Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mario Petrache, campion național

Karting

Mario Petrache, campion național

Andrei Ponta, fiul premierului Victor Ponta, i-a spus că titlul i-a adus o cupă mare cît el. De atunci se gîndește cum să pună mîna pe un astfel de trofeu. Viteză de reacție, ambiție, curaj, spirit de aventură... Aceasta a fost combinația care i-a adus lui Mario Petrache titlul național la karting, categoria Pufo.

A depășit toate obstacolele
Despre Mario am mai scris cînd trecuseră doar trei etape din campionatul național, iar el era încă de atunci lider detașat. Cum competița era doar la jumătate, ulterior au apărut și inerentele obstacole. În etapa a IV-a mașina s-a oprit pe pistă, lucru inedit și inexplicabil chiar și pentru mecanici. S-a lăsat cu o manșă pierdută. Noroc că a cîștigat-o pe a doua și și-a menținut avansul în clasament față de adversarul și totodată colegul de echipă, Andrei Carcea. În etapa a V-a a plouat în permanență. «A fost prima experiență pe timp ploios a lui Mario. Ceilalți copii, fiind din București, se antrenaseră de mai multe ori în astfel de condiții. Ei fac antrenamente aproape zilnic, în vreme ce Mario aproximativ o dată pe săptămînă...» explică Otto Petrache, tatăl lui Mario. O baltă sau o pată de ulei rămasă de la un accident petrecut într-o cursă anterioară a generat ieșirea neașteptată în decor a cartului. Din fericire, finalul a consfințit la general aceeași diferență de puncte. «La ultima etapă era foarte răcit. Puteam lua titlul și clasîndu-ne pe locul doi. Așa că am adoptat o strategie mai conservatoare: i-am spus să nu forțeze pentru locul I deoarece putea apărea vreun accident sau o intrare imprudentă și era păcat să ratăm munca de un an...» povestește Otto Petrache. Totul a mers conform strategiei, iar titlul național la clasa Pufo a luat drumul Sloboziei. Cupa cea mare va veni în decembrie cînd, conform tradiției, se decernează premiile pentru toate competițiile FRK. Probabil o va aduce Moș Crăciun...

Anul viitor, din nou pe podium
Mario Petrache este un puști simpatic de 9 ani. Aproape că nu îți vine să crezi că poate să îmblînzească o mașină de trei-patru ori mai mare decît el. «Fac 50 de flotări zilnic, iar cînd am timp joc tenis de cîmp. Mă ajută mult în stăpînirea volanului la viteze mari...» explică serios Mario. Îi mai plac alpinismul și fotbalul, iar cînd va fi mare vrea să conducă un Ferrari (atît pe șosea cît și pe circuitul de Formula 1). Pînă atunci însă vine în campionatul următor și urcarea la clasa Mini.
«Îmi doresc să primesc în primul an la Mini un loc pe podium!» și apoi ne explică, cu lux de amănunte, diferențele dintre clasele Mini și Pufo. Ne povestește apoi despre o cursă desfășurată la București anul trecut cînd, după o ciocnire cu un adversar, a retrogradat pe poziția a 8-a, ultima. Deși mai erau cîteva tururi de pistă, a reușit să-i depășească pe toți și, cu 50 de metri înainte de sosire, a luat în stăpînire prima poziție, cîștigînd cursa.
Pasiunea pentru mașini o are de la ambii părinți, Otto și Adina, care îl însoțesc în fiecare cursă și îl sprijină necondiționat. Kartingul este un sport costisitor, iar o dată cu urcarea în categorie, vor crește și cheltuielile. «Sperăm să găsim un sponsor care să ne ajute, pentru că va fi tot mai greu să ne descurcăm singuri. Echipamentul, deplasările la concursuri și antrenamente impun costuri mari... Altfel, pentru acest titlu, vrem să le mulțumim celor de la JMS Performace, clubul de care aparținem. Îi mulțumim în special unuia dintre mecanici, slobozeanul nostru Florin Costea, care la cei 18 ani are deja o bogată experiență în domeniu...» completează Petrache tatăl.
Una peste alta, Mario Petrache a adus la Slobozia un titlu național la karting. Este un sport care prinde tot mai mult la puștii din orașul nostru. E timpul ca și autoritățile locale să facă ceva în acest sens. O pistă performată eventual...

