Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Țăndăreiul are o nouă administrație

Cristi Roman primar, Marin Popa viceprimar

Joi, 21 iunie a.c., a avut loc ședința festivă de învestire a administrației locale din Țăndărei. Cei 17 consilieri aleși au decis nominalizarea lui Marin Popa în funcția de viceprimar. Cristian George Roman, primarul orașului Țăndărei a declarat: «În următorii patru ani vom avea proiecte viabile, care să ajute comunitatea din Țăndărei. Sîntem aici pentru a sluji această comunitate!».

Vot supravegheat de la Centru
La ședința festivă a noii administrații din Țăndărei au participat președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, dar și vicepreședintele Ioan Martin. În aceste condiții, nominalizarea lui Marin Popa nu a reprezentat decît o formalitate. Noul viceprimar a fost singura nominalizare a celor 17 consilieri din cadrul noului Consiliu Local al Țăndăreiului.
«Sper ca împreună cu acestă echipă să facem tot ce ne stă în putere pentru a rezolva toate problemele comunității. Să trecem la treabă!» a declarat noul viceprimar, imediat după învestire.
Reamintim că, în urma alegerilor locale, la Țăndărei au fost aleși 8 consilieri PSD, 4 PNL, 3 API și 2 PP-DD. Majoritatea formată de binomul PSD-PNL asigură dominația acestor partide în cadrul viitorului Consiliu. Cristi Roman, noul primar a declarat cu prilejul învestirii sale: «Vreau să mulțumesc tuturor colegilor din Consiliul Local, vreau să mulțumesc cetățenilor pentru faptul că ne aflăm în această încăpere... Garantez oamenilor că vom face totul pentru ei!».

Ca la ei, peste tot! Consensul general a fost tulburat vizibil de ignoranța crasă a secretarului Primăriei, Marian Bucuroiu. Moștenire a administrației Sava, acesta a reușit să demonstreze că este «paralel» cu Legea 215, privind administrația publică locală. El a fost corectat permanent de către subprefectul Marin Constantin, singurul conștient de necesitatea respectării legii. Este de așteptat ca incompetența lui Marian Bucuroiu, dar și lipsa de experiență a noii administrații locale să genereze sincope în adoptarea unor proiecte de hotărîre în conformitate cu legislația în vigoare...

21 Iunie 2012, 19:47 (24187 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
EXCLUSIV: «Arest la domiciliu» pentru primarul Țăndăreiului, Cristi Roman
Primarul Țăndăreiului, Cristian Roman, mandat de arestare pentru 30 de zile!

Comentariile cititorilor:


Tandarei:
(26 Decembrie 2015, 20:16)
Sunt de acord cu acel "comentariu din ianuarie 2014"este adevarat sunt din strachina Tandarei si cunosc cazul,pe langa acea casa a socrulu Munteanu Eugeniu pe partea dreapta cum esti in fata porti, acum a vandut jumate de vatra exista un drum pe care la inchis abuziv si sa extins cu suprafata de curte a defunctului.La acea mostenire aveau dreptul toti frati a mintit in actele depuse la notar ca nu mai exista alti frati mostenitori.Ce fel de exemplu da acest viceprimardaca e adevarat cele relatate? Aveti grijadaca mai sunteti si oameni de buna credinta la conducere sa faceti o verificare.
vali:
(1 Ianuarie 2014, 15:10)
De ce vicele POPA MARIN nu a trecut in declaratia de avere si casa cam 2000 m sos bucuresti nr 73 zis asa obtinuta de sotie nume tata munteanu mariana si vandut jumatate vatra dupa moartea tatalui munteanu eugeniu unde mai exista 2 frati de tata care poarta numele tot munteanu.Langa aceasta casa mai detine pe numele  sotiei si 10 h teren arabil.
xyz:
(28 Octombrie 2013, 10:40)
primarul = hot, vicele = analfabet , ratat si hot
bucuresti:
(15 Septembrie 2013, 20:26)
Sa nu fie primar acel Roman din M.Kog.Ialomita ca nu va face nimic.
referitor bigotty:
(3 Iulie 2012, 11:51)
bigotty asta cam stie ce zice, asta denota faptul ca este sau a fost membru PNL, si probabil este unul dintre cei care au facut anticampanie (frustrati dornici de functie). Referitor la greselile gramaticale din comment sunt convins ca au fost facute intentionat pentru "camuflaj". Lasa-ne "domnule ..", somn usor in scaunul oferit de electoratul cumparat pentru ca intr-o competitie corecta nu ai face fata!
TRAGIC:
(28 Iunie 2012, 11:55)
ROMAN PROFESOR LA RIO DEL KOTO,,,,CA NU AVEA CAPACITATEA PTR. TANDAREI,,,,,,DAR ACUM DITAMAI PRIMARUL............SPONSORI SUNT DOAR TIGANIIIIIIIII IN FRUNTE CU ,,VERDELE PADURRIIIIII,,.  STRESANTII CARE NU MAI SUNT BAGATI IN SEAMA DIN MOTIVE BINE STIUTE SUNT ACELE CATAVENCI PRECUM,,bigotty,,...DE CE SE AGITA ATIT CA NU LE DA BINETE NIMENI?????????NICI ACEST AN TANDARENII NU AU VOTAT CU MINTEA SI DOAR PE INTERESE CONTRA CANDIDATILOR CARE FACEAU CAMPANIE,SPAGA...[ULEI,ZAHAR,OREZ.CARNE,BANI]...........EU UNUL MA VOI MUTA CIT MAI REPEDE DIN ACEST ,,,ORAS,,,,SUNT SCIRBIT DE MIRSAVIILE ACESTOR ,,,OAMENI,,,SA NU SPUN ALT NUME
0215:
(27 Iunie 2012, 22:53)
Daca adevarul ar fi la vedere,toti ar intelege.Adevarul in Tandarei este la intuneric.Lumina nu va veni curand,poate nici peste patru ani.Dormiti linistiti ! Sponsorii vegheaza ! Dobanda cu siguranta va fi platita.
CMN :
(26 Iunie 2012, 23:23)
sabina esti praf fetito ! lumea din tandarei avea nevoie de o schimbare , era nevoie de tineret si putere de munca , ceea ce s-a si obtinut! Lasa rautacismele ca nu rezolvi nimic ! Daca era ceva de capul tau erai tu in locul domnului primar , dar vad ca tu esti buna numai de scris lucruri urate despre oameni . Concluzie : Sabina e tare ca untul la soare :))))) Va rog nu o luati in seama deoarece este intr-o stare avansata de invidie , oftica si prostie . Atentie ! E contagios :))))
georgia:
(26 Iunie 2012, 22:06)
mai ,,biggotty,, sa faci asemenea afirmatii da-ai dovada de tirfa jegoasa ce esti ca si acei,,p.n.l.,, care au facut anticampanie si acuma sunt membriii fondatori la sfirsitul razboiului.rusine atit tie cit si celor care fac gura si sunt patati si ei stiu bine.ACEST ORES SE VA INGROPA DIN CAUZA UNORA CA TINE SI CA TIRFELE SI PERVERSII CARE TE PUP IN FATA IAR IN SPATE TE OMOARA.CINSTE CELOR CARE AU CREZUT IN OAMENII CARE DOREAU SA FACA CEVA IN ,,COMUNA TANDAREI,,IAR RESTUL SUNT DOAR O MASA NEGLIJABILA LA CHEREMUL LUI CIUPERCA.RUSINE VOUA DACA MAI STITI CE ESTE ACEEA
oancea:
(26 Iunie 2012, 21:28)
bigotty, doar numele l-ai scris corect, cred ca esti o rusine pentru oras, daca esti din Tandarei, in rest aberatii
bigotty:
(26 Iunie 2012, 19:41)
felicitari noi echipe nicicand Tandareiul nu a avut o echipa mai valoroasa,dar militianul,spagar lasat mostenire de sava trebuie sa plece cat mai grabnic pt anu fi stirbita imaginea noii echipe.acolo mai este o problema care se numeste iordache adam marin,candidat de profesie si vesnic perdant al postului.iordache este cel care la sabotat pe Marian Popa,facand tot posibilul ca PNL-ul sa nu primeasca postul de vice,nu mai spun ca se agata cu disperare si impotriva membrilor PNL Tandarei de scaunul de presedinte al acestui partid,acest om a suferit o infrangere zdrobitoare in fata contracandidatului PSD   Cristian Roman si atunci trebuie sa se retraga din functia de "sef" al PNL Tandarei.mentionez faptul ca registrul de procese verbale al PNL Tandarei sta la iordache acasa,fapt ilegal.ii atrag atentia vesnicului perdant iordache ca unpr-ul functioneaza inca sau poate intra intr-un alt  partid ca pina acum aare la activ toata gama de partide romanesti.retragete cu demnitate iordache....
OFfff:
(25 Iunie 2012, 05:17)
Sa vedem ce ramane cu "Garantam oamenilor ca vom face totul pentru ei!".
nita:
(23 Iunie 2012, 19:42)
Asa e mai pedro ai perfecta dreptate,tiganii au facut toata votarea in Tandarei.Le-au tras-o romanilor.
pedro slobozia:
(23 Iunie 2012, 13:17)
vasilica tia facuto tiganii cu ciuperca in frunte.
Vali:
(22 Iunie 2012, 22:52)
Subscriu la ce a spus Gorgo. Pentru Sabina........daca cumva esti barbat, locul tau era in alta parte, iar daca numele este real, cu siguranta esti vreo frustrata sau vreo baba care nu a avut cautare niciodata. Omul nu trebuie judecat pana nu trece un timp. Sunt de acord, ca după o perioadă de câteva luni, să fie criticat.......dar până atunci „ciocul mic”.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
194 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10901 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8618 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10410 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11263 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10194 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8708 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7782 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10396 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11395 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8999 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11542 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11399 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10643 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(11354 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10983 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11525 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9596 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9765 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9823 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10472 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14164 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10925 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8893 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(12296 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13116 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(9074 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(13158 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(11166 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11746 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12590 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...