Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Rapid Fetești începe drumul în Liga a III-a

Campioana județului Ialomița, Rapid Fetești a avut o confruntare deloc ușoară la Berca, în barajul pentru promovare. Adversara, Victoria Traian, a fost o nucă tare care s-a lăsat spartă abia după executarea loviturilor de la 11 metri. În acea fază, brăilenii au ratat trei penaltyuri, în vreme ce ialomițenii au transformat trei din patru. Astfel, cu 3-0 după executarea loviturilor de departajare, Rapid Fetești și-a asigurat pentru sezonul viitor un loc în Liga a III-a...

Trial pentru nume noi
Marius Munteanu, patronul celor de la Rapid Fetești, este conștient că viața echipei în Liga a III-a va fi mult mai grea decît în Divizia Județeană. «Sincer, după ce am încheiat turul la 4 puncte în spatele liderului de atunci Viticola, nici noi nu ne mai așteptam să promovăm. Feteștiul revine după aproape 20 de ani în Liga a III-a și, de data aceasta, domnul primar Gheorghe Catrinoiu ne-a promis tot sprijinul autorităților locale pentru ca echipa să aibă un parcurs bun!». Feteștenii vor reveni din vacanță pe 2 iulie, iar între 3 și 5 iulie 2012 va fi organizat un trial la care vor participa 45 de fotbaliști, majoritatea sub 20 de ani. «Se știe că în Liga a III-a ai nevoie în permanență pe teren de 3 fotbaliști sub 21 de ani. Pentru asta este nevoie să întinerim masiv lotul și, din păcate, din prim plan vor dispărea jumătate din jucători. Aceștia vor activa în Promoție, unde vom înființa Rapid II Fetești. Vor rămîne, totodată, în  circuitul primei echipe  alături de care vor face pregătirea și la nevoie o vor ajuta și din teren» adaugă Marius Munteanu. În acest moment, feteștenii sunt descoperiți și la capitolul antrenor.
Sînt vehiculate mai multe nume, iar Marius Munteanu nu ascunde faptul că pe această listă se află și fostul antrenor al Unirii Slobozia, Ion Ionescu.

Au ajutat Colelia să rămînă în Liga a IV-a
De promovarea Rapidului Fetești nu s-au bucurat numai locuiturii din orașul liderului, ci și cei din Colelia. Reușita feroviarilor a făcut ca doar Andrias Andrășești să pice direct în Liga a V-a. Juventus Borănești și Unirea Grivița vor disputa la sfîrștiul acestei săptămîni meciuri de baraj pentru rămînerea în Liga a IV-a cu ocupantele locului 2 din cele două serii ale Ligii a V-a Agronomia Bucu și Unirea Manasia. Confruntările se vor stabili prin tragere la sorțiși se vor disputa pe terenuri neutre. Spicul Colelia, aflată și ea pînă săptămîna trecută pe loc care ducea la baraj, a beneficiat de locul lăsat vacant de Rapid Fetești și va activa și în sezonul următor în Liga a IV-a. Tot în primul eșalon al fotbalului județean au promovat direct liderii celor două serii din Liga a V-a, Voința Cocora și AS Căzănești.

29 Iunie 2012, 08:30 (10812 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


tessan:
(24 Iulie 2012, 20:38)
tare imi e teama ca nu o sa se faca nimic in privinta stadionului pentru a fi acceptat de astia de la comisie,oare sa ne fi mintit primarul inca odata,oare toate fondurile primarie sa se duca in garduri si vopsea?in canapele  si astuparea canalizarilor care nu e niciodata eficienta si asta numai in preajma alegerilor?fetestenii chiar nu au parte de ceva frumos,de un staion copetitiv?de un spectacol ce il ofera baietii nostrii de fiecare data?asa suntem noi,putini si guralivi,nu reushim niciodata sa schimbam nimic cu atitudinea asta,probabil ca de aceeia ne merge din ce in ce mai rau,probabil ca de aceeia gropile  sunt tot mai mari si iluminat-ul e tot mai putin,cainii vagabontzi ne mananca de vii.peste toate asteaHAI RAPIDU sau mai bn zis,domn' primar TINE-TE DE CUVANT!!!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5500 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1003 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2002 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(674 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1355 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(834 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2972 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3714 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(1017 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5717 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

În intervalul 15-18 august a.c., efectivele ISU Ialomița au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean, și au gestionat 102 situații de urgență. În urma solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 14:10
(1230 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

15 August 2024, 09:20
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Liviu Patrichi: «Pentru prima dată în România se recalculează și se verifică TOATE pensiile din sistemul public!»

«Anterior, modificările legislative care implicau recalcularea, au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul public în ansamblul său. Cei 3,8 milioane de pensionari care ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:40
(19583 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Posibil drogat la volan

Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, din Adâncata, a intrat în vizorul polițiștilor după ce a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină. Verificarea s-a realizat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:20
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


9 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița, Prahova și Ilfov

Marți, 13 august 2024, polițiștii au derulat 9 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Ialomița și Prahova pentru documentarea activității infracționale a unei stări conflictuale apărută î ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:10
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

Marți, 13 august 2024, polițiștii au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:00
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Joi, 8 august 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 13:20
(4675 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «7% dintre proiecte de infrastructură sportivă au fost finalizate. Restul stau la sertar de ani!»

Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că Româ ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:10
(7762 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «violență în familie»

Luni, 12 august 2024, polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 68 de ani. Acesta a fost reclamat de soția sa, o femeie în vârstă de 63 de ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:00
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiuni de ordine publică

Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița susține că misiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, în Slobozia și Amara, în lunile iulie și august (Festivalul «FreeLand ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 13:40
(1758 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 161,84 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iulie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 161,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 10:55
(1850 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...