Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Potor candidează pentru Senat

Dacă PSD va fi de acord

Potor candidează pentru Senat

Cu două luni înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru Parlament, candidații la funcții se înghesuie la linia de start. Independent a publicat încă de la începutul verii o listă cu potențialii candidați ai partidelor pentru cele șase fotolii scoase la mezat. Dar, spre rușinea noastră, candidatul pe care vi-l prezentăm astăzi, ne-a scăpat... Poate din cauză că, asemeni multora din cei chemați, nu are pedigriu politic. Poate pentru că, în opinia specialiștilor din cadrul departamentului economic al PSD, n-a furat destul. Ori poate, părerea noastră, pentru că e prea tînăr. Doamnelor și domnilor, cu voia dumneavoastră, vi-l prezentăm pe Alexandru Potor, primul din seria celor care au acceptat să ne acorde un interviu înainte de nominalizarea oficială.

Dacă nu faci tu politica, te face ea pe tine
Așa cum vă spuneam, Alexandru Potor e tînăr. Prea tînăr pentru gustul nostru și, categoric, prea tînăr pentru electoratul pe care vizează să-l convingă. Într-o țară în care jumătate dintre alegători nu vor să-și aleagă politicienii, ar fi și culmea să se întîmple. Începem cu o întrebare formală, de încălzire:
-De ce politică? Păreți prea tînăr pentru o troacă așa de mare?

-Am simțit că e singura modalitate de a mișca lucrurile cu adevărat!
-Așa spun toți...
-Bine! Pentru că am avut curaj și și suficientă determinare pentru a-mi urma calea!
-E nevoie de curaj în politică? Noi credeam că doar de tupeu!
-E nevoie de foarte mult curaj, da! Pentru că, de obicei, apar alte tentații! Sau, în alte cazuri, oamenii vor să fie liniștiți, să-și vadă de familie, de job-ul lor... Ca să nu mai vorbim de cei care consideră că e o tîmpenie să-ți irosești viața așa.
-Dumneavoastră, nu!? Noi credem că oamenii fac politică pentru a parveni social sau pentru că sînt singuri și numai așa pot socializa!
-Nu! Nu mă încadrez în niciuna dintre variante. Dar e posibil să fie adevărat, există motivații și motivații...
-Puteți număra cinci politicieni locali, indiferent de partid, care nu se încadrează în nici una dintre cele două categorii?
-Nu vreau! Dar există! Există mii de oameni...
-Atunci numiți un om care nu face politică și regretați că nu o face!
-Nici asta nu vreau! E o capcană... Orice fel de nominalizare! Dar pot să vă răspund cu un aforism care mi-a plăcut și ar putea ține loc de răspuns: «Dacă tu nu te gîndești la politică, ea se gîndește la tine!».

2,8 milioane de euro pentru 21 de administrații
Alexandru Potor susține că cea mai mare realizare a sa este Grupul de Acțiune Locală «Dunărea de Jos», una dintre cele trei structuri complementare administrației județene prin care, pînă la sfîrșitul anului 2013, în Ialomița vor fi drenate 8,4 milioane de euro. Își adjudecă meritul pentru o treime din această sumă...
-Toată lumea vorbește de GAL-uri, nimeni nu știe ce sînt! Dumneavoastră știți?

-Nu e adevărat! Oamenii știu. Poate ridică din umeri, din comoditate... Dar ei știu că prin GAL-uri au apărut idei inovatoare legate de asociere. Atunci cînd ne întîlnim în ședințe comune, deși facem parte din medii diferite, din tabere politice diferite, granițele și barierele dispar... Și tot oamenii știu că aceste structuri vor funcționa atîta vreme cît vor rămîne asociați.
-Este o soluție administrativă alternativă?
-Nu. Este una complementară! GAL are bani și instrumente pentru a interveni acolo unde administrația nu poate. Și invers! Cele două sisteme se completează și aduc în Ialomița bani care pot fi cheltuiți pentru comunități.
-Cîți bani?
-În Ialomița 8,4 milioane de euro. Dar meritul meu se reduce la nivelul GAL «Dunărea de Jos» pe care o consider cea mai mare realizare a mea...
-Plictisitor! Ceva concret există?
-Da. Fiecare dintre cele 21 de administrații din GAL-ul pe care îl reprezint are în acest moment la dispoziție 87 mii de euro cu care poate realiza proiecte pentru comunități. Adică 800 de metri de stradă asfaltată! Sau niște kilometri de rețea de apă... Sau o stație de clorinare a apei. Sau un cămin cultural. Sau orice alt obiectiv care se încadrează în această sumă și răspund cerințelor pentru care s-a aplicat!
-Cine garantează că administrațiile nu vor cheltui acești bani la fel de prost ca pînă acum?
-Am depășit această fază. Nu ne temem! Problema reală cu care ne confruntăm este aceea că nu vom reuși să absorbim fondurile alocate în timpul pe care îl avem la dispoziție...

