Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Paros Supremus, înapoi la Ambulanță

S-a întors jupînu’

Paros Supremus, înapoi la Ambulanță

Scos din sistem cu forcepsul pentru că a fluierat în anvonul tuturor partidelor pe la care a trecut, Radu Paros se întoarce șef la Ambulanță. Reușita, una de palmares personal pentru el, este rezultatul a două luni de tras preșuri sau lustruit clanțe...

Numai cine nu muncește nu greșește
Prin acest subtitlu înțelegem să ne cerem iertare doamnei Anca Carmen Țenea, de grija căreia pînă și noi am fost treziți noaptea din somn, d-apăi cei care i-au purtat sîmbetele... Și facem asta pentru că în vreme ce ea țipa ca din gură de șef de Ambulanță că nu lasă pe nimeni să-i mai ia locul, Radu Paros îi rula meticulos preșul sub picioare. Așa se face că începînd de vineri, 17 august 2012, acesta este din nou șef peste Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.
«Am fost numit din nou în funcție pe criterii de competență. Nu are nicio legătură cu partidele, ci doar cu faptul că am fost un manager bun...» ne-a declarat proaspăt (re)numitul în funcție Radu Paros.
Surse apropiate viesparului de la Ambulanță susțin că preșul despre care tot vorbim a fost țesut la drum de seară, împreună cu Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Același Raed Arafat care a fost atît de impresionat de maniera în care Radu Paros a redus cheltuielile administrative ale Ambulanței Ialomița în scandalul de la începutul acestui an... Cît despre doamna Țenea, aceasta se pregătește activ pentru concursul din toamnă (dacă se va mai desfășura; căci, pînă atunci, vorba aceea, ori moare măgaru’, ori pierde samaru’). Sau merge pe un post călduț la Poliția Locală Slobozia. Vom reveni cu amănunte...

17 August 2012, 13:10 (42761 vizualizări - 51 comentarii)

Citiți și:
Șeful Ambulanței Ialomița, Radu Paros a fost demis!
Ialomița: «Din cauza viscolului, Serviciul de Ambulanță funcționează la jumătate din capacitate!»
Ialomița: Personalul de la Ambulanță, fără salarii

Comentariile cititorilor:


danut:
(22 August 2012, 19:35)
Sorin v a dat... cu durex cu arome fructe.....io v as da cu arome de branza:))
Adriana:
(22 August 2012, 17:51)
Sorin e un om deștept, am mai spus-o, dar...dar când am intrat într-o oarece ,,dispută,, pe acest site, mi- a transmis niște vulgarități, de mi-a trecut cheful de a mai comenta. E dur, chiar suburban uneori, ca și @Dănuț ....
politist de gradinita:
(22 August 2012, 17:23)
@Sorine, multumesc pentru participare, asta am vizat, demascarea ta din  scribul care da sfaturi online  tuturor, la ceea ce esti de fapt: un golan cu vocabular de mahala.
PS Cand am folosit cuvantul "toti" , "n-am gasit alta rima maestre" :)) 
Cat despre picior, sper sa-l simti tu cat mai curand! In dos! ;)
SORIN:
(22 August 2012, 10:12)
@ politist de grădinită. E clar că acolo ai rămas, la grădiniță, adică un RETARDAT!
Oare Radu Paros o fi fost prin pedele?! Ia vezi, poate a fost. Eu voiam, ca ecologist și om de afaceri, pentru a face bine unor oameni amărâți, să sponsorizeze eventuale ajutoare, chiar printr-o fundație, și să știi că am vorbit foarte serios (scris). Asta nu înseamnă "toți". Numai unul
cu mintea de grădiniță ar putea interpreta așa ceva. În altă ordinde de idei: ai auzit de picior metric, băi POIETULE?! POIET este masculinul de la POIATĂ, adică GRAJD.
politist de gradinita:
(21 August 2012, 17:37)
Mai Sorine esti frustrat
Paros  bani cam a tot dat
Cum sa dea lemne la toti?
Nu e-n pdl la hoti!

Numai aia fura tot
Ne-au lasat fara chilot
Poporul nu vrea pomana
Vrea o fata mai umana
De la asti conducatori
Care te lasa sa mori!

Asa ca lasa-l pe Radu
El sta drept cum sta si bradul
O sa avem smurd ca in Franta
Paros bun la ambulanta!


