Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Spitalul Județean de Urgență Slobozia «ucide» bolnavii de cancer

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Peste 500 de bolnavi de cancer din Ialomița sînt condamnați la moarte chiar de doctorul care îi tratează. Vorbim despre medicul Gheorghe Lăzărescu, singurul specialist oncolog pe care județul îl are... Șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, doctorul Lăzărescu refuză categoric să le acorde tratament bolnavilor săi și să la elibereze rețete. Aceste aspecte sînt suficiente, dar vă aducem la cunoștință și faptul că, măcinați de boală, oamenii așteaptă cu orele în fața cabinetului de consultații. Doctorul Lăzărescu, așa cum îi stă în fire de ani buni, are obiceiul să întîrzie cu orele...

Lungește Doamne boala și-alungă suferința...
Scăpat printr-o minune a Celui de Sus de efectele cumplite ale unui accident vascular pe care l-a suferit acum doi ani în autobuz, în timp ce venea la Spitalul Slobozia, medicul oncolog Gheorghe Lăzărescu nu are niciun Dumnezeu cînd vine vorba despre pacienții lui... Îmbrăcat în halatul alb, doctorul îi condamnă la moarte pe bolnavii de cancer. Iată și dovada! E vineri după-amiază, e foarte cald, iar în fața cabinetului doctorului Lăzărescu din Policlinica Spitalului Slobozia e coadă, ca la piață. De patru ore, 30 de oameni așteaptă să primească medicamentele care îi vor ține în viață și luna aceasta. Sînt bătrîni, sînt bolnavi de cancer și s-au săturat să aștepte. Medicului n-au ce să-i reproșeze pentru că nemulțumiții sînt poftiți afară din cabinet, sub o ploaie de înjurături...
«Dar ai cu cine să discuți? Urlă și zbiară și dacă nu-i convine te trimite acasă și te pune pe drumuri pînă cînd vrea el...» șușotește o bătrînă, ghemuită într-un scaun cu rotile.
Ștefan Romanescu, de 68 ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar anul trecut și a venit la doctorul Lăzărescu să-și ia rețeta. Răpus de boală, tremură din toate încheieturile, dar s-a obișnuit să stea în fața ușii și să așteapte cu orele... «Sînt de la ora 7 aici, dar doctorul a venit la 11, deși pe ușă e trecută ora 8. Eu ce să mai zic?...» ne-a declarat bătrînul.
Și nu este totul! În unele cazuri, doctorul Lăzărescu refuză să le acorde tratament bolnavilor de cancer, pe motiv că «legislația este stufoasă, fondurile se împuținează...», după cum doctorul însuși ne-a declarat, în timp ce consulta un pacient. Vă mai aducem la cunoștință și faptul că doctorul Lăzărescu decide care dintre bolnavii pe care, teoretic, ar trebui să-i trateze, merită să-și mai ducă zilele!
I s-a întîmplat mamei unei tinere care a suferit patru operații pe creier, din cauza unei tumori care o chinuie de cîțiva ani. Nu vom dezvălui identitatea acesteia, iar motivele sînt lesne de înțeles. Vă asigurăm însă că această întîmplare șocantă este cît se poate de adevărată... În fața cabinetului din Policlinică, care stă în permanență cu ușa închisă, mama fetei vorbește printre lacrimi. «Eu am nevoie de Teomdal pentru fata mea, dar medicul mi-a zis că nu-mi dă pentru că oricum nu mai are șanse la viață. De cînd decide el auspra vieții copilului meu?...» ne spune ea plîngînd în hohote... Și asta li se întîmplă lună de lună tuturor celor 500 de bolnavi de cancer din județul Ialomița.

Încă un oncolog
La conducerea Spitalului Slobozia reclamațiile scrise la adresa doctorului Lăzărescu nu mai contenesc. Oamenii scriu zilnic pagini întregi în care povestesc îngroziți chinurile la care sînt supuși pînă cînd primesc medicamentele care îi țin în viață... Tocmai de aceea, conducerea unității medicale a decis să aducă la spital încă un medic oncolog. Postul a fost scos la concurs, iar un candidat s-a înscris la examen. În cel mult 2 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va avea și un alt medic oncolog pentru bolnavii de cancer din Ialomița. «Am scos postul la concurs și vom avea un medic oncolog nou. Este regretabil ceea ce se întîmplă...» ne-a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

