Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Politica e o meserie!»

Deputatul Cristina Pocora își poartă funcția pe tocuri

«Politica e o meserie!»

Politica poartă tocuri în Colegiul I Fetești-Țăndărei. Și, așa cum vă promiteam săptămîna trecută, noi vi le prezentăm. Îi aparțin Cristinei Pocora, deputatul căruia voturile care i-au trasformat vocația în meserie. E drept, numai pînă la iarnă, cînd doamna Pocora se va alinia la start cu fostul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Ialomița Luminița Barcari, propunerea PD-L pentru funcția de deputat al aceluiași Colegiu. «Sînt convinsă că oamenii din Colegiu știu pe cine să aleagă...» a susținut încrezătoare Cristina Pocora în cadrul interviului. Electoratul susține că «urma va alege». Și să nu uităm că vorbim de peste 70000 de alegători...

Mărimea, pardon, imaginea... contează!
Am discutat cu deputatul Cristina Pocora la sediul său de campanie din Țăndărei, amplasat într-o mansardă a unei clădiri vechi de mai bine de 20 de ani. Clădirea n-are budă funcțională, iar doamna deputat e așteptată la masă, că doar e zi de vizite în teritoriu. Ne-am grăbit să o întrebăm dacă este obsedată de imagine, însă a refuzat să recunoască. Noi rămînem la părerea că este parlamentarul ialomițean care a bombardat adresele de e-mail ale redacțiilor din Slobozia cu sute de comunicate de presă inutile. Dar care dau atît de bine la imagine...
-Chiar dacă am trimis atîtea comunicate de presă nu sînt mulțumită. Sînt momente cînd îmi dau seama că ar fi trebuit să comunic cetățenilor mult mai multe lucruri decît reușesc să o fac. Și asta se întîmplă tocmai datorită faptului că am un timp limitat și mă ocup și de comunicare... Mie mi se pare esențial ca în comunicatele de presă, pe blog și Facebook, și toate rețelele de socializare să fim prezenți noi... Nu m-aș simți confortabil să pun un consilier să scrie pentru că nu m-aș regăsi în topica frazei, în idei...
-Staff-ul dumneavoastră cu ce se ocupă?
-Staff-ul meu este preocupat de legătura și comunicarea cu cetățenii din Colegiu în mare parte.
(Zvonurile circulă foarte repede, iar cele referitoare la o posibilă numire a deputatului Cristina Pocora în funcția de președinte al PNL Ialomița se mișcă cu viteza luminii. Refuză categoric să confirme și crede cu tărie în scopul său, acela de a-i sprijini pe ialomițenii din Colegiul 1.)
-Ca orice carieră politică, oricare dintre noi, simpli membri, ne dorim să urcăm în ierarhia politică a partidului. Zvonuri există de tot felul, trebuie verificate, la fel ca și informațiile. N-a fost un țel pentru mine să ajung președintele PNL Ialomița. Acum, la PNL Ialomița avem un președinte care reușește să ne mobilizeze și să ne țină în frîu pe toți... Nu vă ascund și faptul că între mine și fostul președinte au existat și momente tensionate, dar lucrurile acestea s-au rezolvat...
-Ce ați învățat dumneavoastră despre județul Ialomița și cît timp veți mai sta aici?
-Județul Ialomița e ca oricare alt județ din țară, cu problemele sale specifice. Am încercat să merg în toate localitățile din Colegiul meu, dar am ajuns și în restul județului. Eu reprezint cetățenii din Colegiul 1 Fetești-Țăndărei, dar în Parlament nu reprezint doar 70000 de oameni cum e cazul meu, ci reprezint Ialomița și toți cetățenii din întreaga Românie. Eu acolo am datoria să fac legi și amendamente și să fiu reprezentantul tuturor românilor...

