Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Oamenii președintelui»

«Oamenii președintelui»

Adrian, mîna stîngă a președintelui Ciupercă
Teren dat ilegal pentru consilierul personal

În anul 2008, Consiliul Local Slobozia a aprobat un proiect de hotărîre prin care decidea atribuirea în folosință gratuită a 300 de mp pentru tinerii care doreau să-și construiască o casă. Potrivit Legii 15, în baza căreia a fost aprobat proiectul, pe listă ar fi trebuit să figureze oameni care nu dețineau proprietăți. La momentul respectiv, Adrian Ionescu, consilierul președintelui Ciupercă, era proprietar cu acte în regulă. Dar acest amănunt nu l-a împiedicat să beneficieze, ilegal, de o halcă de 300 de mp de teren în cel mai nou cartier al orașului...
Legea nu e pentru oamenii președintelui Povestea atribuirii terenurilor în cartierul de lîngă Gara Slobozia Nouă este de notorietate. La sfîrșitul anului 2008, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 15 din 2003, care prevedea acordarea în folosință a 300 de mp de teren gratuit pentru construirea de case, Consiliul Local aproba demararea acestui proiect în cartierul mai sus menționat. În baza legii, același Consiliu Local Slobozia aproba un regulament draconic prin care acordarea terenului era condiționată, printre altele, de obligativitatea ca beneficiarii să nu mai dețină în proprietate o altă locuință. În ciuda acestei prevederi, pentru Adrian Ionescu, unul dintre consilierii personali ai președintelui Silvian Ciupercă, nu a reprezentat o problemă obținerea unui astfel de lot. E drept, el nu a fost «împroprietărit» imediat de către consilierii PSD. Dar în luna septembrie a anului 2009, mai precis pe 11 septembrie, peste rînd și fără a avea dreptul, soția lui Ionescu Adrian, Carmen Ionescu, a obținut o suprafață de teren de 300 mp pentru construirea unei locuințe. De ce este ilegală decizia consilierilor locali (aceeași care îl susțin astăzi pe Alexandru Stoica pentru o nouă candidatură)? Pentru că, potrivit unui contract de cumpărare încheiat cu 7 ani mai devreme, respectiv în 16 septembrie 2002, atît Ionescu Adrian, cît și Ionescu Elena Carmen sînt proprietari cu acte în regulă ai unui apartament în suprafață de 72 mp situat în Slobozia, pe strada Ștefan cel Mare.
Cine este Adi Ionescu? Dacă vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, răspunsul este la îndemîna oricui. Adrian Ionescu este unul dintre cei doi consilieri personali ai președintelui Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița. În această calitate, dublată de aceea de soldat fidel al partidului, Adrian Ionescu și-a croit încet, dar sigur, o carieră administrativă. Pe care și-o dorește dublată de una politică! Evident, din postura pe care o are, Adrian Ionescu nu comentează neîntrebat și nu face declarații publice nici picat cu ceară. De aceea, nu ne-a putut oferi un punct de vedere cu privire la atribuirea terenului despre care vorbim. Independent l-a descoperit însă pe consilierul președintelui Ciupercă pe facebook, acolo unde acesta își consumă frustrările administrative. Iată ce scriam în luna iunie a anului 2011: «Așa cum îi stă bine unui consilier al președintelui Consiliului Județean Ialomița, Ionescu caută să întîlnească „o fată între 24-40 ani“. Profilul de pe rețeaua de socializare conține aparent detalii false, Adrian Ionescu, se prezintă la cei 34 de ani ai săi ca domiciliat în Capitală. E drept și Slobozia-i capitală de județ, dar pînă la București tot mai sînt 120 km. Cît despre întîlnire, acum că tot sîntem la capitolul diverse, să ne spună adevărul. Întîlnirea trebuie să fie la București sau la Slobozia?».

Ștefan, mîna dreaptă a președintelui Ciupercă
Teren dat ilegal pentru vicele Consiliului

