Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-Comprest Gim București 3-1

Victorie under 21

Echipa din Axintele începe să arate tot mai mult cum i-o spune numele: o trupă de viitor, iar dacă lucrurile vor merge în continuare ca în acest retur, și cu viitor. Șase jucători sub 21 de ani a avut Ion Nica la finele partidei cu bucureștenii de la Comprest Gim, disputată vineri, 18 mai, pe terenul alb-verzilor. Dintre aceștia trei s-au aflat pe lista marcatorilor, bifînd astfel o premieră.

Meciul mînjilor
«În ciuda rezultatului am făcut un joc modest. Chiar dacă mulți afirmă contrariul, Comprest Gim este o echipă incomodă» ne-a declarat, la finele partidei, tot mai pretențiosul Ion Nica. Axintenii s-au mișcat repede și, în minutul 10, Petruș Novac a semnat un assist pentru Ionuț Fătu (’10), iar fostul jucător al Chirnogiului n-a iertat. A urmat o acțiune pe partea dreaptă a lui Sebastian Vasile (’29) care s-a finalizat cu un șut-centrare la vinclu. La 2-0 ialomițenii și-au permis un moment de relaxare, taxat de bucureșteni care au marcat prin Țane (’43). Prima repriză s-a lăsat nu doar cu goluri, ci și cu accidentări. La un duel cu un adversar, fundașul stînga Ciprian Stoica a părăsit terenul cu capul spart, fiind înlocuit cu Adrian Tache. În a doua repriză, Viitorul a mai punctat o dată, tot printr-un jucător sub 21 de ani. Gabriel Simion (’50) a reluat din 6 metri o minge venită dintr-o lovitură de colț.

Locul V, betonat
Viitorul bifează astfel a 10-a victorie, cu două etape înainte de final. Prin acest succes, elevii lui Ion Nica se distanțează la 8 puncte de locul VI și, prin urmare, sînt siguri cel puțin de locul V. Etapa viitoare îi va duce pe axinteni la călăii Unirii Slobozia din urmă cu două runde, CS Balotești. «Baloteștiul este o echipă într-o evidentă creștere de formă. Pe lîngă asta, terenul de acolo nu-i avantajează pe elevii mei. Sper totuși că, deși obiectivul pe care ni l-am trasat în iarnă este îndeplinit, jucătorii să rămînă concentrați și să obținem o nouă victorie» spune Ion Nica.
Viitorul Axintele 3-1 Comprest Gim București

Viitorul Axintele: Răduță-Vasile, Mihociu, Simion, Stoica (Tache)-Ionel (Munteanu) Șelaru, Toader, Chiriță (Bogorodiță)-Novac (Moses), Fătu.

23 Mai 2012, 18:03 (13237 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Eșec în fața propriilor suporteri
Remiză cu gust de eșec
De la extaz la agonie
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
432 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

Joi, 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 17:40
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Joi, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29527, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de miercuri, 21 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 16:15
(3839 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noi cote de impozitare pentru veniturile obținute din participarea la jocurile de noroc

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începând cu data de 1 august 2022, au intrat în vigoare prevederile OG nr. 16/2022, pentru modificarea și completare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:10
(12781 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 septembrie 2022, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 26 septembrie 2022 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 14:15
(11462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29517, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de marți, 20 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2022, 16:20
(2442 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29501, fiind înregistrate 18 cazuri noi față de ziua de luni, 19 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 16:15
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Adolescentă reținută pentru «tâlhărie»

Luni, 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizați de un bătrân de 81 de ani, din Bordușani, cu privire la faptul că în data de 9 septembrie a.c., a fost ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 14:30
(3191 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 00:55
(5058 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:50
(15505 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:40
(2576 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 15:05
(5807 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 14:50
(6731 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 16:50
(2037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 16:20
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 16:15
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 14:15
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:00
(19298 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:50
(5154 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:40
(2845 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 16:25
(2033 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Sudiți, reținuți după ce au accidentat mortal un copil de 15 ani și au părăsit locul faptei!

Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:10
(3688 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Ion Roată

Incendiu la o casă din Ion Roată

Miercuri, 14 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Ion Roată. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 12:55
(2861 vizualizări - 0 comentarii)


Cămătarii din zona Urziceni-Manasia, călcați de mascați

Joi, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Urziceni și comuna Manasia, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de «cămătărie ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 11:30
(2880 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Platonești, drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat în cursul nopții de marți spre miercuri, 13/14 septembrie a.c., activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, în jurul orei 1,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:20
(4310 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Ialomița desfășoară cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Ialomița, organizate în colaborare cu personalul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:10
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 14 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29425, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de marți, 13 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 16:35
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,66%, rata șomajului în luna iulie 2022

La sfârșitul lunii iulie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3411 șomeri (din care 1603 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 13:40
(6143 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Făcăeni, Slobozia și Urziceni

Două echipaje de pompieri din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în comuna Făcăeni, în eveniment fiind implicate două autoturisme cu patru pasageri. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 12:50
(5272 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii august 2022, 660 misiuni de ordine publică și 785 de misiuni pe linie de pază instituțională. Dintre misiunile de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 17:00
(21636 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 13 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29413, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de luni, 12 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 16:15
(2438 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...