Senator la 34 de ani
După cum v-am spus, Alexandru Potor are doar 34 de ani. O vîrstă la care Alexandru cel Mare cucerise deja lumea și chiar murise de vreun an. Dar Potor nu visează așa de mult. (Vorbeam de cuceriri, domnu’ Potor, nu intrați în panică!). Își dorește însă din răsputeri un fotoliu de senator în Colegiul 1, care se întinde de la Ciulnița pînă dincolo de Fetești. Are un chip mai degrabă copilăros, nu are burtă, conduce o mașină prea normală... Și, în plus, înainte de a se prezenta în fața alegătorilor, trebuie să treacă prin furcile caudine ale nominalizării în propria organizație...
-Ați înființat GAL-ul ca să candidați pentru Senat?

-Nu am înființat GAL-ul ca să candidez pentru Senat! Dar este o opțiune pe care o iau în calcul. Independent de activitatea mea în cadrul GAL. Opțiunea aceasta despre care vorbim subzistă din momentul în care m-am decis să fac politică...
-De ce senator? Ce-i așa de dulce pe scaunul ăla?
-E consider că cel care este parlamentar are responsabilitatea celor care l-au ales. Știu, e o platitudine pentru că a fost uzată pînă a ajuns să nu mai însemne nimic. Dar sensul nu e neapărat cel clasic. Cel care e ales parlamentar are șansa și capacitatea de a dezvolta. De a amprenta prin activitatea sa viitorul comunității pe care o reprezintă, a județului în cazul meu...
-Da, e o expresie uzată. Și, în plus, nimeni nu a demonstrat asta! Numiți un parlamentar ialomițean care a făcut ceva concret pentru județ...
- Toți au făcut. Chiar dacă eu, dumneavoastră, electoratul care l-a ales nu sesizează acest lucru, un folos cît de mic există. Nu sîntem conștienți de rezultatul activității lor. Și asta este, pînă la urmă, și o carență a noastră. Eu însă vreau mai mult! Vreau să propun soluții de dezvoltare eficiente, rapide, imediate...
-Un exemplu?
-De data asta am zeci de exemple! Am să vă ofer două. Un sistem de irigații eficient și integrat...
-Ce înseamnă integrat?
-Faptul că cei care sît beneficiarii acestui sistem sînt și «acționari». Nu poți asigura ceva fără a cointeresa beneficiarii..
-Și al doilea?
-Cercetare aplicată în domeniul agriculturii. Vă ofer un exemplu banal. Microunde care să reducă umiditatea cerealelor recoltate! Niște magnetroane aplicate în lateralele benzilor transportoare din silozuri. Într-un cuvînt, cercetare maturată, aplicată în domenii precum acesta...
-În cît timp?
-Un an-doi...
-E mult. Prea mult! Nu mai avem timp să așteptăm...
-Trebuie! Proiectele de anvergură necesită timp. Altfel nu pot apărea!
-Vorbe. Iar plicitisim cititorii! Sînteți prea tînăr ca să știți ce vorbiți...
-Deloc! E o prejudecată. Vîrsta nu reprezintă nici un handicap, nici un avantaj! Cine spune asta e un demagog! Poți să fii suficient de tînăr și competent, după cum poți fi o hahaleră...
-Ce șanse aveți să fiți nominalizat?
-Există oameni care doresc acest lucru și mă susțin, mă sprijină. Însă decizia finală este cea a partidului! Eu nu pot trece de această decizie și nici nu o voi face...
-Ce șanse aveți să fiți ales?
-În opinia mea, șansele sînt mari! Pentru că eu am demonstrat, în toate cele 21 de administrații pe unde am trecut, că oamenii se pot asocia și pot dezvolta împreună proiecte...
-Atunci, e adevărat! Ați înființat GAL-urile pentru a candida la Senat...
-Nu, și nu voi obosi niciodată să repet asta. Nu am înființat GAL-urile pentru a candida la Senat. Dar GAL-urile din Ialomița au nevoie de senatorul Alexandru Potor în Parlament!

