Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

SC RAJA SA-operatorul de care ai nevoie pentru servicii de calitate

SC RAJA SA-operatorul de care ai nevoie pentru servicii de calitate

Societatea comercială RAJA SA Constanța este o companie de interes public, cu capital integral de stat, având un acționariat format din 34 de consilii județene, comunale, orășenești și municipale. RAJA este cel mai mare operator regional la nivel național, în domeniul apei și canalizării, cu o arie de operare care se întinde pe raza a cinci județe (142 localități din județele Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași și Dâmbovița), ce deservește peste 1.000.000 de locuitori, iar în timpul sezonului estival depașește 2,5 milioane de persoane.
SC RAJA SA Constanța este membru fondator al Asociației Române a Apei și, în același timp este prima companie furnizoare de servicii de alimentare cu apă și canalizare din România care a devenit membră IWA (Asociația Internațională a Apei).
La ora actuală sistemul de alimentare cu apă operat de RAJA cuprinde 88 surse de adâncime cu un număr de peste 400 puțuri și conducte de aducțiune și distribuție cu o lungime de peste 3.100 km, cu 54 stații de pompare apă potabilă. Sistemul de canalizare deservit cuprinde o rețea cu o lungime de aproape 500 km, 85 de stații de pompare a apelor uzate și 11 stații de epurare.

Extinderea peste hotare
În conformitate cu strategia de dezvoltare, SC RAJA SA urmărește și extinderea peste hotare. Astfel, anul trecut, la Londra s-a semnat un acord între Aqualia New Europe (companie deținută de Aqualia cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, BERD) și RAJA MANAGEMENT SOLUTIONS BV, companie de consultanță și management deținută 100% de SC RAJA SA, în vederea înființării unei companii internaționale AQUA MANAGEMENT SOLUTIONS.
Această companie nouă va ajuta la creșterea prezenței RAJA pe piața de gestionare a apei din Europa de Est, în Bulgaria, Albania și Moldova. Aceste țări reprezintă în prezent unele dintre zonele cu cel mai ridicat potențial de creștere de pe piața apei, estimat la 8 miliarde de euro în viitorii ani. Din acest motiv, această zonă necesită o cunoaștere robustă în gestionarea apei, dar și o experiență vastă în implementarea proiectelor cu fonduri europene, experiență ce poate fi asigurată cu succes de către RAJA Constanța.
Aqualia face parte din compania de apă FCC, unul din principalele grupuri de furnizare servicii pentru cetățeni din Europa. Fiind a treia companie de apă din lume, aceasta operează în prezent în 17 țări și 3 continente, deservind mai mult de 28,2 milioane de oameni în peste 1,100 de municipalități.
AQUA MANAGEMENT SOLUTIONS este primul consorțiu de acest fel, ce combină experiența unui operator internațional, precum Aqualia, și managementul și know-how-ul în ceea ce privește gestionarea și rentabilizarea serviciilor de apă și canalizare ale RAJA. Parteneriatul se axează pe dezvoltarea proiectelor comune -concesionarea serviciilor de apă și canalizare, în sensul dezvoltării infrastructurii și modernizării managementului aferente acestor servicii. Scopul final este conformarea  cu Directiva Cadru Europeană privind protecția mediului înconjurător, dar și creșterea calității serviciilor, și implicit a vieții consumatorilor/beneficiarilor.

Proiecte europene de peste 400 milioane euro
Întreaga activitate a societății s-a axat în ultimii ani pe eficientizarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare prin accesarea fondurilor europene, dar și prin cofinanțarea din fonduri proprii și împrumuturi BERD. Astfel, în perioada 1998-2011 au fost realizate programe cu finanțare europeană (MUDP II, LSIF și ISPA) în valoare de aproape 130 milioane euro, iar pentru perioada 2010-2015 SC RAJA SA Constanța implementează Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) -«Reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare în regiunea Constanța-Ialomița», ce are ca obiective generale asigurarea conformării cu legislația UE și cea națională agreată între România și UE referitoare la sectorul de mediu. Programul este cel mai mare și important proiect derulat la nivel național pe fonduri de coeziune. Valoarea întregului proiect se ridică la peste 271 milioane de Euro, din care SC RAJA SA asigură prin cofinanțare aproape 75 milioane de euro, cofinanțare realizată și prin intermediul unui împrumut de la BERD-Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Pentru accesarea acestor fonduri a fost necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența unei Asociații de Dezvoltare Comunitară și a unui operator regional.
În vederea creării Cadrului Instituțional adecvat pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate POS Mediu 2007-2013 (cap. Utilități de management al apelor. Regionalizarea serviciilor de apă-Cadrul legal) s-a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Constanța (ADI), în conformitate cu prevederile HG nr. 855/2008. Pentru a putea beneficia de servicii de alimentare cu apă și de canalizare performante, conform normativelor legale în vigoare și pentru a putea accesa fonduri europene, unitățile administrative teritoriale trebuie să fie membre în asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite potrivit HG nr. 855/2008 și Legea 215/2001, modificată. (P)

2 Iulie 2012, 17:07 (9417 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11595 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12424 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13725 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12093 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13916 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10837 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15515 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12917 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10470 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10768 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14562 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14161 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11332 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10614 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9013 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(10972 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10356 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10084 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11477 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13121 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15380 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11417 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15924 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11225 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11254 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10397 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11118 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12553 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(9994 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...