Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Potor candidează pentru Senat

Dacă PSD va fi de acord

Potor candidează pentru Senat

Cu două luni înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru Parlament, candidații la funcții se înghesuie la linia de start. Independent a publicat încă de la începutul verii o listă cu potențialii candidați ai partidelor pentru cele șase fotolii scoase la mezat. Dar, spre rușinea noastră, candidatul pe care vi-l prezentăm astăzi, ne-a scăpat... Poate din cauză că, asemeni multora din cei chemați, nu are pedigriu politic. Poate pentru că, în opinia specialiștilor din cadrul departamentului economic al PSD, n-a furat destul. Ori poate, părerea noastră, pentru că e prea tînăr. Doamnelor și domnilor, cu voia dumneavoastră, vi-l prezentăm pe Alexandru Potor, primul din seria celor care au acceptat să ne acorde un interviu înainte de nominalizarea oficială.

Dacă nu faci tu politica, te face ea pe tine
Așa cum vă spuneam, Alexandru Potor e tînăr. Prea tînăr pentru gustul nostru și, categoric, prea tînăr pentru electoratul pe care vizează să-l convingă. Într-o țară în care jumătate dintre alegători nu vor să-și aleagă politicienii, ar fi și culmea să se întîmple. Începem cu o întrebare formală, de încălzire:
-De ce politică? Păreți prea tînăr pentru o troacă așa de mare?

-Am simțit că e singura modalitate de a mișca lucrurile cu adevărat!
-Așa spun toți...
-Bine! Pentru că am avut curaj și și suficientă determinare pentru a-mi urma calea!
-E nevoie de curaj în politică? Noi credeam că doar de tupeu!
-E nevoie de foarte mult curaj, da! Pentru că, de obicei, apar alte tentații! Sau, în alte cazuri, oamenii vor să fie liniștiți, să-și vadă de familie, de job-ul lor... Ca să nu mai vorbim de cei care consideră că e o tîmpenie să-ți irosești viața așa.
-Dumneavoastră, nu!? Noi credem că oamenii fac politică pentru a parveni social sau pentru că sînt singuri și numai așa pot socializa!
-Nu! Nu mă încadrez în niciuna dintre variante. Dar e posibil să fie adevărat, există motivații și motivații...
-Puteți număra cinci politicieni locali, indiferent de partid, care nu se încadrează în nici una dintre cele două categorii?
-Nu vreau! Dar există! Există mii de oameni...
-Atunci numiți un om care nu face politică și regretați că nu o face!
-Nici asta nu vreau! E o capcană... Orice fel de nominalizare! Dar pot să vă răspund cu un aforism care mi-a plăcut și ar putea ține loc de răspuns: «Dacă tu nu te gîndești la politică, ea se gîndește la tine!».

2,8 milioane de euro pentru 21 de administrații
Alexandru Potor susține că cea mai mare realizare a sa este Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos», una dintre cele trei structuri complementare administrației județene prin care, pînă la sfîrșitul anului 2013, în Ialomița vor fi drenate 8,4 milioane de euro. Își adjudecă meritul pentru o treime din această sumă...
-Toată lumea vorbește de GAL-uri, nimeni nu știe ce sînt! Dumneavoastră știți?

-Nu e adevărat! Oamenii știu. Poate ridică din umeri, din comoditate... Dar ei știu că prin GAL-uri au apărut idei inovatoare legate de asociere. Atunci cînd ne întîlnim în ședințe comune, deși facem parte din medii diferite, din tabere politice diferite, granițele și barierele dispar... Și tot oamenii știu că aceste structuri vor funcționa atîta vreme cît vor rămîne asociați.
-Este o soluție administrativă alternativă?
-Nu. Este una complementară! GAL are bani și instrumente pentru a interveni acolo unde administrația nu poate. Și invers! Cele două sisteme se completează și aduc în Ialomița bani care pot fi cheltuiți pentru comunități.
-Cîți bani?
-În Ialomița 8,4 milioane de euro. Dar meritul meu se reduce la nivelul GAL «Dunărea de Jos» pe care o consider cea mai mare realizare a mea...
-Plictisitor! Ceva concret există?
-Da. Fiecare dintre cele 21 de administrații din GAL-ul pe care îl reprezint are în acest moment la dispoziție 87 mii de euro cu care poate realiza proiecte pentru comunități. Adică 800 de metri de stradă asfaltată! Sau niște kilometri de rețea de apă... Sau o stație de clorinare a apei. Sau un cămin cultural. Sau orice alt obiectiv care se încadrează în această sumă și răspund cerințelor pentru care s-a aplicat!
-Cine garantează că administrațiile nu vor cheltui acești bani la fel de prost ca pînă acum?
-Am depășit această fază. Nu ne temem! Problema reală cu care ne confruntăm este aceea că nu vom reuși să absorbim fondurile alocate în timpul pe care îl avem la dispoziție...