18 Septembrie 2012, 18:57 (19548 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Mario Petrache, în linie dreaptă pentru titlul național
Micii Hamiltoni
Doi slobozeni, pe podium la Naționale

Comentariile cititorilor:


Un pilot:
(24 Septembrie 2012, 20:40)
Va multumim , copii sunt amandoi buni si chiar nu au nici o vina , nu conteaza care cum au terminat ci faptul ca practica un sport frumos . Vinovati suntem noi parintii ca nu-i lasam in pace . Sper sa inteleaga si altii si sa termine cu com. si jignirile , sa lasam orgoliile deoparte si sa-i lasam pe copii sa-si faca treaba linistiti !!!!!!!
Mihai :
(24 Septembrie 2012, 20:07)
Interesant ce spuneti acolo dar observ ca nu am cu cine sa discut civilizat eu ma refeream mai la toti USERI : ..... : un pilot ,PIlot , un alt Pilot  etc dak vreti sa va certati faceti-o in alta parte nu aici ca nu are rost asa ca mai terminati cu astea ca chiar nu isi au rostul pe acest ziar ... asta e anu asta a iesit copilu asta campion la anu poate al dumneavoastra numa mai terminati cu rautatile si scrisorile de 1 km pe aici cel mai important lucru este sa stii sa pierzi cu adevarat ! eu atat am avut de spus acum dak vreti sa continuati cu prostii pe aici si poate si aberatii faceti-o in continuare !!!
Un pilot:
(24 Septembrie 2012, 18:53)
Dacă citeati cu atenție nu toate comentariile sunt ale mele . Eu doar am răspuns anumitor rautati si atât . Aveți tot dreptul sa nu cititi decât ce va interesează . Nu puteți Dvs. sa inchideti gura lumii. Nu va obliga nimeni sa cititi . Fiecare are dreptul sa scrie ce vrea doar e o tara liberă . De scris voi scrie aici întrucât totul se referă la acest articol si nu poți dumneata sa decizi cine si unde sa scrie . De înțeles sunt unii care chiar înțeleg despre ce vb. nu trebuie sa va faceți probleme ,am văzut modul de gândire al Dvs. Si aveți dreptul la o părere pe care a-ți si exprimat-o deci nu vad care e problema . Revenirii la treburile Dvs. si LĂSAȚI-NE .
Mihai :
(24 Septembrie 2012, 18:00)
Imi pare rau sa va anunt domnule dar pe mn chiar nu ma intereseaza aceste prostii scrise pe aici si nici acest sport tot ce pot spune este ca numai umpleti rubrica cu asemenea comentarii dak aveti ceva de impartit scrietii in alta parte !!! ca nu se mai intelege nimic ... Va multumesc si sper sa ma fac inteles pt ca aceste romane nu au rost la acest reportaj !
Un pilot:
(24 Septembrie 2012, 17:05)
Ma scuzi d-nul Mihai : ca va plictisim cu aceste realitati , aveti un mod de gandire foarte ingust din  din ce a-ti scris<< ...Stitii ca pe noi cititorii nu ne intereseaza de ce a iesit campion si prin ce aberatii ...  iar pe noi nu ne intereseaza ca erau 2 sau 1..  sau ca au fost platiti mecanici adversari etc ...dar lucrul important este altul si anume ca in Judetul IALOMITA Loc. Slobozia exista cu adevarat un campion in acest sport ...>> poate ca vreodata veti avea si dvs. copii si veti trece prin astfel de experiente si atunci sa vedem daca veti gandi la fel fiind in situatia mea . Daca citeati cu atentie , problema era alta , si nu cine ce a iesit si pe ce loc. Eu doar raspundeam provocarilor acestui parinte care SUFERA si continua sa jigneasca cum a facut dintotdeauna . De castigat am cam castigat daca va uitati pe site-ul FRK deci nu am de ce sa-mi fac probleme asa ca nu pot spune ca am pierdut ceva important . Singura problema , ar trebui sa asteptati sa se anunte de catre FRK daca e vreun campion si nu autoproclamare . Cititi regulamentul federatiei si vedeti daca aveti un CAMPION !!!!!!!!!! IMI PARE RAU PENTRU VOI .
