Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Utopia Siret-Bărăgan

Utopia Siret-Bărăgan

De cîțiva ani încoace, utopia numită Canalul Siret-Bărăgan a ajuns să inflameze discursurile oficiale. În Ialomița, primul care a repovestit despre această investiție salvatoare pentru Ialomița a fost fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, acum vreo doi ani, la o Zi a Porumbului. De-atunci, a curs multă apă pe Siret, dar acesta nu s-a mai revărsat. S-a revărsat, în schimb, tolba cu promisiuni electorale. Iar canalul Siret-Bărăgan este una dintre cele mai frumoase. La fel de frumoasă ca cei 400 de kilometri de autostradă promiși de guvernul Boc la începutul guvernării sale...

O investiție de 4,5 miliarde de euro
Conform datelor oficiale, investiția în finalizarea canalului Siret-Bărăgan se ridică la un 4,5 miliarde de euro. Început în 1985, obiectivul ar putea fi finalizat, teoretic, în minimum 5 ani. În cazul în care ar fi finalizat, prin irigarea zonei, s-ar obține un profit estimat la 300 milioane de euro. Asta ca să nu mai vorbim despre celelalte posibile avantaje, respectiv eliminarea inundațiilor, turismul sau transportul ieftin de mărfuri... De la teorie la sume investite, drumul e însă lung. În ultimii ani, guvernele au alocat bani cu țîrîita în proiect. Totuși, în 2007 a fost finalizat un segment de 5,7 km de canal care a costat 10 milioane lei. Totodată, au fost începute lucrările pe alți 37 din cei 44,3 km care, împreună cu primul segment, ar însemna finalizarea primului tronson de 50 km, în zona Vrancea-Galați-Brăila. În 2009 a fost anunțat un buget de 5 milioane lei, dar ulterior lucrările au fost înghețate. Ce se știe însă cu siguranță este faptul că, la momentul în care a fost proiectat, se estima că va putea iriga 5% din suprafața agricolă a României, respectiv 700 mii de hectare. În 2003, proiectul de oportunitate a fost refăcut.  Potrivit estimărilor de la acel moment, creșterile de producție în cazul în care s-ar fi realizat canalul ar fi fost imense: de 320000 tone de grîu, 513000 tone de porumb, 60000 tone floarea soarelui și aproape 2 milioane de tone de furaje. Asta înseamnă că, teoretic, investiția va putea fi amortizată în 10 ani...

Zvonuri electorale cu chinezi
În urmă cu o lună de zile un nou val de promisiuni electorale legate de investiția în canalul Siret-Bărăgan frisona mass-media. Potrivit informațiilor de la acel moment (preluate oficial de pe un site obscur, specializat în informații «despre managementul apei») investitorii chinezi ar fi interesați, în cadrul unui parteneriat public privat, să preia sarcina acestei investiții și să ofere celor 5 județe străbătute de canal, printre care și Ialomița, un nou viitor. Pe lîngă avantajele prezentate mai sus, în versiunea «chinezească», investiția va presupune și amenajarea a 5 porturi turistice care să revigoreze economic domeniile complemetare agriculturii. Ele urmează a fi amplasate în orașele Mărășești, Focșani, Rîmnicu Sărat, Buzău și... în comuna Dridu. De asemenea, canalul va reduce simțitor costurile cu energia electrică folosită la irigații și va face posibilă aducerea apei pe terenuri neirigate în prezent. Pînă în zilele noastre însă, din această utopie frumos înșirată pe hărtie, au fost construiți 11 kilometri, iar pentru finalizarea a 50 de kilometri, primul din cele 4 tronsoane proiectate, sînt necesare aproximativ 350 milioane euro.

