Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Spitalul Județean de Urgență Slobozia «ucide» bolnavii de cancer

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Peste 500 de bolnavi de cancer din Ialomița sînt condamnați la moarte chiar de doctorul care îi tratează. Vorbim despre medicul Gheorghe Lăzărescu, singurul specialist oncolog pe care județul îl are... Șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, doctorul Lăzărescu refuză categoric să le acorde tratament bolnavilor săi și să la elibereze rețete. Aceste aspecte sînt suficiente, dar vă aducem la cunoștință și faptul că, măcinați de boală, oamenii așteaptă cu orele în fața cabinetului de consultații. Doctorul Lăzărescu, așa cum îi stă în fire de ani buni, are obiceiul să întîrzie cu orele...

Lungește Doamne boala și-alungă suferința...
Scăpat printr-o minune a Celui de Sus de efectele cumplite ale unui accident vascular pe care l-a suferit acum doi ani în autobuz, în timp ce venea la Spitalul Slobozia, medicul oncolog Gheorghe Lăzărescu nu are niciun Dumnezeu cînd vine vorba despre pacienții lui... Îmbrăcat în halatul alb, doctorul îi condamnă la moarte pe bolnavii de cancer. Iată și dovada! E vineri după-amiază, e foarte cald, iar în fața cabinetului doctorului Lăzărescu din Policlinica Spitalului Slobozia e coadă, ca la piață. De patru ore, 30 de oameni așteaptă să primească medicamentele care îi vor ține în viață și luna aceasta. Sînt bătrîni, sînt bolnavi de cancer și s-au săturat să aștepte. Medicului n-au ce să-i reproșeze pentru că nemulțumiții sînt poftiți afară din cabinet, sub o ploaie de înjurături...
«Dar ai cu cine să discuți? Urlă și zbiară și dacă nu-i convine te trimite acasă și te pune pe drumuri pînă cînd vrea el...» șușotește o bătrînă, ghemuită într-un scaun cu rotile.
Ștefan Romanescu, de 68 ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar anul trecut și a venit la doctorul Lăzărescu să-și ia rețeta. Răpus de boală, tremură din toate încheieturile, dar s-a obișnuit să stea în fața ușii și să așteapte cu orele... «Sînt de la ora 7 aici, dar doctorul a venit la 11, deși pe ușă e trecută ora 8. Eu ce să mai zic?...» ne-a declarat bătrînul.
Și nu este totul! În unele cazuri, doctorul Lăzărescu refuză să le acorde tratament bolnavilor de cancer, pe motiv că «legislația este stufoasă, fondurile se împuținează...», după cum doctorul însuși ne-a declarat, în timp ce consulta un pacient. Vă mai aducem la cunoștință și faptul că doctorul Lăzărescu decide care dintre bolnavii pe care, teoretic, ar trebui să-i trateze, merită să-și mai ducă zilele!
I s-a întîmplat mamei unei tinere care a suferit patru operații pe creier, din cauza unei tumori care o chinuie de cîțiva ani. Nu vom dezvălui identitatea acesteia, iar motivele sînt lesne de înțeles. Vă asigurăm însă că această întîmplare șocantă este cît se poate de adevărată... În fața cabinetului din Policlinică, care stă în permanență cu ușa închisă, mama fetei vorbește printre lacrimi. «Eu am nevoie de Teomdal pentru fata mea, dar medicul mi-a zis că nu-mi dă pentru că oricum nu mai are șanse la viață. De cînd decide el auspra vieții copilului meu?...» ne spune ea plîngînd în hohote... Și asta li se întîmplă lună de lună tuturor celor 500 de bolnavi de cancer din județul Ialomița.

