Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiectele europene de gestionare a deșeurilor intră în insolvență

Unde nu-i cap administrativ, vai de deșeurile contribuabililor

Proiectele europene de gestionare a deșeurilor intră în insolvență

La 16 iulie 2009, cele 150 de gropi de deșeuri neconforme de pe teritoriul județului au fost, oficial, închise. Data nu reprezintă mare lucru, anul însă da. Pentru că, în aceeași perioadă, Ialomița lansa la apă cinci proiecte finanțate din fonduri europene prin care se încerca crearea unei alternative la sistemul județean de gestionare a acestor deșeuri. Proiectele au strîns sub aceeași umbrelă cam jumătate dintre comunele județului și majoritatea orașelor, iar autoritățile județene au declarat că implementarea lor este o reușită indubitabilă. În anul următor, în plină campanie de mediatizare a succesului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO 2008 de la Sfîntu Gheorghe, prima beneficiară a fondurilor, înregistra datorii de 1,4 milioane de lei... La doi ani și jumătate de la acel moment, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 Țăndărei se află la un pas de insolvență. Săptămîna trecută, Consiliul Local al orașului Țăndărei s-a reunit (și) pentru a dezbate un raport care viza activitatea societății în ultimii doi ani...

Cine bate seara la ușa administrației din ºăndărei?
Răspunsul corect ar fi insolvența. Joi, 27 septembrie a.c., în cadrul Consiliului Local Țăndărei a fost făcut public un raport al SC ADI ECOO 2009 SRL Țăndărei, societate înființată pe scheletul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO Țăndărei în care sînt membre localitățile Giurgeni, M. Kogălniceanu, Movila, Platonești, Săveni, Sudiți, Ograda și Țăndărei. Potrivit raportului, sereleul înființat în martie 2011 a preluat printr-un protocol activitatea economică a Asociației «cu tot ce însemna patrimoniul destinat acestei activități, cu excepția datoriilor către bugetele de stat și bugetele fondurilor speciale înregistrate la acea dată, lucru neacceptat de ANAF Ialomița». Altfel spus, pentru a nu returna fondurile europene pompate în această Asociație (peste un milion de euro potrivit documentelor oficiale), administrația din Țăndărei a creat o societate pe spinarea căreia să se poată descărca efectele incompetenței manageriale ale membrilor Asociației. La un an de la această golănie administrativă, administrația locală se confruntă cu efectul de bumerang al deciziei. Potrivit declarațiilor administratorului societății, Iulian Barbu, firma se află în pragul insolvenței și are datorii de 140 mii lei. «Situația este cunoscută din 2010! Și trebuie să țineți cont că, deși societatea și-a gestionat singură activitatea, nu a existat nicio modalitate legală prin care să poată solicita sprijinul membrilor Asociației» a declarat acesta în încercarea de a justifica falimentul firmei care i-a fost încredințată.

Primarul Cristian Roman se spală pe mîini
Trecînd peste cheltuielile greu de justificat pe care le-a efectuat în anul din urmă (de exemplu, pentru stația de colectare de lîngă oraș au fost achiziționate motocoase pentru toaletarea spațiilor verzi) și peste salariile celor aproximativ 50 de angajați, din raport reiese un fapt revoltător. Deși a fost dimensionată pentru a deservi 34 mii de beneficari, după un an de zile au fost încheiate contracte de prestări servicii cu doar 8500. Iar efectele acestei politici iresponsabile produc acum un efect de bumerang. În pofida situației îngrijorătoare în care se află Asociația pe care acum o conduce, primarul Cristian Roman nu pare a fi îngrijorat. Imediat după închiderea ședinței de Consiliul Local, el a făcut o declarație în care acuză voalat fosta administrație și susține că există soluții pentru evitarea falimentului: «Aceasta este situația la momentul preluării Primăriei de către mine. Am tot interesul să se facă lumină și am și soluții pentru evitarea intrării în insolvență a Asociației. De fapt, nici nu poate fi vorba despre acest lucru și nici nu există pericolul returnării fondurilor europene. Vom face o eșalonare de plată și, începînd cu 1 ianuarie 2013, vor fi plătite cotizațiile care vor stinge această creanță către bugetul de stat. Numai Primăria Țăndărei cotizează cu 800 milioane lei vechi. Iar soluția de viitor este introducerea unei taxe obligatorii de salubrizare...». Tradusă, declarația primarului orașului Țăndărei confirmă faptul că administrația intenționează să descarce proasta gestionare a acestor proiecte în buzunarele contribuabililor. Care vor plăti din nou de două ori. O dată din bugetul local prin taxe și impozite și a doua oară din buzunarele proprii, prin intermediul unei taxe obligatorii de salubrizare...

Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de la orașe și sate
Vestea bună este că această ultimă taxă, cea de salubrizare, va fi mai mică pentru locuitorii din Țăndărei și localitățile afiliate ADI ECOO. Adică, față de cei 9 lei per capita pe care îi plătesc acum (cel mai mare preț din județ), vor plăti cu 20 la sută mai puțin. Veștile proaste sînt însă mai multe. Spre exemplu, localitatea Platonești nu a plătit niciodată cotizația, iar primarul comunei, Florinel Negraru, a amenințat public în repetate rînduri că se retrage din Asociație. Adăugați la acest fapt acuzațiile făcute publice în cadrul ședinței de vineri, potrivit cărora administrațiile membre refuză să coopereze la încheierea contractelor individuale sau faptul că la Sudiți nu există niciun contract încheiat în decursul unui an și aveți un prim crîmpei de imagine a acestui puzzle uriaș în care Uniunea Europeană a pompat circa 8 milioane de euro...
Ce se întîmplă în cazul celorlalte asociații? Situația e la fel de dramatică, am spune noi. Noul primar al comunei Munteni Buzău, președintele asociației ADI ECO de la Sfîntu Gheorghe, Stan Florin ne-a declarat că oamenii au renunțat demult la contracte. «Lumea nu are bani să plătească. Și chiar dacă are, nu vrea să plătească. Asta ca să nu mai vorbim că mulți și-au pus în tomberoanele alea de le-au primit varză, murături... Că sînt bune, de ce să mint?, l-aș mînia pe Dumnezeu!». La celălalt capăt al județului, primarul de la Adîncata, Gheorghe Marin, cooptat și el într-o astfel de asociație cu epicentru la Dridu, și-a luat lumea în cap și s-a afiliat la o structură similară tocmai în Prahova. Și exemplele pot continua...
Cît despre taxa unică de salubrizare, singura care a implementat o astfel de invenție administrativă este Primăria Slobozia. Decizia a fost adoptată în noiembrie 2011 și a fost justificată astfel: «La acest moment, doar 66% dintre contribuabilii slobozeni plătesc această taxă. Restul de 34% nu plătesc această taxă, nu au contracte încheiate și depozitează gunoiul în containerele asociațiilor de proprietari sau pe terenurile virane»...

16 Octombrie 2012, 18:34 (15050 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Rețea de canalizare «ilegală» la Țăndărei
Ialomița a deschis anul școlar la Țăndărei
«Ziua Crucii», transformată în «Zilele Orașului Țăndărei»

Comentariile cititorilor:


Observartor:
(17 Octombrie 2012, 11:59)
ADI-ECO =o vacă de muls pentru jmecherii cu carnet de partid. Problema e că toate vacile înțarcă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
420 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17685 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5800 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6073 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5591 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12725 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17678 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5229 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9515 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15271 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub efectul substanțelor interzise

Doi tineri, de 21 și 25 de ani, domiciliați pe raza orașelor Țăndărei și Urziceni, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma testelor anti-drog, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:00
(4181 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Joi, 14 decembrie 2023, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XI-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor». Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:50
(4262 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:40
(11018 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Crăciun la Muzeu»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia organizează spectacolul «Crăciun la Muzeu». Evenimentul se desfășoară luni, 18 decembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 17:50
(17227 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități în 6 unități de învățământ în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, faptelor cu violență și victimizării minorilor Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:40
(3834 vizualizări - 0 comentarii)


Perchiziții domiciliare la Stelnica

Miercuri,13 decembrie a.c., polițiștii din Stelnica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Stelnica, la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:20
(4723 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Formularului 112

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse unele modificări care vizează regimul fiscal aplicabil persoanelor fizice care ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 16:25
(5797 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei în luna noiembrie a anului 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 13:25
(8569 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-un copac

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 12 decembrie a.c., în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 00:30
(6276 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,11 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în urma inspecțiilor și verificărilor efectuate pe parcursul lunii noiembrie 2023, valoarea sumelor stabilite suplimentar ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:50
(12308 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Luni, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:40
(4125 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Drogat la volan

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Bărbulești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere. De asemenea, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:25
(2927 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Fetești

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Fetești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului Fetești, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În urma accidentului au rezultat ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:30
(4099 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Funcționarii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița s-au alăturat marți, 12 decembrie a.c., protestelor organizate la nivel național de către celelalte structuri ale AP ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:15
(3326 vizualizări - 2 comentarii)


Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Drăgoiești. Focul a distrus piese de mobilier, tavanul imobilului ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:10
(4087 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 11.12.2023-03.01.2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 19:15
(3663 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 107,93 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 107,93 milioane de lei, cu 11,85 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:50
(13610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Contul meu RAJA

RAJA Constanța: Contul meu RAJA

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:25
(4303 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 10 decembrie a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Fetești, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:10
(1982 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Minor de 15 ani, la volanul unui automobil

Joi, 7 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au oprit în trafic un automobil, la volanul căruia se afla un minor de 15 ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Oamenii legii au constatat faptul că respectivul ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2023, 17:00
(9931 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...