Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Spitalul Județean de Urgență Slobozia «ucide» bolnavii de cancer

«Coasa» doctorului Lăzărescu

Peste 500 de bolnavi de cancer din Ialomița sînt condamnați la moarte chiar de doctorul care îi tratează. Vorbim despre medicul Gheorghe Lăzărescu, singurul specialist oncolog pe care județul îl are... Șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, doctorul Lăzărescu refuză categoric să le acorde tratament bolnavilor săi și să la elibereze rețete. Aceste aspecte sînt suficiente, dar vă aducem la cunoștință și faptul că, măcinați de boală, oamenii așteaptă cu orele în fața cabinetului de consultații. Doctorul Lăzărescu, așa cum îi stă în fire de ani buni, are obiceiul să întîrzie cu orele...

Lungește Doamne boala și-alungă suferința...
Scăpat printr-o minune a Celui de Sus de efectele cumplite ale unui accident vascular pe care l-a suferit acum doi ani în autobuz, în timp ce venea la Spitalul Slobozia, medicul oncolog Gheorghe Lăzărescu nu are niciun Dumnezeu cînd vine vorba despre pacienții lui... Îmbrăcat în halatul alb, doctorul îi condamnă la moarte pe bolnavii de cancer. Iată și dovada! E vineri după-amiază, e foarte cald, iar în fața cabinetului doctorului Lăzărescu din Policlinica Spitalului Slobozia e coadă, ca la piață. De patru ore, 30 de oameni așteaptă să primească medicamentele care îi vor ține în viață și luna aceasta. Sînt bătrîni, sînt bolnavi de cancer și s-au săturat să aștepte. Medicului n-au ce să-i reproșeze pentru că nemulțumiții sînt poftiți afară din cabinet, sub o ploaie de înjurături...
«Dar ai cu cine să discuți? Urlă și zbiară și dacă nu-i convine te trimite acasă și te pune pe drumuri pînă cînd vrea el...» șușotește o bătrînă, ghemuită într-un scaun cu rotile.
Ștefan Romanescu, de 68 ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar anul trecut și a venit la doctorul Lăzărescu să-și ia rețeta. Răpus de boală, tremură din toate încheieturile, dar s-a obișnuit să stea în fața ușii și să așteapte cu orele... «Sînt de la ora 7 aici, dar doctorul a venit la 11, deși pe ușă e trecută ora 8. Eu ce să mai zic?...» ne-a declarat bătrînul.
Și nu este totul! În unele cazuri, doctorul Lăzărescu refuză să le acorde tratament bolnavilor de cancer, pe motiv că «legislația este stufoasă, fondurile se împuținează...», după cum doctorul însuși ne-a declarat, în timp ce consulta un pacient. Vă mai aducem la cunoștință și faptul că doctorul Lăzărescu decide care dintre bolnavii pe care, teoretic, ar trebui să-i trateze, merită să-și mai ducă zilele!
I s-a întîmplat mamei unei tinere care a suferit patru operații pe creier, din cauza unei tumori care o chinuie de cîțiva ani. Nu vom dezvălui identitatea acesteia, iar motivele sînt lesne de înțeles. Vă asigurăm însă că această întîmplare șocantă este cît se poate de adevărată... În fața cabinetului din Policlinică, care stă în permanență cu ușa închisă, mama fetei vorbește printre lacrimi. «Eu am nevoie de Teomdal pentru fata mea, dar medicul mi-a zis că nu-mi dă pentru că oricum nu mai are șanse la viață. De cînd decide el auspra vieții copilului meu?...» ne spune ea plîngînd în hohote... Și asta li se întîmplă lună de lună tuturor celor 500 de bolnavi de cancer din județul Ialomița.

