Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Spitalul Județean de Urgență Slobozia «ucide» bolnavii de cancer

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Peste 500 de bolnavi de cancer din Ialomița sînt condamnați la moarte chiar de doctorul care îi tratează. Vorbim despre medicul Gheorghe Lăzărescu, singurul specialist oncolog pe care județul îl are... Șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, doctorul Lăzărescu refuză categoric să le acorde tratament bolnavilor săi și să la elibereze rețete. Aceste aspecte sînt suficiente, dar vă aducem la cunoștință și faptul că, măcinați de boală, oamenii așteaptă cu orele în fața cabinetului de consultații. Doctorul Lăzărescu, așa cum îi stă în fire de ani buni, are obiceiul să întîrzie cu orele...

Lungește Doamne boala și-alungă suferința...
Scăpat printr-o minune a Celui de Sus de efectele cumplite ale unui accident vascular pe care l-a suferit acum doi ani în autobuz, în timp ce venea la Spitalul Slobozia, medicul oncolog Gheorghe Lăzărescu nu are niciun Dumnezeu cînd vine vorba despre pacienții lui... Îmbrăcat în halatul alb, doctorul îi condamnă la moarte pe bolnavii de cancer. Iată și dovada! E vineri după-amiază, e foarte cald, iar în fața cabinetului doctorului Lăzărescu din Policlinica Spitalului Slobozia e coadă, ca la piață. De patru ore, 30 de oameni așteaptă să primească medicamentele care îi vor ține în viață și luna aceasta. Sînt bătrîni, sînt bolnavi de cancer și s-au săturat să aștepte. Medicului n-au ce să-i reproșeze pentru că nemulțumiții sînt poftiți afară din cabinet, sub o ploaie de înjurături...
«Dar ai cu cine să discuți? Urlă și zbiară și dacă nu-i convine te trimite acasă și te pune pe drumuri pînă cînd vrea el...» șușotește o bătrînă, ghemuită într-un scaun cu rotile.
Ștefan Romanescu, de 68 ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar anul trecut și a venit la doctorul Lăzărescu să-și ia rețeta. Răpus de boală, tremură din toate încheieturile, dar s-a obișnuit să stea în fața ușii și să așteapte cu orele... «Sînt de la ora 7 aici, dar doctorul a venit la 11, deși pe ușă e trecută ora 8. Eu ce să mai zic?...» ne-a declarat bătrînul.
Și nu este totul! În unele cazuri, doctorul Lăzărescu refuză să le acorde tratament bolnavilor de cancer, pe motiv că «legislația este stufoasă, fondurile se împuținează...», după cum doctorul însuși ne-a declarat, în timp ce consulta un pacient. Vă mai aducem la cunoștință și faptul că doctorul Lăzărescu decide care dintre bolnavii pe care, teoretic, ar trebui să-i trateze, merită să-și mai ducă zilele!
I s-a întîmplat mamei unei tinere care a suferit patru operații pe creier, din cauza unei tumori care o chinuie de cîțiva ani. Nu vom dezvălui identitatea acesteia, iar motivele sînt lesne de înțeles. Vă asigurăm însă că această întîmplare șocantă este cît se poate de adevărată... În fața cabinetului din Policlinică, care stă în permanență cu ușa închisă, mama fetei vorbește printre lacrimi. «Eu am nevoie de Teomdal pentru fata mea, dar medicul mi-a zis că nu-mi dă pentru că oricum nu mai are șanse la viață. De cînd decide el auspra vieții copilului meu?...» ne spune ea plîngînd în hohote... Și asta li se întîmplă lună de lună tuturor celor 500 de bolnavi de cancer din județul Ialomița.

