Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cocora: Doi muncitori, striviți de un zid!

Cocora: Doi muncitori, striviți de un zid!

Accident de muncă în localitatea Cocora. Doi bărbați, de 37 și 42 ani, și-au pierdut viața după ce un zid de cărămidă s-a prăbușit peste ei. Muncitorii erau angajații firmei Omega din Slobozia și lucrau la construcția unei mori de cereale și a unor silozuri...
Nenorocirea de la Cocora s-a petrecut la primele ore ale dimineții de luni, 29 octombrie 2012. Cei doi muncitori se aflau la baza zidului care s-a prăbușit peste ei și se pregăteau să urce pe schele. Din cauza vîntului puternic, construcția a cedat, iar muncitorii au fost prinși sub dărîmături. La fața locului au ajuns paramedicii SMURD Slobozia, dar și medicii de la Ambulanță. În ciuda eforturilor de a le salva viața, leziunile provocate de cărămizile care au căzut peste muncitori le-au fost fatale. Șantierul pe care aceștia lucrau aparține societății DONA SRL, a soției primarului localității Cocora. Potrivit planurilor de construcție, aici ar fi trebuit să fie ridicate o moară de cereale și mai multe silozuri, obiective finanțate cu fonduri UE.
Contactat telefonic de reporterii Independent, Sorin Lefter, primarul comunei Cocora, a negat inițial faptul că ar avea vreo legătură cu firma unde s-a petrecut accidentul de muncă, ulterior recunoscînd că este în administrarea soției sale...
Pe de altă parte, bărbații care și-au pierdut viața erau angajați la societatea Omega din Slobozia. Inspectori ITM, criminaliști, dar și procurori ai Parchetului de pe Lîngă Judecătoria Slobozia au deschis în acest moment o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au provocat tragedia...

29 Octombrie 2012, 09:22 (39061 vizualizări - 45 comentarii)

Comentariile cititorilor:


