Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, pune gratuit la dispoziția agricultorilor stațiile de desecare

Ialomița: Noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, pune gratuit la dispoziția agricultorilor stațiile de desecare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a vizitat marți, 29 mai a.c., Ialomița. Acesta a inspectat starea tuturor stațiilor de desecare și pompare din județ. Și toate acestea pentru a veni în sprijinul agricultorilor ale căror terenuri au fost afectate de ploaie.
Potrivit ultimelor informații, în județul Ialomița apa băltește pe o suprafață de peste 100 de hectare de terenuri agricole, cele mai multe în zona Balta Ialomiței. Ministrul Daniel Constantin a dat asigurări că stăm bine comparativ cu alte județe, unde suprafețele acoperite cu apă se întind pe mii de hectare. Scopul vizitei ministrului Constantin a fost acela de a-i sprijini pe agricultorii afectați de căderea masivă de precipitații. Concret, Daniel Constantin le-a dat asigurări acestora că pot folosi în mod gratuit stațiile de pompare și desecare pentru a-și salva recoltele. «Este o inițiativă foarte bună, mai ales că utilizarea acestor stații este foarte costisitoare. Tot ce trebuie să facă agricultorii este să înainteze o cerere prin care să demonstreze că au fost afectați» a declarat ministrul Daniel Constantin. În Ialomița, el a inspectat starea a trei stații de pompare și desecare la Slobozia, Giurgeni și în zona Fetești.

29 Mai 2012, 18:32 (9862 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Ministrul Agriculturii, Petre Daea a verificat stadiul lucrărilor de infrastructură la sistemele de irigații din Ialomița
Rovana Plumb, interesată de eficiența autorităților județene
Ialomița: Ambasadorul Danemarcei s-a întîlnit cu autoritățile județene

Comentariile cititorilor:


xyz:
(5 Iunie 2012, 14:42)
Felix securistul dovedit cu acte in regula,santajaza pe psdei si pnlei cu antenele lui.Astia fara FELIX ar fi morti,nu ar afla nici dracu de ei .Daca nu suntem atenti la votare,s-ar putea ca Varanul sa ne sugrume pe toti.PCR-ul a fost mana cereasca pentru el,iar acum incearca sa puna laba pe USL,sa conduca el tara.
fgfgrt:
(3 Iunie 2012, 00:51)
daca tot insistati cu comentariile off topic, incredibil de stupide, imprimate de o frustrare inutila tipic PD-ista, continui eu cu o gluma : voi radeti de fetele unora, doar pentru ca nu stiti ce morcov are Marinica in fund :)) Iar fara acest puscariabil sinteti terminati....
pedro slobozia:
(31 Mai 2012, 12:17)
ce sa le mai dati ma hotomanilor locul gol?frate ce fata are ciperca asta.
dan buzdugan:
(31 Mai 2012, 11:38)
@Actan, dupa mine candidatul psd la Primaria Sloboziei ar trebui sa fie a cincea roata la caruta, conform meritelor sale, semnaturilor si faptelor sale...
Actan:
(30 Mai 2012, 17:44)
@dan buzdugan, candidatul psd la primaria Slobozia a ajuns a treia roata de la caruta si este in cadere libera asa ca degeaba aceasta campanie agresiva...
dan buzdugan:
(30 Mai 2012, 15:58)
Domnilor, atentie mai mare la ,,evenimentele'' astea, suprapuse peste campania electorala. D-aia ne rade din poza candidatul ciuperca-sms pierdut, aflat in plina lupta pentru sefia Consiliului Judetean Ialomita. Rusine psd, nu mai folositi banii primariei pentru a va impune primar in Slobozia!  Nesimtitilor!
AndreiV:
(30 Mai 2012, 13:53)
Pentru "Curva maculina", care nici toate literele nu e in stare sa le puna in nick:

Sincer iti spun ca am crezut, pana astazi, ca mama ta este cea mai proasta vertebrata care a existat vreodata, insa recunosc ca m-am inselat, a lasat in urma ei ceva de o calitate si mai proasta.
che guevaru:
(30 Mai 2012, 13:53)
Marionete prostanace manuite de papusari hoti,mafioti ,distrugatori de democratie,de tara,de justitie ,de tot ce le iese in cale,tradatori de cea mai joasa factura.Gafa dupa gafa,tot inainte ,poate se scurtcircuiteaza ceva si in creierele proaste ale retardatilor ce va tot voteaza!Incredibil ce modele au impotentii usl,Prostica , Antenica si Mazarica -Che Guevara si Fidel Castro!!!(Nu mai zic de Marga cu Putin al lui,ca ma ia isteria).Voi nu sunteti in stare  sa va confruntati intr-o lupta cinstita nici cu o musca beata!!!Nu vreti voi,mai bine, sa-i luati drept modele pe cei care suferit in inchisorile comuniste,pe cei care s-au sacrificat pentru idealuri marete,pe cei care au luptat sa ne fie tuturor bine ,pe cei care au ramas demni in fata nenorocitilor tortionari comunisti .Acestia sa fie eroii vostri si ai nostri,martirii inchisorilor comuniste !!!!!!!!!!!!!!Dar voi sunteti urmasii si executantii tradatorilor si turnatorilor ,hotia ,minciuna,demagogia fiind parti fundamentale ale politicii voastre de partid.
coco:
(30 Mai 2012, 09:05)
Vizita are si alt scop discutarea unor posturi in administratie si dupa cum vedeti cei care mai vor o tura sant de fata.
Curva maculina:
(30 Mai 2012, 08:23)
Gigi Petre i-a luat locul lui Stefan Musoiu. Ciuperca in fata, el in spate. Pozitia perfecta a lingaului politic, care nefiind in stare sa faca altceva, pupa-n cur tot ce prinde in fata lui. Ca functie, vorbesc!
doru clarvazatoru':
(30 Mai 2012, 08:16)
L-a trimis felix turnatoru', la care daniel este dator 290.000 coco, sa ia pulsul! Procesul voiculescului cu Ministerul Agriculturii-daniel constantin s-a amanat pe 12 iunie 2012, sa vedem daca felix-grivco pierde, 60 milioane coco in joc!
Vio:
(29 Mai 2012, 22:18)
Ce fata are Ciuperca , zici ca-i vulpea in fata cotetului .
fgfgrt:
(29 Mai 2012, 21:33)
sa auzim si opinia agricultorilor "de dreapta" referitoare la aceasta masura de stanga :).............

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
328 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(304 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(623 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(678 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1261 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(779 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(649 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(905 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(727 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(813 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1832 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1937 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2119 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2769 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2250 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...