Sorine, sa dea lemne la saraci domnu' primar, prefectul, cazacu, tinel (ca tot a facut jaf in padurile ialomitene), nu Paros! Ce treaba are paros cu lemnele? In cel mai rau caz sa dea bonuri de benzina din ce recupereaza de la  hotii aia de soferi care vand carburant la capul gol !
Glumesc bineinteles!Revenind, Paros a facut dovada ca  manageriaza serviciul de ambulanta cu profesionalism! succes !

danut:
(21 August 2012, 17:20)
@victor   O sa moara SMINTITUL de BASESCU.....mancator de rahat ce esti....
Iooon:
(21 August 2012, 14:20)
Aplauze pentru starul, comentator consecvent, SORIN!!! Paroooos nu va face puuurici la ABM!!
SORIN:
(21 August 2012, 14:10)
Astăzi, cest Paros cu drag de ban
Are-n buzunar ariciu',
Mâine, cel Paros golan,
Va rămâne cu ... cariciu'!
victor:
(21 August 2012, 13:12)
,,danut'' tampitul o sa voteze, pentru presedinte, in 2014; sper ca pana atunci sa fi uitat toti de puturosul si demagogul crin...in ceea ce-l priveste pe traseistul radu paros, numirea lui pe un post la deconcentrate ARATA INCAODATA CA MIZERIA FACUTA de ,,ecologista'' petronela moroianu in ziua alegerilor locale are in spate usl-ul mincinosilor, plagiatorilor, HOTILOR!
danut:
(21 August 2012, 10:50)
Radu are ariciul in buzunar...cum sa dea lemne la amarati....el se lauda cate sute de meleoane i a dat lu Cazacu......curand o sa ne spuna si cat i a dat lu Ciuperca:))Deja m a scarbit usl...o sa votez un presedinte liberal.....la parlamentare paaa...de nu i liberal in colegiu.....anulez buletinul!!!
SORIN:
(21 August 2012, 08:30)
În ceea ce-l privește pe acest Radu păros, cu toată priceperea lui managerială, rămân la părerea mea din campania electorală, pentru cine-și mai aduce aminte, mai ales că am fost apostrofat de unii opozanți într-ale opiniilor. Apropo, mai ești, șefu', la P.E.R Ialomița?! Ia să vadă tata ce acțiuni vei dezvolta în viitor, dacă mai ai așa ceva în politică. Economistul traseist, Mircea Coșa, am înțeles actualul președinte P.E.R.profesionist remarcabil, de altfel, ce "indicății" o fi transmis în teritoriu, referitoare la noua campanie electorală ce stă să'nceapă?! Degeaba ne împopoțonăm cu tot felul de tricouri, stegulețe și alte nimicuri care costă o groază de bani, numai în campaniile electorale, ca mai apoi să dăm uitării tot. Dom' Paros, mai bine ai ajuta bătrânii, mai ales din mediul rural, eventual cu o căruță de lemne, că acuș vine iarna, să vezi ce te-ar vota lumea, inclusiv din mediul urban, fiindcă s-ar  duce buhul despre "băiatul bun" de la "Salvare". Nu cred că la "valoarea" dumitale, câteva milioane, acolo, ar fi o problemă. Ia legătura cu Ion Curte de la Cosâmbești și vezi ce părere are. Poate nu uitați de alegătorii din iunie, chiar dacă au fost puțini. Asta arată "priza" domniilor voastre la "public". Sau, poate, vă întoarceți la P.D.L., partidul-mamă a "răniților"?! HOCHACHTUNGSVOLL, mein Herr!
Ionică:
(20 August 2012, 18:22)
Ionica e madam Viv?!! Ghinea sau cam așa! Nu e chiar tută...
citizen portocaliu:
(20 August 2012, 13:39)
Cine poate contesta faptul ca SUPREMUS nu este ruda cu PRAGMATICUS
jan:
(20 August 2012, 10:30)
ionica, iar jelesti pe aici!
@citizen:
(19 August 2012, 22:01)
Din pacate, mare parte din electoratul nostru este format din spargatori de seminte pe banca din fata blocului, in asteptarea pensiei sau a ajutorului social. Sa prinzi un loc 3 sau 4, la locale, reprezinta o performanta, atat timp cat lupti singur fara un partid in spate. Stoica este un individ opac, fara trecut si cu siguranta fara viitor, dpdv politic. Intr-un sistem corupt, birocratic si neperformant, Paros a reusit sa reduca cheltuielile, organizand totul in asa fel incat sa mearga totul bine. Ca manager nu am ce sa-i reprosez. Cat despre doamna, nu se poate vorbi la fel. Simplul fapt ca nu cunosti minimul de legislatie, nu te absolva de vina. Daca nu iei decizii proprii si nu iti asumi nici o responsabilitate, nu inseamna ca esti competent, pentru ca nu gresesti. Cand faci si imprudenta sa arati cu degetul sau sa cauti alti vinovati, devii o umila rama in ochii celorlalti. Dar cum unii au in sange acest caracter, nu pot decat sa se tarasca dintr-un post in altul, sapand pe cine apuca, mai ales prieteni, sperand mereu la un post caldut cat mai inalt.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiunea RIPOSTA: Amenzi de peste 25600 de lei