Senator la 34 de ani
După cum v-am spus, Alexandru Potor are doar 34 de ani. O vîrstă la care Alexandru cel Mare cucerise deja lumea și chiar murise de vreun an. Dar Potor nu visează așa de mult. (Vorbeam de cuceriri, domnu’ Potor, nu intrați în panică!). Își dorește însă din răsputeri un fotoliu de senator în Colegiul 1, care se întinde de la Ciulnița pînă dincolo de Fetești. Are un chip mai degrabă copilăros, nu are burtă, conduce o mașină prea normală... Și, în plus, înainte de a se prezenta în fața alegătorilor, trebuie să treacă prin furcile caudine ale nominalizării în propria organizație...
-Ați înființat GAL-ul ca să candidați pentru Senat?

-Nu am înființat GAL-ul ca să candidez pentru Senat! Dar este o opțiune pe care o iau în calcul. Independent de activitatea mea în cadrul GAL. Opțiunea aceasta despre care vorbim subzistă din momentul în care m-am decis să fac politică...
-De ce senator? Ce-i așa de dulce pe scaunul ăla?
-E consider că cel care este parlamentar are responsabilitatea celor care l-au ales. Știu, e o platitudine pentru că a fost uzată pînă a ajuns să nu mai însemne nimic. Dar sensul nu e neapărat cel clasic. Cel care e ales parlamentar are șansa și capacitatea de a dezvolta. De a amprenta prin activitatea sa viitorul comunității pe care o reprezintă, a județului în cazul meu...
-Da, e o expresie uzată. Și, în plus, nimeni nu a demonstrat asta! Numiți un parlamentar ialomițean care a făcut ceva concret pentru județ...
- Toți au făcut. Chiar dacă eu, dumneavoastră, electoratul care l-a ales nu sesizează acest lucru, un folos cît de mic există. Nu sîntem conștienți de rezultatul activității lor. Și asta este, pînă la urmă, și o carență a noastră. Eu însă vreau mai mult! Vreau să propun soluții de dezvoltare eficiente, rapide, imediate...
-Un exemplu?
-De data asta am zeci de exemple! Am să vă ofer două. Un sistem de irigații eficient și integrat...
-Ce înseamnă integrat?
-Faptul că cei care sît beneficiarii acestui sistem sînt și «acționari». Nu poți asigura ceva fără a cointeresa beneficiarii..
-Și al doilea?
-Cercetare aplicată în domeniul agriculturii. Vă ofer un exemplu banal. Microunde care să reducă umiditatea cerealelor recoltate! Niște magnetroane aplicate în lateralele benzilor transportoare din silozuri. Într-un cuvînt, cercetare maturată, aplicată în domenii precum acesta...
-În cît timp?
-Un an-doi...
-E mult. Prea mult! Nu mai avem timp să așteptăm...
-Trebuie! Proiectele de anvergură necesită timp. Altfel nu pot apărea!
-Vorbe. Iar plicitisim cititorii! Sînteți prea tînăr ca să știți ce vorbiți...
-Deloc! E o prejudecată. Vîrsta nu reprezintă nici un handicap, nici un avantaj! Cine spune asta e un demagog! Poți să fii suficient de tînăr și competent, după cum poți fi o hahaleră...
-Ce șanse aveți să fiți nominalizat?
-Există oameni care doresc acest lucru și mă susțin, mă sprijină. Însă decizia finală este cea a partidului! Eu nu pot trece de această decizie și nici nu o voi face...
-Ce șanse aveți să fiți ales?
-În opinia mea, șansele sînt mari! Pentru că eu am demonstrat, în toate cele 21 de administrații pe unde am trecut, că oamenii se pot asocia și pot dezvolta împreună proiecte...
-Atunci, e adevărat! Ați înființat GAL-urile pentru a candida la Senat...
-Nu, și nu voi obosi niciodată să repet asta. Nu am înființat GAL-urile pentru a candida la Senat. Dar GAL-urile din Ialomița au nevoie de senatorul Alexandru Potor în Parlament!

CV de senator Alexandru Potor are 34 de ani și două facultăți. Din prima a ieșit avocat, iar în a doua s-a specializat în administrație publică. Este în politică din 2003 și este președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România. Spune că nu a atins încă maximuim de performanță în cariera politică și nici în afara ei. Dar crede că cel mai important pentru el («Și pentru Ialomița în egală măsură!») este înființarea Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos». Pentru această structură, pentru el și pentru electoratul căruia speră să-i poată cere votul în scurt timp, Alexandru Potor vrea să candideze pentru Parlament. Îl suspectăm că, fiind prea tînăr, nu are bani de țigări și de-aia vrea diurnă de la stat. Ne întoarce mîndru și celălat obraz și ne explică didactic că face agricultură de mai bine de 10 ani, pe mai mult de 1000 de hectare. «Printre lucrurile la care mă pricep se numără agricultura și managementul proiectelor europene. Cu această carte de vizită vin în fața celor pe care doresc să-i reprezint!» mai spune Alexandru Potor.

