Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Paros Supremus, înapoi la Ambulanță

S-a întors jupînu’

Paros Supremus, înapoi la Ambulanță

Scos din sistem cu forcepsul pentru că a fluierat în anvonul tuturor partidelor pe la care a trecut, Radu Paros se întoarce șef la Ambulanță. Reușita, una de palmares personal pentru el, este rezultatul a două luni de tras preșuri sau lustruit clanțe...

Numai cine nu muncește nu greșește
Prin acest subtitlu înțelegem să ne cerem iertare doamnei Anca Carmen Țenea, de grija căreia pînă și noi am fost treziți noaptea din somn, d-apăi cei care i-au purtat sîmbetele... Și facem asta pentru că în vreme ce ea țipa ca din gură de șef de Ambulanță că nu lasă pe nimeni să-i mai ia locul, Radu Paros îi rula meticulos preșul sub picioare. Așa se face că începînd de vineri, 17 august 2012, acesta este din nou șef peste Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.
«Am fost numit din nou în funcție pe criterii de competență. Nu are nicio legătură cu partidele, ci doar cu faptul că am fost un manager bun...» ne-a declarat proaspăt (re)numitul în funcție Radu Paros.
Surse apropiate viesparului de la Ambulanță susțin că preșul despre care tot vorbim a fost țesut la drum de seară, împreună cu Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Același Raed Arafat care a fost atît de impresionat de maniera în care Radu Paros a redus cheltuielile administrative ale Ambulanței Ialomița în scandalul de la începutul acestui an... Cît despre doamna Țenea, aceasta se pregătește activ pentru concursul din toamnă (dacă se va mai desfășura; căci, pînă atunci, vorba aceea, ori moare măgaru’, ori pierde samaru’). Sau merge pe un post călduț la Poliția Locală Slobozia. Vom reveni cu amănunte...

17 August 2012, 13:10 (42319 vizualizări - 51 comentarii)

Citiți și:
Șeful Ambulanței Ialomița, Radu Paros a fost demis!
Ialomița: «Din cauza viscolului, Serviciul de Ambulanță funcționează la jumătate din capacitate!»
Ialomița: Personalul de la Ambulanță, fără salarii

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(27 August 2012, 14:22)
@Adriana. De ce faci să regret prezentarea scuzelor după folosirea acelui limbaj ireverențios la
adresa ta?! Văd că, de la un timp, devii tot mai "țață", deși declari că te retragi din "țățism". Logica elementară, după cum ar spune cel de (la) grădiniță, ne spune că nu poți să te retragi decât de undeva unde ai fost până la luarea hotărârii definitive. Referitor la "porcușori", las-o moartă! Ia-te de mână cu știutorul de punere a virgulelor. Dar mai bine să punem PUNCT.
danut:
(25 August 2012, 14:15)
Pai nu v am zis cum se lauda Paros cu sutele de milioane ce i le dadu Cazacului....sa l puna si pe el...acu i dadu iar banu' cuiva din psd sau pnl...pai dacca face el pe safu de autobaza taind consumuri de carburant si VOPSIND GARAJUL PORTOCALIU...inseamna ca i competent? S apoi sef la Ambulanta..nu i rampa de lansare in politica..unde si a atins limita cand fu vice primar...mai mult de consilier n o sa ajunga...asa ca si pierde timpul si si toaca banii degeaba in politica....mai bine i ar sta sa se ocupe de afaceri....da' ce sa i fac io daca atat il duce capul multicolor:))
Adriana:
(25 August 2012, 12:59)
@Atentiune..... Ai dreptate! M- a luat valul! Mă retrag din țățism și regret că am ridicat mingea la fileu pentru cei doi...purceluși. Eu nu-i voi mai injura decât în gând.
ATENTIUNE TATIUNE:
(25 August 2012, 11:36)
Despre ce vorbim noi????? Parca aicieste locul unde pot fi postate comentarii despre articolul de mai sus si nu un camp de batalie. De ce nu va construiti un blog unde sa va injurati dupa bunul plac?
Adriana, Danut, Sorin, Politist, etc... fiti baieti de comitet si lasati cearta in van, ne poluati spatiul.
STIRE: Paros a revenit sef la AMBULANTA pe motive de COMPETENTA. Cum comentati?
COMENTARII (exemple):
1. Bravo lui, este baiat frumos si poate.
2. Da dom'le, chiar este competent.
3. Cine bre? Paros??? Hai sa fim seriosi...
4. L-a pus partidu' ca a cotizat cat trebuie... Deh, daca are de unde...
etc...