Mihai :
(24 Septembrie 2012, 16:12)
Stitii ca pe noi cititorii nu ne intereseaza de ce a iesit campion si prin ce aberatii sustineti dumneavoastra dar lucrul important este altul si anume ca in Judetul IALOMITA Loc. Slobozia exista cu adevarat un campion in acest sport si mai exact MARIO PETRACHE iar pe noi nu ne intereseaza ca erau 2 sau 1 sau ca au fost platiti sau ca au fost platiti mecanici adversari etc ... asta din cate observ va priveste pe dumneavoastra care sunte-ti cam nemultumit de faptul ca si copilul dumneavoastra poate a participat in acest concurs dar asta e dak nu a reusit sa castige ce este bine ca nu e un capat de lume asa ca SUCCES in continuare si Felicitari Mario Petrache !!!
Un pilot:
(23 Septembrie 2012, 23:14)
Dupa cum ai vazut nu arunc cu noroi in copii ci in cel care face afirmatii in numele copilului.Eu nu am avut conflicte decat cu mecanicul dvs.care stiti ce facea copilului meu. Eu nu am tipat ca descreieratul la copilul dvs cum au facut membrii fam dvs . Copii erau coechipieri dar banii nu se amestecau , deci piesele mele nu aveau ce sa caute pe cartul dvs. MECANICII sunt ai clubului platiti de noi si colaboreaza , este adevarat , doar ca doar mecanicul meu " colabora " in favoarea dvs. Asistenta o acorda clubul nu parintii , perfec adevarat , atunci ce cautai noaptea in cort cerand piesele de pe cartul meu? Asistenta se acorda ambilor piloti de la aceeasi clasa de catre club atunci de ce s-a facut doar un pinion? ptr. favorizarea unuia . De aceea nu am acceptat descalificarea pilotului de la Real cand a lovit? Am pierdut puncte atunci , dar asta inseamna FAIR PLAY . Cand mi-a asigurat asistenta altcineva si nu s-a mai avut acces la materialul meu de ce nu ati mai batut nici o mansa?  Eu ma obisnuisem cu situatia si chiar nu-mi pasa cine si cum a terminat dar vad ca tu SUFERI de publicitate si spui minciuni in declaratii asta m-a deranjat . Nu pe mine m-ai vazut sa ma folosesc de nume ale pers. publice scrise cu lit. rosie si dand declaratii gogonate in presa. Nu eu am multumit mecanicului adversarului , dar mecanicului dvs. i-ati multumit? Ca v-a asistat tot campionatul si el merita nu?  Deci ce fel de om pretind ca sunt? Un om normal , care raspunde obrazniciilor unuia care sufera . In loc sa se intreaca copii pe pista ajunsese sa fie competitia parintilor . Eu nu sunt hot cum ai afirmat dar nici calcat in picioare pe banii mei nu ma las. Mi-e scarba de toata experienta avuta in karting anul acesta , ceea ce mi-a dat de gandit pentru viitor. Daca asteptai macar sa afiseze FRK rezultatele si nu infloreai realitatea ,daca cereai acceptul clubului sa faci ce ai facut , nu se ajungea aici. Puteai sa-ti cauti sponsori si fara sa minti ca nu interesa pe nimeni
un alt pilot:
(23 Septembrie 2012, 20:08)
D-le "un pilot", copiii erau coechipieri ,iar asistenta o acorda clubul nu parintii,mecanici sunt ai clubului si nu sunt adversari ci colaboreaza.Pinioanele pe spate sunt la alegere si stii asta iar de lovit stie toata lumea cine lovea si cu cate persoane ati avut conflicte,nu e frumos cum procedati, dar asa se intampla deobicei "hotul striga hotii" si asta poate confirma persoanele care au participat la competitie.Vreti sa arunucati cu noroi intr-un copil? Ce fel de om pretindeti ca sunteti?!