În cadrul acțiunii RIPOSTA, desfășurată în perioada 3-6 decembrie 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat 25 de acțiuni și controale, au constatat 12 infracțiuni și au aplicat 99 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2010, 09:55
(10659 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenționare Cod Galben

Ialomița: Atenționare Cod Galben

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 4 decembrie, ora 14.00-5 decembrie ora 8.00, în Moldova, nordul și estul Munteniei și partea continentală a Dobrogei, precum și în zona ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 17:12
(12753 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Prins cu sabia în mașină

Urziceni: Prins cu sabia în mașină

O patrulă mixtă, formată din agenți de poliție și jandarmi, a depistat pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr de 23 de ani ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în județul Ilfov ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 15:21
(12311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni sabie


Ion Roată: Un tânăr de 21 de ani a murit pe loc după ce a fost lovit de o mașină

Ion Roată: Un tînăr de 21 de ani a murit pe loc după ce a fost lovit de o mașină

Joi, 2 decembrie a.c., în jurul orei 19.15, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2A, în apropiere de localitatea Ion Roată, s-a produs un accident de circulație soldat cu moartea unei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 15:10
(17393 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Identificat și reținut de polițiști după ce a furat un atelaj agricol dintr-o curte

În cursul zilei de joi, 2 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reușit identificarea și reținerea unui bărbat, de 54 de ani, suspect de comiterea infracțiunii de furt calificat, care se sustrăgea cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 15:05
(10571 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


8 noi situri avifaunistice în Ialomița

8 noi situri avifaunistice în Ialomița

La nivelul județului Ialomița există desemnate, din anul 2007, 9 situri «Natura 2000». Ca rezultat al unui proiect de cercetare inițiat de Ministerul Mediului și Pădurilor au fost propuse 8 noi situri, ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 15:02
(11839 vizualizări - 1 comentariu)


UPDATE: 7 localități din Ialomița, fără curent

Situația actuală. Potrivit Prefecturii Ialomița, la data de 03.12.2010 la nivelul județului Ialomița mai sînt 7 localități cu avarii la rețeaua de alimentare cu energie electrică, conform ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2010, 09:30
(18613 vizualizări - 0 comentarii)


Fondatorul Wikileaks, căutat de Interpol

Fondatorul Wikileaks, căutat de Interpol

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a intrat pe lista «celor mai căutați» de Interpol pentru presupuse delicte sexuale de care este acuzat în Suedia și care îl obligă să se refugieze într-un loc necunoscut ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 17:15
(12142 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Pieton neatent, accidentat

Încă un pieton ialomițean, imprudent în traversarea șoselei, a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a petrecut ieri, 1 decembrie, la Amara. Victima, o femeie de 34 de ani, din localitate, a vrut ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 15:32
(12754 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Bărbulești: Tînăr fără permis, la volan

Nerăbdător să devină șofer, un tînăr de 17 ani, din localitatea Bărbulești, s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat la plimbare prin localitate. Ghinionul adolescentului a fost că în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 15:32
(12274 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Localități fără energie electrică

Potrivit unei informări a Prefecturii Ialomița, joi, 2 decembrie a.c., la orele 6.00, mai multe localități din județ erau fără energie electrică. Așadar, conform informării SC Enel Distribuție ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 15:03
(11891 vizualizări - 0 comentarii)


Moară cu valțuri pentru Muzeul Național al Agriculturii

Ședința Consiliului Județean Ialomița a adus în atenția consilierilor județeni și un proiect de hotărîre privind preluarea unei mori cu valțuri «Ganz» din domeniul public al statului. Transferul are drept ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 12:51
(12791 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mai puține locuri de muncă vacante