Încă un oncolog
La conducerea Spitalului Slobozia reclamațiile scrise la adresa doctorului Lăzărescu nu mai contenesc. Oamenii scriu zilnic pagini întregi în care povestesc îngroziți chinurile la care sînt supuși pînă cînd primesc medicamentele care îi țin în viață... Tocmai de aceea, conducerea unității medicale a decis să aducă la spital încă un medic oncolog. Postul a fost scos la concurs, iar un candidat s-a înscris la examen. În cel mult 2 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va avea și un alt medic oncolog pentru bolnavii de cancer din Ialomița. «Am scos postul la concurs și vom avea un medic oncolog nou. Este regretabil ceea ce se întîmplă...» ne-a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

7 Septembrie 2012, 16:21 (80431 vizualizări - 83 comentarii)

Comentariile cititorilor:


avram mihai:
(3 Februarie 2018, 18:27)
unii vorbesc de lazarescu ca despre un salvator,altii il injura,iar lui putin ii pasa .Am fost bolnav d cancer si de la depistarea bolii am mai trait 5 luni .Pentru ca eram sarac si nu stiam nimic despre acest individ de vreo cateva ori m/am internat la el.M erani/a purtat de grija sora mea care    a fost ofensata de nenumarate ori de lazarescu chiar si atunci cind ii comunica parerile medicilor la care eram trimis pentru analize .Eu am avut ambele picioare amputate si cand l/am rugat sa/mi dea ceva de stomac mi/a spus ca ma pot tari ppana la farmacie ca si banii mei sunt buni. Despre personalul de pe sectie ce sa va spun,o catastrofa .Am vomat 7 ore continuu pentru ca nu mi/au dat nimic pana a venit un medic de la o alta sectie si m/a vazut .de asata spun ca lazarescu e o reminiscenta a medicilor din lagarele de concentrare naziste. V/a povestit Radu Elene sora.
o ginuta:
(3 Iunie 2014, 22:21)
Felicitari redactiei INDEPENDENT! A aratat ca poate exista si reactie la atata nedreptate, chiar daca in anonimat. Oamenii se tem (inca) sa faca publice necazurile lor. Si asta pentru ca, in ciuda plangerilor oficiale, situatia nu s-a schimbat inca. Si atunci... fiecare se descurca cum crede de cuviinta. Nu sunt de acord cu injuriile, dar, sa precizam cateva lucruri: 1. Pacientii si insotitorii sunt tratati incalificabil la Oncologie. 2. Dr. Lazarescu trebuie sa-si faca datoria conform legii. Daca nu, conducerea spitalului este obligata sa ia masuri. Directorul ar trebui sa treaca zilnic pe-acolo. Este revoltator ce se intampla! Nu cred ca cineva nu are ce face decat sa scrie aberatii despre Oncologie. Este adevarat ce s-a scris aici. Daca nu credeti, convingeti/va. Si nu va doresc sa fiti pacient aici. Dar, atentie! Nu va jucati cu rabdarea si demnitatea noastra, domnule dr .Lazarescu! Cred ca ne-a ajuns cutitul la os.  - See more at: http://www.independentonline.ro/2012/09/07/-Coasa--doctorului-Lazarescu-7746?comments_page=2#sthash.nGYgOMpx.dpuf
mirela asistenta onco:
(1 Iunie 2014, 21:19)
Lazarescu, nu este doctor. Este un om bolnav, care trebuie sa plece sa-si caute sanatatea. De ani de zile in spitalul Slobozia se practica o politica de personal cum se alunga specialistii tineri, sa ramina astfel de specimene si daca se poate singuri. Sa nu aiba pacientul nici o alternativa si el sa se mai si vaite ca e singur. Va spun ca individul asta a facut o politica apriga de indepartare a doctoritei Tiganas.Era o perioada cind statea numai prin excursii in strainatate, oferite de firmele de medicamente. Voi credeti ca intimplator medicamentele de oncologie sunt asa de scumpe. Este o intreaga mafie.Schemele de tratament vin la majoritatea pacientilor de la institutul de oncologie Bucuresti el nu face mare lucru. Are o dambla sa insulte medicii de familie.A uitat citi ani a inghitit tarina pe la un dispensar intr-un satuc amarit de linga Lehliu. Acum s-a ajuns.Dati-l afara sa scape lumea de el. - See more at: http://www.independentonline.ro/2012/09/07/-Coasa--doctorului-Lazarescu-7746?comments_page=4#sthash.4HlIkId3.dpuf
o doamna:
(12 Noiembrie 2013, 11:15)
La multi ani ,domnului dr Lazarescu. Va multumesc  din suflet pentru tot
FLORENTINA:
(12 Octombrie 2013, 22:57)
Aceste mesaje de lauda sunt din partea asistentelor cu care lucreaza ca se vede clar ca traiesc bine de pe urma acestor amariti de bolnavi . realitatea este alta atat pe sectie cat si in policlinica , amul asta e un gunoi , nu are suflet vrea doar bani pentru batranete , are peste 70 de ani .Dr . ;Lazarescu
MARY:
(7 Octombrie 2012, 08:42)
Eu cred ca:D-lui dr. Lazarescu i-a ajuns cutitul la os.Sa se faca auzit de cine trebuie a incercat si asa(sa tipe, sa injure ) .ESTE UNUL DIN CEI MA BUNI SPECIALISTI DIN JUDET.NU MERITA TRATAT ASA. Din cate stiu ii place munca si asta conteaza.
