Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Spitalul Județean de Urgență Slobozia «ucide» bolnavii de cancer

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Peste 500 de bolnavi de cancer din Ialomița sînt condamnați la moarte chiar de doctorul care îi tratează. Vorbim despre medicul Gheorghe Lăzărescu, singurul specialist oncolog pe care județul îl are... Șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, doctorul Lăzărescu refuză categoric să le acorde tratament bolnavilor săi și să la elibereze rețete. Aceste aspecte sînt suficiente, dar vă aducem la cunoștință și faptul că, măcinați de boală, oamenii așteaptă cu orele în fața cabinetului de consultații. Doctorul Lăzărescu, așa cum îi stă în fire de ani buni, are obiceiul să întîrzie cu orele...

Lungește Doamne boala și-alungă suferința...
Scăpat printr-o minune a Celui de Sus de efectele cumplite ale unui accident vascular pe care l-a suferit acum doi ani în autobuz, în timp ce venea la Spitalul Slobozia, medicul oncolog Gheorghe Lăzărescu nu are niciun Dumnezeu cînd vine vorba despre pacienții lui... Îmbrăcat în halatul alb, doctorul îi condamnă la moarte pe bolnavii de cancer. Iată și dovada! E vineri după-amiază, e foarte cald, iar în fața cabinetului doctorului Lăzărescu din Policlinica Spitalului Slobozia e coadă, ca la piață. De patru ore, 30 de oameni așteaptă să primească medicamentele care îi vor ține în viață și luna aceasta. Sînt bătrîni, sînt bolnavi de cancer și s-au săturat să aștepte. Medicului n-au ce să-i reproșeze pentru că nemulțumiții sînt poftiți afară din cabinet, sub o ploaie de înjurături...
«Dar ai cu cine să discuți? Urlă și zbiară și dacă nu-i convine te trimite acasă și te pune pe drumuri pînă cînd vrea el...» șușotește o bătrînă, ghemuită într-un scaun cu rotile.
Ștefan Romanescu, de 68 ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar anul trecut și a venit la doctorul Lăzărescu să-și ia rețeta. Răpus de boală, tremură din toate încheieturile, dar s-a obișnuit să stea în fața ușii și să așteapte cu orele... «Sînt de la ora 7 aici, dar doctorul a venit la 11, deși pe ușă e trecută ora 8. Eu ce să mai zic?...» ne-a declarat bătrînul.
Și nu este totul! În unele cazuri, doctorul Lăzărescu refuză să le acorde tratament bolnavilor de cancer, pe motiv că «legislația este stufoasă, fondurile se împuținează...», după cum doctorul însuși ne-a declarat, în timp ce consulta un pacient. Vă mai aducem la cunoștință și faptul că doctorul Lăzărescu decide care dintre bolnavii pe care, teoretic, ar trebui să-i trateze, merită să-și mai ducă zilele!
I s-a întîmplat mamei unei tinere care a suferit patru operații pe creier, din cauza unei tumori care o chinuie de cîțiva ani. Nu vom dezvălui identitatea acesteia, iar motivele sînt lesne de înțeles. Vă asigurăm însă că această întîmplare șocantă este cît se poate de adevărată... În fața cabinetului din Policlinică, care stă în permanență cu ușa închisă, mama fetei vorbește printre lacrimi. «Eu am nevoie de Teomdal pentru fata mea, dar medicul mi-a zis că nu-mi dă pentru că oricum nu mai are șanse la viață. De cînd decide el auspra vieții copilului meu?...» ne spune ea plîngînd în hohote... Și asta li se întîmplă lună de lună tuturor celor 500 de bolnavi de cancer din județul Ialomița.