chelu :
(31 Octombrie 2012, 08:47)
Inainte de toate Dumnezeu sa-i ierte si condoleante familiilor indoliate . Citind comentariile mi-e rusine ca traiesc printre asa oameni. Fratilor nu vedeti cit sunteti de retardati ?Nu va dati seama cit sunteti de penibili ? Bietii oameni daca nu erau aici ( la primar cum spuneti) erau in alta parte pentru a-si intretine familiile .Nu contest ca primarul o fi asa cum spuneti dar la citi rahati avem la creier nu m-ar surprinde sa fabulati de dragul de-a fabula .Suntem o natiune fara caracter si prosti de numa ,numa....Inca o dataDumnezeu sa-i ierte ca asta e cel mai important. 
.?. :
(30 Octombrie 2012, 20:31)
Firma de construcții , efectuează instructaj general la angajare , instructaj la locul de munca , instrucatjele periodice , efectuează predare primire echipamente de protecție pe care angajații sunt obligații sa le poarte . Dar aici beneficiarul lucrării ar trebui sa efectueze un instructaj suplimentar pentru lucrătorii detasati sa efectueze lucrarea . Beneficiarul lucrării are un dirigintede sanitar care verifica împreuna cu constructorul si responsabililor de execuție , reprezentant ISC , fazele lucrării conform program faze determinate depus la ISC . Aici sunt multe partii implicate , beneficiarul lucrării , firma de construcții , dar mare , mare păcat de oameni care nu mai sunt . Nimic si nimeni nu mai pot sa ii întoarcă . Dumnezeu sa ii ierte .
prieten:
(30 Octombrie 2012, 17:57)
Dumnezeu sa_i odihnesca este o mare  pierdere,   nui vom uita niciodata    .Stan a fost  un coleg  un prieten    minunat  .     Dumnezeu  ia  numai  oameni buni .
e:
(30 Octombrie 2012, 17:32)
Dragilor toti vorbiti ce va taie prin cap. Vinovati de aceste tragedii e sistemul asta putred din tara asta. Nu se face nici un control la nici_o firma   asa cum ar trebui toate autorizatiile se iau asa cum se ia in ROMANIA cu SPAGA. Rusinea nu a pierduto nimeni ca sa o gaseasca tara asta
sorin:
(30 Octombrie 2012, 14:45)
DUMNEZEU SA-I IERTE! CONDOLEANTE FAMILIILOR INDOLIATE!  Ii cunosteam pe amandoi si regret nespus cele intamplate, dar nu pot sa-mi explic cum a fost posibil asa ceva. Acolo nu raspundea nimeni de calitatea lucrarilor efectuate. De obicei pe santiere exista un inginer ca re raspunde de calitatea lucrarilor dar exista si organe de control ca responsabilul tehnic cu executia, dirigintele de santier si inspectorii ISC care participa la fazele determinante. De asemenea trebuie vazut daca angajatii aveau facut instructajul de sanatate si securitate in munca.
radu marian:
(30 Octombrie 2012, 12:54)
Sa de dumnezeu sa aiba si cei vinovati parte de asa ceva” Dumnezeu sai ierte!!
ss:
(30 Octombrie 2012, 12:09)
MAI, TU ASTA CU  "iii" SI CU MULTE SEMNE DE MIRARE, LEGEA-I LEGE SI ATUNCI AI SA TE MIRI, DACA ITI CONSRUIAI O CASA CU O FIRMA SI-TI CADEA UN PERETE, PE CINE DADEAI VINA, PE NEVASTA-TA SAU PE CINE ,NU PE FIRMA ?, ACUMA MIRATE !!!!!!! DESTEPTULE SAU DESTEAPTO,BOLNAVILOR DE DUSMANIE SI DE PROSTIE,FIECARE OM ARE O SOARTA, NU STIM CE NI SE INTAMPLA DE AZI PE MAINE.
iii:
(30 Octombrie 2012, 11:21)
Vio, spui ca vina este in totalitate a constructorului Eu iti spun sigur ca de foarte multe ori constructorul face cum vrea Lefter...k doar e edil...el ar fi vrut sa se lucreze noapte si zi, indiferent de conditii meteo. De ce in prima instanta a spus ca nu stie nimic de societatea Dona Srl??? II era frica??? de fapt, sotia este doar un pion pentru el
Si nu fa afirmatii despre cat de indurerate sunt anumite persoane!!!! Nu ai de unde sa stii ce e in sufletul lor! Roaga-te la Dumnezeu sa nu fi vreodata pusa in situatia lor!!!
Neagu Larisa Pentru VIO :
(30 Octombrie 2012, 10:12)
Sa iti fie rusine ca INCERCI SA INSUNUEZI k nu ne-ar pasa si k am intrat pe internet...indurerate fiind!Am intrat pe internet PENTRU INFORMATII!Pentru k nimeni nu spune nimic!!Rusine...un popor de innapoiati si frustrati!!!!!
Cetatean:
(30 Octombrie 2012, 08:21)
Neagu elena , eu faceam referire la cel ce a zis ``firma de constructii este vinovata`` in loc sa zica ``firma de constructii trebuie cercetata``. Si pentru cei ce zic ca nu aveau echipament de protectie , uitati-va la poza de pe alte site-uri, unde se vad clar bocanci , salopete.. aveau si casti dar automat nu se vad in poze. Sau ce echipamente de protectie ati fi vrut sa aiba niste muncitori care nu lucrau pe schela , ci la sol?  Si scuzati-mi nesimtirea, dar cand cade un zid de la 5 metri pe tine , ce crezi ca te salveaza? Mai ganditi inainte sa scoateti ceva pe gura si mai cercetati.
antonia:
(30 Octombrie 2012, 00:39)
Dumnezeu sau ierte
Vio:
(29 Octombrie 2012, 21:55)
Se vede lipsa de cultura de la modul cum scrieti pana la modul cum ganditi .
In momentul in care contractezi o firma in vederea efectuarii unei lucrari , raspunderea in cazul unor  astfel de incidente  este in totalitate a firmei de constructii .
Ce legatura are primarul si arenda cu toata discutia asta chiar nu inteleg .
Poate ne explica Neagu Elena sau Neagu Larisa   care ,in calitate de nepoate  ,sunt atat de indurerate incat s-au gandit sa intre pe internet .
anonim:
(29 Octombrie 2012, 20:49)
Dumnezeu sa_i  ierte!    condoleante   familiei   indoliate
mitica:
(29 Octombrie 2012, 20:38)
in legatura cu pamantul in arenda nu este pe nicaieri 22 de milioane hectaru decat la domnul primar Lefter o sa ii fac eu un pustiu de bine. Poate se va pricopsidar nu e timpul trecut  Dumnezeu ii da dupa aceia ce face.Nu io frica de Domnezeu ca are si el copi .                  Regrete familiilor indoliate.
claudia:
(29 Octombrie 2012, 20:09)
in legatura cu pamantul in arenda mai sunt si blesteme sa stiti ca pe nicaieri nu este 22 de milioane  hectarul decat la domnul primar poate se va pricopsi.Are si el copi Dumnezeu ii da dupa aceia ce face.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DGFP Ialomița: Evaziune de peste 30,75 milioane lei în primul semestru din 2012. 6 sesizări la Parchet!

