Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

DAF, superpolițistul

DAF, superpolițistul

DAF împlinește 10 ani în martie. E un veteran în branșa lui. Cel puțin așa susțin colegii lui de la Criminalistică. El nu spune nimic. Se uită plictisit la noi și tace. Vorbesc în locul lui cele 80 de misiuni anuale, duse la capăt fără ratare. «Este cel mai bun prelucrător de urmă pe care îl avem!» îl laudă «șeful» său, polițistul Marian Pîrvu. Cea mai bună performanță a sa a fost să urmărească un hoț pe o distanță de 15 kilometri, din vatra de miros și pînă la ușa acestuia. Nu e singura lui abilitate. A fost antrenat pentru pază, pentru atac, pentru patrulare, pentru escortă... Dar punctul său forte este acela de a prelucra olfactiv urmele identificate la locul infracțiunii. DAF e unul dintre cei cinci cîini polițiști cu care Serviciul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

La pas cu DAF, prin parcul municipal
Cu DAF facem cunoștință în parc. Ne reprimăm cu greu starea de panică. Știm că pînă și pechinezii miros frica, d-apăi un ciobănesc german specializat în prelucrarea urmelor de miros de la locul infracțiunii. Deși e în lesă și se plimbă la pas, ne lasă impresia de forță brută, imposibil de stăpînit. Agentul șef adjunct Marian Pîrvu, povestește cum s-au cunoscut, în urmă cu ani, la Centrul Chinologic Național «Aurel Greblea» de la Sibiu. De atunci au trecut mai bine de nouă ani și jumătate, iar relația dintre ei s-a transformat într-una de simbioză. «De multe ori, îmi pare rău că nu am destul timp să petrec cu el, că sarcinile de serviciu sînt multe, iar noi prea puțini... Dar nu se plînge de mine. Și, după atîția ani, nici nu mai are nevoie de comenzi. E unul de-al nostru și își face treaba la fel de bine ca un om! Ba chiar mai bine, pentru că de multe ori noi am fost cei care nu l-am crezut, ori n-am înțeles... De aceea spun și nu greșesc că rata lui de rezolvare a cazurilor e de 100%!». Pentru serviciile aduse societății și colegilor de la criminalistică, DAF primește 700 de grame de hrană, o dată pe zi, două ore de antrenament... și un tratament uman! «Acum cîțiva ani a avut otită. Doctorul ne-a speriat, ne-a spus că e grav... Dar l-am tratat și a scăpat. Și la fel se întîmplă și cu ceilalți 4 cîini pe care îi avem. I-am avut operați, în carantină, am făcut ședințe de recuperare cu ei...». DAF dă din cap, parcă a încuviințare. «E și el ca oricare. Are zile proaste, nu are chef, îl dor oasele, c-a îmbătrînit... Dar nu s-a întîmplat încă vreodată să nu-și facă treaba sau să piardă urma. Și nu l-am dus întotdeauna în timp util sau în condiții optime. Că ordinul e ordin și dac-a trebuit să ajungem acolo în portbagaj ori plini de praf, așa am ajuns...».
În condiții optime (și dacă nu bate vîntul), mirosul uman se păstrează în aer timp de 15 minute. DAF sfidează în mod curent această regulă pentru că, de obicei, timpul de intervenție în cazul său este cel puțin de două ori mai mare. Iar o dată a reușit să bată toate recordurile cunoscute, identificînd un spărgător de case la o lună de la comiterea infracțiunii!

