Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele

Aer tare de la munte

Săptămîna trecută a fost una în care axintenii au luat cu asalt obiectul muncii și nu au făcut-o deloc rău. Miercuri, 11 iulie a.c., elevii lui Ion Nica au avut primul amical în compania celor de la CS Tunari. Ialomițenii au avut meciul la discreție și i-au zdrobit pe ilfoveni cu un 6-1 care nu mai lasă loc de alte comentarii. Semne bune pentru campionatul care debutează la mijlocul lunii august a lăsat și amicalul cu Rapid II, disputat sîmbătă, 14 iulie. Alb-verzii s-au impus cu 3-0 , fiind și de această dată vioara întîi. Dănuț Chiriță a izbutit o dublă, tabela fiind completată de Ionuț Fătu care a marcat după o acțiune personală de toată frumusețea. Duminică, 15 iulie, Viitorul a urcat la Rîșnov pentru efectuarea stagiului de pregătire montană.

Doar două noutăți. Deocamdată.
Aici se va pune accentul pe pregătirea fizică, dar nu este exclus să apară și jocuri amicale. Din lotul deplasat de Ion Nica nu face parte Adrian Tache, fundașul lateral suferind o accidentare la genunchi în meciul cu CS Tunari. «Tache va fi supus în zilele următoare unor investigații medicale și sperăm să nu fie vorba de leziuni ale meniscului sau ligamentelor, pentru a-l avea cît mai repede alături de noi!» ne-a declarat Ion Nica. La capitolul noutăți, pe lîngă mijlocașul central Daniel Rață a mai apărut Pintilii (nicio legătură cu jucătorul Stelei!), jucător de bandă stîngă venit de la Metaloglobus București. Pintilii poate evolua atît în apărare cît și în linia mediană, dar la Axintele va fi folosit, cel mai probabil, fundaș stînga. Noutăți vor mai apărea cu siguranță, pentru că mai este nevoie de un fundaș dreapta, un fundaș central, dar și de oameni în avanposturi. Totodată, mai sînt necesari jucători care să completeze lista U21 rămasă în cinci nume: Simion, Vasile, Stoica, Bogorodiță și Fătu.

Lotul deplasat la Rîșnov
Portari: Donose, Răduță, Sava
Fundași: Vasile, Simion, Oprișan, Ionel, Mihociu, Stoica, Pintilii
Mijlocași: Florea, Șelaru, Rață, Bogorodiță, Dedu, Robu
Atacanți: Moses, Chiriță, Fătu, Novac

18 Iulie 2012, 16:46 (13997 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


Oaca a lu pelin:
(18 Iulie 2012, 21:31)
Ba , tre sa intram la floare !!!!! Terminati dreaq cu povestile ..... Basca CA ne mananca ciorili daca nu plivim porumbu ! Pi , ori suntem tarani ori panarame ca inainte !!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18690 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12352 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16327 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12027 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24764 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17773 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31045 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(20741 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Joi, 24 iunie, polițiștii au confiscat o armă deținută ilegal de către un bărbat din Gheorghe Doja. Arma cu aer comprimat de calibru 5,5 mm era o armă neletală dar care trebuia supusă autorizării, motiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:23
(14338 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoții de cablu electric au primit mandate de arestare

Cei trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de cablu electric au primit mandate de arestare. Hoții, cu vîrste cuprinse între 20 și ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:22
(18188 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Consiliul Județean Ialomița împarte «firimituri» financiare administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița se convoacă într-o nouă ședință ordinară. Sedința are pe ordinea de zi nu mai puțin de 11 proiecte de hotărîre, care vizează atît activitatea curentă a instituției, cît și decizii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:54
(19565 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24777 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21562 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20756 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(19983 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(24119 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21201 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24598 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21651 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(10755 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11806 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24354 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(14898 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(12955 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


«Situația actuală a persoanelor seropozitive din județul Ialomița»

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) organizează marți, 22 iunie, ora 14,00, conferința de presă cu tema «Situația actuală a persoanelor seropozitive din ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 18:34
(20457 vizualizări - 0 comentarii)


Criminalii de la volan

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:56
(22990 vizualizări - 0 comentarii)


Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22515 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26114 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23327 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Ultimele comentarii
@gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...