Un pilot:
(23 Septembrie 2012, 19:21)
Nu am jignit pe nimeni , poate ca unii se simt cu musca pe caciula , ce am spus eu ceva de federatie ? Eu am comentat de articolul din ziar , ce , eu i-am mulțumit public mecanicului care a fost angajat de adversar ? Nu , nu eu am publicat autoproclamarea de CAMPION când nici nu au fost afisate rezultatele de catre Federatie . Eu m-am laudat cu numele unor persoane publice ? Eu îmi invatam copilul sa declare ca a fost lovit in spate ? Eu umblam sa fac contestații ? Eu modificam noaptea pinioane ? Eu cerem piesele de pe cartul adversarului in noaptea curselor ? Si multe altele care dacă vrei le Facem Publice . Dar tu ai dreptate , RUSINE , celor care se simt . Te simți ? Nu , departe de tine sentimentul . Hai sa inchidem subiectul ca deja mă plictisesti .
un alt pilot:
(23 Septembrie 2012, 18:29)
nu am aranjat nimic ,jignesti federatia ,clubul si toata echipa ,rusine
Un pilot:
(23 Septembrie 2012, 16:40)
Poate nu ne intereseaza sa castigam ca tine . Poate la mini nu o sa mai puteti aranja cu mecanicul adversarului si o sa invatati sa castiga cinstit . Liniste avem , oricum inca nu s-a decis cine e pe locul 1 . Mai discuta cu cei de la club poate Mai aranjati ceva , eventual o descalificare ca la astea va pricepeti , o stie toata . Onoare si caracter nu e cazul la tine . Si vezi ca in articol ai scris numai minciuni .V-ati scuzat pentru 3 etape la rand cand nu a-ti Mai reusit sa aranjati nimic . De ce nu as avea liniste cand esti o nulitate in lumea cartingului ? Sau speri ( ca asa reiese din articol ) sa primiti un loc la anul pe podium ?
un alt pilot:
(22 Septembrie 2012, 13:37)
cred ca nu aveti liniste ,poate anul viitor o sa castigati si voi ceva ,succes!!!!
....::
(21 Septembrie 2012, 19:54)
«Îmi doresc să primesc în primul an la Mini un loc pe podium!»
Pai CAMPIONUL doreste " sa PRIMEASCA " sau sa lupte sa-l obtina , ca e " CAMPION " din 3 oameni , din ce se vede pe site-ul FRK.  CA DIN CATE SE AUDE TITLUL DE " CAMPION " L-A PRIMIT NU L-A CASTIGAT .
!!!!!!!!  HA HA HA .
Pilot:
(20 Septembrie 2012, 23:32)
Curse, restul e cancan !
Costin:
(20 Septembrie 2012, 23:10)
De remarcat că Mario a intrat în karting în toamna lui 2010 iar colegul sau din club Andrei Carcea a inceput in MARTIE   2012  si s-a clasat in primele 3 etape pe locul 2  dar la etapele 4 ,5 , 6 a terminat pe locul 1 .  Etapa a 2-a a terminat-o pe 2 datorita descalificarii din cauza motorului care a avut uzura prea mare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29251, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de vineri, 2 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 16:55
(2379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Un puternic incendiu a fost produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, 2/3 septembrie a.c., la Slobozia. Flăcările au distrus tribuna oficială a Stadionului «1 Mai». Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 11:30
(6667 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29235, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de joi, 1 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 17:05
(2027 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat de 53 de ani din Slobozia, înecat în apele Mării Negre