5 Septembrie 2012, 17:12 (30088 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
PSD a prezentat situația majorării pensiilor în Ialomița
Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene
Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Comentariile cititorilor:


ion:
(9 Noiembrie 2012, 10:56)
Potor e vechi in politica dar nu stiu ce poate! ce parere aveti insa de Malama:))))))))))))))
Costi:
(22 Octombrie 2012, 14:45)
Mai lasa-ne mai draga Potor, vezi-ti de proiectele tale, caci iti va trebui muuuuult timp sa le pui si in aplicare!!! Parlamentul e pentru altii, oameni cu experienta nu pentru copilasi ca tine! Intoarce-te la ferma ta linistit!!! Oricum nu ai castiga, iti pierzi decat timpul!
hahaha:
(14 Octombrie 2012, 12:39)
sa speram ca reusesti! Bafta multa!
NEDUMERITU':
(7 Septembrie 2012, 22:07)
Tu cine mai esti puiule? Ai?
Gigi kent:
(7 Septembrie 2012, 00:36)
Hai frate ma lasi....Potor....intai sa nu uite cine e si de unde a plecat , respectul, bunul simt si modestia nu au fost niciodata printre calitatile lui. Sa-si vada de ferma lui si sa lase aspiratiile politice unor oameni care vor sa faca ceva pentru tara asta !
Ion:
(6 Septembrie 2012, 16:17)
Psd- ul nu-l baga in seama , si atunci a platit acest articol ! Oportunismul se moștenește din familie ! Avem nevoie de conducători inspirati cu experienta ! Ce stie sa faca d-nul Potor ?... doar sa se fofileze ! A ridicat macar un singur lucru in Ialomița ? Simplu... la munca d-le Popor !!! Lasa mapa !
iulian:
(6 Septembrie 2012, 15:05)
Mergeti la el la ferma si atunci vorbiti !
Zidar:
(6 Septembrie 2012, 14:32)
Când i se face o statuie lui Potor sau Cotor aăsta? Dar cine a auzit de el! Pote de-acum încolo!
SORIN:
(6 Septembrie 2012, 13:27)
Au început agramații să-și arate "colții". Bravo, d-le Potor, candidează la Kogălniceanu, poate ajunge și comuna aia oraș, precum Căzănești, de nu maiștiu bieții oameni ce să facă să revină la statutul de comună. Eu susțin în continuare că dl. Potor e prea tânăr pentru Senat. Dacă ține morțiș să-și arate mușchii în politică la nivel național, n-are decât să candideze la Camera Deputaților, dar nu știu dacă are loc, din partea P.S.D.. O fi bine step by step, dar cu knok- knok on tne door e mai greu, mai ales prin Țăndărei, via Strachina. Nici nu se pune problema vreunei comparații cu alcoolistul ăla de Panțuru. Probabil președintelui Cazacu i-a fost impus de nu știu ce "pacient" de pe la "neurologie", de nu chiar de un medic de pe-acolo, și-așa ăștia sunt, unii, mai dilii decât pacienții pe care, cică-i tratează. S'arată la orizont o luptă grea, dură  și urâtă din punct de vedere electoral, din toate părțile. Nu cred ca tânărul Potor să-i facă față, mai ales dacă e așa corect și onest precum vrea să ne convingă. Ați văzut cum, în toate campaniile electorale, indiferent de miză, s-au "giolănit", fără scrupule, fiecare pe fiecare. Mai vorbim.
mmm:
(6 Septembrie 2012, 12:20)
de unde stii tu xxxxxx?
LEX ET HONOR:
(6 Septembrie 2012, 09:43)
Bravo domnule Potor!!Candidati pentru functia de senator pe colegiul Tandarei-Fetesti.Aici veti fi sigur senator.Aveti tot sprijinul oamenilor de bine.Decat doctorul Panturu PDL pe care nu l-am vazut in colegiu timp de 4 ani si a luptat din rasputeri sa inchida Spiatlul Orasanesc Tandarei,mai bine Potor,care prin programul GAL Dunarea de Jos,comunele Mihail Kogalniceanu-Gura Ialomitei-Giurgeni vor avea apa ,canal si un miez de civilizatie. Asa cum am avut incredere intr-un tanar precum actualul primar din  Tandarei Cristi Roman,asa voi avea incredere si in acest tanar. Poate va face in Tandarei un birou parlamentar(senatorial) si doamna Pocora la Fetesti,iar USL sa conduca din teritoriu aplecand urechea la oamenii de rand care-i voteaza si au incredere in ei.Numai aplecand urechea la toti oamenii veti fi ales si veti  putea conduce.Step by step,door to door. ACUM SA INCEAPA CAMPANIA ELECTORALA!!! Sa aratam celor de la PDL si lui Basescu ca nu ii vrem  si ca avem incredere in tineri si nu in mafia Basesciana,marca Cazacu.Haideti cu totii in miscarea de rezistenta si sa teriminam cu ei.
daniel:
(6 Septembrie 2012, 08:26)
Daca si asta ajunge senator inseamna ca suntem un judet de tot rahatul.
SORIN:
(6 Septembrie 2012, 08:08)
La Roma, Senatul era un fel de sfat al bătrânilor, probabil "vine" de la "senectute". În concluzie, dl. Potor este mult prea tânăr, ca de altfel mulți alții din Senatul României. Orice s-ar spune, după câte se întâmplă în politica de pe la noi, oportunismul este la el acasă, orice-ar spune fiecare. Credeți că e vreunul care să recunoască faptul că tânjește după avantajele de a fi parlamentar?! De ce nu mai așteaptă junele avocat, ce, nu câștigă destul, mai ales că "administrează" și o mie de hectare, probabil împreună cu altcineva care a "ajutat" I.T.A. II să dispară?!
Lăcomia, d-lor, asta e! Dacă ajunge senator, ceea ce nu mi-aș dori, să compare cineva declarațiile de avere de la "intrare" și de la "iașire", bine'nțeles dacă vor fi "pe bune". Dacă tot vrea binele oamenilor, să rămână "loco", să apere interesele celor păgubiți de unii care "se ocupă cu agricultura, în instanță, dacă face parte din Barou. Și asta contra unui onorariu modic, dacă tot se dă binefăcător. Sunt destui amărâți furați de tot felul d'alde "arendașul român", oameni care n-au nici o posibilitate de apărare, deci, sunt nevoitți să accepte condițiile, nu de puține ori înjositoare ale marilor latifundiari. În concluzie, părerea mea este: OPORTUNIST!!! Altceva n-am de comentat în ce-l privește pe acest domn Potor, deocamdată.
Eu:
(6 Septembrie 2012, 01:00)
Poate nu merita fotoliul de senator,dar este tanar si fara prea mult bagaj in spate.Cu siguranta merita o sansa.Pana acum am fost condusi doar de "dinozauri" care se pare ca ne obliga sa retraim istoria si ne condamna la extinctie odata cu ei...
yyyyyyyy:
(5 Septembrie 2012, 22:00)
poate ai dreptate! dar tu esti un fricos care se ascunde in spatele unei litere... macar oportunistul asta vrea ceva pentru el... tun nu vrei decit sa critici...de pe margine.. esti, de departe, o specie mai periculoasa decit potor
ps.
iar daca te intrebi cine sint(y-cul a fost in ton cu semnatura ta) afla ca eu sint gica de la scularie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9840 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(6185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(14078 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(14357 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(11058 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(12264 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11540 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9865 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor persoane juridice le este solicitată «lista entităților externe ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 09:10
(5784 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești luni, 17 iunie 2024!

