Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Începe greul

Fotbal Liga II, Unirea Slobozia

Începe greul

Unirea e în «B» după 20 de ani. Sîmbătă, 25 august 2012, s-a consumat ultimul meci de pregătire al verii în compania mai modestei Rapid Fetești. Au fost utilizați în special fotbaliștii care au evoluat mai puțin în amicalul cu Delta Tucea (4-1 pentru Unirea). Prima repriză a fost una modestă. Ivașcă a punctat pentru deschiderea scorului, iar pînă la pauză feteștenii au reușit să egaleze la o fază în care Lazăr a avut o abordare cel puțin lejeră. Uniriștii au revenit mai deciși de la vestiare și au reușit desprinderea în repriza secundă prin Stan și C. Toma.

Azi jucăm în Cupă
De astăzi, Unirea trece la nivelul următor, jocurile oficiale. Pentru aceasta, în vară, 8 fotbaliști au întărit lotul: portarul Sardescu, fundașii Lorincz și Florea, mijlocașii Luca, Ivașcu, Gheorghiu și Liviu Mihai și atacantul Mihalcea. În acest moment Marin Dună are dublate toate posturile, fiind puțin probabile alte transferuri. De asemenea, și capitoul plecări este unul încheiat. Prima confruntare oficială a sezonului are loc în cadrul Cupei României, competiție ajunsă la penultimul act înainte de intrarea în arenă a echipelor din Liga I. Unirea întîlnește pe teren propriu, de la 17,30, pe Săgeata Năvodari. Dobrogenii, antrenați de reputatul Aurel Șunda, sînt de cîțiva ani în anturajul echipelor care luptă pentru promovare.
«Întîlnim un adversar dificil, o echipă cu pretenții și cu un lot valoros. Vom aborda partida cu cea mai mare seriozitate, cum facem de altfel în orice meci oficial. Obiectivul nostru în Cupa României este să aducem măcar o echipă de Liga I la Slobozia!» ne-a declarat antrenorul Unirii, Marin Dună.
Galben-albaștrii au fost o singură dată în fazele superioare ale acestei competiții. S-a întîmplat în sezonul 1988-1989. Atunci Unirea a fost revelația competiției. Slobozenii au trecut în șaisprezecimi de U. Cluj, cu 1-0, și în optimi de FC Bihor, cu 2-0. Uniriștii s-au oprit în sferturi cînd, la Constanța, au fost învinți de Steaua, cu 3-1. Golul echipei noastre a fost opera lui Proșteanu. De remarcat că în acel sezon Steaua ajungea în finala Cupei Campionilor Europeni...

Sîmbătă stăm?
Sîmbătă, 1 septembrie, începe campionatul Ligii a II-a. Din păcate, sînt puține șanse să înceapă și pentru Unirea Slobozia. Echipa noastră este programată să întîlnească pe propriul teren, de la ora 11,00, pe Callatis Mangalia. La ora la care redactăm acest material, Callatis-ul a abandonat competiția, fiind puține șanse ca autoritățile locale din Mangalia să se răzgîndească și să sprijine în continuare echipa. În aceste condiții, debutul în Liga a II-a al Unirii se va produce pe 8 septembrie, la Brăila.

Lotul Unirii Slobozia
Portari: Dobre, Oprea, Sardescu
Fundași: Roșu, Stan, Lazăr, Soare, V. Toma, Lorincz, Florea
Mijlocași: Cristea, Macare, Ivașcă, Ivașcu, L. Mihai, Luca, C. Toma, Gheorghiu, Patrianca, Drăguț, Ibrian
Atacanți: V. Gheorghe, D. Gheorghe. Anghel, Mihalcea

29 August 2012, 17:35 (10107 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»

Comentariile cititorilor:


daniel:
(30 August 2012, 15:03)
Pacat de meciul din cupa, dar poate se revanseaza baietii in campionat.Succes!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 22 Sep 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Copii acuzați de furt calificat

Doi minori de 13, respectiv 14 ani sînt cercetați pentru furt calificat. Cei doi au intrat marți, 7 iunie, în curtea locuinței unui cetățean din Urziceni de unde au furat o pompă de apă, două motoare electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:32
(9333 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni copil furt


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței

Marți, 7 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune de amploare în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. Potrivit unei informări, în cele cinci zone de acțiune, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:31
(6794 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: A furat un telefon mobil din tren

Marți seara, în trenul personal dee pe ruta Urziceni-Slobozia, un tînăr de 21 de ani a sustras un telefon mobil lăsat nesupravegheat într-unul dintre compartimente. Incidentul a fost observat de către un ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:44
(12821 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 114 ialomițeni cer înapoi taxa de primă înmatriculare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că la data de 3 iunie 2011 se aflau pe rolul instanțelor un număr de 114 dosare care aveau ca obiect «restituirea taxei de primă înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:41
(10770 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 10 zile pînă la scadență pentru subvențiile la ovine si caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul pentru depunerea cererilor pentru acordarea subvențiilor la ovine și la caprine este 16 iunie 2011. Beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:40
(10898 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentul înecat în Borcea a fost găsit

Tînărul care s-a înecat duminică în apele Brațului Borcea a fost găsit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost văzut de un trecător în după-amiaza zilei de marți, 7 iunie, plutind la suprafața apei, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:39
(11316 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești înecat


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 18:39
(4583 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trei mașini implicate într-un accident

Luni, 6 iunie, în apropierea municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, un șofer de 47 ani, din Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe direcția București-Urziceni a pierdut ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(6704 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Căzănești: A lovit un autobuz plin de călători