În luna iunie 2012, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 3,577 milioane lei, din care aproape 0,696 milioane lei ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:12
(9774 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Poliția Locală, la raport

Poliția Locală Slobozia și-a prezentat raportul de activitate pe cel de-al doilea trimestru al anului 2012. Activitatea oamenilor legii a fost destul de intensă... Astfel, asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:09
(12301 vizualizări - 2 comentarii)


Activitatea IJP Ialomița în prima jumătate a anului 2012, lăudabilă

În primele 6 luni ale anului 2012, 61 de persoane au fost date în urmărire națională la nivelul județului Ialomița. Pentru 16 dintre acestea, Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița a solicitat și urmărirea ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:08
(6151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Neavînd permis, a intrat cu mașina în pom

În cursul zilei de miercuri, 11 iulie a.c., în jurul orei 16,30, pe DJ203F, între localitățile Iazu și Scînteia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din cercetările efectuate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2012, 22:35
(10348 vizualizări - 4 comentarii)


DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna iunie 2012, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a derulat mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1455 de somații, în ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2012, 22:34
(11434 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șoferi prinși de polițiști. Unul cu permis reținut, unul cu carnet fals!

Doi șoferi, de 50 și 28 ani, s-au ales cu dosare penale, după ce au fost trași pe dreapta marți, 10 iulie a.c., de polițiștii din Coșereni. Bărbatul de 50 ani, domiciliat în Galați, rula cu viteza de peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:21
(9524 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii amendează «fetițe»

Slobozia: Jandarmii amendează «fetițe»

Două tinere ce practicau «cea mai veche meserie din lume» au fost prinse de jandarmii ialomițeni în flagrant. Oamenii legii au demarat o amplă acțiune de combatere a actelor de prostituție.
Cele două ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:20
(13997 vizualizări - 6 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița le oferă angajatorilor din județ o serie de beneficii în baza Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:19
(10993 vizualizări - 2 comentarii)


Bucu: Vindea drujbe ilegal

Polițiștii din Bucu au depistat pe raza localității un tînăr de 22 ani, domiciliat în Bărbulești, care încerca să comercializeze ilegal trei drujbe. El nu deținea documente de proveniență pentru bunurile ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:14
(9290 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu drujba


DGFP Ialomița: Încasări cu 12,33% mai mari la buget

Inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au prezentat un raport referitor la încasările la bugetul de stat. Astfel, în primul trimestru al anului 2012 a fost încasată suma ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:14
(10053 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin pentru tinerii absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița îi așteaptă pe toți tinerii absolvenți de liceu și facultate ai promoției 2012 pentru a beneficia de indemnizația de șomaj. Pentru a putea beneficia ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:13
(9454 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Nu-ți lăsa mașina la îndemîna hoților!»

«Nu-ți lăsa mașina la îndemîna hoților!» este mesajul pe care îl transmit polițiștii ialomițeni tuturor șoferilor în cadrul unei campanii naționale de prevenire a furturilor de și din autoturisme. Campania ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:09
(11045 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

10 Iulie 2012, 18:05


A fost descoperit trupul tînărului din Bărcănești înecat în Ialomița!

