Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școala ialomițeană, un șir de investiții eșuate

Școala ialomițeană, un șir de investiții eșuate

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița declară laconic că anul școlar 2012-2013 va fi unul al «elitelor». «Vrem să avem elevi cu performanțe, iar cine nu înțelege iese din sistem!» amenință Otilia Dumitru, inspectorul școlar general. Totuși, școala ialomițeană a ajuns în pragul «exmatriculării». De șase ani, 26 de obiective școlare din Ialomița așteaptă să fie finalizate! Și nu sînt singurele... Planurile prevedeau ca respectivele unități de învățămînt să le ofere elevilor săli de clasă curate, laboratoare dotate cu materiale didactice și profesori bine pregătiți. Timpul a trecut, iar lucrările au rămas tot la stadiul de șantier. Investițiile din învățămîntul ialomițean au nevoie de peste 60 milioane lei pentru a fi executate. Sub protecția anonimatului, oficiali din cadrul Inspectoratului admit că va dura o veșnicie pînă cînd acești bani vor ajunge și la școli...

Elevi în școlile-șantier
În urmă cu o săptămînă, reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița au făcut publice primele investiții din sistem rămase nefinalizate. Un număr de 26 de școli, licee și grădinițe așteaptă să fie construite. Respectivele obiective au fost finanțate cu bani de la Guvern, prin Ministerul Educației. Deși valoarea acestor investiții depășește suma de 78 milioane lei, Ialomița a primit, în șase ani, doar 17 milioane. În cele mai multe dintre cazuri, aceste fonduri au fost suficiente doar pentru turnarea fundațiilor și ridicarea cîtorva pereți. Așa s-a întîmplat la Școala Gimnazială Săveni, Școala Gimnazială «Apstol D. Culea» Sudiți sau Școala Generală cu clasele I-VIII Nr. 1 Țăndărei. Și exemplele pot continua... În cazul Școlii Nr. 1 Țăndărei a fost întocmit în anul 2007 un proiect de construcție a unei săli de sport, în valoare de peste 2 milioane lei. A fost plătit un avans de 1,5 milioane lei, bani cu care a fost ridicată construcția și acoperișul. De cinci ani, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri, unitatea de învățămînt avînd nevoie de încă 1,5 milioane lei pentru finalizarea obiectivului. Eforturile conducerii școlii de a face rost de bani au fost zadarnice... «Stăm cu clădirea neterminată în curte și nu ne ajută nimeni. Trebuie să o utilăm, să mai lucrăm la acoperiș și să facem baza sportivă. Am fost în audiență la fiecare ministru pus în funcție de cinci ani încoace, însă mereu mi s-a zis că nu sînt bani...» ne-a declarat Steluța Mitrea, directorul Școlii Generale Nr. 1 Țăndărei. Cu toatea acestea, cifra menționată mai sus reprezintă doar vîrful ice-bergului! Lista obiectivelor școlare rămase în stadiul de șantier pînă astăzi este mult mai lungă, «urmînd ca în perioada următoare o comise specială din cadrul Inspectoratului Școlar să le identifice pe toate și le vom face publice și pe acestea» după cum ne-a declarat Otilia Dumitru, inspectorul școlar general. Singura certitudine referitoare la acestea este că au fost începute în anul 2004, iar finanțarea a fost acordată tot de Guvern. «Ce s-a întîmplat la momentul respectiv cu banii, nu pot să știu. Inițial fondurile au venit de la Guvern, prin Ministerul Educației și transferați Inspectoratului Școlar, iar apoi sumele au fost date către primării» a explicat Otilia Dumitru.

