Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-ACS Berceni 2-1

Buni pînă la capăt

Viitorul Axintele încheie în forță un retur în care s-au înclinat doar în fața Unirii Slobozia, dîndu-i și liderului bătăi serioase de cap. «Ar fi culmea să nu fim mulțumiți de ceea ce am obținut în acest campionat. Am avut un retur foarte bun, după ce în tur ne aflam într-o situație ingrată...» ne-a declarat antrenorul Ion Nica, omul de care se leagă tehnico-tactic ascensiunea din ultimii ani a alb-verzilor.

Au confirmat și cu Berceniul
Ultima etapă le-a scos în față axintenilor un adversar greu de bătut, ACS Berceni. Viitorul și-a onorat statutul de lider al returului și a controlat pe deplin partida disputată vineri, 1 iunie 2012. A fost un meci de final, care a încîntat asistența. Viitorul a intrat la pauză în avantaj, grație reușitei vedetei Ogodobgo Moses (’35). Tot ialomițenii au marcat primii și în a doua parte, prin mijlocașul Dedu (’70), aflat la prima reușită stagională. Golul bercenarului Ciochină (’80) a făcut doar să stabilească rezultatul final, care a consfințit o ultimă victorie pentru Axintele. Viitorul a încheiat campionatul pe locul 5, cu 49 de puncte din 15 victorii și 4 egaluri. Golaverajul este și el pozitiv: 39-29. Golgheterul echipei este Laurențiu Novac, cu 9 reușite toate în retur. Îl urmează Moses cu 7 goluri.

Viitorul Axintele: Donose-Vincentovicz (Tache), Simion, Mihociu, Stoica, Bogorodiță (Dedu), Florea, Șelaru, Robu (Toader)-Moses (Oprișan), Novac

12 Iunie 2012, 19:05 (13908 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


un chibit:
(17 Iunie 2012, 21:03)
Cei din "axintele" nu stiu sa raspunda "tehnico-tactic" le spun eu:  " vice presedintele FLORIN GRIGORE, omul de care se leagă tehnico-tactic ascensiunea din ultimii ani a alb-verzilor"
@un chibit:
(15 Iunie 2012, 13:05)
Eu cred ca ,,ascensiunea din ultimii ani' nu se refera la performantele echipei de fotbal din axintele in Liga Campionilor ci la ascensiunea costreiului de pe maidanul comunal .......... Astia de la axintele se cred si ei vreo Barcelona si asa uita ca cel mai frumos lucru la ei in sat e .....drumul spre SLOBOZIA !!!!!!!!
@axintele:
(15 Iunie 2012, 12:58)
Gata prasila doua la floare ? Baga la secerat la orz si vezi ca urmeaza graul ! Si mai lasa naibii calculatorul ca prosteste omu' la devla ! Se poate , om serios de la tara sa te dedai la prosteli d-astea de oraseni ...........
axintele:
(14 Iunie 2012, 16:33)
ce sa fie, ce sa fie,oare-o fi invidie,prostie dar daca lasi o adresa iti trimitem clasamentul.
fotbalul ca si alte sporturi e doar un joc si ar trebui privit ca un spectacol, daca ai ceva personal cu domnul nica cauta-l la antrenamente, s-au ai fost si nu ai fost primit .   
un chibit:
(14 Iunie 2012, 11:54)
"antrenorul Ion Nica, omul de care se leagă tehnico-tactic ascensiunea din ultimii ani a alb-verzilor" sa-mi explice cineva si mie acest comentariu a unui redactor care nu are nicio treaba cu fotbalul. Ion Nica face numai antrenamente " FIZICE" care au ajutat jucatorii sa alerge TOT MECIUL , expresia " tehnico-tactic" cred ca nu o intelege nici redactorul!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
179 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 22 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10718, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2021, 16:35
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat regimul de deținere al câinilor periculoși

IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat regimul de deținere al câinilor periculoși

În cursul zilei de vineri, 21 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au acționat în mediul rural pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 18:00
(8710 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de 60 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni la nivelul județului ce au avizat atât respectarea măsurilor de protecție sanitară, cât și ordinea și liniștea publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 16:45
(1546 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Pentru perioada următoare, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor din județ 292 de noi locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea sunt destinate persoanelor care ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 16:30
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 21 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10718, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 16:15
(2555 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Tractor cuprins de flăcări

Ciochina: Tractor cuprins de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit în dimineața zilei de vineri, 21 mai a.c., pentru stingerea unui incendiu produs pe raza localității Ciochina. Flăcările au cuprins un tractor și au distrus în totalitate ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 12:30
(3064 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi

Pompierii din Ialomița au intervenit în ziua de joi, 20 mai a.c., pentru acordarea primului ajutor victimelor rezultate din 3 accidente rutiere. Evenimentele s-au produs în localitățile Slobozia, Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 12:15
(1707 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Muzeul Național al Agriculturii, gazda Olimpiadei Județene de Arte Plastice, Istoria Artei și Arhitectură