Florentina:
(6 Octombrie 2012, 23:23)
Sunt printre putinele persoane care vor sa-i aduca o multumire domnului doctor.Asta pentru ca a avut grija de tatal meu pana in ultima clipa si pentru ca acum are grija si de mama.Sunt unul din copii care inca mai au o mama datorita lui.Probabil tipa,probabil injura,dar stiu un singur lucru:omul asta face tot ce este omeneste posibil,omul asta ma ajuta sa nu raman si fara mama.Asa ca in ciuda tuturor ponegririlor unora,la fel ca Sofiana si eu ii multumesc zilnic pentru tot si pentru ca exista.
cineva:
(5 Octombrie 2012, 17:41)
Oare cei ce ponegriti nu sunteti tot sectanti?Noroc cu domnii ziaristi si cu cei ce folosesc cuvinte scrise corect gramatical dar ce transmit mesaje diavolesti.Asa bine merge tara asta ca si sufletele noastre .Felicitari agramatilor sensibili si realisti.Putin bun simt celor destepti le urez  si multa multa sanatate si intelepciune.
Sfântul:
(5 Octombrie 2012, 15:49)
Ce norocoasă tipa asta, Sofia...!!
Sofiana:
(5 Octombrie 2012, 09:23)
Inainte de toate,vreau sa va spun tuturor celor care ati vizualizat si ati comentat acest articol,ca nu vreau sa intru in polemica si nici sa contrazic pe nimeni;vreau doar sa-mi exprim parerea.Va respect parerile,durerea si disperarea,asta pt ca stiu ce inseamna.Aveti dreptate,la cabinetul dr Lazarescu se sta cu orele;aveti dreptate si cand spuneti ca Dr Lazarescu tipa,l-am auzit si eu cand tipand...tipa injurand sistemul de sanatate,bolnav ,injurand birocratia,care la noi in tara,este la ea acasa.Am fost la usa Dr Lazarescu 18 luni....Am urcat pe sectie de cateva ori dimineata,pt tratament.Am vazut cat dura vizita medicala la fiecare salon,atunci am inteles de ce cobora atat de tarziu.Altadata,dimineata,am fost la Casa de Sanatate,cu o problema,l-am vazut atunci acolo si m-am intrebat cati oameni l-or astepta la usa cabinetului...Asa cum bine s-a spus aici,e singur,si e sef de sectie,si asta implica,cred eu,responsabilitati si rapoarte,aprobari de referate pt medicamente...si cine stie cata hartogareala!Nu stiu cat e de adevarat,dar am inteles ca...spitalul judetean este casa dr Lazarescu.Eu m-am alaturat dumneavoastra aici doar pt ca am vrut sa-i multumesc dr Lazarescu,o fac in fiecare zi,dupa rugaciune si ,dupa ce multumesc Lui Dumnezeu si tuturor sfintilor pe care i-am simtit aproape,zic,,multumesc dr Lazarescu,pt ca sotul meu e bine ''Ii multumesc in fiecare dimineata cand ma trezesc pt ca sotul meu e langa mine,sanatos,si pt ca fiul meu are tata,Va multumesc,doctore,pt asta am timp...Pt aruncat cu pietre,au timp altii...
spun eu:
(4 Octombrie 2012, 21:27)
omenia se cistiga prin fate nu prin cat de bine scrii.si agramati  au drept la opininie .si prosti au dreptul sa scrie asa cum stiu ei sant si ei oameni.
anonim:
(4 Octombrie 2012, 20:23)
Rusine acestui ziar, Rusine celor care nu au habar de eforturile facute de acest OM.