S-a muncit «românește»...
Nu doar lipsa fondurilor a împiedicat finalizarea tuturor investițiilor demarate în învățămînt. În anul 2005, Banca Mondială a finanțat cu pînă la 1,8 milioane lei per unitate școlară reabilitarea a 8 obiective din județul Ialomița. Este vorba despre Școala Adîncata, Școala Misleanu, Școala Giurgeni, Școala Munteni Buzău, Școala Coșereni, Școala Dridu, Școala Cegani și Școala Păltiniș. Dacă primele 4 obiective au fost finalizate la timp, pentru celelalte termenul de execuție a expirat demult. Vina le aparține în totalitate constructorilor, care au lucrat «românește». Au schimbat un geam astăzi, au mai pus o cărămidă mîine și au lăsat reparația acoperișului pentru săptămîna viitoare. Așa se face că obiective care ar fi trebuit să fie finalizate cel mai tîrziu în această vară nu sînt gata nici în acest moment. Este și cazul Școlii Coșereni. De o lună de la începerea noului an școlar, peste 480 de elevi care învață aici sînt nevoiți să-și ia notițe printre sacii cu ciment, schele și morname de moloz. Reabilitarea acestui obiectiv ar fi trebuit să fie gata în această vară, însă firma pe care Ministerul Educației a ales-o să reabiliteze școala s-a făcut că lucrează. S-a luat decizia prelungirii termenului de execuție, însă muncitorii au rămas în urmă și de această dată. Data limită este 12 octombrie... «Însă eu cred că nu se vor conforma. Am fost în control acolo și ce am găsit este jale. Muncitorii stăteau la umbră, erau foatre puțini și se văitau că nu au materiale de lucru. Unii dintre ei miroseau a alcool în ultimul hal. Este strigător la cer ceea ce se întîmplă!» mai spune Otilia Dumitru, inspectorul școlar general. Evident, au fost luate și măsuri. Și toate acestea în condițiile în care constuctorul le-a impus oficialilor din Ministerul Educației acordarea unui sfert din cei 1,5 milioane lei, cît reprezintă valoarea lucrărilor de reabilitare, înainte de a se apuca de treabă. Ministerul și-a onorat contractul, în schimb constructorul a întîrziat lucrarea... Tocmai de aceea, reprezentații Inspectoratului Școlar au sesizat Ministerului Educației să întrerupă acordarea de fonduri către constructorul de la Coșereni, pînă cînd investiția nu este finalizată...

Materialele didactice, «danie» pentru latifundiari
Materialele didactice, constînd în utilajele agricole, cu care au fost dotate 7 Școli de Artă și Meserii din județ au dispărut din inventarele Inspectoratului Școlar Ialomița. Bunurile achiziționate din fonduri europene PHARE sînt de negăsit... «Vom face o anchetă internă pentru a vedea ce se întîmplă!» a declarat Otilia Dumitru, șefa învățămîntului ialomițean. Surse apropiate respectivei anchete au declarat, în exclusivitate pentru Independent, că bunurile au fost «donate» cîtorva latifundiari locali...
Tractoare și combine, dispărute fără urmă... În anul 2004, la nivelul județului Ialomița erau înființate un număr de 7 Școli de Arte și Meserii, toate cu profil preponderent agricol. Aici ar fi trebuit să fie formați viitorii agronomi... Din cauza faptului că tinerii nu au dorit să urmeze cursurile respectivelor școli, în anul 2008 acestea au fost desființate definitiv. Pentru a-și desfășura activitatea didactică, directorii acestor instituții de învățămînt au achiziționat, prin proiecte europene, materiale didactice, constînd în utilaje agricole. Cîteva zeci de tractoare, combine, semănători sau pluguri de ultimă generație au fost achiziționate cu banii Uniunii Europene și aduse la SAM-urile din Ialomița. Aceste bunuri valorau atunci peste 8 milioane de euro... În acest an școlar, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Ialomița au decis să preia respectivele utilaje și să le transfere către liceele tehnologice, care au și module de agricultură. În momentul transferului s-a descoperit că bunurile au dispărut din inventarele fostelor SAM și sînt de negăsit! «Am înțeles că au fost luat și date pur și simplu celor din localități care au afaceri în agricultură, adică latifundiarilor din zonă! E strigător la cer... Vom face o anchetă pentru a vedea care este situația și-i vom trage la răspundere pe vinovați!» adaugă Otilia Dumitru, șefa învățămîntului ialomițean. Despre rezultatele anchetei interne și «băieții deștepți» care folosesc ilegal bunurile care nu li se cuvin vom relata pe larg într-un număr viitor...

