu, va fi o mini varza de bruxelles. Marinica, tractorul vostru este impotmolit  pana la gat, la fel si Verde pentru etnobotanisti..........
dan buzdugan:
(14 Mai 2012, 21:43)
zoe, mama, ai scris ,,continenti'', in loc de ,,constienti'', vezi daca te grabesti? Si atentie: un proces penal impotriva lui paros inseamna ca exista motive, probe, dovezi- ca asa ceva sa aiba loc. In ceea ce-l priveste pe raspandacul lui ionascu (chapman), sa ne spuna de ce s-a semnat receptia la Statia de Epurare, cand aceasta nu-i gata? PEntru ce s-au cheltuit deja 7 milioane euro? De ce ionascu-primarie a anutat public actionarea in judecata da firmei care se ocupa de reabilitarea Statiei de Epurare? Mai...manipulatorule, cine esti de ne spui ca problema se rezolva prin...septembrie...vreun mentalist  platit de ionascu? Acest ionascu si-a trait traiul si-a mancat malaiul Sloboziei destul!
chapman:
(14 Mai 2012, 21:21)
problema apei se va rezolva prin septembrie cica. lucrarile la statia de epurare sunt incepute si vor fi gata prin septembrie...asa ca cine va iesi primar nu va mai avea batai de cap cu problema asta si atunci vor avea unul dintre putinele orase din tara cu sursa proprie de apa. sunt curios ce vor spune atunci toti carcotasii. pt ca singura problema a lui ionascu asta este...daca o rezolva ce vor spune atunci adversarii politici?
zoe:
(14 Mai 2012, 18:11)
gogule, spune drept, lucrezi pe ambulanta si iti completezi veniturile din motorina "plus"?
Daca toti managerii ar pune piciorul in prag ca Paros, pib-ul Romaniei ar creste cu cateva procente in mod cert!Din pacate, fura doar cativa dar suferim toti.Iar in majoritatea situatiilor cu acceptul tacit al sefilor    care tac pentru ca sunt contienti ca si ei sunt vazuti cu mainile bagate pana la coate in butoiul cu miere.
Singura vina a lui Paros a fost ca retinerile din salarii s-au facut fara o hotarare judecatoreasca in acest sens. Legea e ambigua in aceasta speta, macar angajament de plata trebuia sa le ia la hotii aia.
Gogu:
(14 Mai 2012, 17:38)
@ ZOE, nume de mahalagioaică, lasă-l la dracu pe Paros, că e mai periculos decât toți ,,FRUNTAȘII" urbei la un loc! Ce interes ai să-l lauzi pe acest urmărit penal?
dan buzdugan :
(14 Mai 2012, 12:29)
,,zoe'', am ortografiat gresit ,,intoxicari'' din graba; in ceea ce-l priveste pe paros, cred ca plangerea penala depusa impotriva lui pe 4 mai 2012 dovedeste stilul de management pe care l-a practicat la Serviciul de Ambulanta Ialomita.
SORIN:
(14 Mai 2012, 12:01)
Oricum lipsa științei de carte abundă pe toate saiturile, toți agramații și analfabeții dându-și cu părerea despre orice și oricine. Dacă e să mă refer strict la articol, acesta este în dezacord cu deontologia profesională, mai ales în această perioadă, un jurnalist adevărat se abține de la tot felul de aprecieri subiective. Dacă acest articol, nesemnat, vrea să precizeze poziția
față de un anumit fenomen, atunci faceți-l editorial semnat, altfel riscați să vă faceți de râs. Totuși, după părerea mea, ar fi bine să vă abțineți de la catalogări de orice fel privind candidații, afinitățile față de unii sau alții lăsându-le pentru mai târziu, sau spuneți că ați fost  plătiți pentru reclamă pozitivă sau negativă. Criticile și părerile mai mult sau mai puțin obiective, lăsați-le postacilor, ei fiind adevăratul termometru al temperaturii din timpul campaniei electorale.
liliana:
(13 Mai 2012, 17:15)
zoe!!! cu doua licenteeeee si doua functii numite politc o sa obtina o a treia licenta!...nu e prea mult pt cat poate sa duca!?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12079 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7246 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6437 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(4914 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(7598 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(4051 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2949 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(862 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(7677 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4693 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8436 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6487 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6720 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(5978 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(11074 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(13753 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(6305 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(7741 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(9466 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(8153 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(3097 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(6954 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(5010 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(8070 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(13560 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3393 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4017 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...