Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Perpetuum mobile de Căzănești

Perpetuum mobile de Căzănești

Potrivit DEX, un perpetuum mobile este un sistem mecanic, termic, electric etc, imaginar care ar putea funcționa la infinit, producînd energie sau lucru mecanic fără a primi energie din exterior. Valentin Cafes, din Căzănești, susține că, pe lîngă acest perpetuum mobile, a descoperit relația dintre acesta, numerele ascunse și... Biblie! Asta s-a întîmplat acum 23 de ani, iar de atunci caută să împărtășească omenirii revelațiile sale. Ne-a găsit pe noi, iar noi am fost de acord să-i mediatizăm ideile convinși fiind că Dumnezeu n-are să se supere dacă sărim gardul grădinii Lui împreună cu Valentin Cafes.

Revelație cu steluțe
Valentin Cafes merge pe 64 de ani și a lucrat, pînă acum 22 de ani, la fabrica «23 August». Tot atunci a avut și prima revelație, exact ca Arhimede, în cada de baie: «Maistrul meu de la școală îmi spunea că cine va găsi răspunsul acesta, va fi mare... Și m-am tot gîndit la asta pînă-ntr-o zi, cînd am venit acasă obosit, de la fabrică. Întîi am văzut așa, o steluță, într-un spectru mare de culoare, n-aș putea eu să-l descriu bine, că nu mă pricep... Și a fost o fracțiune de secundă. După ce s-a terminat, am simțit că mă dor pleoapele, deși eram cu ochii închiși. După aia, am vrut să răcesc apa, din cadă, că era fierbinte... Și tot trecînd cu mîna prin ea, am înțeles că asta soluția, ca Arhimede... Și am încercat acasă să construiesc motorul, bazat pe fenomenul acesta pe care l-am înțeles!».
Cu «invenția» lui, în 1989, Valentin a ajuns pînă la OSIM. «După ce mi-au înregistrat dosarul, ăia de la OSIM mi-au dat doi ingineri de la „23 August“, care să mă ajute. Dar în ianuarie, la „23 August“, deja se știa că Ceaușescu o să cadă, nu prea se mai lucra... Și pînă să termin eu de făcut motorul, a venit Revoluția. Am rămas doar cu adeverința de la OSIM...». Pe adeverință, OSIM-ul de la vremea respectivă recunoaște că motorul inventat de Valentin Cafes este un perpetuum mobile, dar că nu poate funcționa fiindcă «acesta contrazice legile fizicii». Valentin Cafes nu a renunțat însă nicio clipă la ideea de a construi motorul...

Unu ori doi egal trei, plus Biblia
În așteptarea unui inginer care să-i pună în aplicare ideile, Valentin Cafes a descoperit numerele ascunse din matematică.
«După cunoștințele noastre, unu plus doi egal cu trei. Iar unu ori doi egal cu doi. Dar, dacă fac verificarea, unu înmulțit cu doi, ar trebui să fie egal cu trei. Gîndiți-vă numai... Dacă am unu plus doi e clar că egal cu trei. Sînt trei entități. Dar înmulțirea este și ea o adunare repetată. Adică tot trei entități! Și ar trebui să dea trei. Ei, asta e începutul, iar ramificațiile sînt peste tot, de la finanțe, la Biblie. Eu am citit Biblia de 4 ori!».
Valentin Cafes este atît de convins de revelațiile sale încît învită pe oricine să îl provoace la... polemică. Pentru a răspîndi informațiile pe care el le consideră a fi «salvarea și viitorul omenirii», Valentin Cafes a multiplicat de mînă un manifest intitulat «Române, APUCĂ LIPSA», în care sintetizează toată experiența sa. În plus, a realizat un desen care explică relația dintre comunism și capitalism, într-o formă pe care o consideră digerabilă pentru mase: «Lumina vine de la Est, de la Răsărit, bunăstarea de la Apus. (...)Toată relația asta este o relație între comunism și capitalism, care sînt două forme de cunoaștere, dar care nu cuprind adevărul, în înțelesul lui adevărat. În comunism se spune așa, scrie și în Biblie... Veți munci și nu vă veți sătura! Și aduceți-vă aminte, toată lumea avea figiderele pline și burțile goale. În capitalism, adică acum, e invers. Veți alerga și nu vă veți ajunge...».

