Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

(B)Ocean de emoții

Handbal, Unirea Slobozia-HCM Buzău 32-30 (16-15)

(B)Ocean de emoții

După înfrîngerea cu Neptun Constanța din prima etapă (20-29), Unirea Slobozia a primit pe propriul teren o altă pretendentă la promovare, HCM Buzău. Meciul disputat duminică, 23 septembrie a.c., ne-a trecut prin toate stările posibile. Prima repriză a reprezentat o încleștare umăr la umăr între cele 2 echipe. Niciuna nu s-a desprins la mai mult de două goluri, iar la pauză scortul era 16-15 pentru Unirea. Primele 5 minute ale reprizei secunde au însemnat un adevărat asediu la poarta buzoiană. Aveam 20-16 și totul părea să meargă șnur. Părea, spunem, pentru că a urmat o cădere inexplicabilă. Echipa oaspete a marcat de șapte ori la rînd, preluînd conducerea cu 23-20. Mult timp ne-am străduit fără rezultat. În minutul 53, era 29-26 pentur HCM Buzău. Kanda ne aduce la două goluri, transformînd cu sînge rece un șapte metri. Urmează un iureș cum rar am văzut la echipa noastră. Intercepții și contraacuri rapide, purtate de Irina Simion și mai ales de Alxandra Bocean (extrema dreaptă sosită de la Terom Iași s-a dovedit un real cîștig pentru echipa noastră pe un post care în ultimii ani a fost deficitar...). Apărarea a devenit, dintr-odată, atentă și agresivă, iar Andreea Nica a contribuit și ea prin două intervenții salutare. Au rezultat cinci goluri consecutive și o răsturnare de scor la care nu mai visa nimeni. S-a terminat 32-30 pentru Unirea Slobozia, într-un meci în care HCM Buzău a avut nu mai puțin de 13 aruncări de la șapte metri, toate transformate de excelenta Anca Ionescu. Pentru echipa noastră au marcat: Bocean (9 goluri), Băeșu (8), Ștefan (5), Kanda (5), Simion (3), Ciuplea (2).
«Am jucat în primele două etape cu, probabil, cele mai tari echipe din serie. La echipa noastră încă nu s-au sudat relațiile de joc așa cum ar trebui pentru că sînt foarte multe handbaliste noi. Pe lîngă asta sînt jucătoare care au venit mai tîrziu, nu au prins cantonamentele la mare și la munte și nu stau bine cu pregătirea fizică. Faptul că am cîștigat acest joc, chiar dacă am fost conduși, îmi dă încredere că putem evolua mai bine în viitor. Un eșec pentru noi astăzi ar fi însemnat compromiterea obiectivului încă din etapa a II-a. Fetele au arătat că își doresc cu adevărat victoria și le felicit pentru felul în care au luptat pentru a o obține...» ne-a declarat la finele partidei antrenorul Marian Simion. Joi, 27 septembrie, Unirea Slobozia va evolua la Iași cu LPS din localitate, campioana națională la junioare I în 2012.

Antrenorul secund, greu de găsit
Programul încărcat al toamnei handbalistice, dar și problemele de sănătate sau personale pe care antrenorul principal Marian Simion le-a avut în ultima perioadă, fac ca numirea unui antrenor secund la CSM Unirea Slobozia să fie o problemă stringentă. Potrivit diriguitorilor Clubului, niciunul dintre extrem de puținii purtători de patalama în handbal din Slobozia nu au acceptat să preia acest post din motive personale sau de incompatibilitate cu antrenorul principal. «A aduce un secund din altă localitate înseamnă cheltuieli foarte mari...» ne-a declarat șeful secției de handbal, Ion Nica. Totuși, oricît de greu sînt de găsit soluțiile, în opinia noastră această problemă trebuie rezolvată.

26 Septembrie 2012, 15:09 (9552 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal

Comentariile cititorilor:


carlos:
(30 Septembrie 2012, 09:23)
Demisia demisia!!!!!!!!!! cat iti mai bati joc de banu public ipostorule. Aduceti-l pe nebunu ala de Ghiulay inapoi uitativ-a ce treaba buna face la STIINTA. Si eu l-am hulit da e mai bun  decat simion de100 de ori.
.....':
(29 Septembrie 2012, 17:35)
unde sunteti aia care'l injurati pe ala de la Baia -mare  care cu o echpia mai slaba decat alui simoin a avut rezultate mai bune si echipa juca handbal ,35-35 cu o echipa de junioare . da o sa ziceti ca si el a luat batie de la 181 .....da ce echipa avea si ce echipa are simion la;ndemana...... voi chear nu vedeti ca e un incapabil............................................................
larisa baciu:
(27 Septembrie 2012, 09:47)
Bv fetelor,continuati asa.multa bafta!
TwoS:
(27 Septembrie 2012, 06:50)
Da,intr-adevar,greu,dar totul e bine atunci cand se termina cu bine !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 16 Iul 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Braconaj pe fondul de vînătoare Căbăl

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 12 decembrie, polițiștii feteșteni au acționat în zona fondurilor de vînătoare, scopul principal al acțiunii constituindu-l prevenirea braconajului cinegetic ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:48
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră «salvată» de polițiști

După 10 zile de căutări, o minoră din Slobozia, fugită de la domiciliu, a fost depistată de polițiști. Minora Neagu Corina Alexandra, din municipiul Slobozia, a fost dată dispărută de către familie pe ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:30
(8619 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În cursul nopții de luni spre marți, polițistii ialomițeni au reușit să intercepteze o captură de 3000 de pachete de țigări. La miezul nopții, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:10
(11759 vizualizări - 0 comentarii)