De mai bine de un an, pe Șoseaua Nordului, în imediata vecinătate a cartierului «Pepinieră», se ridică un paralelipiped de beton pe care scrie: «Fun House-împreună creștem mai frumoși». Clădirea aparține familiei lui Ștefan Mușoiu, mîna dreaptă a președintelui Silvian Ciupercă. Și a fost ridicată, în ciuda opoziției deschise a primarului Gabi Ionașcu, cu sprijinul consilierilor PSD din cadrul Consiliului Local Slobozia. Cu riscul de a ne repeta, aceiași care acum îl susțin pe Alexandru Stoica pentru un nou mandat la primăria municipiului Slobozia...
Opoziție deschisă din partea lui Ionașcu În anul de grație 2006, printr-un proiect de hotărîre susținut de către consilierii PSD, soția vicepreședintelui Consiliului Județean, Ștefan Mușoiu solicita administrației locale concesionarea prin licitație publică a unei suprafețe de 1,15  hectare de teren în buricul tîrgului, în zona 0, respectiv în cartierul «Pepinieră». Solicitarea, una formală, în condițiile precizate mai sus, s-a izbit încă de la început de refuzul primarului Gabi Ionașcu de a concesiona o suprafață de teren așa de mare pentru un proiect care nu răspundea nici priorităților zonei și nici așteptărilor slobozenilor din cartierul respectiv: «din respect pentru dumneavoastră și pentru comunitatea pe care o reprezentăm este absolut necesar să am această intervenție (...) Au mai fost societăți care au vrut să intre în posesia terenului respectiv. Am aprobat un PUZ cu trei imobile de locuit. Noi am luat deja în discuție predarea acestui teren către ANL, încredințîndu-i Agenției realizarea de locuințe pentru tineri, în condițiile PUD aprobat. Al doilea motiv al intervenției mele... Consider că Planul Urbanistic ar trebui să nu fie afectat de o altă investiție, mai ales cu acest caracter, întrucît cred că la 300 de metri este începută o investiție de către municipalitate, numită Grădinița cu 200 de locuri-cartierul Pepinieră. Mai degrabă acolo, în cadrul acestui proiect, se poate aproba și realiza o astfel de investiție...» declara la acel moment primarul Gabi Ionașcu.
Totul pentru președinte, totul pentru Mușoiu Poziția primarului Gabi Ionașcu a fost însă ignorată. Mai mult decît atît, deși consilierii locali ai PSD au știut că aprobarea unei astfel de construcții pe un teren destinat blocurilor de locuințe este ilegală, proiectul a fost votat cu majoritate de voturi. Conform procesului verbal de ședință, cel mai vehement dintre susținătorii proiectului a fost, la momentul respectiv, consilierul PSD Cornel Vasile, propus acum de PSD pentru un post de viceprimar: «Eu susțin acest proiect de hotărîre. (...) Acel PUD (...) prevede pe acest amplasament de 540 mp echipamente publice dispersate. Acest termen trebuie cumva revizuit. (...) Acolo nu mai avem acest gen de utilități publice pentru că toate utilitățile publice au fost realizate pentru cartierul Pepinieră pe alte soluții. Realizarea acestui obiectiv nu ar afecta nici realizarea grădiniței. (...) Repet, eu susțin proiectul de hotărîre!» declara Cornel Vasile. În mod surprinzător, la acel moment, proiectul a fost susținut și de către consilierii PD-L: «Toată stima pentru acest proiect. Este o inițiativă extraordinară!» declara consilierul PD-L Constantin Sărăcăceanu. De la momentul aprobării licitației au trecut 5 ani, iar clădirea încă nu a fost finalizată. Mai mult, din promisiunile inițiale, respectiv locuri de muncă, gratuități pentru copii, amenajări peisagistice, etc, nu s-a materializat, pînă la acest moment, nimic.

