Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Politica e o meserie!»

Deputatul Cristina Pocora își poartă funcția pe tocuri

«Politica e o meserie!»

Politica poartă tocuri în Colegiul I Fetești-Țăndărei. Și, așa cum vă promiteam săptămîna trecută, noi vi le prezentăm. Îi aparțin Cristinei Pocora, deputatul căruia voturile care i-au trasformat vocația în meserie. E drept, numai pînă la iarnă, cînd doamna Pocora se va alinia la start cu fostul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Ialomița Luminița Barcari, propunerea PD-L pentru funcția de deputat al aceluiași Colegiu. «Sînt convinsă că oamenii din Colegiu știu pe cine să aleagă...» a susținut încrezătoare Cristina Pocora în cadrul interviului. Electoratul susține că «urma va alege». Și să nu uităm că vorbim de peste 70000 de alegători...

Mărimea, pardon, imaginea... contează!
Am discutat cu deputatul Cristina Pocora la sediul său de campanie din Țăndărei, amplasat într-o mansardă a unei clădiri vechi de mai bine de 20 de ani. Clădirea n-are budă funcțională, iar doamna deputat e așteptată la masă, că doar e zi de vizite în teritoriu. Ne-am grăbit să o întrebăm dacă este obsedată de imagine, însă a refuzat să recunoască. Noi rămînem la părerea că este parlamentarul ialomițean care a bombardat adresele de e-mail ale redacțiilor din Slobozia cu sute de comunicate de presă inutile. Dar care dau atît de bine la imagine...
-Chiar dacă am trimis atîtea comunicate de presă nu sînt mulțumită. Sînt momente cînd îmi dau seama că ar fi trebuit să comunic cetățenilor mult mai multe lucruri decît reușesc să o fac. Și asta se întîmplă tocmai datorită faptului că am un timp limitat și mă ocup și de comunicare... Mie mi se pare esențial ca în comunicatele de presă, pe blog și Facebook, și toate rețelele de socializare să fim prezenți noi... Nu m-aș simți confortabil să pun un consilier să scrie pentru că nu m-aș regăsi în topica frazei, în idei...
-Staff-ul dumneavoastră cu ce se ocupă?
-Staff-ul meu este preocupat de legătura și comunicarea cu cetățenii din Colegiu în mare parte.
(Zvonurile circulă foarte repede, iar cele referitoare la o posibilă numire a deputatului Cristina Pocora în funcția de președinte al PNL Ialomița se mișcă cu viteza luminii. Refuză categoric să confirme și crede cu tărie în scopul său, acela de a-i sprijini pe ialomițenii din Colegiul 1.)
-Ca orice carieră politică, oricare dintre noi, simpli membri, ne dorim să urcăm în ierarhia politică a partidului. Zvonuri există de tot felul, trebuie verificate, la fel ca și informațiile. N-a fost un țel pentru mine să ajung președintele PNL Ialomița. Acum, la PNL Ialomița avem un președinte care reușește să ne mobilizeze și să ne țină în frîu pe toți... Nu vă ascund și faptul că între mine și fostul președinte au existat și momente tensionate, dar lucrurile acestea s-au rezolvat...
-Ce ați învățat dumneavoastră despre județul Ialomița și cît timp veți mai sta aici?
-Județul Ialomița e ca oricare alt județ din țară, cu problemele sale specifice. Am încercat să merg în toate localitățile din Colegiul meu, dar am ajuns și în restul județului. Eu reprezint cetățenii din Colegiul 1 Fetești-Țăndărei, dar în Parlament nu reprezint doar 70000 de oameni cum e cazul meu, ci reprezint Ialomița și toți cetățenii din întreaga Românie. Eu acolo am datoria să fac legi și amendamente și să fiu reprezentantul tuturor românilor...

