Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal

Unirea Slobozia a terminat pe locul IV

Sîmbătă, 12 mai a.c., a fost ziua ultimului asalt dat în acest sezon de handbalistele slobozene. S-a întîmplat la Tîrgoviște, cu mult mai modesta Universitatea. Scor final 23-14 pentru Unirea, la pauză 8-5. Jocul mai șters din prima repriză ar avea cauze în faptul că fetele au început ziua de lucru de la cinci dimineața. Marie-Jeanne Kanda a fost principala marcatoare a echipei, cu 6 goluri. În fapt, cel mai productiv compartiment al echipei noastre a fost cel al extremelor, de unde s-au reușit 13 goluri. Remarcabil și debutul junioarei Adina Nistor care, în cele 10 minute cît a fost pe teren, a reușit două goluri frumoase, din postura de inter dreapta. Așadar final de campionat cu Unirea Slobozia pe locul IV, cu 27 de puncte. Fără îndoială, cea mai slabă clasare a echipei noastre de la înființare pînă în prezent. S-au făcut multe greșeli, din care sperăm că aceia care trebuie să învețe, să o facă.

Se anunță schimbări majore în lot Unirea Slobozia, din sezonul 2012-2013, va arăta cu totul altfel față de cea din sezonul recent încheiat. Sursele noastre ne-au confirmat faptul că profesorul Marian Simion va rămîne antrenorul echipei, dar mai mult de jumătate din lot va fi schimbat. Jucătoarele care au contract și din toamna lui 2012 cu Slobozia sînt: Irina Simion, Denisa Păduraru, Alina Drăgan, Monica Ștefan și Larisa Baciu. Dintre handbalistele aflate la final de contract s-a renunțat deja la Alexandra Preda și se pare că nici Alexandra Dodan nu va mai continua să joace pentru echipa noastră. Se va rezilia contractul și cu Anca Jian, cu toate că aceasta avea o înțelegere cu Unirea pînă în iarna lui 2013. Deși aflate și ele la finele angajamentului, sînt șanse foarte mari ca Jeni Drăgan și Andreea Tîlvăru să rămînă și în sezonul viitor la Slobozia. Un lucru e sigur: din toamnă, în tricoul Unirii vor apărea multe nume noi!

15 Mai 2012, 19:29 (12341 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Comentariile cititorilor:


c;):
(21 Mai 2012, 15:01)
Tot Neagu face treaba,
carlos:
(17 Mai 2012, 10:53)
Oameni buni at-i inebunit !!!!! ce v-a face simion asta. Dar cred si sper ca dupa alegeri v-a pleca de la conducere acest atotcunoscator Prepelita , si v-a venii un presedinte adevarat care  cunoaste si stie cu ce se mananca sportul. Ce trebuie sa ai in cap cand trimiti acasa o jucatoare ca Kanda ,jucatoare care e in primele trei marcatoare . Acest personaj (simion) a avut la dispozitie in ficere an bani si echipa si nu a facut , a venit un  alt antrenor ,a vazut ca poate face treaba si fara sa ai cinestie ce echipa si ce a facut ,tot posibilu sa strice echipa , cum? o sa va intrebati ,simplu, le-a convins pe doua fete sa plece de la echipa cu o saptamana inaite de a incepe campionatul , si multe alte magarii,sa nu mai vorbim de jocul de la bacau unde daca castigam eram la baraj !!!!Pacat domnilor pacat la-ti schimbat pe Ghiulai dupa 3 luni si .... ce loc a-ti luat 4, frumos loc , daca stau si socotesc bine ghiulai a facut mai multe puncte decat simion si la golaveraj nu mai spun . cu simion vom avea aceasi viata de pana acum .......
Dana :
(17 Mai 2012, 09:54)
c : cata dreptate ai  :-) Simion  da un antrenor  foarte foarte slab dar ce pacat ca nu au ochi   de vazut  si  urechi  de auzit cei  care care  tin aceasta  echipa financiar ....  BRAVO !!!!!!!  PREDA CA AI AVUT  CURAJ  SA II  SPUI  IN  FATA ....  dar  la cat  de nesimtit  este acest Simion  nici  macar  nu  simte cat  de prost este .....  din  categoria lingusitoare  intra  negresit si  Jeni  Dragan antrenoarea secunda asa cum  se crede  ea :-)  :-)
c:
(16 Mai 2012, 14:27)
D-lor, ce nu pricepeti? Oricine ar veni la echipa, nu vor fi rezultate. De ce n-au  jucat  PREDA si STEFAN  in ultima perioada? In meciul cu TEROM, PREDA care era una dintre favoritele lui SIMION{ NU-I POT SPUNE ANTRENOR} n-a jucat nici un minut> De ce? Stefan , a jucat sporadic in ultima perioada, pe postul de PIVOT , nu unde s-a consacrat, inter stanga. De ce ? Pt. ca au avut alta opinie decat SIMION . Intrebati-l pe SIMION ce i-a spus PREDA la sfarsitul meciului cu TEROM  sa vedem daca are curajul sa spun a, dar sunt convins ca NU ARE .Atunci sa va spun tot eu fiindca s-a auzit pana departe, si poate fi confirmat si de alte persoane, dar si de majoritatea jucatoarelor , dupa ce l-a intrebat de ce n-a jucat si ea, SIMION  i-a raspuns ceva evaziv la care PREDA a ripostatm, citez:" SUNTETI CEL MAI SLAB ANTRENOR CU CARE AM LUCRAT PANA IN PREZENT, SI NU CRED SA MAI LUCRAM IMPREUNA VREODATA. " Ce parere aveti? Ar trebui sa le intrebati si pe celelalte jucatoare, dar in particular, si o sa aiba aceeasi parere, aproape toate. Daca ar fi sincera, cred ca si IRINA are aceeasi parere, dar nu poate spune nimic fiind vorba de tatal ei . In concluzie, puteti sa-i aduceti lotul OLTCHIMULUI si nu se va ridica in clasament mai sus de locul 2. de ce , PENTRUCA SIMION nu este antrenor de handbal, sport pe care nu l-a practicat niciodata . Si sa nu veniti cu exemplul de la junioare, unde datele problemie sunr altele, dar si aici a avut castig de cauza pe plan local , ca la nivel national sunt altii. Sa cititi cu atentie aceste randuri, nu ma injurati acum, asteptati campionatul urmator, si daca nu se confirma cele scrise de mine, aveti destul timp sa ma injurati. Si asa va fi pana cand conducerea va facea rost de bani si va aduce un ANTRENOR care sa bage in echipa fetele in raport de valoare, nu in raport de cat sun de LINGUSITOARE. Din cele ramase  doar 2 sunt jucatoare de handbal , si pot sa faca fata chiar in LIGA, : MONICA STEFANsi ANDREEA NICA , restul

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14895 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11070 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14187 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13680 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11775 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14728 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12690 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13793 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11816 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14820 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12183 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11987 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11339 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11526 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10352 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12306 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11906 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15450 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11009 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10348 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12797 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14636 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14916 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12133 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13489 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...