22 August 2012, 18:40 (11376 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Armele și munițiile, la verificare

Armele și munițiile, la verificare

Polițiștii ialomițeni atenționează persoanele juridice care dețin arme și muniții că autorizațiile de deținere și de folosire a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:18
(22135 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: arme verificare


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția a XIII-a

În perioada 13-16 mai 2010, în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și a Consiliului Local Slobozia, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:14
(23138 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Poliția Municipiului Urziceni a organizat sîmbătă 8 mai, în intervalul orar 08.00-12.00, o acțiune ce a vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:04
(23043 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: acțiune Poliție


Vlădeni: Patron amendat

La finele săptămînii trecute, sîmbătă, 8 mai, polițiștii feteșteni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița, au organizat și executat o acțiune pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:02
(27452 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bătrîn tîlhărit

Sîmbătă, 8 mai, în jurul orelor 20.30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un barman angajat la o discotecă din localitate, despre faptul că un bărbat, de 60 de ani, a fost victima unei infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:59
(21567 vizualizări - 0 comentarii)


Cîștigătorii Festivalului-Concurs «Ionel Perlea», a XIX-a ediție

Festivalul și Concursul Național de Interpretare a Liedului «Ionel Perlea», ediția a XIX-a, desfășurat în perioada 7-9 mai 2010, și-a decis cîștigătorii. Juriul a decis acordarea marele premiu «Ionel Perlea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:44
(25406 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Eroilor», sărbătorită de jandarmi

«Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează joi, 13 mai, manifestări comemorative dedicate „Zilei Eroilor“ și „Înălțării Domnului“» informează reprezentanții instituției. Sărbătoarea se va ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:38
(22084 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni în trafic

Vineri, 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Slobozia, acțiunea avînd ca principal scop combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:07
(21777 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rutier


Fetești: Braconaj piscicol

Polițiștii Formațiunii de Ordine Publică pentru Mediul Rural Fetești au continuat acțiunile pe raza comunelor din zona de competență, avînd ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a delictelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:05
(23415 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești braconaj


Slobozia: Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Vineri, în jurul orei 19.15, agenții Biroului Rutier Slobozia au oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii, la volanul căruia se afla un tînăr, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:04
(14927 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia dosar penal


Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 15:37
(14009 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


«Centura de siguranță îți poate salva viața!»

«Conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța utilizării centurii de siguranță și, mai ales, asupra faptului că portul acesteia scade riscul unei accidentări grave și a decesului în ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:14
(25045 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire a faptelor antisociale

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în ultimele zile, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. 14 autovehicule ce prezentau ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:13
(22977 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Alexeni: Fată de 15 ani, violată

Doi tineri, de 19, respectiv 22 de ani, ambii din Ion Roată, acuzați că au violat o minoră în vîrstă de 15 ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:39
(28668 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni viol


Fetești: A plecat să doarmă la o prietenă și familia a dat-o dispărută

În noaptea de 5/6 mai a.c., în jurul orei 01.40, Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, despre faptul că nepoata sa, o minoră de 12 ani, a plecat de acasă în cursul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:34
(30794 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Agenți din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe Strada Călărași din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 de ani, din Fetești. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:28
(25520 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești șofer beat


Slobozia: Prins la volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de joi, 6 mai a.c. polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, din Slobozia, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani din municipiu. Procedînd la ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:26
(25207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șofer penal


Slobozia: Se fură din supermarket

Joi, 6 mai a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de două ori, la intervale orare diferite, de către agentul de pază al unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins două persoane ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:21
(17830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt supermarket


Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:13
(32554 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: Infractor încarcerat

Miercuri, 5 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat, reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiu, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:59
(25820 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Oale confiscate de polițiști

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, în cursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., au acționat în sistem integrat pe raza municipiului reședință de județ urmărind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:57
(22179 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiști în școli

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, la nivelul municipiului Urziceni și al comunei Gheorghe Doja au fost desfășurate multiple activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:48
(22876 vizualizări - 0 comentarii)


Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 14:25
(19788 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:34
(15777 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:18
(22903 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:17
(23203 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 14:00
(14295 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 13:55
(18130 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:42
(15676 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(13227 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...