Dacă noi nu ne lăudăm, atunci cine?
Poate că nu e obsedată de imagine, dar de dezvoltarea unor măsuri de protecție socială a persoanelor defavorizate cu siguranță este. Dacă n-ar fi totul galben-lămîie în jurul ei, am putea jura că e social-democrată și în cerul gurii. Se jură că nu a urmărit toata viața ei de parlamentar nimic altceva decît să acorde unui sprijin financiar mamelor-eleve și studente. Credeți-o dumneavoastră, dacă puteți!
-Încă din primul an de mandat am trecut de Parlament amendamente care vizau inemnizația pentru creșterea copilului pentru mamele-eleve și studente. Pînă la acel moment primeau indemnizație doar mamele care au cotizat... Pentru că noi trăim într-o realitate în care multe fete tinere ajung să devină mame, am introdus amendamente ca și mamele care frecventau școala pînă la momentul nașterii să primească o indemnizație minimă de 600 lei pe lună, iar apoi să se întoarcă la școală. Astfel, am ajutat familia acelei fete, am motivat-o...
-Cum s-a concretizat amendamentul dumneavoastră?
-Amendamentul meu s-a transformat în lege și a început să se aplice de mai bine de un an și jumătate, iar acest lucru mă bucură enorm de mult. Un alt amendament care s-a transformat în prevedere legală era diferențierea pentru nașteri multiple. Pînă la acel amendament, dacă aveai dintr-o naștere gemeni sau tripleți primeai aceeași indemnizație. Și nu mi s-a părut în regulă. Dacă e să crești gemeni sau tripleți cheltuielile cresc la rîndul lor. Atunci am luat deciza ca pentru primul copil mama să primească inedmnizația normală, pentru al doilea copil și al treilea suma să se suplimenteze cu cîte 600 de lei...
-Cu cîte mame tinere din Colegiul dumneavoastă ați stat de vorbă?
-Am stat de vorbă cu foarte multe mame, mă întîlnesc cu mame, cu bebeluși. E un avantaj pentru toate mamele tinere din țară, nu doar din Colegiul meu. Feed-back-ul a fost unul pozitiv...
-Un aspect concret care să-i vizeze pe oamenii de la dumneavoastră din Colegiu, care este?
-Timp de patru ani am purtat o corespondență legată de nevoia de a anula sau de face un amendament pentru cetățenii din Fetești riverani care treceau podul dintr-o parte și plăteau, o nedreptate după părerea mea. Pe foștii miniștri ai Transporturilor nu i-a interesat deloc... De fiecare dată cînd făceam memorii către dînșii nu-i interesa! Radu Berceanu a fost chiar agasant. Am reușit totuși scoaterea unui amendament din ordinul potrivit căreia ambulanețele, mașinile de poliție și microbuzele școlare să nu mai plătească taxa de pod... Am încercat să rezolv și problema cetățenilor. Pînă la guvernarea USL n-am avut cu cine să discut. Acum mă duc zilnic la Ministerul Transporturilor. Mi-am făcut un scop în viață... Merg zilnic și le cer să rezolvăm problema taxei de pod și realizarea unui sens giratoriu la intrarea în municipiul Fetești...

Una este Luna, două mandate vrea Pocora
Hotărîm că am lăsat-o destul să bată cîmpii activității sale de parlamentar. O oprim pentru că prea sună a PoveȘtiri Adevărate. Și n-o condamnăm, că avem și noi familii... Ne amintim că, fiind politician de meserie, vrea mandate. Ne confirmă, condescendent, precum un profesor obligat să suporte răspunsul unui elev care a descoperit că Pămîntul e rotund...
-Cîți dintre alegătorii din Colegiul dumneavoastră vă cunosc?