Campusurile școlare, un obiectiv imposibil de finalizat
Campusurile școlare din Slobozia, Fetești și Fierbinți Tîrg ar fi trebuit să fie finalizate cu cel puțin trei ani în urmă. Sînt cele mai scumpe obiective de pe lista de investiții a Inspectoratului Școlar Ialomița. Valoarea acestora depășește suma de 55 milioane lei...
N-a fost să fie... În anul de grație 2007, Gheorghe Petre, inspectorul școlar general de la vremea respectivă, anunța demararea unui proiect de investiții ambițios: construcția a 4 campusuri școlare, menite să le asigure elevilor și profesorilor navetiști condiții de cazare optime. Potrivit planurilor, Slobozia beneficia de două asftel de obiective, la Liceul de Artă «Ionel Perlea» și la Grupul Școlar «Mihai Eminescu», iar alte două urmau să fie construie la Fetești și Fierbinți Tîrg. N-a fost să fie...Termenul de execuție a lucrărilor a expirat în urmă cu trei ani, dar investițiile nu au fost finalizate nici pînă în prezent. Lipsa banilor i-a lăsat pe dascălii și elevii navetiști fără campusuri școlare, iar obiectivele au devenit ruine. Mai este nevoie de peste 40 milioane lei pentru ca aceste obiective să fie finalizate, «iar banii nu au nicio șansă să vină prea curînd» după cum susțin voci din cadrul Inspectoratului Școlar. Cel mai scump campus școlar este cel de la Fetești, în valoare de 19 milioane lei. Pînă acum, din această sumă a fost achitat doar 1 milion de lei...

Cu școlile renovate la «casat»
În timp ce majoritatea școlilor din Ialomița așteaptă bani pentru reabilitare, unele, deși renovate, au fost trecute în conservare. Motivul închiderii l-a reprezentat «scăderea populației școlare». Șanse pentru repunerea în circuitul școlar a acestor obiective sînt greu de realizat. Multe dintre ele sînt deja ruine...
Renovate și cu porțile încuiate... Prima unitate de învățămînt din Ialomița renovată și închisă este școala din satul ialomițean Smirna. Reabilitată în anul 2008, elevii din sat au învățat aici pînă în anul 2009, «cînd școala a intrat în conservare». Obiectivul a fost transformat la scurt timp de către localnici în spațiu de depozitare a gunoaielor. La fel s-a întîmplat și cu școala din satul Frățilești. În anul 2010, după ce s-au cheluiti peste 200000 lei pentru renovarea școlii, obiectivul a fost închis. «În ambele cazuri s-a luat această decizie din cauza scăderii populației școlare...» declara Ilie Stavăr, inspector școlar general la vremea respectivă. Noua conducere a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița reclamă însă această măsură. «Este vorba despre inițiera unor proiecte proaste și de risipă de bani...» și-a exprimat opinia Otilia Dumitru, acutalul inspector școlar general.

