Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă internă la Serviciul Rutier Ialomița

Dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră»

Anchetă internă la Serviciul Rutier Ialomița

Reținerea celor 5 polițiști din cadrul Serviciului Rutier a zguduit din temelii întreg Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Pe lîngă cercetările procurorilor, în cadrul structurii din care polițiștii reținuți pentru 24 de ore făceau parte va fi demarată o anchetă internă. Măsura a fost dispusă de comisarul șef Cristian Lefter. Primul adjunct al IPJ Ialomița consideră că «în acest mod, vor fi scoase la lumină alte indicii menite să finalizeze mult mai repede dosarul instrumentat de procurori și DGA».

Anchetă «amorsată» la IPJ Ialomița
Vestea reținerii celor 5 agenți de la Serviciul Rutier a lovit ca un trăsnet Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. În timp ce polițiștii dădeau declarații la Parchet, primul adjunct al IPJ Ialomița, comisarul șef Cristian Lefter, trasa dispoziții pentru demararea unei anchete interne ce va viza în mod direct Poliția Rutieră. Vor fi făcute controlae, se vor lua declarații, totul sub supravegherea adjunctului Lefter și supus analizei Biroului de Control Intern.
«Încă din această dimineață, conducerea IPJ Ialomița, reprezentată de adjunctul inspectorului șef, comisarul șef Cristian Lefter, a dispus ca acest caz să fie analizat de către Biroul de Control Intern, urmînd să fie efectută o anchetă proprie la Serviciul Rutier» a declarat inspectorul Daniela Salaoru, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

23 August 2012, 17:24 (27597 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Mită sub formă de «CAR țigănesc»
Polițiștii-infractori, mituiți «în echipă»
Ialomița: Polițiștii-infractori, trimiși în judecată

Comentariile cititorilor:


letsoc:
(15 Februarie 2013, 09:01)
O sa fie schimbat Goaga doar atunci cind va pleca de la conducerea judetului Ciuperca. Asta vrea sa il puna in locul lui STEFU. Traiasca mama lui Goaga si banii sai!
wer:
(29 August 2012, 21:20)
sa fim seriosi peste 2 saptamini nu mai auzi nimic de arestari. Dar daca tot ia prins si ca sai arestezi ptr 29 de zile ai cu siguranta probe sai vedem condamnati d-lor judecatori ca aici e problema majora de arestat sau mai arestat si alti care acum au alte afaceri sunt liberi .DE CE D-LOR PROCURORI NU LE CONFISCATI SI AVERILE PE CARE NU LE POT JUSTIFICA???????????????????????????????????????????????
liviu slobozia:
(26 August 2012, 19:00)
continuare : Apogeul carierei lui GOAGA a venit in momentul in care noua tablagii, pionii sai de suflet, au primit SAH MAT din partea D.G.A., iar singura scuza a acestui COMISAR PUSCARIABIL este ca nu avea cunostinta ca subordonatii sai au atentat la "borcanul cu miere", din care el primea zecimea. OARE nici de aceasta data STEFU nu are de gand sa faca nimic?
liviu slobozia:
(26 August 2012, 18:59)
Comisarul GOAGA SORIN, seful SERVICIULUI RUTIER a mai facut obiectul a numeroase anchete interne, in urma carora a iesi curat ca lacrima. Daca va mai aduceti aminte de aricolele prezentate in ziarul INDEPENDENT din lunile mai, iunie, iulie ale anului 2010, precum si anchetele interne ale I.P.J. IALOMITA cu privire la faptul ca PUSCARIABILUL COMIAR al Politiei Romane GOAGA SORIN a abuzat de functia pe care o detine si s-a implicat in dosarul iterlopului JAN DUMITRESCU si Societatile Transpur si Expur pentru recuperarea unor creante. Pe acea vreme comisarul GOAGA SORIN detinea nu mai putin de 4 camioane cumparate in leasing din salariul de bugetar, detinand si functia de sef de coloana. Un alt articol publicat in luna septembrie a anului 2011, in ziarul INDEPENDET, precum si o alta ancheta penibila a I.P.J. Ialomita, s-a declansat in momentul in care un ofiter al SERVICIULUI RUTIER (subordonat al lui GOAGA) s-a decis sa vorbeasca si sa scoata la iveala faradelegile acestui COMISAR PUSCARIABIL. OFITERUL de politie, aduce in atentia opiniei publice probe concrete, cu privire la faptul ca șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Ialomița, comisarul GOAGA SORIN, se folosește de funcția pe care o detine pentru a ordona subordonaților să restituie permisele de conducere, reținute în trafic, falsifică documentele constatatoare și cere șpagă pentru ca «treaba să fie bună» pentru toată lumea. Mai mult, ofiterul face un denunt prin care precizeaza clar ca acest COMISAR PUSCARIABIL a cerut, pretins si a impus subordonatilor prin santaj baxuri de wisky, tigari, vin, miei, porci, aspecte care au fost confirmate si de alti ofiteri. In toate anchetele interne desfasurate cu mult "tact, cinste si corectitudine", GOAGA a iesit basma curata, conducand SERVICIUL RUTIER in maniera pe care o cunoaste el mai bine, si fata de care, sunt sigur ca nu v-ati facut o parere tocmai buna. Apogeul carierei sale a venit in momentul in care noua tablagii, pionii sai de suflet, au primit SAH MAT din partea
Dorel tot el:
(25 August 2012, 16:52)
Domnu' Stefu,orasul asta are destul de multa inceredere in tine avand in vedere ca nu esti de mult printre noi...subscriu la tot ce a scris Liviu si astept masurile impotriva lui Sefuletul Goaga cel cu pile ascutite la IGP...daca nu-l saltati pentru mita,abuz si desfasurare de activitati comerciale incompatibile macar dati-l jos pentru incompententa.Nu e posibil ca toti subalternii tai sa stea cu mana in "borcanul cu gem" si tu sa nu ai habar de asta.Pana Goaga nu dispare va agitati de pomana,el este cancerul de la Rutiera. Mai era unul,agent la Rutiera,cu nume de gigolo italian pe care l-ati matrasit rapid ca avea firma de transport...pe Goaga(ce nume o mai fi si asta) de ce nu-l intreaba nimeni de sanatate,venituri,firma de transport,de ce nu are camere montate in masina si de ce nu-i ascultati telefoanele?
danut:
(25 August 2012, 14:58)
Bai anonimule....io i am zis agreement la mita.....si am recunoscut c am dat ,n am zis care i ala din cei 5...da' stiu ca asta ultimul zis tanchistul  nu prea punea botul  ,deci l a prostit criza si p asta sau s a inscris pe directiva lu Goanga asta hoata:))  Si sa stii bai ANOnimule ca pan nu ridica  ....cateaua coada..cainele nu i o trage:))....omul e facut sa se descurce....functionarul trb sa respecte legea...deci n o da pe societatea corupta,ca nu tine cautionarea asta abjecta...e ca aia cu "TOTI POLITICIENII E HOTI"  doar vrajitorul DD e cinstit:))
anonim ca toti ceilalti:
(25 August 2012, 14:29)
Dintre toti cei care scrriu aici si blameaza sistemul si mai stiu eu ce... cati sunt cei care nu au incercat niciodata sa scape de contraventii prin spaga??? Problema nu este nici la cei arestati nici la sefii lor, ci la noi cetatenii de rand prin caracterul si mentalitatea noastra. Spor la criticat, macar la asta ne pricepem atata timp cat suntem ascunsi dupa o cortina.
