Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Cercetările nu se opresc aici!»

Prim-procurorul Cristina Istrate referitor la dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră»

«Cercetările nu se opresc aici!»

Timp de 10 ore, cei cinci polițiști reținuți joi, 23 august a.c., sub acuzația de «luare de mită» au fost interogați de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Audierile s-au finalizat aproape de orele 16,00. În urma acestora, prim-procurorul Cristina Istrate a declarat «cercetările nu se vor opri aici!».

Filați cu camera ascunsă
Din informațiile oferite de reprezentanții Parchetului Ialomița, cercetările în dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră» au fost demarate în urma unei autosesizări.
Imediat după terminarea audierilor, Cristina Istrate, prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița a declarat: «Trebuie adăugat și faptul că nu pretindeau doar bani, ci și bunuri sau alte foloase. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit și faptul că unor anumiți șoferi, deși încălcau legea, nu le-au aplicat sancțuni, creîndu-le astfel avantaje patrimoniale și nepatrimoniale...».
Alături de procurori, pe fir au intrat și ofițeri din cadrul SRI care au interceptat telefoanele celor 5 polițiști reținuți. Discuțiile stenografiate ale polițiștilor acuzați  de «luare de mită» îi incriminează pe aceștia.
Mai mult, surse din cadrul anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Independent, faptul că una dintre metodele folosite de anchetatori pentru a demonstra vinovăția celor 5 polițiști de la Serviciul Rutier a fost filajul cu camera ascunsă. Pe mașinile de serviciu ale polițiștilor au fost montate camere audio-video, care îi incriminează în mod direct. Imaginile se vor constitui ca probe într-un dosar care amenință să zguduie din temelii întreg Serviciul Rutier Ialomița.
«Deocamdată nu vă putem oferi prea multe detalii cu privire la acest aspect. Anchetarea superiorilor nu intră în competența noastră, dacă se vor descoperi elemente care să-i incrimineze și pe aceștia vor fi cercetați de structurile abilitate!» a adăugat prim-procurorul Cristina Istrate.

23 August 2012, 17:12 (24287 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Mită sub formă de «CAR țigănesc»
Polițiștii-infractori, mituiți «în echipă»
Ialomița: Polițiștii-infractori, trimiși în judecată

Comentariile cititorilor:


Dino:
(21 Septembrie 2012, 08:50)
ce dreptate are dl wer ca  de  doar  au  si  ei  afaceri  care  le merg in  continuare ,,sincer am  lucrat sofer la dinu cristinel  dar el ara doar seful general ca mergeam la dispecerat la dani si bratu ,oare cum ies banii astia din firma cine  stie cate masini sunt ale  celor de la dino sau ale politistilor din taxiuri si camioane de ce nu se sesizeaza autoritatile de firma  fantoma dino care ofera protectie politistilor in afaceri
wer:
mara:
(31 August 2012, 10:44)
asa le trebuie toti cei de la rutiera iau bani,iar Goaga strangea de la toti.
bb:
(29 August 2012, 22:51)
multe magarii la ipj ialomita. multi sefi implicati in marsavii. ex. goaga, milea, stefu. de ce nu se iau masuri si impotriva lor ???? se cred cumva vatafi pe mosiile lor ?????
Adriana:
(25 August 2012, 08:49)
Dacă aceste com. sunt băgate in seamă, verificate, aduc real ajutor anchetei! Pentru cei dinafară, par incredibil de grave! Să nu fie decât răzbunări rudimentare? Ce-am citit m-a uluit!
A:
(25 August 2012, 00:37)
Ve vrei sa zici Ilie?
liviu:
(24 August 2012, 21:21)
Pestele de la cap se impute iar comisarul GOAGA SORIN este SEFUL CIRCULATIEI IALOMITA de 5 ani de zile si avea cunostinta despre faptul ca toti subordonatii sai isi rotunjesc veniturile din spaga, acesti tablagii fiind cei care contribuiau cu plicuri cu bani la bunastarea lui GOAGA, pentru a-i acopri si a inchide ochii. Omul de legatura era CIRIBLAN CORNEL, alias BEO (arestat luna trecuta), agent in cadrul SERVICIULUI RUTIER si finul lui GOAGA, acesta se ocupa cu strangerea fondurilor. De ce nu se sesizeaza nimeni in legatura cu firma de cereale, tirurile, dubele de transport legume de la ILFOV, dirijate de acest cap al mafiei, afacere care in acte apare fictiv pe numele mamei sale? Stiati ca masinile de politie rutiera au insotit camionanele cu cereale ale lui GOAGA pentru a nu fi oprite in trafic?
Credeati ca TILA  a aratat degeaba acele biletele la ANTENA 3, prin intermediul carora acest COMISAR al politiei romane, GOAGA, a cerut subordonatilor periodic baxuri de wisky, tigari, vin, miei, porci? Prin aceasta atitudine se vede clar ca a incurajat faptele de coruptie la nivelul institutiei si el ar trebui sa fie in puscarie, nu acesti tablagii, care au fost niste pioni pe tabla de sah a lui GOAGA. Cum va explicati ca au picat deja noua agenti de la circulatie corupti, iar seful lor este in continuare in libertate si ocupa aceeasi functie? Oare STEFU nu are de gand sa faca nimic?
victor:
(24 August 2012, 19:20)
Doamne, de n-ar uita co-pilotul sa le majoreze salariile de bugetari amarati, saracii de ei!
PESIMIST:
(24 August 2012, 09:48)
NICIODATA N-O SA MOARA SPAGA DIN ROMANIA  VIZATA DE ORGANELE VIGILENTE ALE STATULUICU SALARII MICROSCOPICE ...VA DATI SEAMA CE SPAGA DAI SA AI UN ASTFEL DE POST... VA ASIGUR CA NU VOR PATI NIMIC ...CA SI ALTI..
danut:
(24 August 2012, 00:38)
am uitat...la rutiera nu i sef Goagle?.....ala de l reclama unu Tila...cu ma sa pdlista? Deci doar omorand armata....pleaca un sef cu proptele.......Ce o fi in serverul lu Goagle acum....nu i mai da de cap cu vreun avira...usl..:))
danut:
(24 August 2012, 00:25)
Astept ca si acest dosar..sa fie preluat de DNA(curatatorie chimica)..ca n dosarul"Mita la BAC"...unde domn Popa procurorul.....a ajuns Parintele HOPA....si a cantat stalpii...declinand cauza(mortul) la groparii DNA:))..iNTERESANTA  atitudinea Parchetului dpl Tribunalul il IA  l P MITA....cuvanta..Sefa......la DNA...cuvanta smecheria   sau prostia tacerii...au intrat dracii in independenta magistratilor?Cum iar bate vant de schimbare...astept ca dupa ce parchetul politic PNA.....s a facut frumoasa DNA.....sa si schimbe sexul frumoasa DNA..in....GNA...Garda(gardul) NA.....ca treb sa i spele si sa i curete de lovele pe basisti si pdlisti niste slugi de politruci:))HUUUOO  procuroareo......agentii astia de la rutiera n au SEFI?AStia chiar incalcau statutul de atat timp..iar ofiterii superiori erau dusi in spatiu...sau la curve...La profesori niciun sef nu i vinovat...nu i in stenograme....la militieni....doar tablagiii au tehnica de supraveghere in masina....ofiterii sefi...lipsesc din scenariu...ce sa zic.....Coruptia tine de elite...restul e gainarie...iar lupta cu....coruptia e smecherie de imagine pt politicieni.....nu v ar fi rusine si voua procurorilor moluste....sclavilor:))
Vio:
(23 August 2012, 21:23)
Hai ca incepe sa devina interesant .
fetestean:
(23 August 2012, 20:50)
La Fetesti  cand se incepe curatenia la serviciul politiei rutiere?
cineva:
(23 August 2012, 20:36)
Dar la Fetesti cand se va face curatenie
Fanariotu':
(23 August 2012, 18:37)
Dar de afacerile fam. Lefter (moara, vila, numire prin sluj la Cazacu pdl ) nu se ocupa nimeni? Sau daca a trecut fratelo la PSD, inseamna ca e curst......????
...:
(23 August 2012, 18:24)
ROMANUL HOT NU VA PUTEA SA TRAIASCA PRECUM NEAMTUL  IN VECI.BRAVO PROCURORILOR SI URMEAZA SA VEDEM ACEEASI ATITUDINE SI LA JUDECATILE DE APOI,CA LATU-I LUNG SI SA NU SE RUPA VREO VERIGA!!! PE EI !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
214 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(10083 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(8087 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3165 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6516 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7392 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5981 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(7296 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(7104 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8346 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6394 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(9088 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2410 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(7279 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6550 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(10095 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(9395 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(6413 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(8277 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(8195 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9792 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8450 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8876 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(6249 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(10494 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7991 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9884 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...