Dacă noi nu ne lăudăm, atunci cine?
Poate că nu e obsedată de imagine, dar de dezvoltarea unor măsuri de protecție socială a persoanelor defavorizate cu siguranță este. Dacă n-ar fi totul galben-lămîie în jurul ei, am putea jura că e social-democrată și în cerul gurii. Se jură că nu a urmărit toata viața ei de parlamentar nimic altceva decît să acorde unui sprijin financiar mamelor-eleve și studente. Credeți-o dumneavoastră, dacă puteți!
-Încă din primul an de mandat am trecut de Parlament amendamente care vizau inemnizația pentru creșterea copilului pentru mamele-eleve și studente. Pînă la acel moment primeau indemnizație doar mamele care au cotizat... Pentru că noi trăim într-o realitate în care multe fete tinere ajung să devină mame, am introdus amendamente ca și mamele care frecventau școala pînă la momentul nașterii să primească o indemnizație minimă de 600 lei pe lună, iar apoi să se întoarcă la școală. Astfel, am ajutat familia acelei fete, am motivat-o...
-Cum s-a concretizat amendamentul dumneavoastră?
-Amendamentul meu s-a transformat în lege și a început să se aplice de mai bine de un an și jumătate, iar acest lucru mă bucură enorm de mult. Un alt amendament care s-a transformat în prevedere legală era diferențierea pentru nașteri multiple. Pînă la acel amendament, dacă aveai dintr-o naștere gemeni sau tripleți primeai aceeași indemnizație. Și nu mi s-a părut în regulă. Dacă e să crești gemeni sau tripleți cheltuielile cresc la rîndul lor. Atunci am luat deciza ca pentru primul copil mama să primească inedmnizația normală, pentru al doilea copil și al treilea suma să se suplimenteze cu cîte 600 de lei...
-Cu cîte mame tinere din Colegiul dumneavoastă ați stat de vorbă?
-Am stat de vorbă cu foarte multe mame, mă întîlnesc cu mame, cu bebeluși. E un avantaj pentru toate mamele tinere din țară, nu doar din Colegiul meu. Feed-back-ul a fost unul pozitiv...
-Un aspect concret care să-i vizeze pe oamenii de la dumneavoastră din Colegiu, care este?
-Timp de patru ani am purtat o corespondență legată de nevoia de a anula sau de face un amendament pentru cetățenii din Fetești riverani care treceau podul dintr-o parte și plăteau, o nedreptate după părerea mea. Pe foștii miniștri ai Transporturilor nu i-a interesat deloc... De fiecare dată cînd făceam memorii către dînșii nu-i interesa! Radu Berceanu a fost chiar agasant. Am reușit totuși scoaterea unui amendament din ordinul potrivit căreia ambulanețele, mașinile de poliție și microbuzele școlare să nu mai plătească taxa de pod... Am încercat să rezolv și problema cetățenilor. Pînă la guvernarea USL n-am avut cu cine să discut. Acum mă duc zilnic la Ministerul Transporturilor. Mi-am făcut un scop în viață... Merg zilnic și le cer să rezolvăm problema taxei de pod și realizarea unui sens giratoriu la intrarea în municipiul Fetești...

Una este Luna, două mandate vrea Pocora
Hotărîm că am lăsat-o destul să bată cîmpii activității sale de parlamentar. O oprim pentru că prea sună a PoveȘtiri Adevărate. Și n-o condamnăm, că avem și noi familii... Ne amintim că, fiind politician de meserie, vrea mandate. Ne confirmă, condescendent, precum un profesor obligat să suporte răspunsul unui elev care a descoperit că Pămîntul e rotund...
-Cîți dintre alegătorii din Colegiul dumneavoastră vă cunosc?