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va fi anul acesta gazda expoziției de artă plastică organizată de elevii participanți la Olimpiada Județeană de Artă Plastică, Istoria Artei și Arhitectură. ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2021, 12:00
(4478 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Conducea o mașină radiată din circulație

În urma verificărilor efectuate în ziua de miercuri, 19 mai a.c, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic un bărbat, de 35 de ani, din comuna Bărbulești. După ce i-au solicitat documentele automobilului ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 17:30
(4856 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 31 mai 2021, este termenul de depunere pentru Formularul 394. Obligativitatea depunerii acestui document le revine ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 17:20
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Amendat pentru că nu a respectat măsura carantinei

Un bărbat, de 39 de ani, din comuna Stelnica, a fost amendat cu 1000 de lei de către polițiști. Miercuri, 19 mai a.c., acesta a încălcat măsura carantinării la domiciliu, impusă pe numele său de Direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 16:45
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului. Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, legitimate ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 16:30
(7140 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sesiune de înscriere în cadrul școlilor militare

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează absolvenții de liceu cu privire la posibilitatea înscrierii la una din școlile cu profil militar. Este vorba despre Academia Națională de Informații ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 16:15
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 20 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10713, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 16:05
(2192 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eco-Școala la Grădinița «Dumbrava Minunată»

Slobozia: Eco-Școala la Grădinița «Dumbrava Minunată»

Grădinița cu Program Prelungit «Dumbrava Minunată» din Slobozia implementează cu succes, din anul 2016, Programul Mondial Eco-Școala. Eforturile cadrelor școlare și ale copiilor au fost răsplătite cu steagul ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 20:20
(5200 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A adus un proiectil de artilerie la fier vechi

Fetești: A adus un proiectil de artilerie la fier vechi

În cursul zilei de miercuri, 19 mai 2021, la un centru de fier vechi din Fetești s-a prezentat un cetățean cu un proiectil. Administratorul a realizat pericolul și a solicitat sprijinul pirotehniștilor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 18:40
(3380 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Aproape 600 mii de țigări netimbrate, depistate de polițiști în mașina unui sucevean

Fetești: Aproape 600 mii de țigări netimbrate, depistate de polițiști în mașina unui sucevean

Aproape 600 mii de țigarete netimbrate și fără documente de provenință au fost indisponibilizate de polițiștii ialomițeni în urma unui filtru rutier. Astfel, miercuri, 19 mai a.c., polițiștii rutieri din ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 17:25
(4947 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 19 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10713, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 17:05
(4209 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Nu au respectat măsura carantinării

Marți, 18 mai a.c., având în vedere contextul epidemiologic actual, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au efectuat verificări la persoanele izolate la domiciliu sau aflate în carantină ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 16:55
(1888 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Dispărută de la domiciliu

Miloșești: Dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 35 de ani, care a plecat de la domiciliu. Persoanele ce pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 16:50
(2565 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Minor salvat după ce a căzut într-un turn de apă dezafectat

Andrășești: Minor salvat după ce a căzut într-un turn de apă dezafectat

Marți, 18 mai a.c., în jurul orei 14,40, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în comuna Andrășești, unde un minor cu vârsta de aproximativ 12 ani a căzut într-un turn de apă cu o adâncime ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 20:30
(6024 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Camioane răsturnate pe marginea drumului

Pompierii ialomițeni au intervenit în ziua de luni, 17 mai a.c., în cazul a două accidente rutiere în are au fost implicate mașini de mare tonaj, care s-au răsturnat pe marginea șoselei. Ambele accidente ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 19:55
(2560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJOFM Ialomița: Rata șomajului la finalul lunii martie-4,93%

Potrivit unei informări oficiale, la finalul lunii martie a acestui an, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița a fost 4,93%, cu 0,66 puncte procentuale mai mare decât în aceeași perioadă ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 19:45
(3551 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Persoanele aflate în carantină sau izolare, verificate de polițiști

În ziua de luni, 17 mai a.c., polițiștii ialomițeni au fost efectuat ample verificări ale persoanelor aflate în carantină și izolare pe raza județului. Astfel, au fost verificate 120 de persoane. Totodată ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 19:35
(8021 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de luni, 17 mai a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Grindu. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la tabloul electric ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 19:15
(2299 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu incendiu


Dridu: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Un bărbat, de 45 de ani, din Dridu, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost oprit în trafic în ziua de luni, 17 mai a.c, pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 19:10
(2196 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 18 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10704, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:40
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident în afara localității Sărățeni

În dimineața zilei de sâmbătă, 15 mai 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2A, în afara localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație în ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 18:05
(2704 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Pe parcursul zilei de duminică, 16 mai a.c., polițiștii de la Rutieră au depistat în flagrant cinci persoane în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice din județul Ialomița fără a deține permise ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 17:50
(2342 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Cod Galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă marți, 18 mai 2021, în intervalul orar 6,00-23,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 17:35
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...