Fără gradiniță la Bărbulești
Construcția noii grădinițe de la Bărbulești s-a împotmolit. Un litigiu apărut între Inspectoratul Școlar Ialomița și Primăria din localitate împiedică demararea lucrărilor. Mai mult, probleme sînt și la școala din localitate. Insituția de învățămînt funcționează fără aviz sanitar din partea Direcției de Sănătate Publică Ialomița.
Al cui este terenul? În toamna anului 2011, mai exact la începutul lunii noiembrie, autoritățile locale de la Bărbulești veneau la Slobozia să semneze un proiect finanțat prin Banca Mondială, potrivit căruia în comună ar fi trebuit să se ridice o super-grădiniță. Obiectivul ar fi trebuit să deservească peste 200 de copii din localitate și să le ofere condiții de joacă și studiu impecabile. O dată semnate hîrtiile, constructorii ar fi trebuit să se apuce de treabă. Lucrările s-au împotmolit într-un litigiu iscat între beneficiar, reprezentat de administrația locală, și executant, Ministerul Educației, susținut de Inspectoratul Școlar. Motivul litigiului îl reprezintă suprafața pe care urmează să fie construită grădinița. «Primarul nu vrea să dea drumul la lucrări pentru că terenul unde trebuie să se construiască aparține unui localnic care nu vrea să-l cedeze... Vom face verificări să vedem despre ce este vorba acolo!» ne-a declarat Otilia Dumitru, inspectorul școlar general. Și la școală sînt probleme. Instituția funcționează ilegal, întrucît nu are aviz sanitar din partea Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Școala Bărbulești nu dispune de sursă de apă potabilă și are grupuri sanitare neconforme. În aceeași situație se află alte 9 instituții de învățămînt din județ...