Încă un oncolog
La conducerea Spitalului Slobozia reclamațiile scrise la adresa doctorului Lăzărescu nu mai contenesc. Oamenii scriu zilnic pagini întregi în care povestesc îngroziți chinurile la care sînt supuși pînă cînd primesc medicamentele care îi țin în viață... Tocmai de aceea, conducerea unității medicale a decis să aducă la spital încă un medic oncolog. Postul a fost scos la concurs, iar un candidat s-a înscris la examen. În cel mult 2 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va avea și un alt medic oncolog pentru bolnavii de cancer din Ialomița. «Am scos postul la concurs și vom avea un medic oncolog nou. Este regretabil ceea ce se întîmplă...» ne-a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

7 Septembrie 2012, 16:21 (82009 vizualizări - 83 comentarii)

Comentariile cititorilor:


EU SPUN :
(4 Octombrie 2012, 11:24)
VORBITI DE COASA DR LAZARESCU .NU STITI A CUI ESTE/ VA SPUN EU .ESTE COASA LUI DUMNEZEU EL TE NASTE SI TOT EL TE EA.POATE CA O FI RIDICAT TONUL DAR ASTA VA INTRESEAZA? PE MINE NU .PE MINE MA INTRESEAZA SERIOZITATEA CI DEVOTAMENTUL CU CARE IMI INGRIJESTE MAMA NU TONU CU CARE VORBESTE
EU NU LAM VAZUT DE CATE ORI AM STAT CU MAMA IN SPITAL DECAT MUNCIND DACA NU ERA PE SECTIE ERA IN POLICLINICA SAU PE SECTIILE UNDE ERA SOLICITAT. EU CRED- COASA ESTE IN MIINILE NOASTRE SI DAM VINA PE ALTI .CE POTI SA FACI CU DOUA MANI CATI PACIENTI POTI VEDEA SI SA-I TRATEZI CORESPUNZATOR SI FIECARE PACIENT ARE CATE-O BOALA CE NUTI TRECE PRIN CAP .DOAMNE  UN DOCTOR NU ESTE DUMNEZEU ESTE OM CA NOI .NUTI DA ZILE -NICI NUTI EA. EU CRED CA SUNTETI COPLESITI DE DURERE SI E DE INTELES SI EU SUFAR ENORM MA TOPESC CU GINDUL CA VOI RAMANE FARA MAMA DAR CE SA FAC ,NU ESTE DR. LAZARESCU DE VINA CA MAMA IMI ESTE BOLNAVA ,CONSIDER CA ESTE BOALA GREA SI URATA CARE TE DULE LA MOARTE.CU BOALA TREBUIE SA LUPTAM.DAR VEDETI DUMNEAVOASTRA CAT DE RAI SUNTEM ARUNCAM SU NOROI IN CEI CARE NE INTINDE O MANA SI NE ALINA DUREREA ATAT CAT POT 
eu zic:
(4 Octombrie 2012, 10:43)
Din pacate, domnule <eu spun> , nu ati inteles articolul si nici sensul mesajelor. Va doresc sanatate, dumneavoastra si mamei.
EU SPUN:
(4 Octombrie 2012, 09:12)
NU MAI ARUNCATI CU PIETRE IN OAMENII CARE AU INVATAT SI CARE MUNCESC DIN GREU. NU DOCTORUL CONDAMNA LA MOARTE SI NU DOCTORUL LA INBOLNOVIT PE PACIENT .      LA MEDICUL DE FAMILIE STAI JUMATATE DE ORA .LA O BOALA GRAVA TREBUIE SA FI ATENT. OAMENI NU SUNT MASINI SI NU AU PESE CE SCHIMB,NU SCRI SI STERGI SAU JIGNESTI UN SPECIALIST UN OM CARE A IVATAT .ACESTI DOCTORI II CUNOSC SI II RESPECT ISI FAC MESERIA DAR NU AU PUTERI SUPRA OMENESTI NU SUNT DUMNEZEU .ACEST DOCTOR RAU CUM IL FACETI DUMNEVOASTRA NU-SI FACE DECIT MESERIA  UN OM CARE LUPTA CU MOARTEA SA VA TINA IN VIATA PE CEL DRAG RAPUNS DE BOALA .CU VORBE ESTE USOR SA ARUNCI IN OM SI SA-L PONEGRESTI .DAR MAI GREU ESTE SA INGRILESTI SI CA TRATEZI O ASTFEL DE BOALA.SI EU AM MAMA CU CANCER DE COL UTERIN DAR EU NU POT DECAT SA MA ROG LA DUMNEZEU SA NE DEA PUTERE . EU NU AM DE CE S-AL JIGNESC PE ACEST SPECIALIST  DR. LAZARESCU DECAT SA-L FELICIT. SI EU STAU ORE INSIR CU MAMA DAR NU-MI PASA MA BUCUR CA REUSEC SA MAI PACALESC ACEASTA BOALA  GREA . NU MEDICUL ESTE RAU CI BOALA CU EA TREBUIE SA LUPTAM PE EA TREBUIE S-O JIGNIM SI S-O BATJOCORIM
lolo:
(2 Octombrie 2012, 19:47)
apartinatori care intra in cabinetul dr lazarescu prima intrebare care o pun este cit mai are de traitacel pacient.ai sa fim seriosi ca nu stiti despre ce vorbiti.iar uni apartinatori isi aduc rudele ii interneaza si uita sa mai dea pe la spital si mai vin cind sunt anuntati ca au decedat.sa va fie rusine ca vorbiti asa ca de altfel la usa lui /vai ce doctor bun este/si va vaitati ca va mincat bucurestiul banii.
cineva:
(30 Septembrie 2012, 19:48)
M-am referit la cuvintele dure folosite cu care nu pot fi de acord.Ramin la parerea mea ,acesti domni ai literelor nu ar trebui sa foloseasca asemenea expresii.
Ana S:
(30 Septembrie 2012, 19:07)
Felicitari redactiei INDEPENDENT! A aratat ca poate exista si reactie la atata nedreptate, chiar daca in anonimat. Oamenii se tem (inca) sa faca publice necazurile lor. Si asta pentru ca, in ciuda plangerilor oficiale, situatia nu s-a schimbat inca. Si atunci... fiecare se descurca cum crede de cuviinta.
Nu sunt de acord cu injuriile, dar, sa precizam cateva lucruri:
1. Pacientii si insotitorii sunt tratati incalificabil la Oncologie.
2. Dr. Lazarescu trebuie sa-si faca datoria conform legii. Daca nu, conducerea spitalului este obligata sa ia masuri. Directorul ar trebui sa treaca zilnic pe-acolo. Este revoltator ce se intampla!