liviu dan:
(25 August 2012, 08:27)
Problemele incep de la varf iar comisarul GOAGA SORIN este SEFUL CIRCULATIEI IALOMITA de 5 ani de zile si avea cunostinta despre faptul ca toti subordonatii sai isi rotunjesc veniturile din spaga, acesti tablagii fiind cei care contribuiau cu plicuri cu bani la bunastarea lui GOAGA, pentru a-i acoperi si a inchide ochii. Omul de legatura era CIRIBLAN CORNEL, alias BEO (arestat luna trecuta), agent in cadrul SERVICIULUI RUTIER si finul lui GOAGA, acesta se ocupa cu strangerea fondurilor. De ce nu se sesizeaza nimeni in legatura cu firma de cereale, tirurile, dubele de transport legume de la ILFOV, dirijate de acest cap al mafiei, afacere care in acte apare fictiv pe numele mamei sale? Stiati ca masinile de politie rutiera au insotit camionanele cu cereale ale lui GOAGA pentru a nu fi oprite in trafic?
Credeati ca TILA  a aratat degeaba acele biletele la ANTENA 3, prin intermediul carora acest COMISAR PUSCARIABIL al politiei romane, GOAGA, a cerut subordonatilor periodic baxuri de wisky, tigari, vin, miei, porci? Prin aceasta atitudine se vede clar ca a incurajat faptele de coruptie la nivelul institutiei si el ar trebui sa fie in puscarie, nu acesti tablagii, care au fost niste pioni pe tabla de sah a lui GOAGA. Cum va explicati ca au picat deja noua agenti de la circulatie corupti, iar seful lor este in continuare in libertate si ocupa aceeasi functie? Oare STEFU nu are de gand sa faca nimic?
liviu slobozia:
(25 August 2012, 07:08)
Problemele incep de la varf iar comisarul GOAGA SORIN este SEFUL CIRCULATIEI IALOMITA de 5 ani de zile si avea cunostinta despre faptul ca toti subordonatii sai isi rotunjesc veniturile din spaga, acesti tablagii fiind cei care contribuiau cu plicuri cu bani la bunastarea lui GOAGA, pentru a-i acoperi si a inchide ochii. Omul de legatura era CIRIBLAN CORNEL, alias BEO (arestat luna trecuta), agent in cadrul SERVICIULUI RUTIER si finul lui GOAGA, acesta se ocupa cu strangerea fondurilor. De ce nu se sesizeaza nimeni in legatura cu firma de cereale, tirurile, dubele de transport legume de la ILFOV, dirijate de acest cap al mafiei, afacere care in acte apare fictiv pe numele mamei sale? Stiati ca masinile de politie rutiera au insotit camionanele cu cereale ale lui GOAGA pentru a nu fi oprite in trafic?
Credeati ca TILA  a aratat degeaba acele biletele la ANTENA 3, prin intermediul carora acest COMISAR PUSCARIABIL al politiei romane, GOAGA, a cerut subordonatilor periodic baxuri de wisky, tigari, vin, miei, porci? Prin aceasta atitudine se vede clar ca a incurajat faptele de coruptie la nivelul institutiei si el ar trebui sa fie in puscarie, nu acesti tablagii, care au fost niste pioni pe tabla de sah a lui GOAGA. Cum va explicati ca au picat deja noua agenti de la circulatie corupti, iar seful lor este in continuare in libertate si ocupa aceeasi functie? Oare STEFU nu are de gand sa faca nimic?
sile:
(25 August 2012, 00:31)
De taras nu mai ziceti nimic.........................l-ati mutat la amara ca sa adune cascavalul de la soferii de tir care ajung la expur.I-ati facut numai bine Dl.STEFU la acest ,,militian" care comite abuzuri sadea la drumul mare.STOPATI CORUPTIA cu acet betivan imbracat in hainele statului.
Pai...:
(24 August 2012, 20:21)
...cati mai sunt? Ii vedem in fiecare zi, sfidandu-ne din priviri, uneori chiar lasam capul in jos de rusine cand trec pe langa noi ,ca noi n-am putut lua spaga, ca n-am putut negocia amenda...Ii stim, si ei se stiu. Se cunosc dupa vile si masini, dupa terenuri , dupa unitati cumparate la bursa... Si mai sunt si functionari publici o mare parte dintre ei. Da, aia care negociaza amenda. Si...ii vedem,ii cunoastem... Si?? 
didi:
(24 August 2012, 13:08)
nu sunt buni?afara cu ei
Eu:
(24 August 2012, 12:17)
Pestele de la cap se-mpute, si miroase rau, rau de tot. Iaca unii nu au mai suportat si i-au dat in vileag pe aceste capuse imbuibate si lipsite de scrupule. Ne sfideaza cu masinile lor scumpe, cu casele lor,cu hainele lor, copiii lor sunt cei mai "destepti", ca doar are tata bani si poate sa le dea profesorilor "spagari", de altfel, ca si ei, au pile peste tot, medici, administratie, etc. si uite a ajuns societatea romaneasca plina de acesti balauri cu multe, multe capete. E trist si ne lovim de ei la tot pasul si uneori simtim ca nu mai putem si nu ne mai aude nimeni. Sa fim prizonieri in propria tara, asta-i cea mai mare tragedie! Sa le fie rusine lor si acelora ca ei si sa nu uite niciodata ca roata e rotunda, oricat ar vrea ei s-o ovalizeze.
Alex:
(24 August 2012, 11:52)
hotie.. rusine ...
LIA:
(24 August 2012, 09:40)
MACAR SA SE INTIMPLE CEVA ... CA SINTEM IN ROMANIA SI AICI STAM PROST CU PLECAREA DE PE LOC CA IN REST NE DESCURCAM...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 05 Oct 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16680 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amendă