În vederea executării unei lucrări programate de pe strada Plevnei din municipiul Fetești, din județul Ialomița, echipele RAJA Constanța vor sista luni, 17 iunie 2024, furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 16:40
(13264 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 141,50 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna mai 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 141,50 milioane lei de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:40
(12327 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților promoției 2024 cu o serie de măsuri active menite să faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:00
(6848 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Smirna. La locul solicitării au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:40
(7443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Smirna incendiu


 Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în localitatea Sărățeni. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:30
(5651 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru 24 de ore

Miercuri,12 iunie 2024, polițiștii din Fetești, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus reținerea pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 16:40
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a încheiat campania de depunere a Cererilor de Plată 2024

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 12 iunie 2024, s-a încheiat campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 13:00
(18255 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 25 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 10:30
(10638 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Încep concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează vineri, 14 iunie 2024, etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 09:30
(12219 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui feteștean

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 10 iunie 2024, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:30
(27667 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 10 iunie 2024, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale și ale autoturismului ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:05
(2503 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Moldoveni!

Joi, 13 iunie 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 08:40
(6717 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7998 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(4119 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(10198 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:40
(1898 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2024»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia vă invită la «Expoziția ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 14:40
(11782 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Accident la Coșereni

Duminică, 9 iunie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care a fost implicat un autoturism. Două ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:15
(7991 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Săveni

Incendiu la o casă din Săveni

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orelor 17,00, două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:10
(10841 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA intervin duminică, 9 iunie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin din Cartierul Buliga/Fetești. În vederea executării ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2024, 18:30
(10265 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...