De ce PSD? De ce vicepreședintele Mușoiu?
Portret-robot de vicepreședinte
Terenul obținut de către familia Mușoiu în buricul tîrgului nu este singura inginerie a familiei. Mediatizate intens în presa locală, ingineriile financiare ale lui Ștefan, cum îi place să-l mîngîie președintele Ciupercă, sînt binecunoscute. Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului, ne vom apleca asupra cazului Mușoiu-SAM GPL-vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, un băiat de mingi recrutat de Ciupercă de la pepiniera PSD și proptit în cîțiva ani fix în vîrful ierarhiei administrative a județului pentru a mulge țîța bugetară a primăriilor ialomițene.
Un buticar fără perspective Fănică Mușoiu vede lumina zilei în 1975. În perioada 1998-1999 se școlarizează în ale social-democrației la fundația pesedistă Mileniul 3, păstorită de marea căpetenie socialistă Marian Bălan, acum retrasă din activitate. Aici deprinde primele noțiuni de devalizare organizată și șmen generalizat, asistînd din funcția de vicepreș al fundației la preluarea controlată a Clubului Tineretului din Slobozia de sub nasul poporului. Pînă în 2002, Mușoiu se școlarizează și devine electromecanic expert în traficul urban. Apoi își creează timid prima întreprindere de montat GPL pe hîrburi, afacere ce îi aduce ceva parale și ceva reclamații pentru buteliile încărcate fără autorizație. Rezultatele financiare mai săltărețe apar în 2005, cînd cu 10 angajați nepoțelul socialist face primul miliard contabilizat în activul SAM GPL. Tot atunci timidul nepoțel își bagă primele degete în borcanul cu miere bugetară, montînd niscaiva termopane la școlile din Slobozia. A fost semnalul că tînărul social-democrat se maturizase și îi venise timpul să fie scos la produs de codoașele din fruntea partidului. Din acel an, sensul vieții s-a schimbat pentru mecanicul Fănică, devenit preferatul lui nea Vasile Ciupercă, profesorul de cinste și corectitudine de la Consiliul Județean.
Concubinajul lui Mușoiul cu bugetul de partid și de stat În august 2005 Mușoiu aplică primele noțiuni de economie socială de piață și creează firma Project Construct. Unic angajat și acționar devine consoarta sa, Sneatinschi Alice Maria (SAM dacă nu v-ați prins), care în primul an de activitate face un profit brusc și neașteptat de 1,3 miliarde de lei. Asta în vreme ce Fănică GPL abia dacă adună vreo 250 de milioane cu toți cei 20 de angajați ai lui. De unde rezultă că potrivit principiului vaselor comunicante, bănetul de la SAM se scurge la Project Construct și de acolo în buzunarele nepoțelului dedulcit deja la contracte de lucrări publice. Fie direct, fie prin intermediari, SAM și asociații ajung în 2007 cu profituri însumate pe ambele firme de circa 3 miliarde de lei. Ceea ce pentru o firmă plecată de la butelii GPL nu era rău de loc. Cu precădere miliardele provin de la primării PSD care-l alimentează pe Mușoiu cu diverse lucrări, de la termopane și zugrăveli pînă la studii de fezabilitate, piață pe care concurența era acerbă în sînul mare al partidului stat. De la stadiul de băiat de mingi, Mușoiu ajunge la capătul lanțului trofic în 2008, cînd este propulsat consilier județean. Adică lupul ajunge paznic la oi. După numai cîteva luni de activitate în Consiliul Județean, Mușoiu profită bestial de buget. SAM GPL administrată de Sneatinschi face o cifră de afaceri de 49 de miliarde dar profitul cade în cap ajungînd la 460 de milioane, adică nici 10%. Asta în vreme ce Project Construct abia adună 1,7 miliarde cifră de afaceri dar scoate un profit de doar 200 de milioane. Nici principiul vaselor comunicante nu mai funcționează, deși firma umflă lucrări publice pe bandă rulantă. Mai ales că, la data de 11 decembrie 2008, Mușoiu ajunge vicepreședinte al Consiliului Județean ocupînd funcția rămasă vacantă după ce Mihai Găină a cîștigat un mandat de senator. Lista cu lucrări de construcții publicată pe site-ul firmei SAM GPL confirmă un număr de minim 30 de lucrări executate cu bani de la bugetul județean. C-așai în politică!
Studiu de caz: Golănia de la Albești Un scurt remember de arhivă ne arată următoarea schemă. Peste 25 miliarde de lei au luat calea conturilor firmelor pesediste printr-o inginerie penală dezvăluită deja în presa locală. Este vorba despre asfaltarea unor străzi din Albești și Marsilieni, unde primar era pesedistul Marin Constantin. Lucrarea valora, potrivit studiului de fezabilitate, circa 25 miliarde de lei vechi. Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Project Construct SRL. La licitația organizată în iulie 2009 s-a prezentat un singur ofertant. Este vorba despre O ASOCIERE DINTRE FIRMELE Cargo SA și SAM GPL, ambele din Slobozia, lucrările fiind adjudecate la valoarea de 24,9 miliarde de lei. Golănia imorală ne este relevată în toată splendoarea ei de Registrul Comerțului. Firma care a întocmit studiul de fezabilitate este controlată de o oarecare Sneatinschi Alice Maria. Aceeași persoană este administrator la firma SAM GPL, unde acționar unic este vicepreședintele CJI Ștefan Mușoiu. În cadru asocierii, SAM GPL a executat proiectarea iar Cargo asfaltarea. Și ca să punem capacul, banii umflați de famiglia Mușoiu (personajul feminin din afacere este nevasta vicelui pesedist) vin de la cinstitul și competentul Silvian Ciupercă, care habar nu are ce inginerii execută băiatul lui de mingi de la CJI. Dacă mai spunem că atunci cînd bunicuța Ciupercă nu e acasă nepoțelul Mușoiu preia atribuțiile de președinte, rezultă foarte clar că instituția publică a ajuns punct de lucru pentru firmele lui Fănică. Cu voie de la nea Silvică! Curat curvăsăraie! (articol de M. ENCIU, preluare Gazeta de Sud-Est)

28 Mai 2012, 12:17 (37800 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița
«Efervescența» politicii ialomițene sau radiografia activității partidelor
Apare Partidul Ialomițenilor Uniți PIU?