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14750 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13825 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14983 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19571 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24574 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14849 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15926 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18461 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13986 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27913 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:40
(26641 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:33
(26221 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 16:48
(28708 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:55
(28536 vizualizări - 0 comentarii)


A dat în marșarier și a acroșat o femeie

Marți, 8 iunie a.c., în Piața Agroalimentară din Urziceni, un autoturism ce dădea cu spatele a acroșat o bătrînă. Șoferul neatent, în vîrstă de 36 de ani, din Manasia, nu a sesizat-o pe femeia, de 64 de ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:50
(34175 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

În doar două ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 8 iunie a.c., în Slobozia, polițiștii de la Rutieră au identificat 5 autoturisme cu grave defecțiuni tehnice din cele 25 de autovehicule verificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:49
(26883 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat de acasă din Fetești, iar polițiștii au găsit-o la Movila

Poliția Fetești a fost alertată de o localnică, marți, 8 iunie a.c., asupra faptului că fiica sa, de 15 ani, a plecat seara de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii au depistat-o rapid, la Movila, fata ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:48
(28068 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Rabla, suplimentat cu 30000 de tichete valorice

Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care a suplimentat Programul Rabla cu 30000 de vouchere, a anunțat, la finalul ședinței Executivului, primul-ministru Emil Boc. Fondurile necesare implementării acestei ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:47
(23270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: programul rabla


Trupul unei fetițe dispărute la Alexeni a fost găsit

În această dimineață, miercuri, 9 iunie, în jurul orelor 6,30, un apel pe numărul de urgență 112 anunța faptul că trupul fetei în vîrstă de 14 ani, dispărută în apele rîului Ialomița în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:46
(27374 vizualizări - 0 comentarii)


«Stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei nevoiași!»

Potrivit unui comunicat de presă, în această vară, la nivelul Colegiului 1 Fetești-Țăndărei, vor demara două campanii, respectiv «Dăruiește un zîmbet» și «Cărțile au valoare». «În toată nebunia pe care ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:44
(24858 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nereguli alimentare

«Inspectorii Direcției Sanitare Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomita, ca urmare a creșterii temperaturii și, o dată cu aceasta, a riscului alterării alimentelor și implicit al apariției de ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:41
(22871 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 02:20
(18962 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 02:15
(19676 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Încercînd să așeze scaunul copilului, a intrat cu mașina în trei copaci

Luni, 7 iunie, pe DN2A, pe raza localității Balaciu s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. La volan, un șofer, de 30 de ani, din Tîrgoviște, se deplasa din direcția Slobozia către ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 19:28
(29246 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Slobozia: Au alimentat mașina și au plecat cu tot cu pistolul de la pompa de carburanți

În după-amiaza zilei de luni, 7 iunie, la una dintre stațiile de alimentare cu carburanți s-a petrecut o situație demnă de cascadorii rîsului. Un autoturism, înmatriculat în străinătate, a plecat cu tot ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 19:20
(27806 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incident


Surprins de radar cu 208 km la oră

Poliția Rutieră a desfășurat în ultimele două zile mai multe acțiuni, aplicînd peste 300 de sancțiuni contravenționale la 125 de șoferi care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice. Edificatoare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:59
(27257 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: radar vitezoman


Sinești: Accident mortal

În cursul zilei de luni, 7 iunie, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în apropierea localității Sinești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:56
(28009 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Prejudicii de 300 mii de lei din infracțiuni economice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au constatat luni, 7 iunie a.c., nu mai puțin de 8 infracțiuni economice, cu prejudicii de peste 300 mii de lei. De asemenea, urmare a probelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:54
(24118 vizualizări - 0 comentarii)


Tribut de vieți în apele Ialomiței: Două fetițe, căutate de două zile

Pompierii Departamentului de Intervenție din Urziceni caută de două zile corpurile a două fetițe, de 13 și 14 ani, dispărute în apele rîului Ialomița, în zona Alexeni.
Potrivit martorilor oculari, cele ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 12:33
(18845 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...