«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

O nouă ediție a balului «Celor mai frumoși... ani» se va desfășura la acest sfîrșit de săptămînă la Fetești. Evenimentul este dedicat elevilor din liceele din Fetești și Țăndărei și se află la a doua ediție ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:04
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan, accidente, ilegalități

Sîmbătă, 11 decembrie, Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. În timp ce un bărbat, de 43 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:02
(8769 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cartușe cu glonț, deținute ilegal

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat sîmbătă, 11 decembrie, un bărbat, de 55 de ani, din Urziceni, care deținea fără drept 158 de cartușe cu glonț de calibru 5,6 mm ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:01
(10684 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni glonț


Slobozia: Liniștea publică, asigurată în sistem integrat

În perioada 10-12 decembrie, efective din cadrul Poliției Slobozia în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 17:59
(7701 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru șomeri

«Începînd cu data de 1 ianuarie 2011, procentul de 75% pentru calculul indemnizației de șomaj se va aplica la valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii dreptului și nu la ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:04
(15186 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente și incendii la sfîrșit de săptămînă

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 10 decembrie, locuințele sociale din cartierul Catanga al orașului Urziceni au fost în pericol. Doi plopi, înalți de aproape 20 de metri și sprijiniți de un alt ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:03
(12728 vizualizări - 0 comentarii)


Spectacol caritabil organizat de Asociația Tinerilor din Ialomița

Joi, 16 decembrie, la orele 11,00, Asociația Tinerilor din Ialomița organizează un mini-spectacol cu scop caritabil denumit strategic «De Crăciun, împreună prin artă». Potrivit organizatorilor, scopul spectacolului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:01
(14978 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accidentat pe trecerea de pietoni

Un bătrîn de 74 de ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza comunei Lilieci. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Sinești s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 10:42
(12508 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Șofer băut la volan

Un bărbat din Urziceni a fost prins conducînd băut. Individul de 34 de ani a fost identificat aseară, 9 decembrie, pe o stradă din localitatea Urziceni. Pentru că mirosea a băutură, bărbatul a fost testat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 09:12
(12204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cu permisul suspendat, la volan

Aflați în supravegherea traficului rutier, polițiștii slobozeni au oprit pentru un control de rutină o mașină, înmatriculată în județul Călărași, condusă de un bărbat, de 43 de ani. Pentru că nu avea permisul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 08:31
(13276 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au furat plăci de azbociment cu căruța

Joi, 9 decembrie, polițiștii slobozeni au observat o căruță ce se deplasa pe DN2A, în atelaj aflîndu-se 7 bărbați. Mai mult, controlînd căruța, polițiștii au descoperit mai multe plăci de azbociment și ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 07:22
(9982 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Autoturismele furate din străinătate și ajunse pe teritoriul județului nostru au fost din nou «ținta» polițiștilor ialomițeni. În acest sens, polițiștii au organizat o acțiune în Urziceni, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 17:42
(12808 vizualizări - 0 comentarii)


Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt pot cumpăra locuințe potrivit legii ANL

Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt vor putea achiziționa locuințe ANL conform prevederilor Legii 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 10:05
(15861 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Elena Udrea ANL


Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», miercuri, 15 decembrie 2010, va fi organizat evenimentul «Oameni de zăpadă». În fapt, acțiunea va fi dedicată ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 09:00
(13293 vizualizări - 1 comentariu)


Avertizare Cod Galben

Pentru intervalul 9 decembrie, orele 20.00-10 decembrie, orele 12.00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben în întreaga țară. Potrivit ANM, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:48
(14034 vizualizări - 1 comentariu)


Autoturism furat din Italia, identificat de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 8 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto au identificat un autoturism care figura ca sustras din Italia. Deținătorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:17
(12894 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

În cursul zilei de miercuri, 8 decembrie a.c. în jurul orei 11.00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:12
(10284 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Tînăr fără permis, prins de polițiști în trafic

În cursul dimineții de miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, polițiștii din Căzănești au identificat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate la volanul căruia se afla un tânăr de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:11
(13642 vizualizări - 1 comentariu)


Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Unirea Slobozia a depășit miercuri, 8 decembrie, de o manieră categorică pe Spartac București. Așa cum de altfel ne așteptam, în meciul contînd pentru etapa a XII-a din campionatul eșalonului secund de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:01
(7686 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Țăndărei

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 22.00-02.30, efective din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de și din autoturisme ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:00
(14246 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Incendiu de la o lumînare

O lumînare aprinsă lăsată nesupravegheată în imediata apropiere a unor materiale combustibile a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 19. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(14344 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Fetești: Intervenții SMURD

Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Fetești a fost solicitat să intervină miercuri, 8 decembrie 2010, în jurul orei 12.00, pentru a acorda primul ajutor medical unei femei în vârstă de 55 de ani ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(11081 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ialomița: Rata șomajului în noiembrie-9,4%

La sfîrșitul lunii noiembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10260 de persoane, din care 4721 șomeri indemnizați, respectiv 5539 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 16:03
(10966 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Orezu: După ce au tîlhărit o poștăriță, trei hoți au fost arestați

La sfîrșitul lunii precedente, respectiv în data de 24 noiembrie, o poștăriță din localitatea Orezu a sesizat Poliției faptul că, în timp ce împărțea pensiile și alocațiile prin sat, trei indivizi au atacat ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:56
(15693 vizualizări - 0 comentarii)


«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

La sfîrșitul săptămînii viitoare, sîmbătă, 18 decembrie, la Slobozia se va desfășura Sărbătoarea colindului «Sub zare de soare». «Festivalul de colinde va aduce și în acest an pe ialomițeni mai aproape ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:54
(14521 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:57
(7871 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:29
(7585 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Titi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Costy în Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...