7 Septembrie 2012, 16:21 (80719 vizualizări - 83 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Florica:
(10 Septembrie 2012, 17:17)
La actuala criză de doctori, buni sau nebuni, vine dracu in Slobozia, și pe oncologie! Aici e sărăcie și prostie îndeajuns ca să sperie specialiștii, câți mai sunt! Sănătate de la D-zeu!
punctul pe i:
(10 Septembrie 2012, 14:39)
Si cu tartorita de la UPU care urla ca o smintita sa nu fie deranjata in timp ce  tu, cu ultimele puteri, te rogi pentru sufletul celui adus , care se zbate intre viata si moarte.Afara cu suficientii astia, sa fie angajati doctori tineri, curati, cu drag de meserie, nu doar de bani.Tot spitalul Slobozia este o imensa morga, s-a dus buhul ca oricine vine aici , scapa numai daca are zile, ca in baza doctorilor....
ion:
(10 Septembrie 2012, 13:59)
Lazarescu, nu este doctor. Este un om bolnav, care trebuie sa plece sa-si caute sanatatea. De ani de zile in spitalul Slobozia se practica o politica de personal cum se alunga specialistii tineri, sa ramina astfel de specimene si daca se poate singuri. Sa nu aiba pacientul nici o alternativa si el sa se mai si vaite ca e singur. Va spun ca individul asta a facut o politica apriga de indepartare a doctoritei Tiganas.Era o perioada cind statea numai prin excursii in strainatate, oferite de firmele de medicamente. Voi credeti ca intimplator medicamentele de oncologie sunt asa de scumpe. Este o intreaga mafie.Schemele de tratament vin la majoritatea pacientilor de la institutul de oncologie Bucuresti el nu face mare lucru. Are o dambla sa insulte medicii de familie.A uitat citi ani a inghitit tarina pe la un dispensar intr-un satuc amarit de linga Lehliu. Acum s-a ajuns.Dati-l afara sa scape lumea de el.
Ioana:
(10 Septembrie 2012, 13:37)
NU INCA UN ONCOLOG, CI ATAT CAT E NEVOIE IN SCHEMA pentru numarul de bolnavi.
Acest asa zis medic, Lazarescu trebuie sa plece din Slobozia.
Ialomitenii sunt oameni blanzi si cu bun simt. Nu cred ca bucurestenii ar fi tolerat un astfel de comportament. Intr-o saptamana probabil ca ar fi plecat de-acolo. 
Oamenilor de aici le e frica. Pentru ca viata lor  depinde de domnul Lazarescu. Se supara onorabilul? Raman fara tratament.
Este posibil asa ceva? 

eram in trecere :
(10 Septembrie 2012, 13:32)
auzi angela .."stiu ca atuncicind esti bolnav nu mai ai rabdare si nici curaj de viata si ti se pare totul impotriva ta ," ..  vorbesti cam  neatenta ! Cu o doza mica de atentie vedeai cum in comenturi au notat pareri rudele celor bolnavi...deci nu aceia fara rabdare si curaj...bla bla .ul tau !  In limba romana avem o vorba : "  daca doi iti spun ca esti beat - du-te si te culca ! " ....
si ia-l si pe lazarescu !
 