Pro și contra în Ialomița
În ciuda realității existente, oficialii consiliului Județean Ialomița subscriu fără rezerze la această investiție utopică, cu iz electoral. Ioan Martin, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița și unul dintre susținătorii fervenți ai proiectului, declară că lungimea canalului se va dubla, practic, prin includerea Ialomiței în acest circuit.
«Regularizarea debitelor din amonte și legarea canalului Siret-Bărgan de Ialomița va dubla, practic, lungimea cursului de apă care poate fi exploatat pentru irigații. Sigur, e nevoie de o serie de studii privind oportunitatea acestui demers, dar sîntem convinși că toată valea Ialomiței va putea deveni zonă irigabilă după finalizarea canalului, chiar dacă acesta investiție se oprește, practic, la Dridu» susține Ioan Martin.
La celălalt capăt al unei virtuale mese a dezbaterilor locale pe această temă, ialomițeanul Viorel Nica, președintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru irigații din România, susține că sîntem la ani lumină distanță de acest obiectiv și că irigațiile pe cursul Ialomiței nu sunt posibile. «E un proiect stufos, blocat în acest moment la Ministerul Agriculturii. Există, într-adevăr, un plan de reabilitare și extindere, iar o delegație din Minister se află în acest moment în China, pentru negocieri. Dar canalul se oprește la Dridu, iar irigațiile de asemenea. Pentru Ialomița soluția o reprezintă umplerea canalelor de irigații și deversarea acestora în canale de desecare. Asta presupune investiții punctuale, bani suplimentari cheltuiți în refacerea acestor canale... Nu cred că e nici posibilă, nici permisă, irigarea din rîul Ialomița. Asta ca să nu mai pomenesc de faptul că o parte a investiției în canalul Siret Bărăgan s-a depreciat și trebuie refăcută...» a completat Viorel Nica.

Canalul Siret-Bărăgan în cifre și date
-Suprafața de aproximativ 700000 hectare propusă a fi alimentată cu apă pentru irigații din Canalul Magistral Siret-Bărăgan este situată în Spațiul Siret-Ialomița, în partea de Sud-Est a României, pe teritoriul cuprins între zona de confluență a rîului Trotuș cu rîul Siret la Nord, rîul Ialomița la Sud, limita sistemelor de irigații existente alimentate din Dunăre la Est.
-Canalul ar putea prelua 21000000 metri cubi de apă din bazinul Siretului, pe lîngă cei 16000000 metri cubi preluați de Acumularea Călimănești, cel mai important baraj de pe rîu, eliminand riscul unor viituri catastrofale, ca cea din iulie 2005.
-În acest spațiu, dar și în cel învecinat, mai ales cel montan și submontan, creșterea animalelor are o veche tradiție. Se apreciază că numărul de ovine, bovine și porcine se poate dubla sau chiar tripla ca urmare a amenajărilor pentru irigații. Ca urmare, există o puternică bază pentru dezvoltarea unor abatoare, fabrici de preparate din carne, produse lactate.
-Canalul magistral Siret-Bărăgan asigură fără pompare apa pentru irigarea suprafețelor amplasate pe malul stîng (aproximativ 80% din suprafață) din lacurile de acumulare existente.
-Energia electrică necesară este de aproximativ 2-4 ori mai mică decît cea utilizată la suprafețele deja amenajate.
-Prin realizarea Canalului și a amenajărilor pentru irigații se pot obține următoarele sporuri anuale de recoltă: grîu 330000 tone, porumb 513000 tone, soia 32000 tone, floarea-soarelui 60000 tone, furaje 1800000 tone, struguri 133000 tone.
-O altă întrebuințare oferită Canalului, în afara agriculturii, este folosirea sa ca și cale de navigație. Ar permite transportul de mărfuri și de călători, de la Focșani și Brăila pînă la nord de București.

18 Septembrie 2012, 19:36 (9473 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
28 Iun 2026
214 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(4361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6160 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4757 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10214 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7666 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2759 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(4845 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(3857 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(7802 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2721 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6139 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3802 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(10267 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(13996 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8212 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7405 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(7824 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(8806 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(5818 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(21556 vizualizări - 18 comentarii)


Ultimele comentarii
Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...