CV de senator Alexandru Potor are 34 de ani și două facultăți. Din prima a ieșit avocat, iar în a doua s-a specializat în administrație publică. Este în politică din 2003 și este președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România. Spune că nu a atins încă maximuim de performanță în cariera politică și nici în afara ei. Dar crede că cel mai important pentru el («Și pentru Ialomița în egală măsură!») este înființarea Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos». Pentru această structură, pentru el și pentru electoratul căruia speră să-i poată cere votul în scurt timp, Alexandru Potor vrea să candideze pentru Parlament. Îl suspectăm că, fiind prea tînăr, nu are bani de țigări și de-aia vrea diurnă de la stat. Ne întoarce mîndru și celălat obraz și ne explică didactic că face agricultură de mai bine de 10 ani, pe mai mult de 1000 de hectare. «Printre lucrurile la care mă pricep se numără agricultura și managementul proiectelor europene. Cu această carte de vizită vin în fața celor pe care doresc să-i reprezint!» mai spune Alexandru Potor.

5 Septembrie 2012, 17:12 (30104 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
PSD a prezentat situația majorării pensiilor în Ialomița
Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene
Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Comentariile cititorilor:


xxxxxxx:
(5 Septembrie 2012, 21:32)
VORBE....
Un oportunist, plin de tupeu, nu merita fotoliul de senator!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: 10 zile pînă la scadență pentru subvențiile la ovine si caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul pentru depunerea cererilor pentru acordarea subvențiilor la ovine și la caprine este 16 iunie 2011. Beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:40
(10912 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentul înecat în Borcea a fost găsit

Tînărul care s-a înecat duminică în apele Brațului Borcea a fost găsit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost văzut de un trecător în după-amiaza zilei de marți, 7 iunie, plutind la suprafața apei, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:39
(11345 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești înecat


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 18:39
(4588 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trei mașini implicate într-un accident

Luni, 6 iunie, în apropierea municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, un șofer de 47 ani, din Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe direcția București-Urziceni a pierdut ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(6707 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Căzănești: A lovit un autobuz plin de călători

La începutul săptămînii, luni, 6 iunie, în Căzănești un șofer imprudent a lovit un autobuz plin de călători. Conducătorul auto, un bucureștean, de 61 ani, a vrut să-și întoarcă mașina. Fiindcă nu s-a asigurat ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(7879 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Șofer băut la volan

Aflați într-un control de rutină în trafic, ieri, 6 iunie, polițiștii din Sinești au oprit pentru verificări o mașină ce circula între satele Hagiești și Lilieci, condusă de un bărbat de 37 ani. Pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:34
(9093 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Proiectil neexplodat pe malul Brațului Borcea

Luni, 6 iunie, un grup de pescari au anunțat pompierii după ce au descoperit pe malul Brațului Borcea, în localitatea Giurgeni, un element de muniție neexplodat. Proiectilul exploziv de calibru 100 mm, ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:32
(7507 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Atenție! 15 iunie, termen pentru obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:30
(7622 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Oceanelor», sărbătorită la Slobozia

Miercuri, 8 iunie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va fi gazda unui eveniment inedit: «Ziua Mondială a Oceanelor». Manifestarea face parte dintr-o serie de activități cultural-educative stabilite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:28
(6747 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la discoteca din Grivița

Forțe sporite de polițiști au fost nevoite să intervină sîmbătă, 4 iunie, noaptea, la discoteca din Grivița unde mai mulți tineri s-au luat la bătaie. Scandalul a fost anunțat polițiștilor la 112.
Conflictul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:29
(9256 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bacalaureat păzit de jandarmi

14 centre de examinare organizate în această sesiune a Bacalaureatului vor fi păzite de jandarmii ialomițeni. Potrivit unei informări, jandarmii ialomițeni vor asigura în perioada 6 iunie-8 iulie paza și ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6879 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni pentru ordine publică

Polițiștii ialomițeni au desfășurat sîmbătă, 4 iunie, mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor. În acest sens, în intervalul orar 21.00-1.00, polițiștii feteșteni și cei ai posturilor de poliție arondate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6879 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Alcool fără documente, confiscat

Sîmbătă, 4 iunie, doi bărbați de 26 și 47 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni în timp ce transportau 210 litri de băuturi spirtoase fără documente de proveniență. Băutura se afla în 25 de bidoane ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:26
(9306 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, campionii fotbalului la «Sărbătorile Sloboziei»