-Eu cred și s-a văzut în șondajele pe care le-am făcut la nivelul partidului că mă bucur de o notorietate și mai mare, tocmai de aceea procentul de 38% este relativ și poate să crească...
-Se va rupe USL pînă la ageleri?
-Semnele acestea de rupere a USL-ului vrea să le vadă doar PD-L-ul sau cei care nu își doresc ca România să arate și altfel decît a arătat în guvernarea PD-L. USL este o alianță care, dincolo de viziunile doctrinare dintre PNL și PSD, ca și proiect politic este foarte puternic și va merge mai departe. În momentul de față USL se bucură de o susținere mai mare decît la înființare. Mergeam pe stradă în Colegiu și oamenii ne spuneau «Faceți ceva! Scăpați-ne de ei!». «Lăsați orgoliile deoparte și mergeți în același sens!» și atunci a apărut USL...
-Sînteți mîndră să candidați pe aceeași listă cu PSD-ul să înțelegem?
-Nu îmi neg prezența mea ca și membru în USL. Sunt parlamentar liberal și nu am făcut ceea ce au făcut ceilați colegi ai mei, care au ales să dezerteze, să se ducă acolo unde a fost mai călduț... Am rămas să fac politică la PNL, chiar dacă era în opziție și PD-L-ul oferea tot felul de favoruri. Sînt un soldat disciplinat!
-Ce știți despre contracandidații dumneavoastră din același Colegiu?
-Vă mărturisesc că nu este nici măcar ultima mea grijă. Habar nu am și nu mă interesează cine sînt! Pe mine mă interesează și am o relație cu cetățenii pe care îi reprezint. Pe mine mă interesează părerea oamenilor și ce pot să fac pentru ei...
-Cum veți convinge primarii USL din Colegiul Fetești-Țăndărei să vă susțină?
-Nici problema asta nu mi-am pus-o, este vorba despre relația mea cu cetățenii. Am o un dialog deschis cu primarii din Colegiu, fie că sînt PSD, PNL sau PD-L. În permanență am discutat cu dînșii și încercăm să rezolvăm din problemele comunității. De exemplu, am vorbit cu primarul din Țăndărei și mi-a comunicat că a refăcut documentația pentru redeschiderea spitalului și mi-a cerut un ajutor pentru obținerea unor avize de la Ministerul Muncii și i-am spus că-l voi sprijini cu mare plăcere...

25 Septembrie 2012, 08:04 (24366 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Pocora vs Tinel pentru Consiliul Județean
Cristina ne invită sub umbrelă
Politică împotriva naturii cu deputatul Cristina Pocora

Comentariile cititorilor:


Tolea Ciumac:
(25 Septembrie 2012, 18:59)
        Asa e intr-adevar  ,, politica este o meserie '' e meseria hotilor  .
mircea:
(25 Septembrie 2012, 18:46)
@victor....chiar esti tampit omule,dar cu indemnul la a nu vota cum ramane cretinule? ti-a spus base sa stai ca o guma in casa si ai stat, asa-i? maine o sa-ti spuna base ca e musai sa-ti bagi o racheta-n base si sa decolezi....
ena:
(25 Septembrie 2012, 16:25)
Lasa-ne ,fato, in pace!Numai vorbe goale si minciuni.Stam fara spital  la Tandarei de un an jumate.Ai asteptat sa vina Roman sa te roage sa il ajuti...ha,ha,ha!De aia nu s-a deschis.Nu era nimeni sa te roage sa faci si tu ceva.Esti poznasa ,fetito!Fapte vrem,nu vorbe!NU TE VOTEAZA NIMENI.Asa au zis si Ciuperca si Roman ca il deschid si nu au facut NIMIC de atata timp.Daca ei au pacalit lumea la locale,acum la generale,lingeti-va toti pe bot!
ene:
(25 Septembrie 2012, 14:58)
Chiar ne crezi tampiti sa te votam ? Ce dracu ai facut tu in Colegiul Fetesti -Tandarei , in afara de a-ti vantura volanele fustelor si a  afisa decolteuri care provoaca voma ? De ce nu candidezi, fata, la Galati , in Moldova ta natala si ai atata tupeu sa ne ceri iar votul. Ce ai facut tu ,in afara de a face poze cu copilul si de a le posta pe bloguri si facebook ? Cum ai pastrat , ma , legatura cu electorii ? Prin facebook ? AAA , am uitat , ai mai participat  pe la emisiuni TV , FARA CAP , FARA COADA , FARA SUBSTANTA si pe la cateva gratare cu mici , pe la cateva susanele de culise cu  Catrinoiu de Fetesti ( care , sincer , nu stiu cat te inghite ) si cu imbecilul ala de vice de la Tandarei , Popa numaistiucum . Lasa-te de politica si intelege ca nu te votam , oricat te-ai pupa tu in bot in vazul lumii  acum cu  jalnicul comunist Ciuperca si marionetele lui. Iti sugerez sa nu ne mai zambesti atat , ca nu prea te simpatizam ,. Politica se face in Colegiu , pentru locuitorii acestui judet , nu la RTV , PRIMA TV la emisiuni  cu subiect culinar , gen Cireasa de pe tort.
victor:
(25 Septembrie 2012, 12:06)
Cand a fost cu ,,greva parlamentara'' a usl-asilor, nu-i asa ca si-a incasat indemnizatia de parlamentar si celelalte drepturi,  fara sa vina la munca?
daniel:
(25 Septembrie 2012, 11:34)
La cratita cu aceasta dama..de c....nie.
T.B.:
(25 Septembrie 2012, 11:24)
Pocora, aceasta tocatoare de vorbe a puliticii romanesti, duce mai departe clasica lozinca: democratia este o masa bogata la care poporul participa prin reprezentantii ei,parlamentarii. Atat interviul cat si poza ne arata ca-i merge bine si ca mai vrea. Asa dar,buluc,la vot,ialomiteni,doar a facut atatea(sanchi) pt. voi!
Caragiale:
(25 Septembrie 2012, 10:42)
Curat murdar,coana Cristinico.Da,noi cu cine votam???Ca la alegerile locale aveai alergie la culoarea rosie,ti-ai dat jos si sacoul ala rosu pe care-l ai ,si-l mascareai pe conu Silvica pe unde-l apucai.Oricum Steliana Sima ti-a transmis ca noua ne place culoarea rosie,sau ma insel?Si-o sa numaram la iarna voturile.Va fi cam greu,atata timp cat in 4 ani de mandat in colegiu ai fost prezenta doar la Fetesti.Conasu Florinel de la Platonesti,n-o sa-ti mai acorde nici un vot,ca la el e jale,trebuie intai sa se salveze pe el.Iar in politichia de la Tandarei pe care o pastoresti cu sarguinta e mare zarva.Conasu Traianeica sindicalistul, striga ca el a ridicat partidul in ceruri si a facut 4 consilieri si vrea sa-l dea afara pe conasu Adamica UNPR-istu.Un singur lucru a uitat insa.Ca datorita conasului Adamica PNL are un viceprimar si 4 consilieri locali.PNL Bar Tandarei,inainte de alegerile locale,avea 25 membrii de partid si prin fuziunea  cu UNPR ajunsese la 240.Pe banii lui conasu Adamica,a lui conasu Gavrila,a lui conasu Petcu,ati crescut la voturi si numar de consilieri.Daca la Tandarei se forma USL cu Sava candidat,PSD lua  vreo 3 consilieri iar PNL=0.USL pierdea toata primaria.Gurile rele spun ca ati afirmat ca va intelegeti bine cu primarul din Tandarei??OARE???IL VOI SPRIJINII ati spus.VORBE!! Lasati Antena 3 si Realitatea TV si veniti in colegiu si vorbiti cu oamenii.Unde ati stat de vorba cu femeile,cu tinerele mame,cu tinerii si copii???Dar cu pensionarii ce aveti,cu ei nu va intalniti???Cei care vin de obicei la vot si sarguinciosi i-ati uitat???Un club ,ceva pentru ei nu aveti.DOAR VORBE??? De vorbe si promisiuni suntem satui!!FAPTE NU VORBE!!!
Tolea Ciumac:
(25 Septembrie 2012, 08:42)
             Cristina ce ai facut pentru orasul Tandarei  ?   ca eu nu am observat nimic , la fiecare patru ani ne amagiti cu minciuni .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16673 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20082 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21179 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19338 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul specific finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și destinat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:44
(24731 vizualizări - 0 comentarii)


ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

Cruciada prefectului Mădălin Teculescu împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale a înregistrat prima victorie. Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă în 29 de unități administrative ale județului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 18:13
(18209 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

În dimineața zilei de miercuri, 4 august a.c., în jurul orei 10.30, pe DN2A, pe raza localității Andrășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:46
(22165 vizualizări - 0 comentarii)


Subvenții pentru motorină

Cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă în intervalul 9 august-10 septembrie 2010.
Potrivit normelor legale cererea de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:45
(21374 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Țăndărei și Urziceni

Polițiști din Țăndărei au acționat în cursul zilei de miercuri, 4 august, timp de 4 ore, pentru disciplinarea participanților la trafic, verificîndu-se în același timp proveniența autovehiculelor înmatriculate ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:44
(22601 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan a acroșat un biciclist

Miercuri, 3 august a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102, în afara localității Colelia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. Polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:42
(19196 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cheltuielile la primării, în creștere

Potrivit unei statistici realizate de Prefectura Ialomița în ceea ce privește situația comparativă a cheltuielilor cu «bunuri și servicii» la unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat o creștere ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:45
(20640 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoții fură din apartamente cînd sînteți acasă!