Un bărbat de 53 de ani din Slobozia, aflat în vacanță pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Jupiter, și-a pierdut viața în ziua de vineri, 2 septembrie 2022. Bărbatul nu a respectat steagul roșu arborat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:30
(5110 vizualizări - 1 comentariu)


Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:10
(20957 vizualizări - 0 comentarii)


Statistică sumbră a Poliției Rutiere Ialomița: 39 de accidente soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17!

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 14:05
(6227 vizualizări - 1 comentariu)


O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

Întrucât la 1 septembrie se împlinesc 129 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, jandarmii ialomițeni au sărbătorit alături de copii de la grupul de cateheză «Doar noi?» al Parohiei Sfântul Nicolae ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 22:20
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Gheorghe Doja

Două percheziții domiciliare s-au desfășurat joi, 1 septembrie a.c., în localitatea ialomițeană Gheorghe Doja. Descinderile au fost organizate de Poliția Capitalei într-un dosar ce vizează fapte de evaziune ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:30
(3683 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Joi, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29219, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de miercuri, 31 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:15
(1928 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni: Accident în apropiere de Urziceni, incendiu la Gheorghe Lazăr

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autotrenuri, în urma căruia a rezultat o victimă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:25
(5465 vizualizări - 0 comentarii)


«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

Literele volumetrice care alcătuiau numele reședinței județului au fost distruse în urma unui accident rutier produs joi, 1 septembrie 2022. Cel care a produs accidentul este șoferul unui BMW. Acesta venea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:00
(3693 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Sprijin financiar de 26,046 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 11:50
(6780 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Marți, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat în localitatea Smirna activități ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 18:50
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimente la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Vineri, 2 septembrie 2022, de la orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» se va vernisa expoziția artiștilor Daniela Frumușeanu, Georgeta Hlihor, Maria Manceanu Bogatu și Mihai Hlihor. În continuare ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:55
(6223 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29200, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 30 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:45
(1917 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sancțiuni la unitățile de învățământ

Premergător începerii anului școlar, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au desfășurat controale de prevenire ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:30
(11635 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 august 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Colegiului Prefectural. Astfel, în cadrul ședinței, a fost adusă la cunoștință o informare privind siguranța elevilor și personalului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 15:20
(10115 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29181, fiind înregistrate 24 de cazuri noi față de ziua de luni, 29 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 16:40
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Incendiu la o boxă din subsolul unui bloc

Două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o boxă aflată la subsolul unui bloc de locuințe, în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:55
(11048 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Accident pe Autostrada A2

Un accident soldat cu două victime s-a produs luni, 29 august a.c., în jurul orelor 14,20, pe Autostrada A2, km 144. Un echipaj de pompieri din Fetești a intervenit în scurt timp, în accident fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:50
(2341 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,59 milioane de lei, în primele 7 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 51,59 milioane de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 17:50
(8773 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 29 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29157, fiind înregistrate 29 de cazuri noi față de ziua de duminică, 28 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 16:25
(5157 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Duminică, 28 august 2022, un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă, în comuna Gura Ialomiței. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:20
(7785 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o hală în Ograda, combină în flăcări la Jilavele

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală de producție în comuna Ograda ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:10
(4904 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 august 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:40
(5800 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

În dimineața zilei de luni, 29 august 2022, constructorii care reabilitează bulevardul Unirii din Slobozia au spart un hidrant aparținând firmei Urban SA. Lucrările de execuție au fost sistate temporar ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:20
(11975 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29128, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 27 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

28 August 2022, 17:05
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29116, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 26 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 16:40
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Accident rutier cu patru victime

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 27 august a.c. în apropiere de localitatea Iazu. Din primele informații este vorba despre o mașină care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 14:15
(7581 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Agresorul medicului din Fetești, supravegheat sub control judiciar

Agresorul medicului Ioana Costandache, din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny», va fi supravegheat, sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Această măsură a fost dispusă de către ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 18:30
(15921 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...