Nu cred ca cineva nu are ce face decat sa scrie aberatii despre Oncologie. Este adevarat ce s-a scris aici. Daca nu credeti, convingeti/va. Si nu va doresc sa fiti pacient aici.
Dar, atentie! Nu va jucati cu rabdarea si demnitatea noastra, domnule dr .Lazarescu! Cred ca ne-a ajuns cutitul la os. 
stefy:
(29 Septembrie 2012, 14:35)
hello -cineva-vezi realitatea...com-urile au fost scrise de cei in cunostinta de cauza,rude sau pacienti ai dr.lazarescu.Pentru prima data au reusit si ei ceva ;sa incerce sa-l umileasca ...si sa-si spuna macar aici punctul de vedere...    FELICITARI CELOR DE LA INDEPENDENT! AU FOST  SUPER CU ARTICOLUL LOR,VEZI CATE VIZUALIZARI...SI ASTEPTAM SI PARTEA A  DOUA...
cineva:
(28 Septembrie 2012, 20:29)
Dragi domni ziaristi,sper ca va simtiti f bine in urma scandalului produs.Atita rautate si atit lipsiti de scrupule puteti fi sa faceti afirmatii de acest gen si sa instigati oamenii la ginduri si vb rele.Nu vreau sa apar pe nimeni dar expresiile folosite nu le putea folosi decit un ziarist lipsit de profesionalism 
Adriana:
(21 Septembrie 2012, 19:54)
Se pare cā românii încep sā se trezească, sà spunà, sà reclame, dupà ce le-a ajuns cutitul dincolo de os! E bine! Acum urmeazà sà-i audà cineva! Aici e marea problemà! Dr. àsta trebuie alungat cu pietre!
cetatean x:
(21 Septembrie 2012, 18:57)
imi pare foarte rau pentru tatal tau! Inteleg ce simti. Si eu am stat la acea coada zile n sir, ore in sir. Am vazut atatea si am auzit atatea...incercam sa ma rog -pana si cuvintele rugaciunii mi se incalceau in minte. Pleci de-acolo atat de stors, de indispus, de golit, incat vrei sa te intinzi pe jos si sa nu mai vrei nimic. Daca nu urla , te priveste cu un mare dezgust....
Inima nu are, asta e sigur. Nici constiinta. Este un mare egoist. Merita sa fie tratat de un medic asemeni lui. Daca o exista. Pana acum, este singurul specimen de genul asta. Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti aline durerea!

