Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie amicală cu Fetești

Fotbal, Liga II, Unirea Slobozia

Victorie amicală cu Fetești

Suporterii Unirii Slobozia mai au de așteptat două săptămîni pînă să-și vadă echipa evoluînd acasă în Liga a II-a. După modelul Callatis, și FCM Bacău s-a retras din campionat, oferind băieților lui Dună o sîmbătă liberă. Coincidența face ca și Rapid Fetești, echipă angrenată în Liga a III-a, să fie liberă exact în aceeași perioadă. Așa că cele două conjudețene au profitat și s-au contrat într-un amical disputat la Fetești, sîmbătă, 15 septembrie, de la ora 11,00.

Noutăți în primul 11
Jucătorii sub 21 de ani sînt încă o problemă pentru antrenorul Marin Dună, chiar dacă întreaga conducere a Unirii caută să ne asigure de contrariu. Niciunul dintre jucătorii tineri nu a demonstrat că se poate pune bază pe el în orice moment. Prin urmare, în continuare, soluțiile rămîn extrem de puține. Sîmbătă, la Fetești, a fost titularizat din start Ioan Ivașcu. Fotbalistul adus de la Simeria a fost înlocuit în repriza secundă de Bogdan Patrianca, iar evoluția sa a fost neconvingătoare. Apariții inedite în primul 11 le-au constituit, de asemenea, portarul Relu Oprea și atacantul Florin Anghel. Și la Fetești au intrat titulari Vintilă, Marin și Neculai, care nu bifaseră niciun minut în primele două etape ale campionatului...

O repriză albă, alta plină de goluri
Prima repriză a fost una de tatonare în care spectatorii prezenți nu au văzut prea mult fotbal. Pînă și tabela a tras un pui de somn nefiind solicitată timp de 45 de minute. În a doua parte, omul de gol al Rapidului, Vasile Pena, a spart gheața. Viorel Gheorghe a egalat și tot el a făcut 2-1. Îl așteptăm cu goluri și în meciurile oficiale. Stan a făcut 3-1, iar Mădălin Radu a stabilit scorul final: 3-2 pentru Unirea Slobozia, rezultat pozitiv care sperăm să se repete și sîmbătă, la Năvodari.

Unirea Slobozia: Oprea-Roșu, Lorincz, Soare, Florea-Ivașcu, Macare, L. Mihai, Luca-Mihalcea, Anghel
Au mai jucat: Sardescu, Stan, Lazăr, V. Toma, C. Toma, Cristea, Patrianca, Ibrian, Ivașcă, V. Gheorghe, D. Gheorghe

Rapid Fetești: Gîndac-Vintilă, Blăniță, Țonea, Eracai-L. Ștefan, Dan, Marin, Neculai, Ivan-Chirilă
Au mai jucat: Florea, Ureche, Borițchi, Ghiță, Comănași, Clinciu, Nedela, Banoti, Albuț, Pena, Stanciu, Radu

18 Septembrie 2012, 18:50 (8198 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Comentariile cititorilor:


suporter:
(19 Septembrie 2012, 17:02)
Hai Unireaaaaa! Meci greu la Navodari, sageata a tras la promovare si anul trecut iar in sezonul actual a demarat in tromba! 
daniel:
(18 Septembrie 2012, 22:28)
Bravo.La anu sa avem 3 echipe in C si una in B,sau daca ne ajuta Dumnezeu  Axintele sa urce in B.Are sanse ft.mari, i-am vazut jucand si presteaza un fotbal de calitate.Felicitari celor 3 echipe si asteptam pe a patra sa urce din D in C.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(1494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(5355 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6481 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1975 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(3308 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4503 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1547 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(882 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1400 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1319 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(867 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1515 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:20
(3839 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 24 septembrie-6 octombrie 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, sunt ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:00
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA/Forumul APPR: Campania umanitară «Împreună oprim valul suferinței» continuă

În urma contribuțiilor primite, un prim convoi cu donații a ajuns sămbătă, 21 septembrie 2024, în comunele Foltești, Cuza Vodă și Pechea din județul Galați. Au fost livrate produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 16:15
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(1969 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(2737 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(3208 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(1364 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1929 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1362 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(8886 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...