Încă un oncolog
La conducerea Spitalului Slobozia reclamațiile scrise la adresa doctorului Lăzărescu nu mai contenesc. Oamenii scriu zilnic pagini întregi în care povestesc îngroziți chinurile la care sînt supuși pînă cînd primesc medicamentele care îi țin în viață... Tocmai de aceea, conducerea unității medicale a decis să aducă la spital încă un medic oncolog. Postul a fost scos la concurs, iar un candidat s-a înscris la examen. În cel mult 2 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va avea și un alt medic oncolog pentru bolnavii de cancer din Ialomița. «Am scos postul la concurs și vom avea un medic oncolog nou. Este regretabil ceea ce se întîmplă...» ne-a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

7 Septembrie 2012, 16:21 (82345 vizualizări - 83 comentarii)

Comentariile cititorilor:


stefy:
(8 Septembrie 2012, 16:25)
dr.lazarescu[intentionat cu litera mica] ar trebui sa-si faca un consult psihiatric, pentru ca iti dai seama si singur ca nu este in toate mintile, merge omul disperat la el, mai ales ca stii sigur diagnosticul, ii da banii intr-un plic, pentru ca altfel te jigneste ca esti prost si habar nu ai sa dai atentia ca lumea,si doamne fereste sa pomenesti de o analiza sau tratament, ca ai luat foc. el stie absolut tot,ceilalti medici  nu exista...considera ca a facut sacrificiul imens de a veni in Rahatul de Baragan,atea sunt cuvintele folosite de el...  PLEACA ODATA DIN BARAGANUL NOSTRU CA ORICUM AI TERORIZAT PE TOATA LUMEA SI DE ACUM INAINTE IN FIECARE ZI SA FII JIGNIT, IN FIECARE ZI SA AI DURERI SI GROAZA...REALIZEAZA ODATA CA FACI MAI MULT RAU DECAT BINE. Am vorbit in numele cumnatei mele care a avut ghinionul sa-i fie pacienta, a fost nesimtit si si-a primit atentia cu trei zile inainte de a muri,avea doar 47 de ani. 
Unu:
(8 Septembrie 2012, 16:12)
"Angela" tu cumva esti o pupincurista ? sau de fapt esti chiar "dr" Lazarescu ?:)))
barbosu:
(8 Septembrie 2012, 13:06)
Faptul ca acest individ mai practica inca se datoreaza modului in care conducerea spitalului din toate timpurile l-a cocolosit! Daca ar fi existat un director si o conducere responsabila acest nemernic ar fi fost demult maturat. Au existat oncologi care au incercat sa faca treaba in spital dar nu au rezistat langa el. Si nimeni nu a fost interesat de acest aspect! La asa judet, asa medic. La mai mare!
angela:
(8 Septembrie 2012, 11:02)
nu cred ce se spune DR.Lazarescu este un dr. foarte bun dar situatia in care se afla nu este inteleasa de bolnavi Eu stiu ca atuncicind esti bolnav nu mai ai rabdare si nici curaj de viata si ti se pare totul impotriva ta ,dar are si el dreptate este singur si in policlinica si in spital cu cazuri foarte greve cu oameni care se uita in ochii lui si cer viata .Nu poti sa -i privesti decit sa vorbesti putin mai restit ca ei sa vada ca nu din cauza lui se produc aceste nereguli Nu poate fi la cabinet la ora 8 cind pe sectie este asteptat  si mai face si vizite acasa Nu este vraci este un dr. f.f.f. bun nu o spun eu ci o spun profesori din Bucuresti de la institutul oncologic  nu este criminal oameni buni este un om ca si noi cu bune si cu rele  Stiu este foarte greu cind esti bolnav ,dar si el este om si poate este si el la rindul lui bolnav NU DEGEABA A FACUT ACEL INFART  RUGATI-VA LA D-ZEU SI NU MAI FITI RAI  SA VA AJUTE D-ZEU PE TOTI SI CU RUGACIUNILE PE CARE LE FACE-TI SI CU PUTEREA LUI D-ZEU    VIATA LUNGA ,SANATATE SI PUTERE DE A NU MAI FII RAI 
Dan:
(8 Septembrie 2012, 08:47)
Unii doctori de la Spitalul Slobozia incearca cu tot dinadinsul sa il depaseasca in nenorociri pana si pe Dr Mengelle din perioada nazista...Niste criminali nenorociti..
chinuitul:
(8 Septembrie 2012, 07:33)
Afara cu javra din Slobozia!
nostradamus :
(7 Septembrie 2012, 19:47)
Sotia mea a decedat de cancer a stat mai mult prin spitalele din Bucuresti insa am avut "ocazia" sa il cunsosc pe acest "vraci" fiind sotia si aici internata. Pot spune cu certitudine ca ma mir cum pana acum acest "vraci"  mai practica o meserie de genul acesta. nu pot intra in detalii ar dura prea mult si neinteresant pt unii..  la un moment dat l-am inregistrat sa  am "ideile" lui.. insa cred ca am sters inregistrarea.. .. cu siguranta cand imi aduc aminte de aceasta umbra a societatii am o repulsie ! P.S. in dialogul avut cu el.. am adus la cunostinta si numele doctorei din Bucuresti.. zicea ca a fost cu ea la un simpozion.. o stie bine.. insa vorbind cu dansa dupa doar 3 ore de la discutia cu el dupa ce am ajuns cu sotia la Bucuresti.. dansa a zis ca nu cunoaste acest CRIMINAL. s-a mirat cum a trecut peste niste etape esentiale in tratament.
in fine doar  DUMNEZEUL SA il ierte ...  pe acest CRIMNAL
TARAN PROSTA:
(7 Septembrie 2012, 17:21)
ASTA ZICI CA NU E ROMAN DA L AN PLM