Mergeti la Bucuresti unde va mananca banii apoi veniti la SPITAL-SLOBOZIA sa va trateze,vindece,de parca El ar fi DUMNEZEU.
Asa am patit si eu, nu va doresc decat sanatate iar D-lui doctor Lazarescu putere de munca si rabdare in continuare.
SPUN EU:
(4 Octombrie 2012, 14:02)
NU CONTEAZA CATE CLASE AI .CONTEAZA CE-TI ESE DIN SUFLET.POTI SA FI ANALFABET DAR SA FI OM.
Pentru AGRAMAȚI:
(4 Octombrie 2012, 13:46)
Cei care nu au măcar 4 clase, să dovedească asta, să scrie și să se exprime corect, să mu mai facă paradă de ,, opinii" sectante! Nu o fi avut invățător ca lumea, săracul ,,spun eu"... Vedeți, nu numai medicii ne omoară! Analfabetismul poate fi total, și e mai puțin grav, sau poate fi parțial, care e cel mai grav că bieții proști nici nu simt durere. Sunt bătuți in cap, dar scriu pe-aici ca să nu scape ocazia să se expună!! E dureros când nu realizezi ce prost ești! Ăsta de mai jos e sectant periculos!
eu spun:
(4 Octombrie 2012, 13:25)
Din pacate domnule <eu zic>consider ca doua mini nu face fata la atat volum de munca si o fi vorbit si bune si rele si eu mam confruntat cu unele probleme legate de sanatatea mamei dar am facut fata.consider ca datoria mea copil find sa fiu cu parintele meu la fel cum a fost si el su mine la greu si la bine .eu mi-am lasat mama se cateva ori singura la cabinetul oncologic .IA FOST RAU IA FOST SETE AVEA AMETELI  ce putea Sa faca un medic singur cu atati bolnavi daua zeci de bolnavi pe zi O FI RABUFNIT SI MEDICUL CU O VORBA NELALOCUL EI  SI MAMEI ISA ADRESAT CU UN TON RIDICAT .EU AM CONSIDERAT CA ESTE OM  CU TOTI RIDICAM TONU SPUNEM VRUTE SI NEVRUTE. NU ESTE ASTA O CRIMA.DUREREA CI GRIJA TREBUIE SA O AIBA FAMILIA SA NUSI LASE SINGURI PE CEI DRAGI RAPUSI DE BOALA SA VINA LA CABINET SA STEA LA COADA .ACEST DR.LAZARESCU NU ARE PUTERI SUPRA OMENESTI ,NU POATE VEDEA MAI MULTI PACIENTI DE O DATA SI NICI NU POATE SA FIE IN MAI MULTE LOCURI O DATA .ESTE UNU SINGUR LA O ARMATA DE PACIENTI NORMAL SA MAI RABUFNESTI DUMNEVOASTRA NU RABUFNITI CAND VEZI ATATA AMAR SI DURERE SI NAI PUTERE SA FACI FATA. LA ASTA NU VATI GANDIT?
 LA PONEGRIT PRIMI ATI FOST DAR NU SE VEDE NIMIC DIN MUNCA ACELUI MEDIC.EU ADMIR SI RESPECT SECTIA ONCOLOGIE. CATI DINTRE NOI AR REUSI SA LUPTE SI SA VEZI CUM SE TOPESTE ATATEA OAMENI SI SA NU POTI SA-L AJUTI CU NIMIC.ONCOLOGIA NU DA VIATA.ONCOLOGIA DA MOARTE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5439 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1037 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(9318 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7882 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6237 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7161 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5586 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6980 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6857 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8012 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6122 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(6994 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6217 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9433 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5732 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(8877 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3669 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(5730 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(7885 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(7762 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9550 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8101 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8574 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(5974 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(10007 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7669 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...