vvc:
(21 Septembrie 2012, 09:50)
Taicutul meu a murit acum un an de cancer pulmonar. A fost operat la bucuresti si tratat toata perioade tot acolo (radioterapie, citostatice). Am fost nevoiti sa ajungem si noi la acest "DIAVOL" de om pentru a ne lua in evidenta aici la Slobozia. Revin la denumirea de "DIAVOL" ii spun asa si imi asum responsabilitatea deoarece taicutul meu a facut depresie la el in cabinet. Cand venea vorba sa-l duc pe tata la acest "DIAVOL" refuza categoric nu suporta ideea de a se intalni cu el. Tipa urla trantea dosarele pe jos este un om (pardon nu cred ca este om din moment ce se comporte cu bolnavii de cancer ca un animal) de cea mai joasa speta. Nu are suflet este gol prin interior. Stateam la coada la el cate 4-5 ore si cand intrai in cabinet tremurai de frica lui din toate inchieturile(toti pacienti mor de frica lui). Animalul acesta nu a depus juramantul? A uitat ce a jurat? Nu are parintii? Nu are inima? Acestui animal ii trebuiesc niste canere video pe sectie si in cabinete si asa se va potoli(speram cu totii)
LILI:
(18 Septembrie 2012, 19:26)
Stati linistiti ca nu va baga nimeni in seama. Duminica a fost la Tandarei la sfintirea bisericii zdreanta aia de olaru. Avea o grata pe el si un jeg de masina. Poate vroia sa se gaseasca cu ala care i-a taiat piciorul dupa ce i-a luat banu si a zi ca nu are nimic. Dumnezeu e sus.
SORIN:
(18 Septembrie 2012, 12:51)
Eu nu știu ce mai așteaptă oamenii care au avut parte de asemenea "tratamente", și de ce, împreună, nu fac o plângere penală împotriva acestor criminali, jigodii, monștri-șpăgari. Ar fi imposibil să nu aibă ceva rezultate favorabile, aceste canalii urmând a plăti, oarecum, pentru tot răul făcut pacienților suferinzi de-a lungul timpului. Curaj oameni buni și, astfel,  putem scăpa de
acești nemernici din spitalul slobozean.
amalia:
(16 Septembrie 2012, 14:07)
Am asistat la o scena in spitalul slobozia,fiind insotitoarea mamei mele,scena care mi+a lasat un gust amar,si ma rog bunului DZEU sa fim sanatosi sa nu mai ajungem pe mainile acesor calai.Eram pe sala sectiei de chirurgie,unde de altfel se afla si blocul operator,pe acea sala plangeau parintii unui copil aflat in operatie,la un moment dat,fara pic de jena sau compasiune fata de acei parini,iese medicul chirurg Panturu,urland ca noi ce ne aflam acolo,sa parasim acea sala.Ulterior am aflat ca acest infect medic,le ceruse bietilor oameni,o suma pe care nu si+o puteau permite,si fiindca nu i-au facut pe plac oferindu-i acea suma,a inceput sa-i injure ca pe ultimii oameni.Si atunci ma intreb,oare de ce s-a ajuns pana aici,ca sa nu mai vorbim de sectia ATI-REANIMARE,unde o asistenta sefa dupa ce este urata ca un monstru mai este si rea,face legile acelei sectii impreuna cu doctora popescu,care si-a angajat o fosta vanzatoare de alimentara,pe post de asistenta medicala,pt a o slugarii,pt a o tine la curent cu ce se intapla in lipsa ei si pt a-i facec masaj la picioare.Nu se mai poate asa ceva,este regretabil.va multumesc tuturor celor care o sa cititi si com meu si poate cineva v-a lua masuri.
pedro slobozia:
(16 Septembrie 2012, 10:25)
MAI BINE SA VA RUGATI LA  D-ZEU SA VA FEREASCA DE BOALA CACI MEDICII IN AFARA DE MESERIE NU VA POT AJUTA CU MEDICAMENTE SI INSTRUMENTARUL  NECESAR,CARE SA VAZUT IN SITUATII DE BOALA CACI PE LANGA PRICEPEREA OMULUI ESTE VITAL.......ASTA ESTE ROMANIA NU ARUNCATI CU PIETRE            SIMPLU CETATEAN...........FARA AFINITATI IN LUMEA MEDICALA.....DEOCAMDATA.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: A găsit un telefon mobil, l-a păstrat și folosit, apoi l-a vîndut. Acum are dosar penal!