Duminică, 8 iulie a.c., un tînăr de 18 ani, din Bărcănești, sfîrșea înecat în apele Ialomiței. Acesta plecase la scăldat alături de alți prieteni. Trupul său a fost decoperit abia marți, 10 iulie.  ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:24
(11796 vizualizări - 0 comentarii)


Un feteștean a încercat să obțină un credit bancar cu acte false!

Luni, 9 iulie a.c., reprezentații unei bănci din Slobozia au sesizat Poliția după ce un funcționar a constatat că un cetățean, de 51 ani, din Fetești, care a solicitat un credit, prezentase documente falsificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:15
(9115 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Patru copii, cercetați pentru furt

Patru minori, cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani, din Fetești și Vlădeni, sînt cercetați de polițiști după ce au furat mai multe bunuri. Doi dintre ei au furat din curtea unei femei, în timp ce alți ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:08
(9384 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amedați pentru că au folosit telefonul mobil la volan

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au demarat luni, 9 iulie a.c., o acțiune pe șoselele județului, pentru depistare a șoferilor care conduc vorbind la telefonul mobil. 31 de persoane au fost surprinse ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:03
(9369 vizualizări - 3 comentarii)


Anunț angajare

SC TRACON SRL Slobozia angajează
inginer constructor
cu experiență în ofertare
Relații la telefon 0722/210.926

10 Iulie 2012, 14:07


Rîul Ialomița a mai luat o viață. Tînăr de 18 ani din Bărcănești, înecat!

Un tînăr de 18 ani, din localitatea Bărcănești, care a plecat la scăldat în rîul Ialomița în după-amiaza zilei de duminică, 8 iulie a.c., a sfîrșit înecat. Un echipaj de pompieri de la Secția Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:14
(14406 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Bărbulești

Duminică, 8 iulie a.c., în jurul orei 22,15, locuința unui cetățean din localitatea Bărbulești a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii de la Secția Urziceni s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:13
(8412 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: I-a luat foc Dacia

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un autoturism Dacia a fost cuprins de flăcări pe raza localității Vlădeni. Evenimentul a fost sesizat prin 112 sîmbătă, 7 iulie a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:11
(10929 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție! Din nou înșelăciuni la telefon!

În cursul zilei de vineri, 6 iulie a.c., o femeie de 42 ani, din Fetești, a sesizat Poliția despre faptul că a fost prejudiciată cu sume de bani după ce a dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:06
(10627 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 129 de minori, cercetați de polițiști

În primele șase luni ale anului 2012, 129 de minori au fost cercetați de polițiștii ialomițeni pentru comiterea de infracțiuni. Îmbucurător este faptul că numărul acestora este în scădere față de aceeași ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:58
(7564 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Capacele de canalizare, căutate de hoți

Sîmbătă, 7 iulie a.c., în jurul orei 23,45, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că, pe strada Cimitirului, persoane necunoscute încercau să sustragă două capace de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:46
(9005 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A făcut accident după ce fiica sa s-a speriat de o albină!

În dimineața zilei de vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 10,20, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Călărași din municipiu s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:35
(11415 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Scînteia: A acroșat un biciclist beat

Un accident rutier s-a produs vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 22,00, în comuna Scînteia și s-a soldat cu rănirea unui biciclist. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un tînăr, de 23 ani ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:32
(15901 vizualizări - 11 comentarii)


Sinești: Beat la volan, s-a «înfipt» cu mașina în pom

Duminică, 8 iulie a.c., în jurul orei 7,00, pe DN 2, în afara localității Sinești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat de 46 ani, ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:29
(10820 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 24 de șoferi au rămas «pietoni»

În perioada 6-9 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:26
(8319 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Contribuții sociale de sănătate la veniturile din arendă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice care obțin venituri în regim de reținere la sursă a impozitului pe venit din activitățile agricole că datorează contribuții sociale ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:25
(18860 vizualizări - 1 comentariu)


ANUNȚ

Președintele Tribunalului Ialomița aduce la cunoștință publică că, în data de 08.07.2012, ora 2100, la sediul Tribunalului Ialomița, va avea loc tragerea la sorți în vederea stabilirii președintelui Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 23 Ialomița, ce va fi constituit pentru Referendumul Național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României. (Președintele Tribunalului Ialomița, judecător Traian Ionescu)

8 Iulie 2012, 14:18


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...