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:05
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 15:55
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 19:00
(2197 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:50
(3404 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident rutier provocat de un șofer băut

Polițiștii ialomițeni au intervenit duminică, 12 aprilie 2020, la un accident rutier, petrecut pe DN2A, între Urziceni și București. Un tânăr de 32 de ani a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:40
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La plimbare cu mașina, fără a avea permis

Un tânăr de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în trafic fără a avea permis de conducere. El a fost tras pe dreapta în data de 11 aprilie 2020, în zona Cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:30
(2307 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan, în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani din Țăndărei a fost identificat sâmbătă, 11 aprilie 2020, circulând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 17:20
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Luni, 13 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 102 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:05
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


Crăsanii de Jos: A murit carbonizat în propria casă

Un bătrân de 92 de ani a ars de viu în propria locuință. Tragedia s-a petrecut duminică, 12 aprilie 2020, în satul Crăsanii de Jos, comuna Balaciu. Gospodăria bătrânului a fost cuprinsă de flăcări după ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 20:10
(3419 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 100

Duminică, 12 aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 100 de cazuri de infecție COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 15:40
(5175 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 89

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate alte 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:50
(3021 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru a evita infectarea cu noul Coronavirus

Printr-un comunicat de presă remis publicității, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița le reamintesc cetățenilor măsurile pe care sunt obligați să le respecte pentru a evita infectarea ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:00
(2680 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 13 - 16 apriliee, în anumite zone din localitățile Săcioara, Rași și Amara ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 14:50
(4131 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 10 aprilie 2020, pentru stingerea unui incediu care a cuprins anexa unei gospodării din orașul Fierbinți Târg. În urma incendiului au ars 6 tone de porumb , ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 17:40
(3772 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 85

Vineri, 10 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 85. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 16:05
(3862 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Conducea în stare de ebrietate și fără permis

Polițiștii Secției Rurale Grivița au depistat în data de 8 aprilie a.c. un bărbat de 56 de ani care conducea pe raza localității Cocora, în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 17:00
(2491 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 81

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 81. Totodată ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 16:50
(3755 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,54%-rata șomajului

La sfârșitul lunii februarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4243 șomeri (din care 1851 femei), rata șomajului fiind de 4,54%, cu 1,02% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 13:05
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 16:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:25
(4594 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:20
(4342 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:15
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:10
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:05
(3371 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 19:40
(4957 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 18:45
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în județul Ialomița

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița se constată o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astfel, dacă luni, 6 aplie 2020, erau înregistrate 63 de cazuri, marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 16:05
(5244 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 15:55
(3274 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 63 de cazuri de infecție COVID-19

Numărul cazurilor de infecție COVID-19 este în creștere la nivelul județului Ialomița. Potrivit estimărilor oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică, în Ialomița există 63 de cazuri confirmate pozitiv ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 16:15
(3514 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, descoperit la Armășești

Lucrările agricole de primăvară scot la iveală elemente de muniție neexplodată. Astfel, un cetățean din comuna Armășești ce executa în cursul dimineții de luni, 6 aprilie a.c., săpături pe un teren de pe ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 16:10
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...