Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția Rurală, reorganizată

Nicio secție de poliție fără șef de post

Poliția Rurală, reorganizată

Drastic diminuate anul trecut, efectivele de poliție din mediu rural au fost sporite. La acest moment, peste 200 de polițiști asigură liniștea și ordinea publică în județ, iar în zonele «fierbinți» numărul agenților a fost mărit. Viorel Ștefu, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița susține că, la acest moment, situația este «mulțumitoare»...

200 de polițiști patrulează în comunele județului
Începînd cu 1 septembrie, numărul agenților de la posturile de poliție rurală va fi majorat. Măsura a fost adoptată pentru a răspunde nevoilor interne ale instituției, dar și solicitărilor în creștere ale populației. Conform datelor oficiale oferite de către instituție, 40 de polițiști au suplimentat numărul celor existenți pentru a acoperi golurile existente pînă la acel moment. Din cei 40 de polițiști nou-angajați, 30 reprezintă polițiști foarte tineri, din promoția anului trecut, iar 10 sînt polițiști de la Poliția de Frontieră. «Polițiștii vor fi repartizați la posturile de poliție existente, astfel încît patrulările să nu se mai execute între secțiile existente, ci doar patrulări intercomunale. În felul acesta vom obține un plus de eficiență, spunem noi, dar și o reducere a cheltuielilor la nivel de resurse, în special la nivelul carburanților» a declarat inspectorul șef Ștefu. Polițiștii care urmează să activeze în mediul rural nu au fost repartizați unitar. Potrivit declarațiilor oficiale, efectivele existente au fost orientate cu precădere în zonele unde rata criminalității este mai ridicată. Printre acestea se numără Sinești, unde activează 6 polițiști... În alte 7 comune, considerate «fierbinți», au fost arondați cîte 5 polițiști, suficienți pentru a asigura ordinea și liniștea publică la nivelul localităților respective, dar și gradul de siguranță al cetățenilor. «Creșterea numărului de polițiști reprezintă cheia succesului. Nu poți obține rezultate pozitive dacă numărul de polițiști este mic, dacă resursele sînt reduse și nu poți asigura continuitatea activității în teren...» a adăugat Viorel Ștefu.

Mediul urban mai așteaptă
Dacă în mediul rural situația este «sub control» iar infracționalitatea judiciară a scăzut, statistic vorbind, cu 6 procente într-un semestru, «în mediul urban este loc de mai bine», declară Viorel Ștefu. «În momentul de față, dacă se completează schemele de funcții, rezistăm. Nu e suficient... Niciodată nu este suficient atunci cînd vrei să-ți faci meseria bine, dar nu ne plîngem... Așteptăm ca anul viitor să fim mai mulți, mai bine organizați și mai operativi. Există un deficit de cadre, la nivelul Serviciului Rutier, de exemplu. Dar sperăm că polițiștii din mediul rural, care au și atribuții în domeniul rutier, să-și facă simțită mai bine prezența. Pentru că eu sînt convins că și simpla prezență a acestora pe stradă va tempera excesele care apar inevitabil...» a mai precizat Viorel Ștefu.
În ciuda declarațiilor oficiale pozitive, situația din teritoriu rămîne una tensionată. În această perioadă, polițiștii ialomițeni se confruntă cu numeroase sesizări privind furturile. În Ialomița, ca pretutindeni în țară, se fură orice, de la cabluri de înaltă tensiune la animale. În această perioadă însă, sesizările se concentrează asupra furturilor de cereale. «Sîntem în plin sezon și e firesc. Dar lucrăm operativ, asigurăm la cerere patrularea în zonele vizate că precădere de hoți și încercăm să descurajăm orice tentativă!» declară șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

