Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Agentul Cornel Ciriblan de la Poliția Rutieră, reținut pentru luare de mită

Și polițiștii ajung la închisoare! O știe cel mai bine agentul șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Cornel Ciriblan, care a fost reținut luni, 28 mai a.c., pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de luare de mită, el urmînd a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Cazul polițistului a fost instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Potrivit anchetei, agentul șef Ciriblan este acuzat de faptul că în data de 13 aprilie 2012, în timp ce se afla în patrulare, a primit o sumă de bani de la un conducător auto, certat cu regulile de circulație. Polițistul i-a pretins șoferului o sumă bani pentru a nu-l trage la răspundere. Omul legii mai este acuzat și de faptul că a desfășurat activități de comerț, inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț, în scopul obținerii, pentru sine sau membri ai familiei sale, de bani sau alte foloase.

28 Mai 2012, 13:56 (72032 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Adjunctul șefului de post de la Sinești, reținut pentru luare de mită
Ialomița: Ionuț Scrioșteanu, șeful Biroului Vamal Slobozia, reținut pentru «luare de mită»

Comentariile cititorilor:


nenorocitu` de la sinesti:
(4 Februarie 2013, 01:03)
Salutare bai baieti in primul rand vreau sa spun si eu k sunt de acord ca baietii sa isi faca treaba dar in mod corect ca daia sunt la dga si reprezinta incoruptibilitatea eu am fost condamnat 6 luni cu suspendare pt k nu am putit sa stau arestat sau retinut deoarece nevastamea era insarcinata si din moment inoment trebuia sa nasaca si nu am vrut sa pateasca ceva stiindu-ma in vreo stare de detentie recunoscand practic in fata instantei niste lucruri pe care sincer maar de mi le m-ai aminteam ei spunandu-mi niste nume de persoane carora le-as fi pretins si luat bani. E posibil sa fi fost sau nu dar cert e ca nu imi mai aminteam de niciunul faptele fiind savarsite cu vreo 4 luni in urma si oprind in medie cam vreo 50 de masini pe zi dati-va seama. In fine am fost slab de inger si am pierdut in fata unor incompetenti asta ma doare cel mai tare ca daca ma faceau cum trebuie eu stiu cu inregistrari cu filmari sau bacnote specimen duoa cum am auzit ca li s-au prezentat altor 'nenorociti' nu imi parea rau sa nu mai spun ca pe tot parcursul anchetei incompetentul ala de dima ma tot oripila cu afirmatii de genu ca de ce mi-am lasat prima sotie in timp ce eram audiat si.multe alte amatorisme si neprofesionalisme de genu. Sa mai spun totusi si de modul cum.mi-am dat demisia din politie fiind in celula de aprox 5minute va dati seama aveam mintea limpede si numai buna sa iau o astfel de decizie . Atunci cand am fost invitat de dl teddy sa imi prezinte materialul m-am prezentat dar neputand sa ma insoteasca avocatul i-am spus aceatuia ca nu semnez nimic si ca o sa vin saptamana urmatoare cu avocatil acesta a veni t catre mine spunandu-mi " Duuuuuuuuteeeee-n piiizda matiiiii ca iti dau si un sut in cur!!!!!!!!!!!!!!! Iar mi-a parut rau ca nu am avut vreun disp video sa-l inregistrez. Da foarte profesionisti astiaaaaaa. Va mai repet daca ma demonstrau nu ca la carte ci.minimum de meserie jos palaria.
eu :
(13 Ianuarie 2013, 20:24)
Domnule redactor sef e posibil sa fi ajuns si la dumneavoastra de nu mai urmariti acest personaj care inca ne sfideaza si ne demonstreaza ca inchide gura oricui
eu:
(13 Ianuarie 2013, 20:22)
Asa cum am preconizat si postat in comentariile anterioare acestCIRIBLAN CORNEL le-a dat clasa tuturor, din cate am inteles de la el a plecat totul dar prin relatiile si banii lui a reusit sa scape foarte usor ceilalti au stat in puscarie si el afara, a reusit sa schimbe si judecatorul in cazul lui si obtine amanari dupa amanari, inca o dovada ca justitia functioneaza perfect si cu putin ajutor
Anonim:
(22 Noiembrie 2012, 10:38)
Si baiatul lui ameninta colegii de liceu , le ia banii si mai nou toata scoala a prins frica lui, un pustan de 17 ani...Nu e posibil asa ceva ,dar : Aschia nu sare departe de trunchi.
Este inacceptabil ce se intampla dar traim in Romania.