Este cazul unui tînăr de 21 ani, din Slobozia, care a găsit pe stradă un telefon mobil pe care, probabil, foarte fericit că norocul i-a surîs, l-a păstrat și l-a folosit, iar ulterior l-a vîndut unei alte ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:04
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


Criminal internațional, prins la Slobozia

Descindere în forță a trupelor DIAS în seara zilei de miercuri, 12 septembrie a.c., într-o locuință din Slobozia. Forțele de ordine au reținut un tînăr de 25 ani, din localitate, căutat internațional pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 09:32
(11935 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia criminal


ISU Ialomița în sărbătoare: 164 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

ISU Ialomița în sărbătoare: 164 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

În urmă cu 164 de ani, pompierii români au luptat pe Dealu Spirii pentru a ține piept oștirilor otomane venite să abolească mișcarea de emancipare națională. Evenimentul a fost marcat și de către pompierii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 09:00
(8505 vizualizări - 2 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache, vicecampion la Timișoara

Tenis de cîmp: Sorin Iordache, vicecampion la Timișoara

Începînd de marți, 11 septembrie a.c., la Timișoara s-a desfășurat un puternic turneu internațional de tenis pentru juniorii pîna în 14 ani, Ialomița fiind reprezentată de un singur sportiv, Sorin Iordache ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:05
(5614 vizualizări - 3 comentarii)


Făcăeni: Gălățean prins la braconat

Poliția Fetești a fost sesizată de paznicul unei asociații de vînătoare despre faptul că a depistat pe fondul de vînătoare o persoană neautorizată, care deține o armă cu alice. În temeiul sesizării o echipă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:03
(8862 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr suprins în timp ce încerca să «spargă» o mașină

Jandarmii grupei de intervenție Slobozia care executau o misiune de asigurare a ordinii publice pe raza municipiului, au surprins un tînăr care încerca să deschidă portiera unui autoturism parcat în zona ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:01
(7138 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a furat telefonul în curtea școlii

Poliția Fetești a fost sesizată de un minor, de 15 ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea unei școli generale din localitate, i-a fost sustras telefonul mobil. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 06:18
(6957 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Septembrie 2012, 20:05


Anunț de angajare

SC Urban SA angajează
-instalatori pentru lucrări de instalații apă
-muncitori necalificați

pentru reabilitare rețele de apă
Încadrarea se face pe perioadă determinată
Cererile de angajare se depun la sediul societății din Slobozia, str. Vasile Alecsandri, nr. 14

12 Septembrie 2012, 19:50


Slobozia: Din nou înșelăciuni la telefon!

În cursul zilei de marți, 4 septembrie a.c., un bărbat de 63 ani, din Slobozia, s-a prezentat la sediul Poliției și a sesizat faptul că a fost prejudiciat cu suma de 132 euro de către persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:58
(7078 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat banii din casă unor bătrîni

Polițiștii ialomițeni au înregistrat un furt din locuință, comis de autori necunoscuți, prin distragerea atenției părții vătămate... Victimele, un bărbat de 82 ani și soția acestuia, o femeie de 79 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:53
(11133 vizualizări - 0 comentarii)


Marian Neacșu, liderul Grupului PSD din Camera Deputaților

În data de 3 septembrie 2012, Grupul Parlamentar al Partidului Social-Democrat din Camera Deputaților și-a ales un nou lider, în persoana deputatului de Ialomița Marian Neacșu, acesta asigurînd interimatul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:50
(7782 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Doi tineri din Borănești, «tîlhari» la drumul mare