Comentariile cititorilor:


Gay(a) presedintelui:
(28 Mai 2012, 15:30)
Deci....Ionescu este mana stanga a Sillviei Ciuperca iar Musoiu mana dreapta. Conform regulilor nescrise ale apevistilor si a fostilor militari in termen, cu stanga se executa pt nevasta iar cu dreapta pt amanta. Ori, daca e sa aplicam nitica logica, reiese faptul ca Silvia Ciuperca iubeste doar functia, nu si gradul!!! O fi adevarat ca Silvia este....Silvian? Doamne apara si pazeste daca se rasufla asta.
tytus:
(28 Mai 2012, 15:16)
la puscarie cu ciuperca si protejatii sai!
anlistu:
(28 Mai 2012, 14:50)
la anl2007 nu e apa calda din cauza baietilor presedintelui!!! de o sapt s-a sistat apa calda datorita domnului director de la autofinantate care se vrea consilier judetean pe lista usl...huaaa...sunteti niste javre...niste hoti care nu sunt in stare nici macar datoria sa si-o faca...sunteti platiti din banii nostri, ai cetatenilor de rand...si acum veniti cu cersitul de voturi? pentru ce ma? pentru ce? ca ne furati non-stop? mancatori de bani publici ce sunteti...atata sunteti in stare...sa furati din banii contribuabililor...in rest nu stiti sa faceti nimik...nu ati facut nimik in viata voastra...daca esti economist adevarat mai directorasule nu ai sta in primarie pe 2 lei...ai lucra in privat, ai fi cautat de firme...dar acolo ti-e locul...la piete si la cimitir!
gigi:
(28 Mai 2012, 14:11)
ii votam, ii votam...ce naiba...o sa ramanem cel mai naspa judet...ati pomenit voi judet fara baroni? 
neinteresant:
(28 Mai 2012, 13:55)
Și mai vor să îi votam?????? La sapă cu ei!!!!!
emil:
(28 Mai 2012, 13:52)
corect! bravo nelu mititelu!
monarch:
(28 Mai 2012, 13:45)
Votati USL-Ciperca! Votati "sa continuam impreuna" smenurile cu protejatii nostri! 
Nelu mititelu':
(28 Mai 2012, 13:36)
Si acum o sa vina "SORIN",comentatorul de pe toate site-urile ialomitene si-o sa "dea in soldovean" ca deh...Musoiul lui nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase...pe pariu ca nu reuseste sa se abtina...hai Sorinache tata, fa-ti numarul, nu ma dezamagi!
justiţiar:
(28 Mai 2012, 13:21)
Această Sneatinschi nu este alta decât fata unuia, Căldăraru, care avea un "magazin" în Bazar,
unde vindea vopseluri și alte mărunțișuri, un escroc cu vechi ștate în ale turnătoriei la secu' și
poliție, braconier înrăit în ale vânătorii împreună cu șuții din poliție. O lungă perioadă de timp tata
și fiii nu-și vorbeau, aceștia din urmă (Căldăraru mai are un băiat, Dan) acuzându-și tatăl de comportament mult prea dur, aceștia părăsind domiciliul părinților, lăsându-l pe țiganul oltean cu
buza umflată. El și-a schimbat numele, în Sneatinschi, după nu știu ce rudă cu pământ rtrocedabil
undeva, în Ucraina. Probabil, când și-au dat seama că escrocheriile aduc bani mulți, copiii au lăsat-o mai moale, împăcându-se cu "bulibașa". Dacă săpați mai adânc, veți găsi multe vrute și
nevrute cu acest Ion Căldăraru & co..
Maria:
(28 Mai 2012, 13:13)
Nu cu PSD-ul! E clar ca judetul nostru este unde este din pricina lui Ciupi ai a consilierilor lui!
Pacat ca are multi si destul lingai in jur si in judet....
OBIECTIV:
(28 Mai 2012, 12:54)
Ne bucuram ca se mai intervine si cu adevaruri. felicitari ziarului. Intrebare- Nu va temeti de ...
Din pacate nu ne mai putem mira, nu mai putem fi uimiti de ce se intampla.Sunt indivizi scolarizati pe la x si o, au relatii si atat. Pai credeti ca astia au simt civic, sentiment de daruire fata de oamenii nevoiasi. Da de unde.
Si pana la urma? Noi cu cine votam?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
413 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 19:08
(11398 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 18:48
(11827 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Polițiștii feteșteni au confiscat peste 8 tone de fier vechi. Ancheta s-a desfășurat pentru un grup de șase indivizi suspecți pentru comiterea mai multor furturi de pe raza municipiului, infracțiuni săvîrșite ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 17:08
(24990 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii se luptă cu inundațiile