anonim:
(2 Octombrie 2012, 22:29)
Ofiter??? Ce Ofiter poate fi unul ca Lucian Gheorghe, a terminat sc  vai de el, tinut in functie de curva aia de sora-sa, habar nu are de lege !!!
ADI:
(13 August 2012, 12:00)
Este foarte adevarat ce scrie cel de sus,in legatura cu spaga din Spitalul Slobozia,aveti in vedere Juristul,Olaru,care are la activ atatea malpraxisuri ,cei drept poate nesesizate.Cum a ajuns betivul acesta Director si seful COLEGIULUI DE MEDICI?cred ca ajutat de conducereaPSD ca dealtfel si prostituata de invatamant,OTILIA,o cunoastem cu totii pe aceasta femeie fara caracter care ne da educatie copiilor.ajunsa iarasi INSPECTOR,s-a schimbat partidui,i s-a scimbat si functia.Nu poate partidul sa-i schimbe si sexul,arata mai mult a barbat.SUCCES DOMNILOR DE LA DGA!Am incredere in voi ca veti ajunge si aici
MIHAITA:
(15 Iunie 2012, 21:21)
BA MIHAIE TE MANANCA KELEA. O IEI K PROSTU INAINTE. SPAGILE SUNT AKOLO UNDE DAI SI TU MA PROSTULE
Ha:
(10 Iunie 2012, 19:15)
Acum sa vedem daca va tine mai anchetatorilor sa tineti piept cu ditamai avocatii sa nu mao faceti facaturi. Mihaita mai bine te lasi ca si asa i-ai luat pe toti degeaba si adevaratii corupti se hlizesc de nu mai pot. Pacat ca a terminat-o cu politia baiatul asta!
wolf :
(9 Iunie 2012, 22:33)
Sa inteleg ca nu va tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Wolf:
(8 Iunie 2012, 18:40)
Faceti-le plangere celor de la DGA pentru abuz in serviciu, daca asa stau lucrurile. Ce sau cine va impiedica domnilor politisti cercetati in mod abuziv?
dima:
(8 Iunie 2012, 15:24)
cea mai mare realizare a fost cu Bitlan caruia i-au facut dosar pt. luare de mita pt. o sticala de whisky neprobata iar ala avea masurile legale luate,si ca sa vedeti cat este de incompetent mihaita  a fost ajutat la acest dosar si de prea corectul si superpolitistul sebi fostul comandat de la tandarei ca doar sunt cumnati nu?
corect:
(8 Iunie 2012, 12:33)
corect......bine zis..DGA-ul sa prinda adevarata coruptie nu sa faca circ mediatic si sa ne arunce in fata infractiuni de doi lei cu activitati de comert.....si a facut omu treaba la munca ...firma nu e a lui,care e problema daca il ajuta pe tacasu in timpul liber si oricum ....e singurul?  circ ,circ si rusine procurorilor care accepta perchezitii si interceptari pentru asa ceva.........
hop!:
(7 Iunie 2012, 23:59)
Sile, tata, tu esti Dima toata ziua si aici nu se vorbeste ca nu exista coruptie ci de faptul ca nu o probati deloc si ca faceti acte de vendeta pentru orgoliu personal.Pe de alta parte sa facem putina matematica : cati lucratori DGA sunt  7,8,9 ?   sa zicem 8  ,ce salarii au ? sa zicem 40 milioane cel putin.Ce bani ati luat luna asta? 320  milioane ,fara a mai pune deplasari ,prime ,autoturisme si tot ce tine de logistica. in concluzie rezulta ca la 3-4 luni prindeti cate un prostanac de la locala sau rutiera ca a luat spaga 1-2 milioane iar voi tocati cel putin cate un MILIARD la cate 3 luni.INEFICIENTI,INUTILI,AFARA IN STRADA.    DGA -ul adevarat sa prinda adevaratii corupti ,tunurile din primarii,spitale etc si aici ma refer la spagi  de sute de milioane sau miliarde din lucrarii publice ....apropo acum sa nu va apucati sa arestati infirmiere sau asistente ca au luat spaga 10 ron ,ca doar asta e stilul vostru sau cel putin sa nu le faceti perchezitii domiciliare  :))))
sole:
(7 Iunie 2012, 14:55)
si ca sa mai dam un exemplu de capacitate intelectuala a lui dima mihai si a bravului si neinfricatului si mult prea corectului tedi va spun ca dupa ce -a retinut 24 h pe Codreanu Felix si Stoica Laurentiu politisti la Fronitera iar tribunalul slobozia i-a condamnat 3 ani cu suspendare acestia au facut apel iar Curtea de Apel Bucuresti i-a achitat cu lit"C". BRAVOOO MIHAI si TEDI sunte-ti cei mai buni!
Yt:
(7 Iunie 2012, 13:38)
Auzi mai Sile dar Dima cand facea cheta nu lua spaga sau aia era mila? Daca nu te duci la sora ta la nunta nu inseamna ca ai o problema psihica, ca esti un frustrat? Mai lasa- l... pe frustratul asta de Dima. Sa-si faca meseria nu sa pandeasca nimicurile astea cu acte de comert. Vai mama noastra cu ce exemple dam

