Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Stație de repompare de 40000 lei pentru Bora

Prima decizie a primarului interimar Stoica

Slobozia: Stație de repompare de 40000 lei pentru Bora

Consiliul Local Slobozia a aprobat săptămîna trecută alocarea a 40000 lei pentru achiziționarea unei stații de repompare a apei. Investiția a fost solicitată de către locuitorii Cartierului Bora încă din toamna anului trecut, dar decizia a fost amînată timp de peste 6 luni. Peste 2000 de locuitori din cartierul Bora vor avea apă curentă pe perioada sezonului cald.

O decizie de 500 de voturi
Miercuri, 9 mai 2012, Consiliul Local Slobozia a aprobat alocarea unei sume de 40000 lei pentru realizarea unei stații de repompare a apei în Cartierul Bora. Decizia a fost adoptată imediat după preluarea atribuțiilor de primar de către Alexandru Stoica, candidatul USL pentru alegerile locale din 10 iunie. «Oamenii așteaptă un răspuns de la noi de 6 luni și mai bine. Dar pînă acum nu s-a putut. Acum se poate și o facem, ca să avem cît mai repede apă curentă în cartiere. Păi, n-ar fi păcat ca după ce am dat atîția bani pentru puțuri să n-avem nici măcar apă la robinete?!» a justificat Alexandru Stoica decizia supusă aprobării Consiliului Local. Cei 40000 lei vor fi alocați din fondul de dezvoltare încasat de SC Urban, care va realiza și lucrările de montaj și instalare. Ulterior realizării investiției, stația de repompare va intra în componența patrimoniului public aferent sistemului de alimentare cu apă potabilă.

Apă curentă și la Cosîmbești, și la Mărculești
Cartierul Bora nu este singurul care va beneficia de investiția susținută de către Primăria Slobozia. Potrivit informațiilor făcute publice de către administrația locală, în perioada caniculară și localitățile Cosîmbești și Mărculești aveau probleme cu furnizarea apei curente.
«În perioada verii, consumul de apă pe raza comunelor Cosîmbești și Mărculești înregistrează creșteri apreciabile, acestea neputînd fi asigurate corespunzător de actuala capacitate de stocare a comunei Cosîmbești, în condițiile tehnice de furnizare actuale» precizează o adresă a SC Urban. O dată cu finalizarea investiției aprobate de către Consiliul Local, autoritățile din Slobozia dau asigurări că aceste probleme vor dispărea. Noua treaptă de repompare necesită realizarea unui branșament electric cu putere minimă de 8 KWh, realizarea unui cămin cu dimensiunile de 1,8 x 1,5 m și achiziționarea unui grup de pompare de circa 100 mc pe oră.

18 Mai 2012, 19:40 (16467 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!
Primarul «Sictir!» sfidează cetățenii
Cartierul sinistraților

Comentariile cititorilor:


MIHAI:
(30 Mai 2012, 11:19)
ai dreptate Lica...pe linga cei nominalizati de tine, mai sunt si directorii "descentralizatelor" care cotizeaza la greu la partid pentru a-si pastra functiile din banii publici  (ex. olaru-spital, geanta-casa de sanatate etc, finante , )
Lica:
(23 Mai 2012, 14:36)
Ar fi interesant de aflat sponsorii cu mana larga, care au inrosit acest oras cu bannerele si afisele USL. Pe unde intorci capul dai de Stoica si Ciuperca. Mai au sa puna afise si pe tevile de apa. Nici un magazin nu a ramas nestampat cu afise usl. Ar trebui sa le fie rusine. Asta nu denota decat aroganta, teama de esec si foamea pe care o au in glanda. Si ca sponsori, hai sa-i enumeram sa vedem daca gresim: de departe, cel mai darnic a fost Musoiugpl urmat indeaproape de Corneloyl..apoi, in ordinea fireasca a importantei...cativa agenti economici care au sorbit din teschereaua lui Ciuperca, un Bruzli, un alt Cornel, un Fomist si nu in ultimul rand un RadulescuTva, un PetricaTaxa, vesnicii limbisti cu state vechi la sifonaria din oras. Printre sponsori se regasesc si niste oportunisti care au mirosit ocazia de a accede la anumite functii...dar aici va las pe voi sa-i nominalizati. Enjoy. Viitorul scartaie bine.
Silvia:
(22 Mai 2012, 22:32)
Toata Slobozia e sub asediul nerusinat si agresiv al rosului.Ne e scarba de atata rosu si de chipurile alea pomadate ca la IML.Mai usurel ,ca ne iritati!
silver:
(22 Mai 2012, 09:14)
Dom' profesor, ocupa-te matale de elevi ca a ajuns scoala romaneasca la un nivel fara precedent . De scazut, normal. Afisele sunt in aceeasi masura si de alte culori.Totusi verdele spun ca da cel mai bine, votati Paros daca vreti normalitate, initiative, progres!
profesor:
(21 Mai 2012, 13:05)
Sa le fie rusine!Au umplut orasul cu rosu ,nu mai are nimeni loc de ei .Un asemenea linsaj mediatic costa PSD cateva milioane de euro la nivel judetean.Toti ceilalti candidati nu au o zecime costuri din cele alePSD.Cineva ar trebui sa se sesizeze(parchet,ani,spalarea banilor),fata de provenienta acestor fonduri,fara precedent in istoria alegerilor din Slobozia.Parca era criza,parca PSD era in opozitie!Acum trei luni faceau marsul foamei prin Slobozia,mai tineti minte?Si mai e ceva ,au inceput sa ameninte direct sau voalat diverse persoane publice ca sa isi dea demisia.
unu:
(21 Mai 2012, 09:43)
in cartierul garii noi cand aveti de gand?
stam asa de aproape 4 ani.
nici macar o teava cu apa nu avem
caram apa mai ceva casacagii
primarul:
(20 Mai 2012, 19:44)
si daca tot a reusit sa rezolve atat de repede problema cu presiunea apei la bora...asteptam zilele urmatoare sa rezolve rapid si problema cu apa...ca pana acum a injurat...de acum este deja primar in functie si ma asteptam sa arda mai tare problema legata de calitatea apei decat presiunea din bora! incompetenta sa fie de vina? sau populismul care l-a determinat sa strige ca ceea ce se face e total gresit? iar acum surpriza...pai mergem inainte ca e de bine! ete ca nu mergem....cel putin nu cu tine!
cicerone:
(20 Mai 2012, 19:40)
acesta a fost ultimul an de dominatie al psd-ului in ialomita...agresivitatea cu care se manifesta, comportamentul de tip comunist ii vor impinge la esec! s-a dus vremea competentei in psd...acum e populat de oameni de mana a doua, cu pregatire profesionala jalnica, care nu au demonstrat nimik in viata lor! pacat ca nici celelalte partide nu ies la atac si nu afiseaza niste figuri puternice in prim planul politicii locale! Asta este singura metoda prin care putem face curatenie! 

stoica :
(20 Mai 2012, 18:49)
sa candideze la marculesti
gigi:
(20 Mai 2012, 13:18)
Tot orasul este mazgalit in rosu...si spun mazgalit pentru ca pe rosu apar niste figuri nu prea placute ochiului...oameni care nu se pot abtine si totusi isi trag nasul in direct in timpul emisiunii...na defectul e defect si cu asta basta! Si mai spun mazgalit pentru ca uitati ce se intampla...faptele lor sunt graitoare...isi bat joc de noi si de banii nostri! Si chestiunea cu moldoveanu'...hai sa o transam un pic aici...Mihai Eminescu marele nostru poet national - moldovean, Ion Creanga - moldovean, Mihail Sadoveanu - moldovean si nu in ultimul rand Stefan cel Mare si Sfant - moldovean! Sunt figuri cu care noi, chiar si Slobozenii in calitate de cetateni romani ne mandrim...si nu-i injuram pentru ca sunt moldoveni!
slobozitu':
(19 Mai 2012, 13:49)
Hotia si futul au inceput dupa ce l-au executat pe moldoveanu'. Stoica este nascut la Marculesti! PSD-ul/USL-ul are candidat acolo! Unde-i hotia? Fac o statie pentru Marculesti si Cosambesti din banii slobozenilor cu aprobarea consilierilor PSD si alui Ciuperca, fara studii, fara proiecte, fara autorizatie de construire, fara lista de investitii. De ce? Sa-i faca pe plac lui ciuperca si sa arate omenilor ca fac si ei ceva. Moldoveanu' pe buna dreptate nu le-a dat-o in bune. Pai pentru Scanteia statia a fost facuta de Primaria Scanteia. Pai nu se lauda ciuperca ca el a facut statia? Eu nu cred ca s-a implicat in vreun fel fiindca si primarul de Scanteia a fost ghilotinat de acelasi grup hidos de calai?
mihai:
(19 Mai 2012, 12:29)
Ce tare a fost faza de la Albesti! Pana la urma firma care a facut simularea a primit de lucru gros de tot la Balaciu. Ce vremuri....
dorel:
(19 Mai 2012, 12:19)
ati vazut fratilor ce consilieri ne propun aceste ciuperci parazite , care se gasesc in cadrul PSD ?? unu' si unu'. printre ei, l am vazut pe zamfir, juristu' spitalului , il stiti, ca e "vedeta" in ceea ce priveste falsul si uzul de fals , mita si multe altele. (de altfel , toate acuzatiile anchetate de justitia ialomiteanasi solutionate cu NUP ) . votati PSD-ul si acesti "consilieri " si vom ajunge mai rau de atat (daca se poate) !!!
Ana:
(19 Mai 2012, 11:40)
@aaaa..iti multumesc mult pt completare, nu stiam care este locul de bastina al interimarului balbait dar acum m-am edificat si inteleg de ce rezolva problema apei la Marculesti pe banii slobozenilor...
aaaa:
(19 Mai 2012, 11:07)
Păi, dragilor, nu știați că locul de baștină al d-lui Stoica este Mărculești?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Și-a incendiat casa din neatenție