Încă un oncolog
La conducerea Spitalului Slobozia reclamațiile scrise la adresa doctorului Lăzărescu nu mai contenesc. Oamenii scriu zilnic pagini întregi în care povestesc îngroziți chinurile la care sînt supuși pînă cînd primesc medicamentele care îi țin în viață... Tocmai de aceea, conducerea unității medicale a decis să aducă la spital încă un medic oncolog. Postul a fost scos la concurs, iar un candidat s-a înscris la examen. În cel mult 2 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va avea și un alt medic oncolog pentru bolnavii de cancer din Ialomița. «Am scos postul la concurs și vom avea un medic oncolog nou. Este regretabil ceea ce se întîmplă...» ne-a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

7 Septembrie 2012, 16:21 (80556 vizualizări - 83 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ANA:
(16 Septembrie 2012, 08:07)
POATE LE DA DOMNU SI LOR BOALA ASTA SA VEDEM CE FACE
cetatean x:
(15 Septembrie 2012, 21:41)
Pentru Angela>
Nu am scris pentru a injura sau blestema, ci pentru a semnala o barbarie care se
intampla zilnic in acest spital. Si a cere pedepsirea vinovatilor, sa ne intelegem!
Daca nu esti convinsa de ce spunem, rupe-ti o zi din timpul tau, urca in policlinica la et I
la Oncologie, ocupa un loc pe bancuta sau langa usa intre 7.30 si 14.00, asculta, vezi si judeca singura. Daca tot nu esti convinsa, urca si pe sectie.
Si daca mai ai nervi, mai treci nitel si prin sala de asteptare apartinatori la UPU si mai vorbim.
Si, apropo, cat ai fi de scarbit , ca om si ca medic, nu tipi la batrane care tremura, nu jjignesti femeile cu cuvinte vulgare, nu dai pacientii pe usa afara pentru ca au cautat un tratament (poate mai eficient|) la Bucuresti si nu vorbesti de rau in fata acelorasi nenorociti de pacienti pe colegii medici de familie.
Cred ca e in acord cu morala crestina ce spun?
Am auzit un glas disperat acolo, intreband:<< oare are copii? >> Nu stiu si nu ma intereseaza.
Dar nu uita, ca acest medic si-a cladit o cariera pe suferinta bolnavilor, ca isi castiga cinstita paine din banii lor (nu vreau sa zic si altceva), ca are o datorie de indeplinit. Atat. Sa isi faca doar datoria, fie chiar si fara necesara vocatie pe care o impun anumite nobile profesii. Nu uita ca platim lunar, din greu, asigurarile de sanatate si multe altele. Nu avem apendicita, doamna, avem CANCER ! Cred ca nu suferi de aceasta boala altfel nu ai fi asa de <<milostiva>>, cu bunul nostru doctor. Cand si o zi din viata mea e importanta, de ce sa mi-o otravesti si tu, dottore? Si nu am auzit pacienti sa indrazneasca sa/l jigneasca pe martirul nostru, nu ai grija. Dar, mai stii? Sa te fereasca Dumnezeu de disperarea unui incurabil....