SORIN:
(10 Septembrie 2012, 10:38)
Cu mulți ani în urmă am suferit două intervenții chirurgicale extrem de dificile la Fundeni, "dr. C.C. Iliescu". După ce am fost internat în vederea efectuării tuturor analizelor, când a venit "la vizită" profesorul Eduard Apetrei, cardiolog de talie mondială,  m-a întrebat de unde vin.  Când i-am spus că de la Slobozia, a exclamat: a, de la criminalii ăia?! Așa că nu mai încape nici un comentariu.
Nu pot să înțeleg cum de un asemenea exemplar dement n-a ajuns după gratii. Chiar nu l-a reclamat nimeni care a fost "atent" și degeaba?! Chiar nu putea să fie "atent" un pacient cu bani însemnați de procurori?! Numai așa putem scăpa, chiar dacă nu de tot, de nemernicii de șpăgari din spitalul morții din municipiul nostru. Și să se înceapă cu alcoolistul OLARU, buhăitul șef de șef, poate chiar cu altă pațachină: madam Precup-Vâlcea,  mahalagioaica de la proTV..
Ioana:
(10 Septembrie 2012, 10:37)
Un tratament oncologic este in sine foarte dur, supune organismul unui stres teribil. In aceasta boala oamenii au nevoie si de suport psihologic. Dar la noi, la Slobozia, bolnavii si famuliile lor sunt obligati sa suporte un stres in plus atat din partea sistemului, dar mai ales din partea DOMNULUI "DOCTOR". "Imi da sau nu reteta...asazi sau mai vin"...o tipa ?, veniti de multe ori cu trenul sau autobuzul, nedormiti, insetati, fara bani, din cine stie ce colt al judetului. Greata, dureri, de cele mai multe ori nemancati, pentru ca de FRICA nu mai pot inghiti un dumicat. Stau la usa judecatii, dicolo de care spera sa il vada pe DUMNEZEUL lor, care ii primeste cu o imensa scarba. Sunt vinovati ca sunt bolnavi, ca sunt atat de multi, umili si nevolnici. Domnul Doctor are, desigur, probleme ca orice medic. Pentru ca e singur pe sectie. Acesta nu e un motiv sa fie inuman, isteric, sa uite juramantul pe care l-a depus. Nu rezista, lasa pe altcineva, nu-ti bate joc de oameni! RUSINE!
me....:
(10 Septembrie 2012, 10:02)
este foarte adevarat ce scrie in acest articol...!din pacate!si fustele scurte au intaietate la dl dr ....iar cei care stau cu orele pt a-si lua retetele nu pot spune nimic....pacat!!!! este un nesimtit si un ordinar,nu respecta bolnavii!!!!!
nimeni:
(10 Septembrie 2012, 09:59)
Pt. Angela: dacă ești pacientă, sper să o pățești de la ,,bunul doctor,, dacă nu ești, sper să devii tu sau cineva iubit și mai vorbim după aceea, ca să fii și tu în ,,papucii,, noștri, retardată ce ești!
mircea:
(9 Septembrie 2012, 10:56)
sper sa nu am nevoie de "serviciile doctorului"  lazarescu, nu-l cunosc, dar, daca macar 10% este adevarat, atunci ii urez sa-l manance buba neagra, inseamna ca este un nenorocit, un frustrat care nu stie sa deosebeasca un ac de cusut de un ac de seringa si nu pot sa-i urez decat o grabnica si chinuitoare moarte
eu stiu:
(9 Septembrie 2012, 10:50)
Spitalul Judetean Slobozia este o jungla in care doctorii si asistentele sunt pe post de animale de prada. Comportament de ultima speta, spaga la greu si apoi indiferenta.Deontologie profesionala? hahahahaha! Asa este de ani de zile, nu conteaza cine a fost la conducere. La UPU te duci la urgenta dar ai tabel de asteptare, sa nu te agiti prea mult, ca sa-si bea cucoanele cafeaua sau sa -si termine barfa. Pe sectii e o nebunie, cine da spaga are intaietate la consultatii. Sa te fereasca Dumnezeu sa te internezi! Ne trebuie o Lege a sanatatii drastica, altfel nu vad cum se poate imbunatati situatia. Cand ajungi la Bucuresti, si aud aia ca vii de la Slobozia incep sa rada. A ajuns acest spital "vestit" in toata tara pentru incompetenta, mizerie, promiscuitate!Dumnezeu sa va ajute ialomiteni suferinzi!
larisa:
(9 Septembrie 2012, 09:44)
In Rahatul de Baragan dr Lazarescu lucreaza din 1980. Asa a fost si pe vremuri si asa este si acum.  Pina cind si pe colega dinsului dr Tiganas Valentina ( un medic f bun si cu mult suflet) a jignit-o de nenumarate ori in fata bolnavilor. Sa plece odata din Slobozia, (are virsta de pensionare si mai este si bolnav)se crede buricul pamintului, fiind singurul specialist in judet.  Daca pleaca poate se intoarce bunatatea de medic dr Tiganas, care se afla in concediu ptr ingrijire copil.
Eram de fata cind un pacient din provincie s-a prezentat cu actele pentru luare in evidenta la Slobozia si a avut neispiratia sa-i spuna ca este trimis si de medicul de familie din localitatea lui si atit i-a treebuit ca a inceput sa-l jigneasca pe medicul respectiv. sa nu-i faca lui recomandari. Pacientul incerca sa-i spuna ca doar l-a recomandat ca pacient nu ca medicatie. Nu putea sa-l mai opreasca din NERVII pe care ii  avea. Este un om imposibil. Nicii nu stii cum sa te prezinti la el. Are TOANEEEEEEEEEEEEE. Conducerea Spitalului tace si inchide ochii? Nu vede nu aude?
dottore:
(8 Septembrie 2012, 22:34)
@Angela....femeie tu esti vreuna din asistentele lui pe care a amenintat-o ca daca nu scrie un comentariu de bine o da afara ??? Independentzilor ia vedeti cine-i asta !!!
cristi:
(8 Septembrie 2012, 19:22)
mama mea a decedat anul trecut, operata la bucuresti totul a fost ok , pana cand am ajuns la NENOROCITUL asta . Asteptari de ore intregi pe acel hol supraglomerat, limbaj infect si o nepasare totala. Tatal meu a facut o criza de nervi in urma unei discutii cu el , iar eu eram hotarat sa intru peste el in cabinet sa-l i-au la bataie. 
poate cel nou nu va fi intimidat de NENOROCITUL acesta, oricum scandal intre ei va fi sigur !
ce fel se vorbeste in spitalele din bucuresti  , cum esti tratat de doctori (am umblat prin cel putin 5 spitale) incomparabil cu ABATORUL MUNICIPAL SLOBOZIA
la UPU SLOBOZIA pentru un antitetanos am stat 2 OREEEEE !
Răducanu Ion:
(8 Septembrie 2012, 17:43)
În Slobozia nu aveți nici doctori, pentru nicio specialitate, nici personal medical, de nicio categorie! Este un județ blestemat! Dacă-ți cauți sănătatea, ia autobuzul spre București! Nu e foarte sigur, dar tot nu e MOARTE cu zile, ca-n Slobozia!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 09:20
(12194 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute confiscate de polițiștii ialomițeni

Luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 11,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat doi bărbați, de 34 și 36 de ani, ambii din județul Constanța, ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:40
(9388 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Material lemnos confiscat de polițiști

Luni, 1 aprilie 2024., polițiștii din Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta cu o autoutilitară  material lemnos. În ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:35
(2913 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3869 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9113 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14510 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3840 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12760 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14089 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(11629 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3096 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11795 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23593 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4423 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(17950 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6687 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(35669 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9054 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9260 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10767 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4397 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22149 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10086 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(15927 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(13914 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(9823 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4253 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...