Doi tineri cu vîrstele de 19, respectiv 30 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de «tîlhărie». Fapta, aflată în evidențele Poliției cu autori ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:49
(9067 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concursul Național de Muzică Bisericească «Lăudați pe Domnul!», ediția a V-a, 2012

Marți, 11 septembrie 2012, începînd cu ora 17,00, cu binecuvîntarea și în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi» din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:18
(10728 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița

În perioada 1-31 august 2012, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 85 de inspecții, 7 la centre de prelucrare lapte independente, 27 inspecții în exploatații, 11 la ferme comerciale, 7 inspecții pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:44
(8082 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Bărbat găsit spînzurat în curte

Miercuri, 5 septembrie a.c., în jurul orei 14,25, un bărbat în vîrstă de 68 ani, din satul Condeești, a fost găsit spînzurat în curtea casei în care locuia. Un vecin care se afla în trecere a văzut trupul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:42
(8108 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Proiectil descoperit la culesul viei

Un proiectil perforant de artilerie de calibru 100 mm a fost descoperit în după-amiaza zilei de miercuri, 5 septembrie a.c, de doi cetățeni care se aflau la culesul viei, pe raza cartierului Buliga al municipiului ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:40
(9752 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificare legislativ-fiscală la achizițiile intracomunitare

Persoanele juridice și fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în luna iulie 2012 sînt obligate să ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:37
(11300 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrînă de 77 ani, izbită de o mașină

În județul Ialomița, traversarea pietonilor prin locuri nesemnalizate și nemarcate corespunzător a stat la baza producerii în luna august a.c. a 7 accidente rutiere, în urma cărora 3 persoane au decedat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:34
(9227 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 4,52 milioane lei, TVA de rambursat

În luna septembrie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în suma de 4,52 milioane lei, din care s-a propus pentru compensare ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:32
(7645 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general, Otilia Dumitru

«PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Otilia Dumitru, pentru cele întîmplate la Bacalaureat în acest an» se arată într-un comunicat de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:31
(8545 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Septembrie 2012, 18:17


Slobozia: Sprijin pentru copiii cu dizabilități

Marți, 4 septembrie a.c., în cartierul Bora din Slobozia a fost inaugurat «Complexul de Servicii-Case de Tip Familial», destinat copiilor cu dizabilități din oraș. Capacitatea complexului este de 36 de ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2012, 17:24
(8407 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: A intrat cu tractorul în tren

Accident feroviar în seara zilei de marți, 4 septembrie a.c., la trecerea de nivel cu calea ferată din comuna ialomițeană Sfîntu Gheorghe. Un tractor a fost izbit în plin de un tren de marfă. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2012, 17:24
(9723 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amendat pentru că și-a înjurat profesorii!

Curtea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia a fost în după-amiaza zilei de joi, 30 august a.c., scena unui protest spontan. Supărat că nu a reușit să treacă o corigență, un elev a început ...[citește_toată_știrea]

31 August 2012, 17:48
(20409 vizualizări - 23 comentarii)


Pietoni răniți în accidente la Urziceni și Adîncata

Un bărbat de 40 ani, din Urziceni, a fost transportat în cursul zilei de joi, 30 august a.c., la Spitalul Municipal după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Accidentul s-a produs la ora 17,45, ...[citește_toată_știrea]

31 August 2012, 17:41
(10361 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, confiscat

Perieți: Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, confiscat

În cursul zilei de joi, 30 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Secția Rurală Slobozia au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, ...[citește_toată_știrea]

31 August 2012, 17:35
(13202 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni în sărbătoare: S-au împlinit 119 de la înființarea Jandarmeriei Rurale din România

Eveniment marcant la Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița. Oamenii în uniformă au serbat marți, 28 august a.c., 119 ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale din România. La sfîrșitul săptămînii ...[citește_toată_știrea]

31 August 2012, 17:06
(8924 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Acroșat pe DN2A

Marți, 28 august a.c., pe raza localității Alexeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Conform cercetărilor preliminare, un pieton care s-a angajat în traversarea părții ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 16:02
(8366 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Căzănești: Beat cui la volan a provocat un accident

În cursul zilei de miercuri, 29 august a.c., Poliția Căzănești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Gării, din localitate, s-a produs un accident de circulație. Din cercetările efectuate de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 16:00
(8346 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...