o angajata:
(15 Septembrie 2012, 19:12)
Stimati cititori ai acestui ziar,stimati oameni ai acestui oras,lucrez in domeniul medical,dar nu in acest spital infect.cu angajati mediocri si iresponsabili.Nu generalizez,nu toti medicii si asistentii intra in acea categorie,sunt si anumiti medici carora nu le poti reprosa nimic.Ar trebui schimbata toata conducerea,pt ca atat timp cat dr.olaru este acolo,toate asistentele sunt puse numai pe luat,nu poti sa aduci pe lume un copil daca nu le umpli buzunarele,si nu numai la maternitate,ci aproape pe toate sectiile exista aceasta conduita.
ANGELA :
(15 Septembrie 2012, 10:20)
Eu va inteleg durerea dar de aici si pina la blesteme  este chiar urit Pot si eu sa-mi exprim parerea asa cum ati exprimat-o si voi dar nu am blestemat pe nimeni Vreu sa va aduc aminte daca nu stiti ca blestamele se intorc  impotriva celui care le face asa ca nu ma blestemati ca cine sapa groapa altuia cade in ea sigur  Eu stiu si va inteleg durerea si va doresc sa traiti muti ani de acum incolo dar nu inteleg de ce nu imi respectati si parerea mea  D e vina nu este o persoana ci de vina sintem noi toti .de vina este sistemul .Nu am inteles cu ce va jignesc  nu am facut altceva decit sa-mi spun parerea si sa va urez viata lunga si insanatosire grabnica  credeti-ma ca daca d-zeu vrea nu este nevoie de doctori si jigniri .DUMNEZE SA VA AJUTE SA AVETI PARTE DE UN DR. BUN  SI DE MULTA SANATATE daca asa credeti ca sa ma blestemati nu pot sa spun decit ca D-zeu sa aiba grija de toti si de toate greselile facute .
angela:
(15 Septembrie 2012, 09:57)
eu nu stiu cum de publicati toate aceste nelegiuir si jigniri ,nu faceti alceva decit sa dati apa la moara acestor oameni .Doctorul tipa si jigneste dar ei ce fac ???,sau jignirile lor nu se pun .Stiu cind esti bolnav ,sau ai pe cineva bolnav nu te poti controla este adevarat dar asa jigniri nu se poate sa le promovati .Persoanele care au pirdut pe cineva drag nu au pierdut din cauza dr,.Lazarescu sau a dr.TIGANUS CI PUR SI SIMPLU CA NU MAI AVEAU NICI O SANSA DE TRAIT .ASTA si din cauza sistemului plus ca asa este scris acolo undeva .Nu trebui sa aruncam cu noroi in oameni care sint si ei la fel ca noi .,atunci cind intervine puterea divina Dumnezeu are pentru fiecare un plan si nu te poti abate de la el  Decit sa jignim si sa blestemam doctori care au si ei puteri limitate mai bine ne-am ruga la cel de sus ca numai el poate face o minune .De fapt in Rominia toata lumea se pricepe la medicina ,si sa nu uitam un lucru degetul cu care arati si jignesti TREBUI CURATAT BINE INAINTE 
coco:
(14 Septembrie 2012, 20:51)
Vorbiti basme. V -o spune un cunoscator, 10% din medicii care lucreaza im spitalul Slobozia sunt oameni si medici restul sunt mediocri si spagari si chiar in ciuda a tot ce s-a scris medicul despre care vorbiti medicul despre care vorbiti cred ca face parte di cei 10% .Parerea mea!
REVOLTATUL DE SERVICIU:
(14 Septembrie 2012, 14:55)
Buna idee! Dar cine va citi sesizarile? Conducerea spitalului, pentru a raspunde ca <e regretabil....etc>? 

AFARA CU JARLA!:
(14 Septembrie 2012, 08:43)
Afara cu nenorocitul! sustin ideea unui material amplu despre Spitalul Judetean. Nu ar fi lipsita de interes ideea montarii unei casute postale la intrare de sesizari si reclamatii! Dar sa fie mai voluminoasa !
ioana:
(14 Septembrie 2012, 08:26)
"VINE-O VREME, VINE-O VAMĂ"...
Felicitari redactiei INDEPENDENT pentru curaj, omenie si atitudine civica.
Spre deosebire de responsabilii pentru functionarea spitalului, ne-ati aratat ca va pasă.