Comisar-șef în lumea lui
Branșa lui DAF e una dură, mai dură decît a colegilor săi criminaliști. Antrenat înainte de intrarea în UE, a învățat meserie pe vremea cînd normele europene permiteau ca infractorul să fie țintuit la pămînt cu labele și colții. Acum vremurile s-au schimbat, la fel și regulile... «Nu mai are voie să imobilizeze infractorul și nici să se repeadă la el. Acum îl identifică, se așează pe labe și îl latră. Asta nu înseamnă că nu știe. Dacă primește comandă, nu ezită și nu ratează. Dar a învățat să nu mai atace!» ne explică comisarul șef Stelică Moroianu, șeful Serviciului Criminalistică din cadrul IPJ Ialomița. E mîndru de echipa sa de cîini, mai ales că nu toate Inspectoratele de Poliție din țară își permit un astfel de «lux». Ialomița a moștenit însă această tradiție, iar conductorii de cîini iubesc animalele și n-ar renunța la ele. «Sînt cazuri celebre pentru noi la care a intervenit exemplar. La un incendiu de la Admet, de exemplu, unde a plecat din vatra de miros, incendiată în prealabil de către infractori pentru a li se pierde urma... DAF a prelucrat urma de miros și ne-a dus într-un loc unde autorii au preparat alimentele otrăvite pentru cîini din curtea incendiată. Așa am ajuns la autori. La fel în cazul jafului de la Urziceni sau a crimei de la Cocora... DAF nu a greșit niciodată! Noi, poate, am mai făcut-o, ori poate n-am avut mereu încredere îl el... Dar el nu a ratat niciun caz!» conchide comisarul șef Stelică Moroianu. Deși a depășit cu jumătate de an vîrsta de pensionare, DAF nu dă semne de oboseală. Și nu renunță. Îl întrebăm pe agentul Marian Pîrvu dacă a simțit vreodată că nu el este șeful, ci cîinele său. Izbucnește într-un rîs sănătos și ne răspunde resemnat. «Întrebați-mă, mai bine, dacă m-am simțit vreodată șef... Atîta vreme cît eu îi fac curat în cușcă și îl hrănesc, el e șeful. Nu are grade, dar dacă ar fi primit, acum ar fi cel puțin comisar șef!».

18 Octombrie 2012, 06:51 (11423 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


alt eu:
(25 Octombrie 2012, 10:26)
iata un "politist" incoruptibil. Probabil trebuie sa fii politist cu"patru picioare"  ca sa nu fii corupt.Ii doresc multa sanatate si sper ca la pensie se va gasi cineva care sa-l ingrijeasca asa cum merita.Sa mai faceit asemenea articole
nicoleta:
(23 Octombrie 2012, 20:50)
Sa fie sanatos si sa mai traiasca multi ani de acum incolo.Si macar pt faptul ca este un ciine politist bun sa fie respectat si iubit de colegii lui oameni. Si sper sa fie bine tratat si cind o sa iasa la "pensie" nu uitat si infometat cum era ciinele lup de la arhiva de iti era mai mare mila de el.
gigi:
(23 Octombrie 2012, 10:35)
”Iar o dată a reușit să bată toate recordurile cunoscute, identificând un spărgător de case la o lună de la comiterea infracțiunii” hai că e prea de tot. E vrăjeală asta 100%!
Alex:
(19 Octombrie 2012, 09:15)
În SUA, câinii au grade, inclusiv de locotenent... Nu știu cum era în alte părți, dar acum 20 de ani era câine polițist inclusiv la Căzănești. Țin minte că era foarte eficient în găsirea hoților. Poate că mai mulți câini polițiști n-ar strica, la câte furturi se petrec!
EU:
(19 Octombrie 2012, 08:30)
LA FAPTE BUNE NIMENI NU COMENTEAZA ,DE CE SA LAUDAM E MAI USOR SA BIRFIM PE CEI CE SUNT IN IMPAS.
EU:
(19 Octombrie 2012, 08:28)
LA ARTICOLE DE FAPTE LAUDABILE NU SE COMENTEAZA DAR LA RAU PROSTII  DAU BULUC CU VORBE RELE

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2669 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1366 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(8891 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4422 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:10
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina

Vineri, 13 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au organizat în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina o acțiune cu efective mărite. În acest sens, s-a acționat în zonele î ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:05
(2453 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, «ZIUA PORUMBULUI» OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 14:50
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:50
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:30
(2274 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea a șase inculpați (trei cetățeni albanezi ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 18:05
(3232 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1251 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1642 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3926 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1247 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5228 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Vineri, 13 septembrie 2024, se serbează  Ziua Pompierilor din România. Evenimentul amintește de bătălia de pe Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 11:00
(1513 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 120,43 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna august a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 120,43 milioane de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 10:40
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități speciale pentru bunii platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024 a fost publicată Ordonanța de Urgență ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 09:30
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Șarpe înfășurat într-o perdea, la Stejaru

Marți, 10 septembrie 2024., în jurul orelor 15,30, jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 11:30
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, beneficiarii «Clubului de Vară», desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 08:50
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de clădiri școlare nu dețin autorizații de securitate la incendiu

Un raport al ISU Ialomița confirmă faptul că 29 de clădiri din Ialomița în care învață elevii nu dețin autorizații de securitate la incendiu. Astfel, din totalul celor 328 de clădiri cu destinația ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2024, 14:30
(2295 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Gârbovi și Săveni

Echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, pe raza localității Gârbovi. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:45
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...