Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

O sărbătoare, două Slobozii

În perioada 24-27 mai, municipiul reședință de județ a serbat a XII-a ediție a «Sărbătorilor Sloboziei». Anul acesta evenimentul ar fi trebuit să fie unul jubiliar, dată fiind miza sa politică. Din păcate, cele 80 mii de lei alocate oficial manifestărilor au demonstrat că noii edili ai orașului nu sînt nici ei capabili să gestioneze unitar acest efort bugetar considerabil. Astfel a fost posibil ca, timp de 4 zile, orașul să se împartă în două. Jumătate din el a petrecut regulamentar pe bulevardul Chimiei, transformat în bîlci gastronomic, iar cealaltă a petrecut în jurul scenei amplasate lîngă Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, transformată și ea timp de 4 zile în bîlci electoral pentru primarul Alexandru Stoica și președintele Silvian Ciupercă. Dincolo de cele două scene, discret și cu atît mai meritoriu, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan»...

Veșnica lor pomenire!
În fiecare an, «Sărbătorile Sloboziei» debutează oficial la statuia Colonelului Popescu, acolo unde toată protipendada administrativă a Sloboziei se lasă admirată la depunerile de coroane. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta PreaSfințitul Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, a rămas pe tot parcursul manifestărilor și chiar a invitat aleșii să țină de coliva veșnicei pomeniri a eroilor neamului. După cum se poate observa și în fotografia alăturată, în timp ce oficialii de rang doi se hlizesc precum școlarii la ora de sport, prefectul Gigi Petre, viitor șomer, Stefan Mușoiu, viitor candidat pentru Parlament și Silvian Ciupercă, actual și viitor președinte de Consiliu Județean trăiesc pios, în numele electoratului pe care îl reprezintă. «„Cine uită, nu merită“, spunea Nicolae Iorga. De aceea trebuie ca în această zi, cu omenească emoție și adîncă recunoștință, să ne gîndim la cei care și-au jertfit viața pentru țară și neam. Neuitată rămînă jertfa lor!» a spus prefectul Gigi Petre cu acest prilej, joi, 24 mai 2012.

«Floare de pe Bărăgan»
Ajuns la a XVI-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan» s-a dovedit a fi, încă o dată, principala (ca să nu spunem singura!) atracție a «Sărbătorilor Sloboziei». Și, fără nicio îndoială, cea mai gustată dintre manifestările publice, prin parada desfășurată vineri, la orele 18,30, pe traseul Stadionul Municipal-Bulevardul Matei Basarab-Piața Revoluției. Dintre cele 5 ansambluri de dansuri , invitate din Macedonia, Bulgaria, Turcia, Ucraina și Italia, preferatul publicului s-a dovedit a fi cel din Italia, aplaudat la scenă deschisă. «E frumos, frumos... Parcă nici orașul nu mai e așa de mohorît. Mi se pare că sînt mai frumoși decît toți cei pe care i-am văzut trecînd... Și mai frumoși decît grupurile care au venit anul trecut!» ne-a declarat Mariana Ceahlău cu prilejul paradei. «Bellisimo! Toți sunt impresionanți, mai ales copiii. Eu n-am să particip, că nu-mi place aglomerația. Și-apoi, vor avea și o oarecare tentă electorală, mai bine mă lipsesc. Dar nu sînt împotrivă. Pînă la urmă, e normal să fie și așa!» ne-a explicat și Adriana Matache, participantă și ea la paradă. Milea Anghel a venit pentru prima dată la paradă. «Îmi place! Acum vin pentru prima dată! Toți sînt tineri și frumos, îmi place. Și nu cred că o să o dea în electorale. La locale se aleg oamenii, nu partidele. Eu, dacă aș fi candidat, n-aș urca pe scenă. Dar actualul interimar e și el candidat, nu?!». Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan» are o caracteristică particulară printre festivalurile de gen, el desfășurîndu-se în 15 dintre localitățile județului...