La începutul săptămînii, luni, 6 iunie, în Căzănești un șofer imprudent a lovit un autobuz plin de călători. Conducătorul auto, un bucureștean, de 61 ani, a vrut să-și întoarcă mașina. Fiindcă nu s-a asigurat ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(7869 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Șofer băut la volan

Aflați într-un control de rutină în trafic, ieri, 6 iunie, polițiștii din Sinești au oprit pentru verificări o mașină ce circula între satele Hagiești și Lilieci, condusă de un bărbat de 37 ani. Pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:34
(9092 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Proiectil neexplodat pe malul Brațului Borcea

Luni, 6 iunie, un grup de pescari au anunțat pompierii după ce au descoperit pe malul Brațului Borcea, în localitatea Giurgeni, un element de muniție neexplodat. Proiectilul exploziv de calibru 100 mm, ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:32
(7500 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Atenție! 15 iunie, termen pentru obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:30
(7596 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Oceanelor», sărbătorită la Slobozia

Miercuri, 8 iunie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va fi gazda unui eveniment inedit: «Ziua Mondială a Oceanelor». Manifestarea face parte dintr-o serie de activități cultural-educative stabilite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:28
(6738 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la discoteca din Grivița

Forțe sporite de polițiști au fost nevoite să intervină sîmbătă, 4 iunie, noaptea, la discoteca din Grivița unde mai mulți tineri s-au luat la bătaie. Scandalul a fost anunțat polițiștilor la 112.
Conflictul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:29
(9238 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bacalaureat păzit de jandarmi

14 centre de examinare organizate în această sesiune a Bacalaureatului vor fi păzite de jandarmii ialomițeni. Potrivit unei informări, jandarmii ialomițeni vor asigura în perioada 6 iunie-8 iulie paza și ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6869 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni pentru ordine publică

Polițiștii ialomițeni au desfășurat sîmbătă, 4 iunie, mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor. În acest sens, în intervalul orar 21.00-1.00, polițiștii feteșteni și cei ai posturilor de poliție arondate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6872 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Alcool fără documente, confiscat

Sîmbătă, 4 iunie, doi bărbați de 26 și 47 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni în timp ce transportau 210 litri de băuturi spirtoase fără documente de proveniență. Băutura se afla în 25 de bidoane ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:26
(9297 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, campionii fotbalului la «Sărbătorile Sloboziei»

În perioada 2-4 iunie, la Slobozia s-a organizat campionatul de fotbal, prilejuit de «Sărbătorile Sloboziei». Evenimentul sportiv s-a bucurat de o largă participare din rîndul instituțiilor și firmelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:24
(6650 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescent de 16 ani, căutat în apele Brațului Borcea

În după-amiaza zilei de duminică, 5 iunie, pompierii feteșteni au căutat un adolescent de 16 ani în apele Brațului Borcea. Băiatul spusese prietenilor că merge să se scalde dar nu a mai ieșit. Căutările ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:22
(8836 vizualizări - 2 comentarii)


DSV Ialomița: Amenzi la «Sărbătorile Sloboziei»

Săptămîna precedentă, în perioada 30 mai-5 iunie, consilierii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat 31 de controale în unitățile de industrie alimentară de pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:18
(7740 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Patru prostituate, prinse de polițiști

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 3 iunie, polițiștii slobozeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea prostituției și proxenetismului. Astfel, în zonele de parcare de pe varianta ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:17
(8675 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina

Polițiștii din Țăndărei au fost sesizați sîmbătă, 4 iunie, despre faptul că în apropierea localității Lăcusteni se afla un autoturism răsturnat. Reclamația era justificată, mașina aflîndu-se cu plafonul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:17
(7211 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Bătrînă înșelată cu 2500 lei

O bătrînă din Sinești a fost înșelată în propria gospodărie de către autori necunoscuți. S-a întîmplat vineri, 3 iunie, cînd femeia a fost abordată de trei persoane necunoscute care au pretins că sînt trimise ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:16
(7660 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Băut la volan

Agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au oprit zilele trecute, în trafic, un conducător autor de 58 ani, din București. Fiindcă mirosea puternic a alcool, polițiștii au decis testarea cu aparatul Drager ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:16
(6836 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț prins și arestat

Sîmbătă, 4 iunie, polițiștii feteșteni au prins un hoț ce era condamnat la închisoare. Pe numele feteșteanului de 33 ani, instanța de judecată a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:15
(7660 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 265 de amenzi în traficul rutier

Potrivit unei informări, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat week-end-ul ce tocmai s-a încheiat mai multe acțiuni pentru siguranța traficului rutier. Rezultatele acțiunilor s-au concretizat în aplicarea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:14
(7004 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A furat bani de la colegii de clasă în timpul orei de sport

Joi, 2 iunie a.c., Poliția Amara a fost sesizată de conducerea școlii din localitate despre faptul că de la mai mulți elevi ai unei clase gimnaziale a fost sustrasă suma de 168 lei. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:46
(10378 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr mort într-un accident

Un tînăr de doar 22 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut joi, 2 iunie, la Țăndărei. Tînărul, domiciliat în județul Prahova, conducea o mașină în Țăndărei și, din cauza vitezei excesive ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(12323 vizualizări - 8 comentarii)


Sudiți: Trei bărbați, acuzați de «contrabandă cu arme» după ce au vîndut o pușcă cu aer comprimat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au prins un bărbat, de 47 ani, din comuna Sudiți, care a introdus ilegal în anul 2009, în România, o armă cu aer comprimat cumpărată din Spania ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13707 vizualizări - 4 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Firmă de preluare a fierului vechi, amendată cu 60000 lei

Poliția Orașului Fierbinți Tîrg, în colaborare cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, au organizat și desfășurat joi, 2 iunie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13798 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...