De la săptămînă la săptămînă, locurile de muncă se împuținează. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Ialomița sînt vacante doar 41 de locuri de muncă. Dintre acestea, 8 sînt pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 11:35
(12457 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Finlanda»

Vineri, 3 decembrie, la Muzeul Județean Ialomița va fi vernisată expoziția «90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Finlanda». Expoziția va cuprinde documente istorice și se ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 10:19
(10608 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 09:02
(8132 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 19:13
(9582 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte ialomițeni, înșelați la telefon de un necunoscut care promitea locuri de muncă

În ciuda numeroaselor cazuri de înșelăciune înregistrate în ultimii ani, mirajul unui loc de muncă în străinatate, prin intermediari necunoscuți, atrage încă mulți naivi. Recent, polițistii ialomițeni au ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 19:03
(12251 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, fără permis și beat mangă!

Marți dimineață, 30 noiembrie, polițiștii din Slobozia, în urma unui control de rutină, au depistat un localnic, de 45 de ani, care conducea fără permis de conducere. Totodată, șoferul se afla sub influența ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 19:00
(10687 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt în familie

În urma cu două zile, luni, 29 noiembrie, un ialomițean în vîrstă de 46 ani a fost victima unui furt din cadrul propriei louințe. În urma sesizării făcute Poliției Fetești a reieșit că în jurul orei 9. ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 18:58
(14679 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit Sfântul Andrei și Ziua Națională

Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit Sfîntul Andrei și Ziua Națională

În urmă cu două zile, luni, 29 noiembrie, Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit ziua Sfîntului Andrei, precum și Ziua Naționala a României. Sub directa coordonare a Letiției Petcu, profesor de istorie ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 18:57
(9749 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Sfîrșit de săptămînă cu amenzi de peste 76 mii de lei pentru șoferi

Potrivit unui buletin informativ al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Ialomița, în weekend-ul trecut polițiștii ialomițeni au aplicat 307 sancțiuni contravenționale șoferilor ce tranzitau arterele județului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 18:54
(13723 vizualizări - 2 comentarii)


Sudiți: Muniție neexplodată pe cîmp

Marți, 30 noiembrie, la primele ore ale dimineții, un localnic din Sudiți a alertat pompierii după ce a găsit pe un cîmp patru proiectile explozive de artilerie. Pirotehniștii Inspectoratului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 18:51
(12715 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: muniție Sudiți


Slobozia: Arestat preventiv după ce a furat un autoturism

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, 27/28 noiembrie a.c., în jurul orei 2.30, Poliția Slobozia a fost sesizată de o femeie din localitate asupra faptului că autoturismul său a fost sustras din fața ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 14:39
(14730 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Accidentată pe trecerea de pietoni de un șofer băut

O tînără în vîrstă de 21 de ani, din București, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia după ce a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică, 28 noiembrie a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 14:33
(15471 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Șoferul beat a provocat un accident

Duminică, 28 noiembrie a.c., la ora 17.30, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DJ203B, în afara localității Grindu, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 14:31
(16068 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Urziceni: Încarcerați pentru tulburarea liniștii publice

În cursul zilei de sîmbătă, 27 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au prins, reținut și încarcerat trei bărbați cu vîrste cuprinse între 21 și 42 de ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 14:29
(13214 vizualizări - 0 comentarii)


Frățilești: Tînăr băut la volan

În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.40, polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Frățilești, un tînăr, de 18 ani, domiciliat în comuna Platonești. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 14:25
(11917 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu într-un apartament

Duminică, 28 noiembrie, în apartamentul unui slobozean a izbucnit un incendiu. Vecinii, speriați de fumul ce ieșea pe unul dintre geamurile locuinței, au alertat pompierii. Întrucît în momentul izbucnirii ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:07
(12177 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


LAPAR: Dezastrul din agricultura românească, dezbătut public

LAPAR: Dezastrul din agricultura românească, dezbătut public

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 26 noiembrie, Academia Română, Secția de științe agricole și silvice în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu Sisești» au organizat ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:05
(12703 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr fără permis și băut, la volan

În noaptea de joi spre vineri, respectiv 25 spre 26 noiembrie, un echipaj de poliție slobozean ce acționa într-un filtru pe o stradă din localitate a oprit pentru un control de rutină o mașină condusă de ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 16:24
(13005 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...