«Adă, bă, niște scaune acilea!»
Nu putem trece peste acest eveniment fără a remarca unul dintre cele mai penibile momente ale manifestării. În prima seară, cea de vineri, printre supervizorii Festivalului s-au renumărat și oficialii județeni, respectiv Silvian Ciupercă, Ștefan Mușoiu și, de-acum, nelipsitul Marin Constantin, subprefectul fără subprefectură. Pentru confortul acestora, organizatorii Festivalului au avut obligația de a plasa, lîngă scenă, cîteva scaune. Pentru că acestea au lipsit, viceprimarul Valentin Băcanu a fost trimis să rezolve inconvenientul. Iritat de aceasta greșeală impardonabilă, acesta s-a repezit pe scările Centrului Cultural și a urlat ca la el la primărie, unde amenință angajații că vor rămîne fără slujbe dacă nu votează partidul: «Adă, bă, niște scaune acilea!». Adăugați la această lipsă a celor 7 ani de-acasă și declarația lui Silvian Ciupercă, care habar n-a avut la a cîta ediție a Festivalului participă și sînteți aproape de imaginea reală a ceea ce ne așteaptă în următorii 4 ani: «Dați-mi voie să vă spun că această instituție este atît de sigură în organizarea acestei ediții pentru că sînt paisprezece ediții în spate. Și cele 14 ediții, din 14 ani, au consolidat respectul și profesionalismul acestor oameni...» a declarat acesta senin în fața bannerului pe care sta scris, negru pe alb, «Sărbătorile Sloboziei, a XII-a ediție, 24-27 mai 2012».

Mici, bere și miros de urină
Cum vă spuneam, «Sărbătorile Sloboziei» nu au însemnat doar versiunea oficială a manifestărilor. Departe de ochii oficialilor cu obraz subțire, pe bulevardul Chimiei, timp de 4 zile s-a adunat o Slobozie pestriță și populară ce s-a bucurat și ea cum a putut de sărbătoarea care i s-a oferit. Mai mulți și parcă mai bine organizați decît anul trecut, comercianții au oferit de toate, pentru toate buzunarele. De la mici mari la doi lei cu pîinea inclusă și pînă la semințe de floarea soarelui «Ca la nașu’», aduse tocmai de la Satu Mare și de la DVD-uri piratate pînă la haine din blană de oaie, totul a fost de vînzare și totul a fost permis... Iar mirosul de mici, pastramă și pește, toate udate din belșug cu bere ieftină, s-a împletit armonios cu cel persistent de urină urbană pe care nicio ploaie din lume n-are să-l poată alunga. S-au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2700 de lei, toate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Cea mai mare amendă, de 1000 de lei, au încasat-o trei slobozeni care s-au luat la bătaie cu un comerciant care vindea mititei. Au fost deranjați de faptul că nu au primit restul cum trebuie. «Sărbătorile Sloboziei» le-au dat de furcă și medicilor de la Spitalul Județean de Urgență. Peste 200 de petrecăreți au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza exceselor alimentare și a consumului prea mare de alcool. Iar spre deosebire de anii trecuți, anul acesta slobozenii au putut admira în toată splendoarea lor și două formații de lăutari arvunite anume pentru a asigura antrenul...

«Miss Slobozia» are 16 ani
«Sărbătorile Sloboziei» s-au bucurat și de prezența a 11 fecioare, candidate la titlul de Frumoasa Orașului... Pe scurt, Miss Slobozia 2012. După trei ore de defilat prin ploaie, premiul i-a revenit Cristinei Alexandru, de 16 ani, elevă la Liceul de Artă «Ionel Perlea» din Slobozia. Deși a plouat torențial, cele 11 grații nu s-au oprit din defilat. S-au îmbrăcat sport, și-au pus cele mai bune rochii, s-au dat cu cel mai bun ruj, dar, în final, după trei ore de stat în ploaie, doar una singură a cîștigat titlul de «Miss Slobozia». Cristina Alexandru, de 16 ani, le-a suflat marele premiu tuturor. Cea mai frumoasă fată din Slobozia este elevă la Liceul de Artă «Ionel Perlea» din Slobozia. Nu vrea să devină model. Este pasionată de calculatoare și vrea să devină informatician. «Vreau să lucrez în domeniul IT. Vreau o carieră în domeniul informaticii. Modellingul este pe planul doi...».

