Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a

Axintele a trecut de Cernica și pregătește Cupa României

După ce au pus la respect în meciuri amicale suratele ialomițene (6-0 cu Rapid Fetești și 4-2 cu Unirea Slobozia), axintenii au îndreptat tunurile către județul Ilfov. Viitorul a trecut cu 1-0 de nou promovata în Liga a III-a, Progresul Cernica, într-o partidă disputată luni, 13 august. Unicul gol al întîlnirii a fost opera mijlocașului dreapta Bogorodiță, cu un șut de la 25 de metri. Antrenorul Ion Nica a decis după această partidă să renunțe la achiziționarea fundașului central Marciuc și a mijlocașului Dumitrescu, veniți în probe, după ce anul trecut au evoluat la Buftea. Astfel, singurele achiziții certe în momentul de față sînt Rață, Pintilie și fostul slobozean Marius Ștefan. Îmbucurătoare este și revenirea la echipă a fundașului stînga Alexandru Ilie, după un an în care a fost chinuit de accidentări. Miercuri, 15 august, Viitorul va evolua în turul III al Cupei României, la buzoienii de la Voința Lanuri, echipă care activează în Liga a IV-a. Tot în această fază a competiției regăsim și o altă reprezentantă a fotbalului ialomițean, Rapid Fetești. Rapidiștii vor primi pe propriul teren vizita celor de la CS Afumați, într-un meci care se anunță extrem de dificil. Menționăm, de asemenea, că pe 10 august, s-a pus la punct și țintarul Ligii a III-a. În prima etapă, care va avea lor pe 31 august, Rapid Fetești joacă acasă cu Eolica Baia, în vreme ce Viitorul Axintele primește pe teren propriu pe Rapid II. Cele două formații ialomițene vor juca una împotriva celeilalte, în etapa a VII-a, la Fetești.

17 August 2012, 12:48 (10335 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Axintele a schimbat liderul
Șanse reduse pentru Abatorul
Doja s-a împiedicat la Urziceni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 02 Sep 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10938, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 16:40
(1226 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 1-3 septembrie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 20:10
(7677 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 53 mii de lei

Pe parcursul zilei de luni, 30 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 18:25
(2139 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Marți, 7 septembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 17:50
(3633 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10932, fiind înregistrate 16 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 16:40
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut și fără permis, surprins în trafic de polițiști

Duminică, 29 august a.c, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza municipiului Fetești, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:50
(2370 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Pieton lovit de un camion

Borănești: Pieton lovit de un camion

Luni, 30 august a.c., pe DJ201, în localitatea Borănești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:00
(2761 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Circula pe drumurile publice deși avea permisul suspendat de 2 ani

Sâmbătă, 28 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit, pentru control, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism ce se deplasa pe DN2A/E60, sensul de mers Hârșova către ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 18:45
(10387 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Incendiu produs la cabina unui autotren

Vineri, 27 august a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit, pe raza localității Iazu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 18:00
(2558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu incendiu camion


ISU Ialomița: Pompierii au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer

În ziua de sâmbătă, 28 august august a.c., militarii ISU Ialomița au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer în localitățile Manasia, Fetești,
Giurgeni, Bărcănești, ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 17:40
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Luni, 30 august a.c., Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistență Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a oferit ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 17:40
(2074 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10916, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 16:25
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Căzănești!

Marți, 31 august 2021, RAJA Constanța va executa operațiuni periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 15:20
(1458 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Înjunghiați în plină stradă

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că doi tineri ar fi fost înjunghiați pe stradă de alți doi bărbați. Incidentul s-a petrecut în seara ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 14:00
(4150 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10912, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2021, 17:05
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10909, fiind înregistrate 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 August 2021, 16:37
(3413 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

În seara zilei de vineri, 27 august a.c., în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate 5 autoturisme, soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

28 August 2021, 01:30
(5828 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10908, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2021, 16:50
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10905, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 16:10
(2676 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 13:35
(3927 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10899, fiind înregistrate 9 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 18:20
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 august 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 august 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 18:10
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunile Mica Publicitate și Publicitate online au fost actualizate!

Secțiunile Mica Publicitate
și Publicitate online au fost actualizate!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

24 August 2021, 21:35


Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Marți, 24 august a.c., pompierii militari ialomițeni au fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în zona Cartier Bora cu degajare mare de fum. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 17:40
(2980 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10890, fiind înregistrate 5 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 16:40
(3745 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 196 mii de lei

Sâmbătă și duminică, 22/23 august 2021, polițiștii au fost solicitați să intervină la 239 evenimente, dintre care 211 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind sesizate ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 18:05
(2933 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10885, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 16:50
(2380 vizualizări - 0 comentarii)


Drogat la volan în Țăndărei/Bărbat din Andrășești, beat la volan și fără permis, a provocat un accident

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 14:05
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10883, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2021, 16:20
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Omorât în timp ce traversa strada de un șofer băut

Malu: Omorât în timp ce traversa strada de un șofer băut

În seara zilei de sâmbătă, 21 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN2A, în zona Malu, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2021, 13:15
(5728 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița joaquin în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Incomod în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...