18 Octombrie 2012, 06:56 (20764 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


un dezamagit:
(22 Octombrie 2012, 08:06)
Ce invatamant de calitate? Totu e politic. Adjuncta de la ISJ este o proasta liberala care o sa acopere matrapazlicurile lui Gogu Petre. Aia a fost adjuncta la Chimie, a venit la inspectorat sa nenoroceasca tot invatamantul ialomitean. Mari rezultate a avut Liceul de Chimie cu smochina aia ofilita de Preluca Carmenusca la conducere Va dati seama ce competenta e acum la Inspectorat!!! Atat regret. Ca isi bat joc de copiii nostri !
Țențea E.:
(20 Octombrie 2012, 20:48)
Viitorul bac va fi ca și ultimele 2-3. Numai dacă nu se dă liber la copiat, în sălile de examen! Dacă se slăbește lațul, Ialomița va fi penultimul județ, nu chiar ultimul! Șpăgarii de profesori nu se vor speria, mai ales că ce-a fost in 2012, se va finaliza cu fâââsss! Deci performanțele...în vorbe de propagandă politică!! Cum motivați profesorii să muncească la clasă, nu la meditații ilegale? Ce să facă și prof. cu 30-31 elevi in clase mizerabile??! ETC.....
mircea:
(20 Octombrie 2012, 14:53)
D-na Otilia ar trebui sa faca un exercitiu simplu inaite de a-si fixa un asa obiectiv, sa scoata capul pe fereastra la ora 14.05, si , atunci o sa aiba o imagine clara a "elitelor"( a celor care n-au apucat inca sa chiuleasca) ducandu-se agale spre casa....si atunci sa mai vorbeasca de elite...daca insa se refera la elitele cu bani, adica copiidebanigata, adica nulitatile alea care traiesc din banii parintilor, e posibil sa aiba dreptate,dar, la viitorul bac, cred ca d-na Otilia o sa aiba o mare dezamagire...
Hohoho:
(20 Octombrie 2012, 13:06)
@ Haha... Cum să reapară bătrânul Stavăr? Numai la CNMV sunt doar DOI directori care fac cu schimbul: FRÂNCU/ BUZU... ISJ poate o mai are și pe Barcari sau... ne șochează cu vreo nouă murătură spiruharetistă! Ne merge bine!
Cancelaria :
(20 Octombrie 2012, 11:30)
Cioceaaaa...iar nu taci! Vezi că iar ți-o iei de la frageda, debutantă Roman Alina, care nu se culcă, jamais! Iar te face clanul de geniale! Nu uita că ești ,,o babă" prăfuită, ca să ai același punctaj cu Roman Alina, Tender Cristina, Stan silva-ae, Buciu Doina!....Bagă-ți limba-n gură că ai încurcat-o!
haha:
(20 Octombrie 2012, 10:36)
pentru toti aia cu demisia...sa vina inapoi STAVAR...e cel mai bun...HAHA
Profeso CNMV:
(20 Octombrie 2012, 09:27)
De ce să muncească profesorul LA CLASĂ?? Să vină una ca Latinista Stan, CNMV, in cârdășie cu alte meritoase in ale hârtiilor degeaba, să te EVALUEZE....cum îi ,, iese" ?!! De ce să scoți o clasă bună, până la bac, dacă n-ai fișe psihopedagogice...sau alte dosare doldora cu foi parfumate, personalizate...? Ne furăm căciulile, prea mari pentru capul unora puși in cap de trib, ca să-și facă de cap! Găsiți oameni morali și cu carte făcută și treceți-i prin concurs, înainte de a-i unge metodiști, inspectori, directori, șefi peste alții!! Să ai pe cine respecta și asculta! Nu de silă, din convingere!
Pusa:
(20 Octombrie 2012, 08:00)
De ce vreti elevi cu performante?Ca sa aveti voi de cine sa va bateti joc la bacalaureat dand note fabuloase prostilor si luzerilor pe care ii tineti voi in brate?Cu aia sa va mandriti in timpul scolii,nu cu fraierii care invata pe branci sa va aduca voua rezultate la olimpiade si concursuri.Ma mir cum mai aveti tupeul sa cereti performante.Astea se obtin prin munca adevarata si cinstita.De ce sa munceasca elevii si profesorii cand voi va jucati cu destinele lor la bacalaureat?
prof:
(19 Octombrie 2012, 23:48)
Otilico, lasa-ne, ia gasca ta de prosti pusi in functii pe criterii politice si sa scapam scoala slobozeana de voi! 
Vladimir:
(19 Octombrie 2012, 23:02)
,,vrem să avem elevi cu performanțe, iar cine nu înțelege iese din sistem" zice D. Otilia! Mare ți-e grădina doamne și ai lăsat și poarta deschisă.... La așa salarii, numai profesori capabili au intrat in sistem! Șpăgari! Dă madam afară pe cine-ți pică, dar pune oameni profesioniști la măsurarea muncii fiecăruia! Ai pus directori de carieră, colegi cu mata in demitere! Intre timp, au devenit mai capabili! Nu vezi că dai numai alături de când te-ai inscăunat?!
un profesor:
(19 Octombrie 2012, 20:10)
a papat banii spagarita,fraier coclit
vica:
(19 Octombrie 2012, 16:13)
Pai nu Otilia Dumitru a numit-o directoare, in locul sotiei fostului primar, pe aia cercetata pentru luare de mita la examenul de bacalaureat 2012?
Profesor:
(19 Octombrie 2012, 12:53)
D-le român repetent, după scris! Demisia e un mod de a-ți recunoaște neputința! Ori asta se vede cu ochiul liber la ISJ Ialomița! Deci, demisia că vine sigur demiterea!!
OBIECTIV:
(19 Octombrie 2012, 12:38)
Problemele provin din legislaturile trecute, nu este asa dmn.PETRE. Ai grija acum sa vandalizezi ce a creat un pasionat pentru cultura agrara Razvan Ciuca.
Bai, astia sunt nebuni, auziti, directorul de la MAgric.a fost general si in timpul lui sau facut matrapazlacuri de toata frumusetea iar acum este dirtector.
Astia ce fac+ uite ce competenti mai suntem, bla, bla, bla,.... si madam NB este directoare.
Cand o sa fie cinste, nu vorbe in vant, dragilor politichieni de doua parale, de parca l-ati inviat pe Caragiale, atunci va fi bine, chiar daca in invatamant sunt lipsuri materiale si etc. LIPSA CEA MARE - CINSTEA  , la care sunteti deficitari.
c-asa-i romanul:
(19 Octombrie 2012, 08:25)
Pina nu e tigan nu se lasa...ce treaba are investitille cu demisia?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(346 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1457 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(997 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1172 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(949 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1212 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1206 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(873 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1522 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5361 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5487 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2115 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1472 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1819 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2438 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2121 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1753 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2105 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2965 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2541 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2420 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...