Acum, scriu pentru DOCTORUL LAZARESCU:
In protocoalele privind tratamentul bolnavului de cancer exista precizări clare si despre modul in care oncologul este dator sa se poarte cu pacientul si cu familiile lor.
Cand noi eram sub nameti, in iarna, va intorceati dintr-o calatorie in tinuturi insorite. V-ati purtat la fel de rau si incrancenat ca de obicei cu nevolnicii de ialomiteni care va deranjau la cabinet. Totusi, zborul dumneavoastra acolo , unde ati cautat poate un leac pe baza de venin de scorpion, a fost tesut din durerea si lacrimile sutelor de muribunzi pe care i-ati jignit si terorizat.
Macar acum, in al doisprezecelea ceas , invatati ce este OMENIA.
Doctore, pentru toți Vine o  vreme când  dogoare patul de coșmar...! Si lacrimile acestor napastuiti - care v-au cersit ajutorul si cu care v-ati purtat atat de nedemn - nu va vor stinge setea!
Morsoiu:
(13 Septembrie 2012, 12:09)
L-am cunoscut personal.Din pacate,in meseria de medic(ca de altfel in tot ceea ce presupune relatia cu oamenii,mai ales cu cei care sunt condamnati la moarte),poti a te kk in ea de meserie daca nu esti OM.ORICINE VA VENI CA MEDIC ONCOLOG,ATATA TIMP CAT ESTE EL SEF DE SECTIA,VA PLECA IN VITEZA SAU VA GASI MODALITATEA DE A FENTA SISTEMUL,PANA CAND ACEST RAHAT NU VA IESI LA PENSIE.Parerea mea
slobozean:
(13 Septembrie 2012, 09:57)
Domnilor de la ziarul Independent, dupa cum vedeti, ar fi foarte interesant un reportaj despre Spitalul Judetean in ansamblul sau, cu anchete despre activitatea personalului medical completate cu parerile pacientilor, conditii de munca si conditii de spitalizare.Interesul ar fi enorm , garantat!
UN PACIENT:
(12 Septembrie 2012, 23:00)
AVEM DOCTORI ORIBILI IN SPITAL,,PACAT K E SI SPITAL JUDETEAN..DACA VREM SA TRAIM TRB SA LUAM CALEA CAPITALEI.AICI TOTI .ASTEAPTA SA LE BAGI IN BUZUNAR AI NU A,I NU CONTEAZA..IAU BANI SI DE LA AMARATI..PE LANGA LAZARESCU, SI DR BALTA PNEUMOLOAGA AR TREBUI ZBURATA CA HABAR NU ARE MESERIE
YO:
(12 Septembrie 2012, 22:56)
SI  ASISTENTA LUI  TIGANCA ..E O FANDOSITA SI VORBESTE AROGANT.SE POARTA ORIBIL CU PACIENTII SI EA AR TREBUI IZGONITA..
mircea:
(12 Septembrie 2012, 17:56)
il mai sti cineva pe doctorul nicolau?...ginecologu'?...ala care, inainte de 89, tine femeile pe masa si le amninta ca daca nu dau bani cheama militia? ala care i-a cerut bani femeii rama gravida cu fi'su? vedeti-l acum, o stafie care se caca in punga...fiti calmi, toti platim...dar mai ales ei...
stefy:
(12 Septembrie 2012, 17:08)
da ai dreptate ,mai sunt si medici buni dar doar ca specialisti....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8065 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7634 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3801 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6590 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4893 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5149 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2519 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Marți, 9 iulie 2024, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de Fond Funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 12 Comisii Locale de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:30
(4612 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 10 incendii de vegetația uscată, miriște de grâu și orz, fiind afectate aproximativ 65 hectare de teren. Cauzele ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:00
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și posibil drogați, la volan

Vineri, 5 iulie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Borănești. În ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:55
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și în comunele arondate

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii au organizat în Urziceni și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:50
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 12:25
(3126 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Duminică, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, trei echipaje operative de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o stupină tip ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:45
(4222 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 6 iulie a.c., în jurul orelor 10,30, dispeceratul Inspectoratului pentru situații de urgență a fost anunțat de producerea unui accident rutier în Slobozia, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:40
(3247 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Festivalul «FreeLand» Slobozia a intrat în linie dreaptă. La o săptămână până la debutul celor trei zile de spectacole, organizatorii susțin că totul este pregătit pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2024, 10:50
(5424 vizualizări - 0 comentarii)


240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Organizatorii Festivalului «FreeLand» Slobozia au anunțat că cele trei seri de evenimente din perioada 12-14 iulie 2024 vor fi animate de prezența a 240 de voluntari. Selectați dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 19:05
(6092 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Animale moarte din cauza utilizării iresponsabile a unor medicamente de uz veterinar

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița precizează, într-un comunicat de presă, faptul că 5 ovine au murit după ce proprietarii lor le-au administrat un medicament ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 13:50
(9941 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Miercuri, 3 iulie 2024, polițiștii au organizat la Fetești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 16:00
(3215 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «furt calificat»

Miercuri, 3 iulie 2024, un tânăr de 29 de ani și o femeie de 49 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de «furt calificat». Potrivit polițiștilor, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:50
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10408 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5034 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10796 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3488 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25502 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...