-Eu cred și s-a văzut în șondajele pe care le-am făcut la nivelul partidului că mă bucur de o notorietate și mai mare, tocmai de aceea procentul de 38% este relativ și poate să crească...
-Se va rupe USL pînă la ageleri?
-Semnele acestea de rupere a USL-ului vrea să le vadă doar PD-L-ul sau cei care nu își doresc ca România să arate și altfel decît a arătat în guvernarea PD-L. USL este o alianță care, dincolo de viziunile doctrinare dintre PNL și PSD, ca și proiect politic este foarte puternic și va merge mai departe. În momentul de față USL se bucură de o susținere mai mare decît la înființare. Mergeam pe stradă în Colegiu și oamenii ne spuneau «Faceți ceva! Scăpați-ne de ei!». «Lăsați orgoliile deoparte și mergeți în același sens!» și atunci a apărut USL...
-Sînteți mîndră să candidați pe aceeași listă cu PSD-ul să înțelegem?
-Nu îmi neg prezența mea ca și membru în USL. Sunt parlamentar liberal și nu am făcut ceea ce au făcut ceilați colegi ai mei, care au ales să dezerteze, să se ducă acolo unde a fost mai călduț... Am rămas să fac politică la PNL, chiar dacă era în opziție și PD-L-ul oferea tot felul de favoruri. Sînt un soldat disciplinat!
-Ce știți despre contracandidații dumneavoastră din același Colegiu?
-Vă mărturisesc că nu este nici măcar ultima mea grijă. Habar nu am și nu mă interesează cine sînt! Pe mine mă interesează și am o relație cu cetățenii pe care îi reprezint. Pe mine mă interesează părerea oamenilor și ce pot să fac pentru ei...
-Cum veți convinge primarii USL din Colegiul Fetești-Țăndărei să vă susțină?
-Nici problema asta nu mi-am pus-o, este vorba despre relația mea cu cetățenii. Am o un dialog deschis cu primarii din Colegiu, fie că sînt PSD, PNL sau PD-L. În permanență am discutat cu dînșii și încercăm să rezolvăm din problemele comunității. De exemplu, am vorbit cu primarul din Țăndărei și mi-a comunicat că a refăcut documentația pentru redeschiderea spitalului și mi-a cerut un ajutor pentru obținerea unor avize de la Ministerul Muncii și i-am spus că-l voi sprijini cu mare plăcere...

25 Septembrie 2012, 08:04 (24713 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Pocora vs Tinel pentru Consiliul Județean
Cristina ne invită sub umbrelă
Politică împotriva naturii cu deputatul Cristina Pocora

Comentariile cititorilor:


OANA:
(22 Ianuarie 2013, 21:00)
Vad ca esti tare mandra,dar fii pe faza si pentru cei pe care ii reprezinti.                                                    Nu ma refer la cei din Tandarei , ma refer la  noi, cei napastuiti de soarta asteptam ce ne-ai promis in mandatul trecut si in mandatul acesta.                                                                                                                 Fiecare din cei ce stau confortabil in scaunul parlamentului, sa se roage la Dumnezeu sa nu ajunga intr-o buna zi intr-un scaun cu rotile, ca abia atunci se pot gandi la persoane ca noi.            Adu-ti aminte de accidentul lui Tariceanu si cand s-a dat legea 448.Imi pare rau de el ca este si a fost un demnitar bun ,dar pana nu s-a lovit de pragul de sus nu l-a vazut pe cel de jos.                                                             
Titi :
(14 Octombrie 2012, 01:59)
Cristinica ceva cucuie pentru a candida, sau de data asta gratis
daniel:
(2 Octombrie 2012, 12:17)
Arata bine.O scoatem la prodius sa primim fonduri.
Dan:
(28 Septembrie 2012, 16:57)
Gargara.... Macar ca arata bine.
SORIN:
(27 Septembrie 2012, 14:24)
@trilu  Sincer, da! Mă bucur, totuși, că nu mă aflu în raza ta vizuală, sper.
trilu:
(27 Septembrie 2012, 10:10)
Pai ,ca judet, fiind cam ultimii in clasamente pe orice domeniu,eu zic ,vorba lui Creanga,"stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj".Multumit?
SORIN:
(27 Septembrie 2012, 08:06)
@trilu... liru crocodilu', ce mai, te'ntreb: tu din ce categorie faci parte?!
trilu:
(26 Septembrie 2012, 18:21)
De acord,sa ne reprezinte unii de-ai nostri,ialomiteni,care stiu ca suntem un judet preponderent de retardati,puturosi,hoti,asistati social,sa vedem ce dracu poa" sa faca de la Bucuresti...Vrem trai ca al nemtilor,dar munca mai pai,scoala mai deloc,ajutoare la greu,furaciuni,smecherii...a dracu natie!
SORIN:
(26 Septembrie 2012, 14:39)
În altă ordine de idei, corect, ar fi preferabil ca ialomițenii să voteze oameni de-ai locului, indiferent
de partidul din partea căruia candidează, oameni care, probabil, și-ar da interesul mai mult pentru bunul mers în județ, deși, după cum s-a văzut, nu este obligatoriu. Poate-mi spune și mie cineva ce fapte mărețe au săvârșit aleșii ialomițenilor de-a lungul anilor, ce inițiative legislative caracteristice   zonei au avut. Doamna Barcari mi s-a părut a fi un om cu capul pe umerii proprii,  nu cu picioarele pe umerii altora, deci ar fi preferabil să devină parlamentar de Ialomița în locul d-nei Pocora.
SORIN:
(26 Septembrie 2012, 14:26)
Nu, de toate este de vină Ponta, toți ceilalți dinainte au fost și au rămas neprihăniți. Dă-i'nainte cu tupeu!!!
@sorin:
(26 Septembrie 2012, 12:54)
Ce spuneai, ca esti indoctrinat antitot, exclusiv usl? Si de ce ti-am da tie crezare, pt ca-l aperi pe prim-hotul-plagiator si pe 'porumbacu-cacarau, cu toata tagma lor de baroni locali si nationali rezultati din devalizarea Romaniei pe timpul lui KGBIlici si a lui Nastase? Ce striga in primavara,SORINE, floarea USL pe bulevardele Sloboziei:"nu stati in balcoane ca murim de foame"! Ce gluma ucigatoare, marimile uslase in pericol de moarte prin inanitie. Unde-i laptele si mierea promise daca vin la guvernare? Le vedem pe factura de gaz, curent ,pretul painii si al vietii in general;intram in iarna dar nu se stie cum si cati vom mai iesi din ea, de-atata bunastare uslasa. Iar pt asta e de vina Basescu, nu-i asa, chiar si pt topirea ghetarilor,,incalzirea globala,cel de-al treilea razboi mondial,etc...
daniel:
(26 Septembrie 2012, 12:15)
Cat de proasta e asta.Sotu tot pe facebook l-a gasit saula matrimoniale?E copilul lui sau a luat-o cu totul?Habar nu are ce se intimplka in colegiu.
SORIN:
(26 Septembrie 2012, 12:09)
(continuare) se poate tăia de la populație, mafia de partid îmbogățindu-se peste măsură în ani de criză, se poate numi POPULAR, sau, mă rog, cu doctrină popular-europenă?! Tare proști trebuie să ne crezi, "victor", tată!!!
SORIN:
(26 Septembrie 2012, 11:54)
Vă certați degeaba cu "victor". Nu știți că e îndoctrinat antitot, exclusiv pedele?! Îl doare sufletu' de banii "noștri", când vorbește de greva parlamentară a useliștilor, dar de JEFUIREA  ECONOMIEI NAȚIONALE, adică tot banii noștri, de hoardele lacome ale băsescului, nu suflă vreun cuvințel. Unde e președintele-mafiot, de ce nu scoate capul să explice el cum e cu OLTCHIM, cum să rezolve Guvernul problemele create de Videanu, Boureanu, Roibu și alți mafioți cu firme care au căpușat această bijuterie "comunistă"?! Dacă tot susține președintele-mafiot că era comunistă a fost păguboasă, oare de unde s-au  îmbogăție el și caracatița politică?! Din furtul din economia Germaniei, a Franței, a Italiei?! Ce părere ai "victor", chiar nu s-a construit nimic viabil și valabil în anii de dinainte de decembrie '89?! Poate-mi spui și mie câți oameni de afaceri din țara asta, ajunși mari miliardari,  au luat-o de la zero, sau n-au făcut "afaceri" cu statul, furându-l cât s-a putut, chiar mai mult de atât. Ai văzut, dragă "victor" cum a apărut Videanu, EX MINISTRUL ECONOMIEI, și a susținut că el habar n-a avut de firmele cu care Oltchim avea contracte, firme aparținând lui Cristian și Sorin Boureanu cu monopol asupra pieței specializate în anumite produse gen termopan, la prețuri de cinci ori mai mari decât cele de dinainte de "intervenția" lui, cum habar n-avea de numărul mare de firme unde era acționar sau membru al C.A. directorul Roibu și acoliții săi?! O ții langa cu useliștii mincinoși, plagiatori, de parcă ai fi CostiCĂ CAnacheu atoateștiutorul fără școală. Cel puțin el recunoaște că a rămas un electrician autodidact. Dar un autodidact cu mult tupeu, aș zice eu. S'apropie lațul de gâtul borfașilor care au jefuit țara asta de vreo trei ani, ca să nu zic mai mult, adică opt, de când e Băsescu mare sculă de aranjat contracte și licitații în favoarea pediștilor-socialiști, deveniți peste noapte " de dreapta". Cum poate cineva să creadă că un partid care taie tot ce
@mircea:
(26 Septembrie 2012, 08:30)
esti in eroare(vorba ta, esti cretin?). Votul ne e obligatoriu, deci ai tot dreptul sa nu mergi daca nu-ti convine. In schimb daca tot iti iei salariul si indemnizatia de parlamentar,fa bine si mergi la Parlament,pt asta suporta oamenii impozite,sa te  duci la munca, nu sa dormi pe banii lor, cum au facut uslasii in frunte cu Cacarau.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
331 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fetești: 1450 cartușe de vânătoare, confiscate