În perioada 2-4 iunie, la Slobozia s-a organizat campionatul de fotbal, prilejuit de «Sărbătorile Sloboziei». Evenimentul sportiv s-a bucurat de o largă participare din rîndul instituțiilor și firmelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:24
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescent de 16 ani, căutat în apele Brațului Borcea

În după-amiaza zilei de duminică, 5 iunie, pompierii feteșteni au căutat un adolescent de 16 ani în apele Brațului Borcea. Băiatul spusese prietenilor că merge să se scalde dar nu a mai ieșit. Căutările ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:22
(8854 vizualizări - 2 comentarii)


DSV Ialomița: Amenzi la «Sărbătorile Sloboziei»

Săptămîna precedentă, în perioada 30 mai-5 iunie, consilierii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat 31 de controale în unitățile de industrie alimentară de pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:18
(7766 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Patru prostituate, prinse de polițiști

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 3 iunie, polițiștii slobozeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea prostituției și proxenetismului. Astfel, în zonele de parcare de pe varianta ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:17
(8690 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina

Polițiștii din Țăndărei au fost sesizați sîmbătă, 4 iunie, despre faptul că în apropierea localității Lăcusteni se afla un autoturism răsturnat. Reclamația era justificată, mașina aflîndu-se cu plafonul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:17
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Bătrînă înșelată cu 2500 lei

O bătrînă din Sinești a fost înșelată în propria gospodărie de către autori necunoscuți. S-a întîmplat vineri, 3 iunie, cînd femeia a fost abordată de trei persoane necunoscute care au pretins că sînt trimise ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:16
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Băut la volan

Agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au oprit zilele trecute, în trafic, un conducător autor de 58 ani, din București. Fiindcă mirosea puternic a alcool, polițiștii au decis testarea cu aparatul Drager ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:16
(6855 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț prins și arestat

Sîmbătă, 4 iunie, polițiștii feteșteni au prins un hoț ce era condamnat la închisoare. Pe numele feteșteanului de 33 ani, instanța de judecată a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:15
(7670 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 265 de amenzi în traficul rutier

Potrivit unei informări, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat week-end-ul ce tocmai s-a încheiat mai multe acțiuni pentru siguranța traficului rutier. Rezultatele acțiunilor s-au concretizat în aplicarea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:14
(7012 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A furat bani de la colegii de clasă în timpul orei de sport

Joi, 2 iunie a.c., Poliția Amara a fost sesizată de conducerea școlii din localitate despre faptul că de la mai mulți elevi ai unei clase gimnaziale a fost sustrasă suma de 168 lei. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:46
(10411 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr mort într-un accident

Un tînăr de doar 22 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut joi, 2 iunie, la Țăndărei. Tînărul, domiciliat în județul Prahova, conducea o mașină în Țăndărei și, din cauza vitezei excesive ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(12357 vizualizări - 8 comentarii)


Sudiți: Trei bărbați, acuzați de «contrabandă cu arme» după ce au vîndut o pușcă cu aer comprimat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au prins un bărbat, de 47 ani, din comuna Sudiți, care a introdus ilegal în anul 2009, în România, o armă cu aer comprimat cumpărată din Spania ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13745 vizualizări - 4 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Firmă de preluare a fierului vechi, amendată cu 60000 lei

Poliția Orașului Fierbinți Tîrg, în colaborare cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, au organizat și desfășurat joi, 2 iunie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13824 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre rutiere la Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu

Joi, 2 iunie, timp de 4 ore, polițiștii din cadrul serviciilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru prevenirea transporturilor ilegale în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:39
(8278 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhar minor reținut de polițiști

Un minor de 17 ani a fost reținut, joi, 2 iunie, de polițiștii din Țăndărei, după ce s-a stabilit că este autorul unei tîlhării petrecute cu o zi înainte. Polițiștii au fost sesizați în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:38
(8379 vizualizări - 1 comentariu)


APIA a finalizat plățile pentru agricultura ecologică

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță finalizarea plăților aferente ajutorului specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul agricultură ecologică ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 13:04
(10264 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR reclamă constructorul de autostrăzi Astaldi

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România reclamă constructorul de autostrăzi, respectiv firma Astaldi, pentru faptul că distruge culturile de pe aliniamentul șantierelor. Astfel, respezentanții ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 10:51
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...