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Forțe sporite de polițiști, în acțiune

Sîmbătă, 11 iunie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, în mai multe locații de pe raza județului.
În acest sens, sîmbătă, în intervalul orar 0 ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 14:35
(6497 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoț prins cu bunurile furate în mașină

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 10 spre 11 iunie, polițiștii ialomițeni și agenții Postului de Poliție Amara au prins în trafic, pe raza localității, autorul unui furt de cablu electric. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 14:28
(9816 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt


Alexeni: I-a furat bunurile din locuința în construcție

Un tînăr de 20 ani din localitatea Alexeni a fost identificat ca fiind autorul unui furt din locuința unui cetățean. Furtul a fost reclamat polițiștilor din Alexeni de către un bărbat, de 42 ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 08:40
(9867 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Slobozia: Copil de 3 zile, preluat de elicopterul SMURD

Slobozia: Copil de 3 zile, preluat de elicopterul SMURD

Luni, 13 iunie, în jurul orei 11.00, un elicopter SMURD a aterizat pe Stadionul Municipal. Echipajul a fost solicitat de către medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia în încercarea disperată de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 11:21
(8109 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Sediile secundare se înregistrează fiscal

Potrivit unor noi reglementări în materie administrativă s-a stabilit competența pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ale contribuabililor mari și mijlocii. Astfel, competența pentru înregistrarea ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:54
(6022 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Rata șomajului, în scădere

Potrivit ultimelor date statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la nivelul județului rata șomajului este în scădere. Astfel, la finele lunii mai 2011, în evidențele instituției ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:44
(8871 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident în lanț

Joi, 9 iunie, în apropierea localității Movilița s-a produs un accident de circulație. O șoferiță de 39 ani se deplasa către Urziceni, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul ce circula ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:37
(8002 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pompierii voluntari, întrecere în probe de aptitudini

Sîmbătă, 11 iunie, la Stadionul Municipal din Slobozia s-a desfășurat faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților județului și serviciilor private ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:35
(9016 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Prins cu fier vechi fără documente

Polițiștii din Căzănești au oprit în trafic joi, 9 iunie, o mașină condusă de un bărbat, de 46 ani, din Manasia. Mașina era plină de materiale feroase pentru care șoferul nu avea documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:30
(7150 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Galben de vijeii și grindină

Ialomița: Cod Galben de vijeii și grindină

Ialomița, alături de alte 26 de județe, are parte în intervalul 9 iunie, ora 12.00-11 iunie, ora 6.00, de o atenționare Cod Galben de vijelii și grindină. Potrivit Administrației ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 20:30
(9340 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copiii au furat panourile metalice pentru a le vinde la fier vechi!