Fetești: 1450 cartușe de vînătoare, confiscate

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat marți, 11 octombrie a.c., pe linia prevenirii și combaterii braconajului. Astfel, polițiștii au depistat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:22
(11003 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: A furat gardul de la platforma de gunoi!

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată au fost sesizați în ziua de 10 octombrie a.c. despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras gardul împrejmuitor de la platforma de gunoi a comunei ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:21
(11945 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Slobozia: Acțiune a Poliției Rutiere

Efective sporite din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat marți, 11 octombrie a.c., o acțiune pe linia disciplinizării traficului rutier pe raza municipiului Slobozia. Încălcările normelor ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 17:18
(11928 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Evaziune fiscală și 10 sesizări la Parchet!

În luna septembrie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 11,15 milioane lei, din care peste 2,67 milioane lei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 20:11
(12996 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:41
(5195 vizualizări - 0 comentarii)


Traianu: Arestat după ce a violat o bătrînă de 82 ani!

Poliția Slobozia a fost sesizată de către un bărbat din comuna Traianu despre faptul că vecina sa, în vîrstă de 82 ani, a fost agresată și violată de o persoană necunoscută, în noaptea de 8/9 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:13
(8390 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Accident produs de neacordarea de prioritate

Luni, 10 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, la intersecția bulevardului Matei Basarab cu strada Ialomița, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:11
(9050 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Produse contrafăcute la «Sărbătoarea Toamnei»

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat luni, 10 octombrie a.c., în incinta unde se desfășoară «Sărbătoarea Toamnei», eveniment aflat la ediția a II-a. Astfel, polițiștii de investigare a fraudelor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:09
(11294 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: 12 octombrie 2011, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

Prin rezoluțiile nr. 44/236 din 22.12.1989 și nr. 56/195 din 21.01.2002, adoptate de către Adunarea Generală a ONU, s-a stabilit ca, în fiecare an, a doua zi de miercuri a lunii octombrie să fie desemnată ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:03
(11168 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Bărbat bătut de 5 tineri pentru un telefon mobil!

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 9 octombrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați de un bărbat de 38 ani, din Gheorghe Lazăr, despre faptul că a fost agresat de ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:09
(10175 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț din mașini, prins în flagrant

Un cetățean a sesizat polițiștii pe numărul de urgență 112 despre faptul că un individ fura bunuri dintr-o mașină parcată în incinta unei societăți comerciale. Deplasîndu-se imediat la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:08
(12857 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Slobozia: A comandat 10 centrale termice și le-a «achitat» cu un ordin de plată fals!

