ULTIMA ORĂ
Un feteștean a încercat să obțină un credit bancar cu acte false!
Luni, 9 iulie a.c., reprezentații unei bănci din Slobozia au sesizat Poliția după ce un funcționar a constatat că un cetățean, de 51 ani, din Fetești, care a solicitat un credit, prezentase documente falsificate. De asemenea, un alt feteștean, în vîrstă de 39 ani, a încercat să obțină un pașaport pentru o minoră de 13 ani folosindu-se de documente false...
Cetățeanul avea de gînd să obțină în mod ilegal un credit de nevoi personale în valoare de 35000 lei. N-a mai reușit să pună mîna pe bani, pentru că a fost «săltat» de polițiști. În prezent, acesta este cercetat pentru tentativă la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Celălalt feteștean, de 39 ani, a mers la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple pentru a i se elibera un pașaport simplu temporar, necesar fiicei sale în vîrstă de 13 ani. După verificări, funcționarii au stabilit că, în anul 2009, tot el a mai solicitat un astfel de document pentru minora de 13 ani, însă pentru fotografie a prezentat o altă persoană. În momentul în care au comparat fotografiile, polițiștii au constatat diferențe majore de fizionomie. Prins asupra faptului, bărbatul a recunoscut fapta. El a explicat că, în anul 2009, încurajat de soția sa, a prezentat o altă minoră, de 15 ani, deși pașaportul era pentru fiica sa de 13 ani. Suspectul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații și fals privind identitatea.
10 Iulie 2012, 17:15 (9338 vizualizări - 0 comentarii)