Hai, puneti-va mintea la contributie! Pa!
Adriana:
(24 August 2012, 13:01)
@polițist de....Îți recomand, ca om pățit: nu merită răspunsuri cei doi: sorin și/ sau dăpuț. Fac parte din tagma celor cu șorici...
politist de gradinita:
(24 August 2012, 12:48)
Sorine, iar mananci cacat. De fapt am facut dovada saraciei lexicului tau, fiindca a badaraniei si prostiei ti-ai facut-o singur :)
Parca iti recomandasem sa-ti speli in familie rufele murdare, chiar nu ne intereseaza cum va injurati si ce faceti la voi acasa cu sapunul :)
PS Dupa toate astea mai esti si agramat, vezi ca virgulele alea se pun si ele cu rost :) 
SORIN:
(24 August 2012, 09:01)
@politist de gradinita. Nu mai era cazul să faci dovada neștiinței tale de carte, dar, dacă tot ai ținut
să te faci de rahat...treaba ta! Îți recomand să "te apleci" asupra istoriei, nu după săpun, polițist de
doi lei, ce ești!
danut:
(23 August 2012, 17:55)
Pai d aia ii zice "INDEPENDENT".....fa..ptura gingasa...daca tot sugerezi ca l ai devorat pe Shakespeare....si n ai dat de porci...incearca si cu Sandra Brown...poate gusti dupa aia si postarile noastre....nu doar postacul...Pace tie Adriano:))
Adriana:
(23 August 2012, 16:02)
Părerea mea este să nu se cenzureze nimic, Știu, e greu să suporți porcimea, dar mai bine să fim absolut convinși de lumea in care trăim. Asta dacă avem vreo dilemă hamletiană...a fi sau a nu fi ialomițean! Citesc pe multe ziare locale. Nu e așa ceva. Poate ei cenzurează. Nu știu.
danut:
(23 August 2012, 16:00)
MAAAAMAAA....a descoperit DEXul....de la gradinita....astia se joca cu dexul direct.....nu se mai joaca n nisip:))
politist de gradinita:
(23 August 2012, 15:25)
Nu te flata singur sorine, scrib in sensul de "functionar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic":)

Ce ma mira este ca un ziar accepta sa publice online, chiar si la comentarii, vulgaritati  de cea mai joasa a speta ale  unui golan dovedit. Nu trebuie sa reproduci pe net cum vorbesti tu la tine acasa, chiar nu ne intereseaza in ce promiscuitate traiesti . Rusine Independent!!
danut:
(23 August 2012, 15:18)
@Adriana  Fii sigura  ca mi functioneaza creierul si nu rulez durex pe morcovi .....decat cand dau de capre si alte rumegatoare:))
SORIN:
(23 August 2012, 13:51)
@Adriana. Îți mulțumesc pentru apreciere, dar nu uita: limbajul meu mai puțin licențios a fost mic copil față de ce-ți scriu alții, cărora văd că le răspunzi fără rezerve de vocabular, elevat, bine'nțeles.
SORIN:
(23 August 2012, 11:52)
@polițist de grădiniță. Ești fleț. Scribii au fost aceia care, mii de ani, au transmis, în scris, istoria și toate acele evenimente milenare deci, rămâne cum am stabilit, adică ești retardat. Referitor la piciorul metric pe care mi-l recomanzi în dos ... poate mi-ar prinde bine, cu multă, multă alifie de calitate, cu mirosuri d'ale lui "danut". Insistă, insistă, ah, vai, muistule!!!
Adriana:
(23 August 2012, 10:51)
@daput: cctd adică ceea ce trebuia demon. Inconfundabilă secătură din Ialomița! Scursură de primitivism...Dpdv fizic o avea ce-i trebuie?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
182 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2763 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2869 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2970 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(3947 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3745 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3667 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2760 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3296 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3096 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2956 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3362 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3241 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2426 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2201 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(2991 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2524 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2818 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2871 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6715 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3364 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...