Un angajat al Primăriei Urziceni a sesizat polițiștii din localitate, miercuri, 8 iunie, că hoții au furat mai multe panouri metalice de la gardul situat în apropierea Gării. Cercetările ulterioare ale ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:33
(7895 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă accidentată ușor

O bătrînă de 75 ani din Slobozia a fost accidentată, miercuri, 8 iunie, de o mașină. Femeia se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure fiind acroșată ușor de o mașină al ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:31
(7559 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Bunurile Unirii Urziceni au fost vîndute

Marți, 7 iunie 2011, în urma unei licitații special organizate, bunurile Unirii Urziceni au fost vîndute. Valoarea de cumpărare a bunurilor sechestrate a fost de aproximativ 340 mii lei, cu tot cu TVA. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:29
(12851 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au săpat un șanț de 17 metri pentru a fura o conductă metalică

Trei bărbați din Fetești au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce săpau un șanț pentru a scoate o conductă metalică din spatele fostului Spital Municipal. Hoții decopertaseră solul pe o lungime ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:28
(7660 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Cerfiticatul digital, o necesitate obligatorie

«Direcția Genarală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori sau entități asimilate angajatorului mai pot depune la administrațiile ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:27
(7173 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Ghica: Șofer de scuter, acroșat de o mașină

Miercuri, 8 iunie, la Ion Ghica s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 61 ani, din Slobozia, conducea o mașină pe direcția Ciulnița-Albești, nu s-a asigurat corespunzător ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:25
(6158 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie în localitate

În dimineața de miercuri, 8 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune de amploare pe raza localității. Scopul principal al polițiștilor a fost creșterea climatului de siguranță publică și diminuarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:22
(9196 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Urziceni: Copii acuzați de furt calificat

Doi minori de 13, respectiv 14 ani sînt cercetați pentru furt calificat. Cei doi au intrat marți, 7 iunie, în curtea locuinței unui cetățean din Urziceni de unde au furat o pompă de apă, două motoare electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:32
(9058 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni copil furt


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței

Marți, 7 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune de amploare în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. Potrivit unei informări, în cele cinci zone de acțiune, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:31
(6774 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: A furat un telefon mobil din tren

Marți seara, în trenul personal dee pe ruta Urziceni-Slobozia, un tînăr de 21 de ani a sustras un telefon mobil lăsat nesupravegheat într-unul dintre compartimente. Incidentul a fost observat de către un ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:44
(12803 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 114 ialomițeni cer înapoi taxa de primă înmatriculare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că la data de 3 iunie 2011 se aflau pe rolul instanțelor un număr de 114 dosare care aveau ca obiect «restituirea taxei de primă înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:41
(10744 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 10 zile pînă la scadență pentru subvențiile la ovine si caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul pentru depunerea cererilor pentru acordarea subvențiilor la ovine și la caprine este 16 iunie 2011. Beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:40
(10884 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentul înecat în Borcea a fost găsit

Tînărul care s-a înecat duminică în apele Brațului Borcea a fost găsit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost văzut de un trecător în după-amiaza zilei de marți, 7 iunie, plutind la suprafața apei, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:39
(11297 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești înecat


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 18:39
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trei mașini implicate într-un accident

Luni, 6 iunie, în apropierea municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, un șofer de 47 ani, din Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe direcția București-Urziceni a pierdut ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(6674 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Căzănești: A lovit un autobuz plin de călători

La începutul săptămînii, luni, 6 iunie, în Căzănești un șofer imprudent a lovit un autobuz plin de călători. Conducătorul auto, un bucureștean, de 61 ani, a vrut să-și întoarcă mașina. Fiindcă nu s-a asigurat ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(7841 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Șofer băut la volan

Aflați într-un control de rutină în trafic, ieri, 6 iunie, polițiștii din Sinești au oprit pentru verificări o mașină ce circula între satele Hagiești și Lilieci, condusă de un bărbat de 37 ani. Pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:34
(9048 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Proiectil neexplodat pe malul Brațului Borcea

Luni, 6 iunie, un grup de pescari au anunțat pompierii după ce au descoperit pe malul Brațului Borcea, în localitatea Giurgeni, un element de muniție neexplodat. Proiectilul exploziv de calibru 100 mm, ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:32
(7483 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Atenție! 15 iunie, termen pentru obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:30
(7569 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Oceanelor», sărbătorită la Slobozia

Miercuri, 8 iunie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va fi gazda unui eveniment inedit: «Ziua Mondială a Oceanelor». Manifestarea face parte dintr-o serie de activități cultural-educative stabilite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:28
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...