Un bătrîn de 60 de ani din localitatea Luciu a fost la un pas de moarte după ce aproape că și-a incendiat locuința singur. Incidentul s-a petrecut joi, 16 decembrie, cînd, băut fiind, bărbatul a lăsat ușa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:15
(13414 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu incendiu


Fiscul cere birurile

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 27 decembrie 2010, inclusiv, este ultima zi în care se mai pot depune declarațiile aferente lunii noiembrie, respectiv declarația ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:14
(12052 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu recomandă evitarea deplasărilor cu mașina

Prefectul județului, Mădălin Teculescu recomandă cetățenilor să evite deplasările cu autovehiculele pe drumurile publice. Evident, recomandarea vine ca urmare a valabilității avertizării de «Cod Galben ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:13
(10532 vizualizări - 2 comentarii)


Cod Galben în Ialomița

Cod Galben în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pentru intervalul 16 decembrie, orele 20,00-17 decembrie, orele 18,00, s-a emis o avertizare Cod Galben pentru mai multe județe din sud-estul țării, printre ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:27
(12863 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Agricol în Ialomița

Recensămîntul Agricol în Ialomița

Din informațiile operative centralizate de Institutul Național de Statistică asupra ritmului de colectare a datelor statistice în teren la Recensămîntul General Agricol, în perioada 2-15 decembrie 2010 ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:18
(12782 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut de acasă!

A dispărut de acasă!

Miercuri, 15 decembrie, o femeie de 21 de ani a reclamat polițiștilor faptul că soțul său Vladimir Beleuță, de 27 de ani, a dispărut de la domiciliu. Tînăra a povestit polițiștilor că bărbatul ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:06
(11654 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: Accident în lanț soldat cu decesul unei persoane

Sinești: Accident în lanț soldat cu decesul unei persoane

Un bătrîn de 63 de ani a sfîrșit tragic într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Sinești, miercuri, 15 decembrie. Accidentul, produs în condiții deocamdată necunoscute, s-a produs după ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:03
(11230 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Salariul minim, modificat începînd cu 1 ianuarie 2011

Începînd cu 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 670 lei lunar, reprezentînd 3,94 lei/oră pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, se ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:58
(10077 vizualizări - 2 comentarii)


«Foc de artificii», acțiune anti-petarde

Înaintea Sărbătorilor de Iarnă, polițiștii ialomițeni avertizează amatorii «pirotehniști» cu privire la faptul că folosirea de artificii este strict interzisă. IPJ Ialomița se înscrie astfel în rîndul județelor ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:57
(11715 vizualizări - 0 comentarii)


Controale la vulcanizările auto

Săptămîna precedentă, în cadrul campaniei naționale de identificare a cazurilor de muncă la negru în cadrul vulcanizărilor auto, ITM Ialomița a desfășurat o serie de controale la 10 angajatori. În acest ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:48
(10062 vizualizări - 0 comentarii)


CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 31-22 (16-14)

CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 31-22 (16-14)

Ce final de an! CSM Unirea a făcut spectacol la despărțirea de 2010. Mai multe amănunte despre meci în secțiunea Sport. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 12:08
(7633 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 10:07
(9564 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași

A devenit o tradiție în ultimii cinci ani ca în perioada Sărbătorilor de Iarnă Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat să organizeze Cupa Crăciunului TSD la fotbal. În acest an, la startul competiției ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 09:46
(11644 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 09:39
(11731 vizualizări - 0 comentarii)


Cotrabanda cu țigări de la Fetești: Șoferul mașinii, arestat

Bărbatul de 32 de ani din care a fost depistat în cursul nopții de 13/14 de decembrie a.c., în jurul orei 00.50, de către polițiștii din Fetești în timp ce transporta țigări fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2010, 15:15
(9100 vizualizări - 0 comentarii)


«Hristos se naște! Să-l slăvim împreună!»

Vineri, 17 decembrie 2010, la orele 16,00, debutează a treia ediție a concertului anual de colinde susținut de către elevii și liceenii unităților școlare din Slobozia. Concertul va avea loc la Mînăstirea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2010, 15:02
(10474 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia colind


Ialomița: Braconaj pe fondul de vînătoare Căbăl

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 12 decembrie, polițiștii feteșteni au acționat în zona fondurilor de vînătoare, scopul principal al acțiunii constituindu-l prevenirea braconajului cinegetic ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:48
(12150 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră «salvată» de polițiști

După 10 zile de căutări, o minoră din Slobozia, fugită de la domiciliu, a fost depistată de polițiști. Minora Neagu Corina Alexandra, din municipiul Slobozia, a fost dată dispărută de către familie pe ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:30
(8649 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În cursul nopții de luni spre marți, polițistii ialomițeni au reușit să intercepteze o captură de 3000 de pachete de țigări. La miezul nopții, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:10
(11793 vizualizări - 0 comentarii)


«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

O nouă ediție a balului «Celor mai frumoși... ani» se va desfășura la acest sfîrșit de săptămînă la Fetești. Evenimentul este dedicat elevilor din liceele din Fetești și Țăndărei și se află la a doua ediție ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:04
(11401 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan, accidente, ilegalități

Sîmbătă, 11 decembrie, Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. În timp ce un bărbat, de 43 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:02
(8791 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cartușe cu glonț, deținute ilegal

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat sîmbătă, 11 decembrie, un bărbat, de 55 de ani, din Urziceni, care deținea fără drept 158 de cartușe cu glonț de calibru 5,6 mm ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:01
(11122 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni glonț


Slobozia: Liniștea publică, asigurată în sistem integrat

În perioada 10-12 decembrie, efective din cadrul Poliției Slobozia în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 17:59
(7759 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru șomeri

«Începînd cu data de 1 ianuarie 2011, procentul de 75% pentru calculul indemnizației de șomaj se va aplica la valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii dreptului și nu la ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:04
(15220 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente și incendii la sfîrșit de săptămînă

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 10 decembrie, locuințele sociale din cartierul Catanga al orașului Urziceni au fost în pericol. Doi plopi, înalți de aproape 20 de metri și sprijiniți de un alt ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:03
(12755 vizualizări - 0 comentarii)


Spectacol caritabil organizat de Asociația Tinerilor din Ialomița

Joi, 16 decembrie, la orele 11,00, Asociația Tinerilor din Ialomița organizează un mini-spectacol cu scop caritabil denumit strategic «De Crăciun, împreună prin artă». Potrivit organizatorilor, scopul spectacolului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:01
(15040 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accidentat pe trecerea de pietoni

Un bătrîn de 74 de ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza comunei Lilieci. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Sinești s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 10:42
(12842 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Șofer băut la volan

Un bărbat din Urziceni a fost prins conducînd băut. Individul de 34 de ani a fost identificat aseară, 9 decembrie, pe o stradă din localitatea Urziceni. Pentru că mirosea a băutură, bărbatul a fost testat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 09:12
(12244 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cu permisul suspendat, la volan

Aflați în supravegherea traficului rutier, polițiștii slobozeni au oprit pentru un control de rutină o mașină, înmatriculată în județul Călărași, condusă de un bărbat, de 43 de ani. Pentru că nu avea permisul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 08:31
(13607 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au furat plăci de azbociment cu căruța

Joi, 9 decembrie, polițiștii slobozeni au observat o căruță ce se deplasa pe DN2A, în atelaj aflîndu-se 7 bărbați. Mai mult, controlînd căruța, polițiștii au descoperit mai multe plăci de azbociment și ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 07:22
(10015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...