Ploiele abundente căzute la sfîrșitul săptămînii precedente au făcut ravagii la Fetești. Nu mai puțin de 12 gospodării au fost inundate, iar pompierii feteșteni se lupă din greu cu furia apelor. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 12:47
(23234 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de amploare a Poliției ialomițene

Aproximativ 215 polițiști au participat vineri și sîmbătă, respectiv 9 și 10 iulie, la o acțiune de amploare desfășurată pe raza orașelor Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei, precum și a comunelor aflate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:59
(23732 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

În urma unui control în trafic, la stația de taxare pod Giurgeni-Vadu Oii, comisarii Gărzii Financiare au interceptat două camioane. Acestea aparțineau unei societăți comerciale din Constanța și transportau ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:55
(21220 vizualizări - 0 comentarii)


Încerca să-și aranjeze florile pe scaunul din dreapta și a intrat în pom

Sîmbătă, 10 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime.
Primul eveniment rutier s-a produs pe raza localității Movilița, în urma accidentului rezultînd rănirea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:41
(19432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat în cancelaria școlii

La sfîrșitul săptămînii precedente, un tînăr de 19 ani a fost surprins în cancelaria unei școli din Slobozia încercînd să fure mai multe bunuri. Băiatul, fost elev al școlii, a fost surprins de femeia de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(17846 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu polițist-șofer

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sîmbătă, 10 iunie, într-un accident rutier în apropierea localității Bucu. Accidentul s-a petrecut în condiții de poaie abundentă și carosabil umed ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(19970 vizualizări - 0 comentarii)


Beți și fără permise, la volan

Inconștiența continuă să ne surprindă zilnic. Numai în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv, 10 spre 11 iulie, polițiștii au depistat în trafic șoferi care ba nu aveau permis de conducere, ba se ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:38
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: 150 litri de motorină, «evaporată» din rezervor

Alarmată, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Armășești, a sesizat polițiștii din localitate, sîmbătă 10 iulie, că în noaptea anterioară îi dispăruseră 150 litri de motorină din rezervorul unui autocamion ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:37
(16679 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Joi, 15 iulie 2010, ora 11.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, în parteneriat cu Fundația «Cartea călătoare» Focșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:49
(18459 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Inundații și incendii

Ialomița: Inundații și incendii

Ploile abundente de la sfîrșitul acestei săptămâni au inundat mai multe gospodării din comuna Giurgeni și din cartierele Buliga, Fetești Gară și Fetești Sat ale municipiului Fetești. Vineri, 9 iulie și ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:40
(24317 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:33
(11249 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:32
(13989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Fierbinți Tîrg: Tîlhari arestați

În cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Fierbinți Tîrg, identificînd trei tineri, pe numele cărora Tribunalul București-Secția I Penală a emis, la data de 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:31
(14515 vizualizări - 0 comentarii)


În atenția angajatorilor (persoane juridice și fizice) care depun declarații la FNUASS: Raportarea electronică

Începînd cu raportările lunii iulie, efectuate în luna august, către CJAS Ialomița, listele de asigurați vor fi preluate în sistem electronic în baza aplicației furnizate de către CNAS-Siveco. Această aplicație ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 10:14
(19323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 arestări într-o singură săptămînă

În săptămîna 2-8 iulie a.c., pe parcursul instrumentării dosarelor penale, avînd în vedere probatoriul administrat pe numele unora dintre suspecți, polițiștii ialomițeni au dispus reținerea a 12 persoane ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:13
(20419 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Încă o persoană implicată în scandal, reținută de polițiști

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în scandalul iscat marți seară în orașul Căzănești a fost implicat și un tînăr, de 28 de ani, din localitate, ce a fost identificat deja de polițiști. Față de acesta ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:04
(18072 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20850 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16587 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, sub Cod Galben

Ialomița, sub Cod Galben

Începînd de vineri, 9 iulie, orele 08,00 și pînă sîmbătă, 10 iulie, orele 10,00, Ialomița se află sub Cod Galben. Meteorologii au emis avertizări de vînt puternic și vijelii. «În intervalul menționat în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:19
(21996 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23597 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(13470 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12952 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24115 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24443 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(22026 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13955 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ultimele comentarii
nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...