Viorel Ștefu, decorat cu Ordinul «Bărbăție și Credință» în grad de ofițer Pentru rezultatele obținute la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Viorel Ștefu a fost decorat cu ordinul «Bărbăție și Credință» în grad de ofițer. Decorația a fost acordată la propunerea ministrului Administrației Publice și Internelor, printr-un decret emis în 5 iulie 2012. Potrivit acestuia, decorația reprezintă «un semn de apreciere pentru implicarea directă în combaterea efectelor provocate de condițiile meteorologice excepționale din iarna 2011-2012, prin salvarea de vieți omenești, deblocarea drumurilor și ajutarea populației sinistrate, pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor încredințate de-a lungul întregii lor cariere». Viorel Ștefu nu se află la prima recunoaștere a calităților sale de lider, el fiind decorat anterior și cu ordinul «Bărbăție și Credință» în grad de cavaler. Alături de Ștefu, au primit acest ordin alți doi șefi de inspectorat județean. De asemenea, în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, prin același decret a fost decorat și Dorian Voicu, comisar șef de poliție la nivelul instituției. El a fost decorat cu ordinul «Bărbăție și Credință» în grad de cavaler.

29 August 2012, 17:29 (11643 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Io:
(30 August 2012, 15:43)
Numarul politistilor in mediu rural este mult prea mic. Au fost reinfiintate posturile de politie deoarece sefii '' mai mari'' sa nu mai poata fi ei trasi la raspundere......astfel:'' Cine nu munceste...nu greseste.... cine nu greseste.... merita sa fie promovat!!!!!! Din punct de vedere al cheltuielilor: praf in ochi..... politistii baga din buzunar bani in loganurile de serviciu si le repara la mecanicii din coltul strazii intrucat in institutie se foloseste binecunoscuta expresie: '' merge si asa''
SORIN:
(30 August 2012, 10:29)
Auzi, "Bărbăție și Credință"! Când, pe zi ce trece,  tot mai mulți polițiști sunt prinși cu "bărbăție", am "credința" că totul va fi bine. Chiar, nu le-o fi rușine?!
horianul:
(30 August 2012, 08:32)
Neapărat trebuie repartizat un agent de poliție în satul horia, comuna Axintele deoarece este un sat cu mari probleme.
Vă mulțumesc!
horianul:
(30 August 2012, 08:32)
Neapărat trebuie repartizat un agent de poliție în satul horia, comuna Axintele deoarece este un sat cu mari probleme.
Vă mulțumesc!
bb:
(29 August 2012, 22:46)
magaria continua. nu se face nimic nici pentru cetatean si nici pentru politistul care este la cheremul conducerii. reducerea cheltuielilor ???? praf in ochi. sunt adusi politisti de la multi mk. distanta de casele lor pentru a le face pe plac sefilor. ce eficienta mai au aia ???? masinile lor sunt niste rable, nu au benzina, si cei de sus mai vor sa fie eficienti si sa aiba rezultate. cu ce ?????
ne pazim singuri si nu mai credem o iota din ceea ce zic aia de sus.
ela:
(29 August 2012, 21:08)

Sa vedem cum va putea executa serviciul, la un post de politie, doi agenti? Treaba cu eficienta este praf in ochi. Fratilor din mediul rural paziti-va si aparati-va singuri. Pentru o politie eficienta la un post de politie, acum cand se fura orice, este nevoie de minim 5-7 agenti. Stefu, daca maine superiorii decid sa desfiinteze iar posturile din mediul rural, va fi de acord. Si el tine de scaun. Ca de, nu este mai special.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9272 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14573 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3882 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14233 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(12179 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3114 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11883 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23754 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4449 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(18099 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6734 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(37234 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9248 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14582 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9372 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10866 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4474 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22292 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10205 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(16043 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(14001 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(9998 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4278 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Începe evaluarea speciilor de animale sălbatice protejate de lege

În perioada 6-23 aprilie 2024, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Comisariatului Teritorial Ialomița al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției pentru Arii Naturale Protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 11:20
(10268 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 25 martie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 martie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 10:30
(15672 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 09:20
(3450 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 235,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat de la începutul anului 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 235,22 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2024, 12:50
(10944 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor ialomițeni. Percheziții domiciliare la Slobozia!

Marți, 19 martie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Slobozia, Amara, Ciulnița și Perieți o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 15:20
(4036 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă cu presiune scăzută în orașul Fetești!

Miercuri, 20 martie 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești. Pentru executarea operațiunilor de remediere a acesteia, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 10:55
(4996 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Elena în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Andrei în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...