1 Iunie 2012, 18:25 (11636 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


unu:
(8 Iunie 2012, 00:31)
Bai Sorine, lasa-ne frate cu textele astea de campanie. "Soldovean imputit,cacacios, etc"
Te mai crezi si mare ziarist. Du-te frate si pupa-l pe Stoica si Ciuperca unde le place lor mai mult. Macar exprima-te ca un adevarat jurnalist si incerca sa nu mai ti partea unora. Se vede frate dupa cum scrii care este rolul tau de postaci in presa online . 
   Te intrebi de ce nu-I fac nimic lui Ionascu ?  Au incercat toti pe rand , Teculescu, Stoica,Paros dar nu au putut face nimic pentru ca nu au avut dovezi . Vrei sa vorbim de transparenta ???
De ce Stoica al tau impreuna cu papitoiul de Bacanu au sters contractele de pe sit-ul Primariei??? Pentru ca multe documente erau semnate de Stoica. Asa ca daca vrei sa vorbim despre sustinerea candidatilor pe presa locala o fac cu tine cand vrei si in orice mod ,dar postcule, stiu mult mai multe decat tine . Eu postez aici si comentez niste articole nu fac campanie electorala ca tine.
   Oricum , de maine nu te mai plateste nimeni sa postezi si cred ca iei o pauza sa-ti lingi ranile tale si ale maimutoilor tai.  
   Sorinele, La revedere !!!
SORIN:
(6 Iunie 2012, 09:23)
@ Andrei. Ai dreptate, s-a scris destul în presa locală despre acest subiect rușinos. Eu nu pot să contest nemerniciile făcute de-a lungul timpului, dar și "studiile" băcanului s-au "făcut" tot pe timpul șoldoveanului de Bărăgan care acum se dă "lovit". Eu n-am făcut altceva decât să apreciez faptul că Sandu Stoica nu s-a hazardat în discursuri "prețioase" precum șoldoveanul agramat, evident, da?!, care nu scăpa vreun eveniment de orice fel fără să-și expună el "realizăr'li". Au scăpat înmormântările sau expunerea moaștelor unde ar fi putut face o baie de mulțime, luând cuvântul și arătând cum și-a adus el aportul (pleonasm moldovenesc) la aducerea moaștelor p'acii șa. Mulți vorbesc de "realizările lui Ionașcu", probabil făcând trimitere la "relizările lui Ceaușescu". Dacă pe timpul împușcatului degeaba realizările au existat, pe timpul agramatului nu prea se văd. Realizarea lui de căpâtâi este creșterea veniturilor celor care îmbuteliază și vând apă plată. Așa cum am mai scris, sigur aceștia-l vor mai vota, păstrând apa menajeră încă patru ani pentru locuitorii Sloboziei și pentru cei care s-au alăturat șmecheriei cu aducțiunea în localitățile lor, luând un sac de bani de la cetățeni, umflând buzunarele unor "competenți"  care negociau prețul unui "cămin ecologic", practic un butoi de plastic care, zic ei, valorează între patru și șase milioane. Pe acești escroci nu-i ia nimeni la întrebări?!
Andrei:
(5 Iunie 2012, 17:26)
@ SORIN