Hoții au inventat o nouă metodă de furt din locuințe. Mai mulți slobozeni au reclamat faptul că din propriile case le-au fost furate bunuri cînd, culmea!, aceștia erau acasă. Noua metodă de tîlhărie a fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(17751 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoți


Ialomița: Rata șomajului, în ușoară scădere-10,7%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii iulie 2010, în evidențele instituției se aflau nu mai puțin de 11,2 mii de șomeri, dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(9647 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sprijin financiar pentru crescătorii de vaci

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă producătorilor de lapte de vacă din zone ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 15:58
(16170 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:38
(10782 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:28
(9559 vizualizări - 0 comentarii)


Absolvenții 2010 și șomajul

Absolvenții promoției 2010 care nu-și găsesc slujbe pot beneficia de serviciile și facilitățile acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
În conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:13
(16844 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 67000 de lei și 25 de permise reținute

3 infracțiuni constatate, 306 sancțiuni contravenționale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase și 25 permise de conducere reținute. Acesta este bilanțul unei serii de acțiuni desfășurate la acest ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:12
(19000 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia

Vineri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, efective ale Poliției Slobozia, agenții ai posturilor de poliție arondate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:28
(21034 vizualizări - 0 comentarii)


Ministerul Administrației și Internelor organizează tabere pentru copiii afectați de inundații

Peste 180 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundații vor participa în perioada următoare la tabere organizate de Ministerul Administrației și Internelor, în spațiile de cazare aflate ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:22
(22903 vizualizări - 0 comentarii)


Copil dispărut

Copil dispărut

Polițiștii desfășoară activități de cercetare, investigare și căutare a unui minor de 13 ani, pe nume Bucur ȘTEFĂNEL, din localitatea Fierbinți-Tîrg, care a dispărut de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:45
(21211 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Trei accidente rutiere cu victime într-o singură zi

În cursul zilei de miercuri, 28 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu mai multe victime. Primul eveniment rutier a fost anunțat pe raza localității Ion Roată și s ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:43
(18664 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Service auto angajează
• inginer mecanic
• electrican auto
Condiții de angajare
• experiență în service minim 2 ani, seriozitate
Candidații interesați pot trimite CV-urile la sediul firmei ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:14
(19682 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Imnului Național, sărbătorită la Slobozia

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat joi, 29 iulie, un ceremonial de sărbătorire a Zilei Imnului Național. Festivitatea s-a desfășurat în fața sediului Prefecturii și a reunit personal ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:51
(19891 vizualizări - 0 comentarii)


Comerciant ambulant prins de jandarmi

Jandarmii ialomițeni au fost sesizați miercuri, 28 iulie, despre faptul că pe o stradă din Slobozia un bărbat încerca să vîndă o drujbă la un preț mai mic decît cel al pieței. Jandarmii deplasați la fața ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:49
(16347 vizualizări - 0 comentarii)


Lăcusteni: Și-a dat foc la haine

Un bărbat din localitatea Lăcusteni, aflat în stare de ebrietate, a incendiat mai multe articole de îmbrăcăminte din dormitorul locuinței. Pompierii militari de la Garda Țăndărei au intervenit cu operativitate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(24896 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Accident

Miercuri, 28 iulie a.c., după-amiază, în jurul orei 15.10, echipajul de descarcerare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitat să intervină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(23083 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Două persoane rănite într-un accident

În dimineața zilei de miercuri, 28 iulie a.c., în jurul orei 06.00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2A, pe raza localității Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:37
(19534 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Urziceni: Acțiune de amploare a polițiștilor

Efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:31
(10473 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...