Sîmbătă, 8 octombrie, polițiștii au fost sesizați de administratorul unei firme din Slobozia cu privire la faptul că un individ din București, care s-a recomandat ca fiind angajat al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:39
(9683 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Scutire de la plata penalităților și a majorărilor de întîrziere

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în conformitate cu prevederile legale, organele fiscale competente vor transmite pînă vineri, 15 octombrie, scrisori către ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:32
(13558 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 54000 lei

În perioada 7-9 octombrie, polițiștii rutieri ialomițeni au acționat pe șoselele județene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:31
(10851 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Sfîrșit de săptămînă cu arderi necontrolate și urgențe medicale

Șapte arderi necontrolate și opt intervenții medicale, acesta este rezumatul activității pompierilor ialomițeni în ultimele 48 de ore. Potrivit unei comunicări, arderile de vegetație uscată au fost înregistrate ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:30
(15462 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestați pentru lipsire de libertate și tîlhărie

Trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 20 și 40 ani, toți din Fetești, au fost arestați preventiv pentru lipsire de libertate și tîlhărie. Pe scurt, sîmbătă, 8 octombrie, cei trei bărbați au acostat pe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:25
(12131 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O comandat un telefon și a primit o piatră

Un tînăr de 21 ani din Slobozia a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a fost victima unei înșelătorii. Tînărul a povestit polițiștilor că, în urmă cu aproximativ două săptămîni, a ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:20
(8558 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Comerț ilegal cu legume

Vineri, 7 octombrie, polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de comerț cu legume-fructe în comuna Movilița. În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:10
(11229 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Cu permisul reținut și băut, la volan

Sîmbătă, 8 octombrie, la Adîncata, polițiștii au prins un bărbat de 30 ani în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost oprit de polițiști și verificat în ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 14:53
(12028 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Copil de 3 ani, accidentat mortal

Noaptea trecută, joi spre vineri, 6/7 octombrie, un copil de doar 3 ani, din Bărbulești, a fost victima unui accident rutier. Copilul a încercat să traverseze strada în fugă prin loc nepermis și fără să ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:03
(9636 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție șoferi! Amenzi pentru lipsa cauciucurilor de iarnă!

Începînd cu data de 1 noiembrie, șoferii sînt obligați să-și monteze pe autoturisme anvelope de iarnă. Prevederea este stipulată în noua legislație rutieră, iar nerespectarea regulilor va aduce șoferilor ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:02
(11048 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă pentru combaterea furturilor de lemne

Peste 100 de persoane au fost legitimate joi, 6 octombrie, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii feteșteni. Scopul activităților l-a constituit prevenirea și combaterea furturilor de material ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:01
(9854 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă

Începînd cu data de 17 octombrie, actul administrativ fiscal se comunică cu prioritate prin poștă, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit Direcției Generale a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:40
(7985 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 1000 de cartușe depistate într-un autoturism, confiscate

«Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat miercuri, 5 octombrie, pe fondul de vînătoare Bucu, pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic, ocazie ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:19
(10370 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis, la volan

Polițiștii slobozeni au identificat miercuri, 5 octombrie, pe bulevardul Matei Basarab, un autoturism condus de un bărbat de 31 ani. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constat că bărbatul nu avea ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:18
(8366 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Infractor prins de polițiști

Miercuri, 5 octombrie, polițiștii slobozeni au prins un tînăr de 22 ani din localitate pe numele căruia exista un mandat de arestare. Individul a fost condamnat de Judecătoria Slobozia la 1 an și 8 luni ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:17
(9692 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice», sărbătorită de Protopopiatul Urziceni

«Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice», sărbătorită de Protopopiatul Urziceni

Marți, 4 octombrie, Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Primăria Urziceni, au organizat la clubul pensionarilor din comunitate un eveniment dedicat «Zilei Internaționale a Persoanelor Vîrstnice». ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 13:05
(11725 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Un camion a luat foc

Un autocamion ce se deplasa pe autostrada București-Constanța a luat foc miercuri, 5 octombrie. Pompierii militari de la Garda Fetești au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor, iar după aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 13:03
(12825 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Bătrân accidentat mortal

Jilavele: Bătrîn accidentat mortal

Un bătrîn de 87 ani a sfîrșit tragic marți, 4 octombrie, într-un accident rutier. Bărbatul se deplasa pe o bicicletă în comuna Jilavele și a virat brusc și fără să se asigure către stînga, fiind lovit mortal ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:58
(13273 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Depunerea cererilor de plată pentru ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale

Potrivit unei comunicări APIA, pînă la data de 14 octombrie 2011 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale, aferente lunii septembrie 2011. Conform ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:57
(14565 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...