Bacanu pe banii cui si-a completat studiile de masterat, pe banii cui s-a plimbat prin "delegatii" cu familia?
daniel:
(5 Iunie 2012, 15:37)
Cred ca Sorin are ceva personal cu Ionascu.In articol nu zice nimic de Ionascu, dar el se ia de el.de ce oare?Dar bine, nu e articol unde sa nu comenteze el..asa ca nu ne mai mira nimic.Sa castige Ionascu si apoi sa vad ce mai zice Sorin....si gasca lui din psd.
SORIN:
(5 Iunie 2012, 12:35)
@ Spectator. Ce-ai fi vrut?! Să țină vreo prelegere precum șoldoveanul de Bărăgan, ori de câte ori avea ocazia, să se dea mare cu "realizările" lui personale, chiar dacă acestea nu existau decât în capul lui sec?! Pe această cale vreau să rog presa, poate doar "Independent" să pună o întrebare
foarte simplă ionașcului: cu acordul cui a făcut o "vizită de lucru" în China, cât a cheltuit din banii iubiților lui concetățeni și cu ce rezultate?! Consider acestea doar o întrebare, la care să răspundă, eventual într-o emisiune a "doamnei Clementina", să audă tot slobozeanul explicațiile șoldoveanului. Dar să nu înceapă prin a spune, cum i-a intrat în reflex, că doar dacă EL va fi reales, se vor vedea "rezultatele" vizitei sale în China.
Dacă acea "excursie"  a fost făcută fără acordul Consiliului Local, fără aprobarea banilor necesari
"expediției", șoldoveanul trebuie să dea socoteală, eventual penal. Oare de ce nu-l "atacă" nimeni
pe această temă, sau, poate, n-am auzit eu?!
daniel:
(5 Iunie 2012, 09:14)
LA CAT E DE PROST BACANU NICI NU NE MIRA.IL TIN PE LANGA PSD PENTRU CA IL BAGA LA INAINTARE.E CATELUL LOR.
istrate:
(4 Iunie 2012, 10:42)
Cosmarul Sloboziei (Dinastia Rosie) va lua sfarsit, cand vom vota altceva in afara de cei care sau tot perindat prin primarie 20 de ani sustinuti de mafia locala care intotdeauna a avut de castigat in detrimentul slobozenilor. Un mare aport la aceasta stare de fapt o are si media locala care blocheaza sistematic promovarea celorlalti candidati sponsorizati probabil de abonatii la banii publici. Nici un ziar local nu a prezentat concis care sunt candidatii mediatizandu-i numai pe cei cu dare de mana, restul intrand in categoria plevusti sau pitici electorali inducand in eroare electoratul.
 Revenind la Sarbatorile Sloboziei am o intrebare pentru tov. Ionascu: ce-ati avut frate cu Padurea Peri de a-ti adus-o in halul in care este acum, valabil si pentru tov.Stoica care a stat permanent in dreapta ionascului iar acum se face ca ploua. Va mai aduceti aminte cum erau organizate inaite diferite evenimente la Peri fara a polua centru orasului ? Apropo, are careva in program reabilitarea padurii Peri ?
mircea:
(3 Iunie 2012, 09:40)
niciodata nu mi-au placut "sarbatorile sloboziei", nu am vazut decat mizerie,tigani spargatori de seminte,fum,manele amestecate cu muzica populara urlata in difuzoare sparte...si colac peste pupaza, o scena oribila unde se dadeau in spectacol "artistii si politicienii" autohtoni...in sfarsit, trei zile de oribilitate, cam la asta s-au redus faimoasele sarbatori ale sloboziei...bine ca vremea a tinut cu noi si a plouat...apropo...nenea primarul interimar a vazut ce se intampla la sibiu fara mici si fara bere??? dar astia de sunt la conducerea orasului nu stiu vorba "putin si bun" ei vor doar multi mici...bere...pipi prin parc...si mult zgomot...cu alte cuvinte o manelareala slobozeana...!
pedro slobozia:
(3 Iunie 2012, 08:00)
cand oare se va termina cu acest balci mediatic in tara asta?
Gelu:
(3 Iunie 2012, 06:47)
Intr-adevar,campania facuta de psd este un balci electoral care ne agreseaza de aproape o luna.
ion:
(2 Iunie 2012, 22:49)
CUM stau ei pe scaune ca niste grofi,iar prostimea in picioare,dicolo de gard! e CEVA DE NEACCEPTAT PENTRU SECOLUL IN CARE TRAIM.Cine se cred astia?Ne dispretuiesc ata de mult incat pun garduri intre noi si ei.Grotesc!Rusine!
indignatul,:
(2 Iunie 2012, 20:56)
Tonta este VIZIRUL  care l-a uns primar pe Stoica ,acest Mapet, de Slobozia . Trebuia sa se indeplineasca ,,Pohta ce-a pohtit-o".
dan buzdugam:
(2 Iunie 2012, 20:09)
Nu inteleg de ce aveti pretentii de la ciuperca-sms pierdut, ramolit dovedit, de la psd-istii nesimtiti bacanu si stoica! Importatnt este sa ne dam seama ca daca nu-i votam scapam de mutrele lor, scapam si de ionascu-ex-psd, cel care a mancat malaiul Sloboziei destul!
Spectator:
(2 Iunie 2012, 17:45)
Am avut ocazia sa-l auzim si pe actualul primar Stoica care nu a stiut sa spuna decat " Buna seara slobozeni oriunde v-ati afla si sa-nceapa petrecerea " . Un primar depasit din toate punctele de vedere care nu a stiut sa lege doua vorbe despre evenimentul in desfasurare .Cei drept nu am ami auzit huiduielile cu care a fost intampinat Ionascu anul trecut.Poate ca si oamenilor li s-a facut lehamite . Referitor la scaune de ce doar ei sa stea jos iar noi ceilalti sa stam in picioare ?In rest atat s-a ales de "Sarbatorile Sloboziei " mici si bere parca n-am mai vazut bautura pana aici. Nu stiu de unde aceasta placere de a bea in mijlocul strazii .
moi:
(1 Iunie 2012, 21:59)
bai aditza ti-am mai spus odata si iti mia zic....16 editii de floare din praf....12 editii de sarbatori cu urina....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

7 Iulie 2026, 21:10


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(148 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(65 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(245 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(691 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(722 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(370 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(676 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(353 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(517 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(356 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 15:05
(509 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(481 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(287 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(4464 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(916 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(983 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(960 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(1549 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...